Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 714/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(1016/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 714/
Ședința publică de la data de 13 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror .
Pe rol soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 172 din data de 17 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală în dosarul nr-, privind pe condamnatul - revizuient.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: intimatul condamnat revizuient în stare de arest și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.05.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care, d-na avocat -, desemnată din oficiu depune delegația și învederează faptul că a studiat în arhivă actele dosarului, solicitând a se lua act de acest aspect.
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Reprezentantul Parchetului arată că Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 172/17.02.2009 criticând soluția pronunțată sub aspectul legalității. Astfel, susține oral referatul Parchetului unde sunt expuse pe larg motivele pentru care hotărârea este criticată, în sensul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită sub aspectul nerespectării dispozițiile art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și, fiind sesizată cu o cerere pentru revizuirea unei hotărâri penale în materia traficului de stupefiante, în loc să trimită cauza pentru efectuarea cercetării prealabile la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Principalul argument pe care se fondează recursul Parchetului se referă la modul de interpretare a legii de procedură penală și anume, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, legea procesual penală este de strictă interpretare. În ceea ce privește Legea nr. 508/2004 care reglementează desfășurarea și funcționarea se prevede în mod expres în art. 2 și art. 4 din această lege, inclusiv cu modificările introduse prin Ordonanța nr. 196 din decembrie 2006, că procurorii acestei direcții efectuează urmărirea penală în cauzele de competența lor și participă în ședințele de judecată acolo unde sunt desemnați prin ordinul procurorului general în conformitate cu criteriile de competență stabilite de art. 12 din Legea nr.508/2004.
În ceea ce privesc dispozițiile art. 397 alin.1 și art. 399 Cod procedură penală, statuează că toate cererile de revizuire spre a fi instrumentate sunt de competența Parchetului de pe lângă instanța competentă să judece cauza în fond, așa încât, având în vedere cele expuse pe larg în referatul Parchetului, apreciază că instanța de judecată ar fi trebuie să stabilească competența de cercetare în cererea de revizuire în sarcina Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și nu în sarcina - lui.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală solicită admiterea recursului în sensul în care a fost formulat, casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și nu la. în vederea cercetării prealabile în cazul de revizuire invocat de condamnatul revizuient.
Apărătorul intimatului condamnat revizuient solicită respingerea recursului Parchetului ca fiind nefondat, apreciind că în mod corect instanța de fond a dispus trimiterea spre soluționarea cererii de revizuire către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, având în vedere că cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei decizii penale cu privire la o infracțiune de competența - ului, apreciază că, această cerere trebuie adresată acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și în consecință, doar procurorii din cadrul acestor direcții sunt competenți să sesizeze instanța și să înainteze concluziile cu privire la cererea de revizuire. Totodată, apreciază că atâta timp cât procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI nu sunt competenți a efectua urmărirea penală, nu sunt competenți să soluționeze o cerere de revizuire.
Având ultimul cuvântul, intimatul condamnat revizuient se raliază la concluziile puse de apărătorul său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.172 din 17.02.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II-a penală în dosarul nr-, s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în vederea întocmirii concluziilor și sesizării Tribunalului București, după eventuale cercetări, sub aspectul cererii de revizuire formulate de revizuientul condamnat, împotriva sentinței penale nr.339 din 20.03.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II-a penală în dosarul nr-, definitivă prin decizia ICCJ nr.3489 din 31.10.2008.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin în data de 27.01.2009 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a II-a Penală sub nr-, cererea de revizuire formulată de revizuent.
În motivarea cererii s-a menționat că obiectul cererii de revizuire îl constituie sentința penală definitivă pronunțată în dosarul nr- prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 10 ani.
În urma contactării locului de deținere s-a stabilit că revizuientul se află în prezent în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI -Secția a II-a penală prin sentința penală nr. 339/20.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, nu - cum, din eroare, a menționat revizuentul în cuprinsul actului de sesizare a instanței.
La termenul din 17.02.2009, la solicitarea Tribunalului dea se preciza natura juridică a cererii, revizuentul, prin apărător ales, a menținut calificarea dată de la bun început actului de sesizare, ca fiind cerere de revizuire.
Potrivit dispozițiilor art. 397.C.P.P. și art. 399.C.P.P. cererea de revizuire nu se adresează în mod direct instanței competente să soluționeze această cale de atac (instanța care a judecat cauza în primă instanță - art. 401.C.P.P.), ci procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a soluționat cauza în primă instanță, acesta fiind cel care sesizează instanța, după eventuala ascultare a revizuientului și eventuala efectuare a unor cercetări având drept scop verificarea temeiniciei cererii de revizuire, procurorul înaintând instanței întregul material împreună cu concluziile sale.
Pentru aceste motive, în prezenta cauză se impunea trimiterea cererii de revizuire la parchetul competent potrivit art. 397 alin. 1)
C.P.P.Tribunalul a apreciat că în cauza de față, parchetul competent este Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 397 alin. 1) și art. 399.C.P.P. procurorul competent să primească o cerere de revizuire, să îl audieze pe reviziuent, să efectueze cercetări și să sesizeze instanța înaintându-i și concluziile sale asupra admisibilității și temeiniciei cererii de revizuire, este cel din cadrul parchetului de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță.
Deși, în mod tradițional, prin noțiunea de "procuror de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță" nu puteau fi avuți în vedere, în cazul judecătoriilor, decât procurorii de la parchetele de pe lângă judecătorii, în cazul tribunalelor, decât procurorii de la parchetele de pe lângă tribunale, în prezent, ca urmare a schimbărilor produse în modul de organizare a Ministerului Public, se impune ca articolul 397 alin. 1) să C.P.P. fie interpretat în sensul că se referă la procurorul de la parchetul sau din cadrul structurii specializate competent material să efectueze urmărirea penală cu privire la o anumită infracțiune care intră în competența materială a instanței în cauză. Astfel, dacă la momentul intrării în vigoare a articolului 397.C.P.P. competenți material sub aspectul tuturor infracțiunilor judecate în primă instanță de tribunal erau doar procurorii din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, între timp au fost create în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție două direcții (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Națională Anticorupție) specializate în combaterea anumitor categorii de infracțiuni, procurorii din cadrul acestor direcții fiind exclusiv competenți material să efectueze urmărirea penală sub aspectul acestor infracțiuni, majoritatea intrând în categoria infracțiunilor judecate în primă instanță de tribunal. Prin urmare, în prezent există infracțiuni de competența tribunalului pentru care competența materială revine procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, și infracțiuni de competența tribunalului pentru care competența materială revine procurorilor din cadrul uneia din cele două structuri specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cauza de față, revizuientul a fost urmărit penal și condamnat pentru o infracțiune care, potrivit art. 12 alin. 1) lit. f) din Legea nr. 508/2004, intră în categoria infracțiunilor de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, și anume, infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1) și 2) din Legea nr. 143/2000. Nu există niciun argument care să poată fi invocat în susținerea ideii că în cazul unei infracțiuni de competența materială a DIICOT, parchetul de pe lângă tribunal este cel avut în vedere de art. 397 și 399.C.P.P. (cu excepția argumentului ținând de modul în care este formulat alineatului 1 al articolului 397, însă așa cum s-a arătat mai sus, la interpretarea acestui text de lege trebuie să se țină cont și la evoluția suferită de legislație sub aspectul organizării Ministerului Public, după momentul intrării în vigoare a acestui text de lege). Nu se înțelege de ce un procuror care este oprit a efectua urmărirea penală în privința unei infracțiuni, nefiind competent material, să fie, cu toate acestea, competent material să prezinte concluziile sale sub aspectul temeiniciei unei cereri de revizuire formulată împotriva unei sentințe pronunțate cu privire la o astfel de infracțiune. Formularea acestor concluzii poate presupune o analiză a elementelor constitutive ale infracțiunii respective.
Pe de altă parte, în susținerea ideii că o cerere de revizuire formulată împotriva unei sentințe pronunțate cu privire la o infracțiune de competența DIICOT trebuie adresată acestei structuri specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și că, în consecință, doar procurorii din cadrul acestei direcții sunt competenți material să sesizeze instanța înaintându-i și concluziile asupra admisibilității și temeiniciei cererii de revizuire, după ce, eventual, l-au audiat pe revizuient, și au dispus efectuarea de cercetări, pot fi invocate prevederi din însăși Legea nr. 508/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Astfel, art. 2 alin.2 prevede că "Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism exercită drepturile și îndeplinește obligațiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infracțiunile atribuite prin prezenta lege în competența sa".
Or, printre aceste drepturi și obligații procedurale se află și cele care rezultă din art. 397 și 399.C.P.P. Se observă că în situațiile în care legiuitorul a înțeles să permită desfășurarea unor activități care, față de normele de competență materială, ar fi trebuit să revină procurorilor DIICOT, de către procurori de la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, a prevăzut în mod expres acest lucru. Astfel, articolul 2 alin. 3) din Legea nr. 508/2004 prevede că "procurorii parchetelor de pe lângă instanțele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanțelor de judecată în cauzele de competența direcției, precum și la judecarea în fond și în căile de atac, în cauzele în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a sesizat instanțele de judecată, punând concluzii și exercitând căile legale de atac, cu excepția cazurilor în care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism încunoștințează parchetul de pe lângă instanța competentă și instanța că vor participa în mod direct". Se observă că acest text de lege vizează doar posibilitatea participării procurorilor parchetelor de pe lângă instanțele competente la ședința de judecată, cuocaziasoluționării cererilor adresate instanțelor de judecată, precum și cuocaziajudecății pe fond și a căilor de atac, în această categorie neintrând și activitățile prev. de art. 397 și 399.C.P.P. acestea fiind premergătoare învestirii instanței cu soluționarea cererii de revizuire. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să permită ca primirea cererilor de revizuire, audierea revizuenților, efectuarea cercetărilor, întocmirea concluziilor asupra admisibilității și temeiniciei cererii de revizuire și sesizarea instanței în cauze de competența DIICOT, să se facă și de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță, ar fi trebuit să menționeze expres acest lucru, așa cum a procedat în cazul participării la ședințele de judecată (dacă posibilitatea participării procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele competente la ședințele de judecată s-ar fi subînțeles, nu ar mai fi fost necesar ca legiuitorul să menționeze expres acest lucru).
Pentru aceste motive, Tribunalul a apreciat că se impunea trimiterea cauzei la DIICOT întrucât Legea nr. 508/2004 nu cuprinde dispoziții care să permită o departajare a competenței materiale a structurii centrale, de cea a serviciilor teritoriale și, respectiv, a birourilor teritoriale din cadrul DIICOT, trimiterea cauzei se va face către direcția însăși, urmând ca repartizarea concretă a acestei lucrări către un procuror să se facă de către conducerea DIICOT.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, criticând-o pentru nelegalitate numai în ceea ce privește unitatea de Parchet la care a fost trimisă cererea de revizuire.
În motivarea recursului se arată că dispozițiile art.397 Cod procedură penală nu pot fi interpretate în sensul celor reținute de către prima instanță, și care constituie o adăugare la lege. Atâta timp cât printr-o normă specială nu se prevede altfel, norma procedurală de stabilire a procurorului competent este cea statuată de art.397 Cod procedură penală, neexistând dispoziții legale care să consacre, în materia revizuirii, o competență în considerarea specialității organului care a efectuat urmărirea penală.
Examinând cauza în temeiul art.3856alin.1 și 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, fiind amplu și just motivată.
Curtea își însușește argumentele primei instanțe, care a considerat că dispozițiile art.397 Cod procedură penală trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu dispozițiile Legii nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism. Această lege este ulterioară Codului d e procedură penală și are caracterul unei legi speciale, inclusiv în ceea ce privește normele de competență, așa încât, și în lipsa unei dispoziții exprese, se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile conținute în Codul d e procedură penală.
Soluția instanței corespunde și principiului de interpretare logică a normelor legale, căci în mod firesc, în cauzele privind infracțiunile date prin lege în competența DIICOT-ului, această unitate de Parchet trebuie să îndeplinească toate atribuțiile prevăzute de lege pentru MINISTERUL PUBLIC, inclusiv pe cele privind exercitarea căilor extraordinare de atac.
Drept urmare, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei (în conformitate cu dispozițiile art.6 alin.2 din Protocolul privind plata onorariilor avocaților din oficiu), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.172 din 17.02.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II-a penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 50 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./12.06.09
- II. - jud.
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera
