Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 713/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 748/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 713
Ședința publică de la 13 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe
recurent
și pe intimat, având ca obiect
furtul calificat (art. 209.Cod Penal)
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- intimat Parte vătămată -
- recurent Inculpat -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 179/A/18.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția I Penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 39/30.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 B în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 39/30.01.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 3 B în dosarul nr-, s-au hotărât următoarele:
In baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. f și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a Ii-a și lit. b Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea integrală a pedepsei aplicate.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal, s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestului preventiv de la 22.07.2008, la zi.
S-a constatat recuperat integral prin restituire în natură, prejudiciul infracțional și s-a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, dar nici nu a participat în proces ca parte vătămată.
În baza art. 189 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 22.07.2008, în jurul orelor 18,00, inculpatul, aflându-se în stația a liniei autobuzului 123 " " privea cu atenție buzunarele și poșetele calatorilor aflați în stația de transport în comun antemenționata, iar la un moment dat, s-a urcat într-un autobuz al liniei 123, deplasându-se către direcția, în fiecare stație coborând și urcând alternativ pe la ușa din spate. In tot acest timp, inculpatul se împingea în ceilalți calatori și, pentru a-și ascunde mâna dreapta se folosea de o plasa de culoare neagra pe care o ridica în dreptul pieptului. Inculpatul a coborât la stația " ", a traversat strada spre sensul de mers opus, către - direcție din care tocmai venise, și s-a urcat într-un alt autobuz al aceleiași linii de transport în comun (proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, filele 29-34 ds. p).
In condițiile în care autobuzul 123 era foarte aglomerat, inculpatul s-a poziționat în spatele martorului, la aproximativ J de metru de acesta și la aproximativ doi metri de martorul (declarație martor, fila 73 dos. i), împingându-se în martorul și acoperindu-și mâna dreapta cu punga de culoare neagra pe care o avea asupra sa (declarație martor, fila 42 verso ds. p ). In acest mod, inculpatul, profitând de neatenția martorului și folosindu-se de mâna sa dreaptă, care era ascunsa de privirile celor din jur, i-a sustras acestuia din buzunarul stâng al pantalonilor portofelul în care se aflau suma de 10 lei, o carte de identitate, o legitimație de serviciu, documente pe numele său (declarație, filele 74-75, dos.i).
Datorita faptului ca în stația " " inculpatul a avut o atitudine de natura a trezi suspiciuni organelor de poliție care se aflau în misiune de prindere în flagrant a autorilor care comit furturi din buzunare și poșete, fiind și cunoscut de aceștia prin faptul că a mai săvârșit infracțiunea de furt din buzunare, a fost luat în observație de acestea și supravegheat pe întreg traseul pe care 1-a parcurs. In aceste condiții, în momentul în care martorul a alertat persoanele din jur cu privire la lipsa portofelului său, organele de poliție au intervenit pentru prinderea inculpatului, care a aruncat portofelul pe care anterior 1-a sustras, acesta căzând între inculpat și proprietarul bunului, respectiv martorul.
Bunul sustras a fost predat după identificare proprietarului său, respectiv martorului, prejudiciul fiind recuperat integral.
Instanța nu a reținut declarațiile inculpatului (fila 20 dos. i, filele 60-61 p) în stabilirea situației de fapt mai sus expusa întrucât, potrivit art. 69 Cod procedură penală valoarea lor probatorie este condiționată de coroborarea lor cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente la dosar. Analizând prin prisma textului legal evocat apărările inculpatului, instanța a constatat ca acestea sunt izolate în ansamblul probator administrat în cauza.
Astfel, deși inculpatul susține că i s-ar fi înscenat o prindere în flagrant de către martorul, motivată pe relații de dușmănie preexistente (martorul l-ar fi reținut în circumstanțe similare acum câțiva ani și ar fi încercat sa îi întocmească și dosar penal pentru ultraj), pe de o parte, aceasta reprezintă doar o afirmație, nesusținută în plan probator, iar pe de altă parte, vine în contradicție cu cele declarate de martorul ocular. Chiar dacă anterior săvârșirii infracțiunii ce face obiectul prezentului dosar, martorul a mai avut contact cu inculpatul prin prisma profesiei sale, aceasta împrejurare se justifică obiectiv prin natura atribuțiilor de serviciu ale martorului.
Totodată, instanța a apreciat ca atitudinea procesuală a persoanei căreia inculpatul i-a sustras portofelul, care nu a dorit să participe în proces în calitate de parte vătămată și a fost audiată în calitate de martor prin aceea ca a fost timorată de comportamentul agresiv al inculpatului, care ulterior prinderii în flagrant a intimidat-o țipând la ea. Instanța și-a fundamentat concluzia în sensul enunțat pe declarațiile celorlalți martori audiați în cauza care evocă faptul ca tulburat și speriat (declarație martor, fila 73 dos. instanță) și că acesta, imediat după prinderea în flagrant a inculpatului era reticent cu privire la ancheta și făcea presupuneri cu privire la repercusiunile pe care le-ar putea suferi, considerându-1 pe inculpat un individ periculos (declarație martor ).
În drept, fapta inculpatului constând în aceea ca, în data de 22.07.2008, în jurul orelor 18.00, în timp ce se deplasa cu autobuzul liniei 123, sustras din buzunarul stâng al pantalonilor martorului, cu scopul de a-și însuși pe nedrept, un portofel ce conținea suma de 10 lei, o carte de identitate, un permis de călătorie, o legitimație de serviciu, toate aceste documente pe numele, prejudiciul cauzat fiind de 20 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzuta de art. 208 rap. la art. 209 alin. 1 lit. f și alin. 2 lit. b Cod penal
Din perspectiva laturii obiective a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, elementul material este reprezentat prin deposedarea persoanei vătămate de portofelul care conținea suma de 10 lei, o carte de identitate, un permis de călătorie, o legitimație de serviciu, portofel aflat în posesia legitima a acesteia, concomitent cu imposedarea inculpatului cu acest bun.
Din modalitatea concretă în care a fost săvârșită infracțiunea precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat faptul ca luarea bunurilor a fost făcută fără consimțământul posesorului legitim al portofelului.
Momentul consumării infracțiunii este marcat de ieșirea bunului din patrimoniul martorului și trecerea lui în stăpânirea inculpatului, independent de faptul că la foarte puțin timp inculpatul s-a desesizat de bun, aruncându-1 pe jos.
Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin atingerea adusa relațiilor sociale referitoare la posesia bunurilor mobile, prin aproprierea lor de către inculpat și, corelativ, prin prejudiciul cauzat persoanei vătămate constând în ieșirea din patrimoniul acesteia a valorii materiale reprezentate de bunurile sustrase. de cauzalitate dintre acțiunile de sustragere și prejudiciul cauzat persoanei vătămate rezulta din împrejurările cauzei, fiind dovedită prin probatoriul administrat.
Totodată, infracțiunea fiind săvârșită în autobuzul ce circulă pe traseul 123, instanța constată că fapta a fost săvârșită în condițiile art. 209 alin. lit. f Cod penal, respectiv într-un mijloc de transport în comun.
De asemenea, instanța a apreciat că inculpatul, prin sustragerea portofelului persoanei vătămate, deși nu a urmărit însușirea actelor care servesc pentru legitimare sau identificare, totuși a prevăzut și a acceptat producerea unui astfel de rezultat. Aceasta deoarece în portofelul sustras de inculpat, în mod obișnuit se află acte pentru legitimare sau identificare. în consecință, în sarcina inculpatului s-a reținut și circumstanța agravantă prevăzuta de art. 209 alin. 2 lit. b Cod penal
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directa, în accepțiunea art. 19 alin. 1 lit. a Cod penal
Din fișa de cazier a inculpatului (fila 57 p) a rezultat ca acesta a fost anterior condamnat prin sentința penală nr. 1343 din data de 22.09.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 B (filele 49-61 dos. i), definitivă prin decizia penală nr. 105 din data de 26.01.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI, la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 rap. la art. 209 alin. 1 Cod penal, pedeapsă din care a fost liberat condiționat la data de 27.04.2007, rămânând de executat un rest de 285 de zile.
In raport de această împrejurare, instanța a reținut ca inculpatul a săvârșit infracțiunea intenționata ce face obiectul prezentei cauze, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, după executarea unei pedepse mai mare de 6 luni închisoare, pentru o alta infracțiune intenționată, fără a fi incident vreunul din cazurile de la art. 38 Cod penal, fiind așadar aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal privitoare la starea de recidiva postexecutorie.
Raportat la cele anterior expuse, la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, instanța a avut în vedere o pedeapsa cu închisoarea care sa corespundă scopului preventiv și educativ definit de art. 52 Cod penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 Cod penal
Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunii care rezultă din modul de săvârșire a faptei astfel cum a fost ea descrisa anterior, împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine nesinceră în fața organelor judiciare, că a exercitat acte de intimidare asupra persoanei vătămate imediat după comiterea infracțiunii având un comportament verbal agresiv la adresa acesteia, comportament care 1-a determinat pe numitul să nu dorească să participe în proces ca parte vătămata, că este recidivist, dar a reținut și faptul ca în mediul său obișnuit are un comportament civilizat (caracterizări filele 37-38 dos. i) și că prejudiciul creat este mic. Astfel fiind, instanța i-a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare a infracțiunii de furt, care însă sa satisfacă imperativul justei individualizări a pedepsei în funcție de cele anterior reținute.
In consecință, în baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. f și alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit art. 71 Cod penal. pe durata executării pedepsei, inculpatului s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a Ii-a și lit.b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
Astfel, instanța a avut în vedere principiile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la cauza Hirst contra Marii Britanii, urmând a aprecia în concret necesitatea complinirii funcției de constrângere, specifică pedepsei privative de libertate cu necesitatea îndepărtării inculpatului de la activitățile care presupun încrederea publica ori exercițiul autorității de stat.
In acest context, instanța a apreciat că, fața de natura și gravitatea faptei săvârșite - infracțiune contra patrimoniului, comisa într-un mijloc de transport în comun, precum și de persoana inculpatului - recidivist, cu atitudine nesinceră, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit.a, teza a doua și lit.b Cod penal, astfel că a interzis exercitarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal Instanța a considerat însă, că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, care nu are valențe electorale, precum și faptul că executarea pedepsei se va face în regim de detenție, nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit a teza I Cod penal
In conformitate cu prevederile art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală, instanța a examinat legalitatea și temeinicia arestării preventive luate față de inculpat pentru a hotărî asupra necesității menținerii acesteia.
Din această perspectivă, instanța a constatat ca măsura arestării preventive, ca și menținerea acesteia pe derularea judecății, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală în virtutea dispoziției legale antemenționate, instanța a considerat necesara menținerea stării de arest preventiv, având în vedere totodată prevederile art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care condiționează privarea de libertate în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare de existența unor motive rezonabile și pertinente care să o justifice (Patsuria contra, Lovents contra. Letoniei, Jecius contra Lituanei).
Aprecierea instanței asupra motivelor rezonabile care pledează în favoarea menținerii stării privative de libertate se circumscrie pericolului concret pentru ordinea publica pe care ar produce-o lăsarea în libertate a inculpatului.
Împrejurarea ca la puțin timp după ce inculpatul a executat pedeapsa de 5 ani închisoare la care a fost condamnat pentru săvârșirea, în condiții similare a unei infracțiuni de furt calificat, acesta a săvârșit o noua infracțiune, tot într-un mijloc de transport în comun, având același modus operandi, denotă perseverență infracționala, și în concret un grad ridicat de pericol social, dând naștere unui sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor care utilizează pentru a se deplasa un mijloc de transport în comun, generat de rezonanța sociala negativă a infracțiuni comise.
Concluzionând, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a fost menținută starea de arest a inculpatului.
Potrivit art. 88 Cod penal din pedeapsa aplicata inculpatului s-a dedus durata reținerii din data de 22.07.2008, precum și durata arestării preventive de la data de 22.10.2008 la zi.
In ceea ce privește latura civila a cauzei, instanța a constatat că prejudiciul a fost integral acoperit prin restituirea portofelului sustras, astfel cum rezulta din dovada de predare-primire a bunului întocmită în acest sens (proces-verbal, fila 39 p).
In temeiul art. 189 alin. 1 rap la art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare apreciind că efectuarea acestora a fost determinata din culpa inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, respectiv greșita condamnare și greșita individualizare a pedepsei.
Inculpatul a susținut că, din probele administrate în fața instanței și în faza de urmărire penală s- ajuns la greșita condamnare, pe baza declarației lucrătorului de poliție. Reluând analiza probelor arată că se face vorbire de un flagrant care de fapt nu există, martorul a arătat că fiind pe scara autobuzului i s-a sustras portofelul; martorul arată în esență același lucru și anume că nu 1-a văzut pe inculpat sustrăgând portofelul; instanța de fond a făcut comparație cu ceea ce s-a întâmplat, cu privire la condamnările anterioare. Solicită a se constata că din coroborarea probelor reale procesul verbal întocmit de organele de poliție nu are nici o valoare, declarațiile inculpatului se coroborează cu alte împrejurări ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză. Apreciază că judecătorul fondului a fost total imparțial; s-au solicitat la urmărirea penală înregistrările audio-video puse în mijloacele de transport public, inițial nu a fost admisă solicitarea, însă după 8 luni o admite și se trimite răspuns de la care comunică faptul că imaginile video se păstrează numai 72 ore. Pentru acest prim motiv apreciază că inculpatul nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, iar faptul că inculpatul se afla la locul presupusei fapte se datorează împrejurării că acesta se ducea la poliție să schimbe numerele mașinii; pe cale de consecință solicită admiterea apelului și în baza art. 11 pct.2 lit. a Cod pen. rap. la art. 10 lit. a sau c Cod proc.pen. solicită achitarea inculpatului.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel s-a apreciat că pedeapsa de 5 ani aplicată inculpatului este prea mare în raport de starea de recidivă și declarația unui polițist. S-a solicitat a se avea în vedere la individualizarea pedepsei faptul că prejudiciul a fost recuperat - un portofel, nerecunoașterea faptei de către inculpat nu înseamnă aplicarea circumstanțelor agravante. Nerecunoașterea faptei nu poate duce la urcarea pedepsei peste minimul special prevăzut de lege, iar judecătorul trebuie să treacă prin cele două procese decisive și anume stabilirea vinovăției inculpatului și stabilirea pedepsei. Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului și redozarea pedepsei și coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat ca fiind nefondat apelul declarat, pentru următoarele considerente:
În mod corect au fost reținute de către instanța de fond situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului, în baza unei laborioase analize a probelor administrate în cauză.
Astfel, din declarațiile martorului coroborate cu procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului, cu declarațiile martorilor și, cu dovada de predare primire a bunului sustras, precum și în parte cu declarațiile inculpatului, date în ambele faze procesuale, a rezultat că în data de 22.07.2008, în jurul orelor 18.00, în timp ce se deplasa cu autobuzul liniei 123, inculpatul a sustras din buzunarul stâng al pantalonilor martorului, cu scopul de a-și însuși pe nedrept, un portofel ce conținea suma de 10 lei, o carte de identitate, un permis de călătorie, o legitimație de serviciu, toate aceste documente pe numele, cauzând un prejudiciu de 20 lei, iar în momentul în care au intervenit organele de poliție, aflate în misiune de prindere în flagrant a autorilor care comit furturi din buzunare și poșete, a aruncat portofelul jos.
Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, arătând că i s-ar fi înscenat o prindere în flagrant de către martorul, motivată pe relații de dușmănie preexistente (martorul l-ar fi reținut în circumstanțe similare acum câțiva ani și ar fi încercat sa îi întocmească și dosar penal pentru ultraj), însă această susținere nu poate fi reținută de Tribunal, deoarece probele administrate în cauză dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.
Astfel, din procesul verbal de prindere în flagrant a inculpatului a rezultat că la data de 22.07.2008, în jurul orelor 18,00, organele de poliție, aflate în misiune de prindere în flagrant a persoanelor care comit furturi din buzunare și poșete, 1-au observat pe inculpatul, în stația a liniei autobuzului 123 " ", care privea cu atenție buzunarele și poșetele calatorilor aflați în stația de transport în comun, iar la un moment dat, s-a urcat într-un autobuz al liniei 123, deplasându-se către direcția, în fiecare stație coborând și urcând alternativ pe la ușa din spate. In tot acest timp, inculpatul se împingea în ceilalți calatori și, pentru a-și ascunde mâna dreapta se folosea de o plasa de culoare neagra pe care o ridica în dreptul pieptului. Inculpatul a coborât la stația " ", a traversat strada spre sensul de mers opus, către - direcție din care tocmai venise, și s-a urcat într-un alt autobuz al aceleiași linii de transport în comun. în autobuz, fiind aglomerat, inculpatul s-a poziționat în spatele unei persoane (martorul ) și a început să se împingă în aceasta și profitând de neatenția acesteia i-a sustras, cu mâna sa dreaptă, care era ascunsă de privirile celor din jur cu o sacoșă din plastic de culoare neagră, din buzunarul stâng al pantalonilor portofelul pe care l-a înfășurat în punga din plastic. Imediat persoana căreia i se luase portofelul a strigat să i-1 dea, moment în care inculpatul l-a aruncat pe jos, la picioarele sale, spunându-i "vezi domne, poate ți-a căzut pe jos", iar organele de poliție au intervenit pentru prinderea inculpatului.
Acest proces-verbal s-a coroborat cu declarația martorului (unul dintre lucrătorii de poliție aflat în autobuz) dată în fața instanței de judecată, prin care descrie în amănunt activitatea desfășurată de inculpat și arată că a văzut momentul în care a sustras portofelul de la persoana vătămată, precum și cu declarația martorului, dată atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, în care arată că 1-a văzut pe inculpat având pe mână o sacoșă de culoare neagră și se împingea în persoanele din fața sa. La un moment dat, un domn (martorul )aflat în fața inculpatuluia spus că i-a dispărut portofelul și s-a întors către inculpat spunând "-mi portofelul" către persoanele din autobuz. în acel moment un polițist, îmbrăcat în civil, i-a spus că portofelul se află pe jos.
In concluzie, Tribunalul, ca și instanța de fond, a reținut că prin probele administrate în cauză a fost răsturnată prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea inculpatului, conf. art. 52si art. 66 Cod procedura penala, iar acesta nu a reușit să demonstreze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Totodată, Tribunalul a reținut că instanța de fond, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului a ținut cont de prevederile art. 72 Cod penal, respectiv de dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei comise, de locul săvârșirii faptei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și de persoana inculpatului care este recidivist postexecutoriu, fiind anterior condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, a exercitat acte de intimidare asupra persoanei vătămate imediat după comiterea infracțiunii având un comportament verbal agresiv la adresa acesteia, comportament care 1-a determinat pe numitul să nu dorească să participe în proces ca parte vătămată, dar și faptul ca în mediul său obișnuit are un comportament civilizat și că prejudiciul creat este mic, stabilindu-i o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, respectiv 5 ani închisoare.
In raport cu aceste împrejurări, Tribunalul a constatat că prima instanță a aplicat o pedeapsă în mod judicios individualizată, aptă să conducă la realizarea dublului scop, respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii pe viitor de noi infracțiuni.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a aplicat pedeapsa accesorie, prev. de art. 71 Cod penal, a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Ii-a și b Cod penal.
Ca atare, constatând că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și pentru care instanța de fond, în mod corect, i-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea, că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată și neidentificând alte motive de desființare ce putea fi invocate și din oficiu, Tribunalul în baza art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul criticând soluția ca netemeinică și nelegală, reaprecierea probatoriului și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a întrucât C.P.P. nu e vinovat de săvârșirea faptei.
În subsidiar a solicitat redozarea pedepsei aplicate pe care o consideră prea severă în raport de circumstanțele personale și de circumstanțele reale în care a fost comisă fapta.
Nu a fost indicat nici un caz de casare.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, constată că acesta este nefondat.
Deși inculpatul nu a indicat vreun caz de casare, cererile sale se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 18 și 14 Cod procedură penală.
Inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, cu motivarea că din probatoriul administrat nu rezultă vinovăția sa.
Art. 10 lit. a se referă la situația în care fapta nu există, adică nu a avut loc vreo modificare în realitatea obiectivă, care să reprezinte faptă penală. Aspectul că din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine săvârșirea faptei, nu se circumscrie literei a) din art. 10 Cod procedură penală, ci literei d) - faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii sau literei c) - fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
Având în vedere că aceste motive de achitare nu pot fi luate în considerare decât dacă se circumscriu unui caz de casare, Curtea le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, singurul care permite o analiză a celor invocate.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală vizează doar situația când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare.
Inculpatul nu a precizat însă în ce constă eroarea gravă de fapt a celor două instanțe, cea de fond și cea de apel. Instanța de recurs nu poate reanaliza fondul cauzei prin intermediul acestui caz de casare, prin reanalizarea probatoriului.
Eroarea gravă de fapt există atunci când situația de fapt reținută prin hotărârea atacată este contrară actelor și probelor dosarului. Pentru a constitui caz de casare, eroarea trebuie să fie gravă, adică pe de o parte să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică. Ca atare, când starea de fapt reținută de instanța a cărei hotărâre este doar îndoielnică, recurentul inculpat invocând in dubio pro reo, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.
Chiar dacă am admite interpretarea mai largă ce se dă acestui caz de casare în practica judiciară, în sensul că se poate face o reanalizare a probatoriului, Curtea constată că nu s-ar putea dispune achitarea inculpatului pentru că cele două instanțe, cea de fond și cea de apel au făcut o interpretare judicioasă a probatoriului, demonstrând vinovăția inculpatului pentru infracțiunea ce i-a fost reținută în sarcină, demonstrație pe care nu o vom relua, ea făcând deja parte din corpul prezentei hotărâri.
Ca atare, apelul formulat prin prisma acestui caz de casare apare ca nefondat.
În ceea ce privește solicitarea privind redozarea pedepsei, Curtea constată că sancțiunea aplicată este adecvată gravității faptei săvârșite și periculozității făptuitorului, care este recidivist și nu se impune o micșorare a acesteia pentru că ar lipsi-o de eficacitate, înfrângând dezideratele prevenției speciale și ale celei generale.
De aceea, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat, urmând ca în conformitate cu art. 192 alin. 2 Cod procedură penală să-l oblige la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 39/30.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 pronunțată în dosarul nr- și a deciziei penale nr. 179/A/18.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția I Penală.
Deduce prevenția de la 22.07.2008 la zi.
Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului oficiu în sumă de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-15.07.2009.
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera
