Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 776/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 776
Ședința publică din data de 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Maria Tacea
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI
PROCUROR -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva deciziei penale nr. 176/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- - sentința penală nr. 35/16.02.2009 a Judecătoriei Panciu - dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns intimatul inculpat asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 4983 emisă de Baroul Galați la data de 26.10.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că la prima oră, s-a prezentat în instanță intimata parte vătămată, care a precizat că nu poate rămâne la instanță până la strigarea cauzei, din motive familiale și solicită a se lua act că lasă la apreciere asupra recursului declarat în cauză, neavând cereri de formulat, după care:
Curtea, aduce la cunoștința intimatului inculpat că la prima oră s-a prezentat în instanță intimata parte vătămată, care a precizat că nu poate rămâne la instanță până la strigarea cauzei, din motive familiale și solicită a se lua act că lasă la apreciere asupra recursului declarat în cauză, neavând cereri de formulat.
Intimatul inculpat prin apărător solicită acordarea cuvântului în dezbateri, întrucât nu au cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public susține că prezentul recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 3859pct. 11 Cod procedură penală privind greșita individualizare a răspunderii penale.
Se arată că instanța a apreciat greșit asupra aplicării prevederilor art. 74 al. 1 lit. b și c Cod procedură penală, coborând pedeapsa prea mult sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă de inculpat, având în vedere fișa de cazier din care rezultă că acestuia i s-au aplicat anterior patru măsuri educative pentru infracțiunea de furt calificat.
Consideră că hotărârea pronunțată este netemeinică, întrucât sancțiunea aplicată a fost greșit individualizată și invocă concluziile referatului de evaluare din care rezultă că inculpatul are un comportament ilicit.
Solicită admiterea recursului, iar în rejudecare majorarea pedepsei principale aplicate inculpatului pentru faptele comise și stabilirea unei pedepse rezultante cu aplicarea unui spor, având în vedere că acesta nu se află la primul impact cu legea penală.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită respingerea recursului declarat de inculpat, întrucât pedeapsa aplicată este temeinică, având în vedere faptele comise de inculpat pe care le califică ca fiind niște "copilării", cu prejudicii mici și apreciază că o pedeapsă mai mare nu ar fi educativă pentru inculpat.
Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurentului inculpat care regretă fapta și lasă la aprecierea instanței.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
S-a constatat că prima instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea următoarelor infracțiuni:lovire sau alte violențe prev. de art. 180 al.2 Cod penal la 4 (patru) luni închisoare; furt calificat prev. de art.208 al.1-209 al.1 lit. g, i Cod penal la 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art.33lit. a și art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare s-a dispus ca inculpatul să fie lipsit de drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. ipot. a II-a, lit. b și lit. e Cod penal.
A obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea vătămată în sumă de 100 lei reprezentând contravaloarea bunurilor nerestituite.
Au fost respinse daunele morale, în valoare de 2000 lei, solicitate de partea vătămată ca fiind neîntemeiate.
Au fost respinse despăgubirile civile (820 lei) solicitate de partea vătămată ca fiind neîntemeiate și a fost obligat inculpatul să plătească 600 lei cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 200 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărare oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției).
Pentru a hotăra astfel, prima instanța a reținut ca în noaptea de 19/20.07.2008, inculpatul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns prin escaladarea unui geam în Centrul Medical de Specialitate din orașul, de unde a sustras un fier de călcat marca "", 3 kg. zahăr ambalat în pungi, un pachet de cafea ""și un număr de 6 prosoape de diferite mărimi.
S-a stabilit că valoarea bunurilor sustrase este de 100 lei și nu este recuperată.
Cu ocazia cercetării locului faptei au fost prelevate și ridicate mai multe urme papilare pe partea exterioară și interioară a ferestrei și a mobilierului din interiorul cabinetului medical iar conform raportului de constatare tehznico-științifică nr. 67986/13.08.2008 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul V, s-a constatat că urmele au fost create de.
Inculpatul a recunoscut faptele pentru care a fost cercetat și condamnat.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești.
La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale.
Împotriva acestei soluții, în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul și prin motivele invocate se critică hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei aplicate.
Se susține că nu s-a evaluat corect pericolul social al faptei și că inculpatul a achitat în totalitate prejudiciul iar inculpatul a fost sincer.
S-a solicitat reducerea pedepsei corespunzător cu gradul de pericol social al faptei.
Prin decizia penală nr. 176/10.06.2009 Tribunalul Vranceaa admis apelul declarat de inculpat și a desființat în parte sentința penală nr. 35/16.02.2009 a Judecătoriei Panciu.
În rejudecare, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. b și Cod penal cu aplicarea art. 76 Cod penal și s-a aplicat pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 al. 2 Cod penal pedeapsa de 2 luni închisoare iar pentru infracțiunea prev. de art. 208 - 209 lit. g și i Cod penal 3 luni închisoare.
S-a dispus contopirea celor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
S-a modificat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64, înlăturându-se dispozițiile art. 64 lit. e Cod penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
În motivarea hotărârii date, instanța a reținut că s-a reevaluat gradul de pericol social ca și circumstanțele personale și legale ale inculpatului pentru o soluție mai favorabilă.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Prin motivele de recurs, decizia dată în apel este criticată ca fiind netemeinică prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b și c Cod penal, circumstanță care în raport de gradul de pericol social al faptelor nu se impunea.
S-a precizat că inculpatul a avut în timpul minorității mai multe impacturi cu legea penală, fiind sancționat de patru ori cu măsuri educative pentru același gen de fapte.
De asemenea, s-a mai arătat că tot pentru furt calificat, prin sentința penală nr. 94/10.04.2007 inculpatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la furt calificat.
Se solicită ca în rejudecare să fie înlăturate circumstanțele prev. de art. 74 lit. b și c Cod penal.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea este fondat.
Din verificarea hotărârii atacate și analiza probelor existente la dosar Curtea constată că în apel, instanța de control a pronunțat o hotărâre netemeinică, urmare a desființării hotărârii date de instanța de fond pe care Curtea o consideră legală și temeinică.
La dozarea și individualizarea pedepsei instanța de apel a făcut o evaluare corectă și justă a criteriilor de individualizare cu raportare la circumstanțele personale ale inculpatului.
Nu s-a avut în vedere faptul ( deși inculpatul nu se află în stare de recidivă) că acesta în timpul minorității a avut impact cu legea penală pentru același gen de infracțiuni ( furt) pentru care a fost sancționat cu patru măsuri educative șui cu închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 6 luni.
Față de aceste considerente, urmează să se admită recursul declarat de parchet.
În rejudecare, în baza art. 38515pct. d Cod procedură penală urmează să se caseze în totalitate hotărârea instanței de apel și să se mențină hotărârea instanței de fond nr. 35 din 16.07.2009 a Judecătoriei Panciu.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva deciziei penale nr. 176/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- - sentința penală nr. 35/16.02.2009 a Judecătoriei Panciu - dosar nr-, privind pe intimatul inculpat ( fiul lui și, născut la data de 6.10.1989 în F, județul I, CNP: -, domiciliat în. Str. - nr. 24, județul V).
Casează în totalitate, decizia penală nr. 176/2009 a Tribunalului Vrancea și menține ca legală și temeinică sentința penală nr. 35/2009 a Judecătoriei Panciu.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei către Baroul Galați va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. -/8 2009
Tehn / 11 2009
Apel: -
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Ion Avram, Maria Tacea