Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 856/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 1641./94/2007
785/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 856
Ședința publică de la 05 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Popescu
JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 3: Florică Duță
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către inculpații, și, împotriva sentinței penale nr. 541/10.10.2007, pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr. 182/A, din data de 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții - inculpați, și, ambii personal și asistați de avocat oficiu, a, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară și personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 38669, emisă de Baroul București - Cabinet individual, lipsind intimat - parte vătămată, "Artec" - Jilava.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță, având în vedere că, în decizie nu s-a luat nici o măsură împotriva inculpatului, iar, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale se îndreaptă numai minuta, fără a fi îndreptat și dispozitivul deciziei penale. Precizează că inculpatul nu a fost audiat la instanța de apel, iar rechizitoriul nu este confirmat de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Apărătorul recurenților - inculpați și având cuvântul, solicită admiterea recursurilor conform dispozițiilor art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, considerând că, în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt, care a dus la pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice, precizând că achiesează la concluziile puse de către colegul său.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de admiterea recursului, casarea deciziei penale în baza art. 3859pct. 9 Cod procedură penală și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
Recurentul - inculpat având cuvântul, declară că este de acord cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul - inculpat având cuvântul, declară că este de acord cu casarea deciziei penale.
Recurentul - inculpat având cuvântul, declară că este de acord cu cele expuse de către apărătorul său.
CURTEA,
Cu privire la recursurile penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penala nr.541/2007 pronunțată in dosar nr- Judecătoria Bufteaa admis cererea Ministerului Public si potrivit disp.art.334 a C.P.P. schimbat calificarea juridica a faptelor reținute in sarcina inculpatului din art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a cu aplic.art.37 lit.a in Cod Penal art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a cu Cod Penal aplic.art.37 lit.b
Cod PenalA respins ca neintemeiata cererea privitoare la schimbarea calificării juridice in ceea ce îl privește pe inculpatul din doua infracțiuni prev. de art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a cu Cod Penal aplic.art.33 lit.a, art.37 lit.a si art.75 lit.c Cod Penal, intr-o singura infracțiune in condițiile art.41 al.2
Cod PenalIn temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la C.P.P. art.10 lit.c a C.P.P. dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat prev.de art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a cu aplic.art.37 lit.b
Cod PenalIn baza prev.art.208 al. 1 - 209 al.1 lit.a cu Cod Penal aplic.art.74 lit.a si c si Cod Penal art.76 lit.c a Cod Penal dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an închisoare in condițiile art.81
Cod PenalLa rândul sau inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat in condițiile art.37 lit.a si 75 lit.c Cod Penal, dar si cu reținerea disp.art.74 lit.c si art.76 lit.c, menținând conform disp.art.61 beneficiul Cod Penal liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 2596 zile aplicata prin sentința penala nr.589/2001 a Judecătoriei Buftea.
In temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la C.P.P. art.10 lit.c a C.P.P. dispus achitarea aceluia și inculpat pentru infracțiunea prev. de art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a, respectiv fapta din 6.05.2004.
Prin decizia penala nr.386/2008 TB - Secția a II a Penala respins ca nefondate apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea si a inculpatului, reținând in esență ca instanța de fond a stabilit in mod corect situația de faptr, din probatoriul administrat rezultând fara putință de tăgadă vinovăția inculpaților si pentru doua fapte de furt. S-a reținut totodată ca nu au rezultat dovezi privind vinovăția inculpatului in săvârșirea faptelor reținute in sarcina sa, declarația sa din faza de urmărire penala data si consemnata in organelor de politie si in prezenta martorului asistent fiind susținuta de declarațiile celorlalți inculpați.
Prin decizia penala nr.1266/2008 a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TB dar si inculpatul, a casat decizia penala atacata si a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Din considerentele acestei decizii rezultat ca, deși instanța de apel a apreciat nefondate apelurile declarate in cauza de către Ministerul Public si inculpatul, a omis sa analizeze toate motivele de apel invocate de părți.
Astfel, se susține ca motivarea deciziei recurate se limitează la aprecieri de ordin generic cu privire la concordanta dintre probatoriul administrat si soluția dispusa de către instanța fondului fara a se examina in concret aspectele invocate de Ministerul Public cu privire la probele administrate in faza de urmărire penala care ar confirma săvârșirea faptei de către inculpatul si.
Primind cauza spre rejudecare, tribunalul procedat la audierea inculpaților, declarațiile acestora fiind consemnate in scris si atașate la dosarul cauzei.
S-a întocmit un referat privitor la comunicarea serviciului Evidenta din Penitenciarul Tulcea care a comunicat instanței ca după contopirea pedepselor pentru infracțiunile aflate in concurs inculpatul avea de executat o pedeapsa rezultanta de 5 ani închisoare conform deciziei penale nr.1787/2001, cauza in care a fost arestat la data de 7.05.2002 si liberat condiționat la 31.10.2003, restul rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata prin 589/2001 fiind de 1280 zile.
Examinând apelurile formulate in cauza, respectiv cel formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea si inculpatul, tribunalul va retine in esența următoarele:
Ministerul Publica criticat soluția instanței fondului pentru greșita achitare a inculpatului privitor la fapta de 6.05.2004, cit si a circumstantei atenuante prev.de art.74 lit.c si Cod Penal in consecinta coborirea pedepsei sub minimul special.
S-a susținut in acest apel ca in mod gresit instanta fondului a omis poziția inculpatului in faza urmăririi penale care a recunoscut ambele fapte de furt, susțineri ce se coroborează si cu plingerile părții civile, dar si cu depozițiile martorilor si care l-au plasat pe inculpat in zona puțurilor - -.
Greșita reținere a circumstanțelor atenuante motivat de împrejurarea ca inc. a avut o poziție oscilanta si evident nesincera, revenind pe parcursul cercetării judecătorești asupra propriilor sale declarații, context in care aplicarea disp.art.74 lit.c si art.76 nu Cod Penal se impunea.
Instanța fondului a menținut beneficiul liberării condiționate, omițând insa împrejurarea ca restul rămas neexecutat, statuat ca atare, este mai mare decât 7 ani calendaristici, mai exact pedeapsa aplicată.
In mod greșit s-a susținut in apelul Parchetului, inc. a fost achitat, instanța fondului omițând poziția oscilanta a acestuia, poziție ce este contrazisa de ansamblul probator administrat in cauza, respectiv declarația inculpatului, a martorilor si care l-au plasat pe acesta la data comiterii faptei in zona - - SA.
S-a criticat totodată soluția instanței pentru omisiunea confiscării de la inc-. a sumei de bani obținută prin vânzarea de fier vechi, respectiv a sumei de 1000 RON, dar si netemeinicia soluției cu privire la respingerea acțiunii civile formulata de - - SA din actele dosarului rezultând cu evidenta ca partea civila a suferit un prejudiciu.
Inculpatul a criticat solutia instantei pentru gresita sa condamnare pentru fapta din 11.05.2004, motivind ca intr-adevar s-a aflat in zona Fabricii - dar nu era singura persoana si singura lui intentie a fost aceea de a aduna o serie de materiale refolosibile, fiind singura sa modalitate de a-si asigura subzistenta. A precizat apelantul inculpat ca nu a existat nici un moment intentia de a sustrage cabluri electrice.
Prin decizia penală nr. 182/A din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Penală s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
A desființat in parte sentința penala nr.541/2007 pronuntata de Judecătoria Buftea si in fond:
In baza prev.art.208 al.1 - 209 al.1 lti.a cu Cod Penal aplic.art.37 lit.a si Cod Penal art.75 lit.c si Cod Penal art.33 lit.a a condamnat pe inculpatul la doua pedepse de câte 3 ani si 6 luni închisoare.
In baza prev.art.61 a Cod Penal menținut beneficiul liberării condiționate pentru restul de 1280 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultanta de 5 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr.589/2001 definitiva prin decizia nr.1787/2001 a TB.
A făcut aplicarea prev. art.71-64 lit.b
Cod PenalA interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a, b pe Cod Penal o perioada de 3 ani după executarea pedepsei,
In baza prev.art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a cu Cod Penal aplic.art.37 lit.b a Cod Penal condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare, in condițiile art.71-64 lit.a,b
Cod PenalA interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a,b pe Cod Penal o perioada de 3 ani după executarea pedepsei.
A respins, ca nefondata, cererea de despăgubiri formulata de partea vătămata - - SA.
In baza prev.art.118 lit.e a Cod Penal confiscat de la inculpatul suma de 1000 RON in folosul statului.
A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul.
A obligat pe inculpatul apelant la 300 RON cheltuieli judiciare statului, in care s- inclus si onorariul avocatului din oficiu.
Examinând apelurile formulate, tribunalul a retinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe linga Judecatoria Bufteas -a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatilor pentru savirsirea infractiunilor prev.de art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a cu Cod Penal aplic.art.33 lit.a si art.37 lit.a si art.75 lit.c Cod Penal, pentru infr. Prev.de art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a si pentru infr.prev.de art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a cu Cod Penal aplic.art.37 lit.a
Cod PenalDe remarcat este imprejurarea ca in sedinta publica din 18.07.2007 instanta de fond a dispus conexarea dosarului civil 3943/2006 ( avind ca obiect latura civila disjunsa) cu motivarea ca in mod gresit s-a inregistrat actiunea civila disjunsa in dosar nr- in cadrul unui dosar civil si s-a dispus suspendarea cauzei in temeiul art.244 pct.1
Pe situatia de fapt a rezultat ca in ziua de 11.05.2007 impreuna cu minorul, in virsta de 12 ani, s-au deplasat de la domiciliul acestora in apropiere - - Jilava SA in scopul de a sustrage cablul electric ce alimenta puturile din zona. După ce a sapat cca.100 m de, inculpatul fost surprins la locului de catre organele de politie, avind asupra sa cablul electric in greutate de 7- 8 kg.
A rezultat totodata ca in cursul anului 2004 acelasi inc. Io impreuna cu si, mai exact la 5.06.2004, au sustras de asemenea cablu electric ce alimenta puturile din str.- - SA.
De remarcat este imprejurarea ca toti inculpatii in faza de urmarire penala au recunoscut comiterea faptelor retinute in sarcina sa, existind o serie de detalii privitor la circumstantele comiterii acestora. In instanta pozitia acestora evident ca s-a schimbat, contestind imprejurarea ca ar fi sustras cablul electric,ci dar ca s-ar fi aflat in zona - - SA doar pentru a stringe materiale refolosibile.
Instanta fondului a apreciat ca cea de-a doua fapta de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis in judecata nu au rezultat elemente de natura a duce la concluzia vinovatiei acestuia. A avut in vedere depozitiile martorilor care in instanta au relatat ca s-ar fi exercitat presiuni asupra lor de catre organele de urmarire penala pentru a-i indica pe inculpatii si drept autori ai sustragerilor.
In acest context, a apreciat instanta fondului ca probele administrate in acuzare nu sunt in masura sa rastoarne prezumtia de nevinovatie instituita de legea penala in favoarea inculpatilor si.
Tribunalul a retinut insa ca declarațiile de recunoaștere ale inculpaților din faza de urmărire penala s-au coroborat cu depozițiile martorilor si care i-au plasat pe inculpați in zona puțurilor - - SA, depozitii ce se coroboreaza si cu plingerea formulata de partea vătămata.
Chiar daca in instanta martorii si-au schimbat depozitiile, in cauza nu au rezultat elemente care sa confirme sustinerea acestora in sensul ca s-ar fi exercitat presiuni asupra lor pentru a-i indica pe si ca autori ai sustragerilor.
Nesinceritatea inculpaților in instanței de judecata este evidenta, de altfel aceasta fiind o practica constanta de natura a inlatura raspunderea penala. Nu trebuie omisa nici imprejurarea ca sotii, martori in prezenta cauza, care in declaratia de la urmarirea penala i-au incriminat pe inculpati, au revenit asupra propriilor declaratii motivat de faptul ca si sunt rude.
De altfel, chiar in propriile lor declarații inculpații se incrimineaza reciproc. Astfel, inculpatul a recunoscut ca a sapat in zona puțurilor pentru a sustrage calbu electric si a-l vinde la fier vechi, afirmind ca si inculpatul făcea acelasi lucru. In acelasi context sunt plasati la locul faptei si inculpatii si.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a concluzionat in sensul ca apelul Parchetului este justificat partial, in sensul ca solutia instantei fondului este nelegala privitor la gresita achitare a inculpatilor si.
In raport de pozitia oscilanta a inculpatului chiar contradictorie, de bogata lui fisa de cazier, reținerea circumstanțelor atenuante nu se justifica sub nici o forma, context in care tribunalul le-a înlăturat ca atare.
Mai mult decât atât, instanța fondului menținând liberarea condiționata pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicata prin,589/2001 nu a facut o minima verificare pe acest aspect, limitindu-se la a atasa pur si simplu fisa de cazier judiciar si nesesizind ca, desi retine un rest ramas dintr-o pedeapsa rezultanta de 7 ani inchisoare, acesta este mai mare decit pedeapsa ca atare.
In acest context, tribunalul a facut o verificare la Serviciul Evidenta Arest a Penitenciarului Tulcea care a comunicat ca dupa contopirea pedepselor si micșorarea rezultantei la 5 ani conform deciziei penale nr.1787/2001, restul rămas neexecutat din aceasta pedeapsa a fost de 1280 zile, inculpatul fiind arestat la 7.05.2002 si liberat condiționat la 31.10.2003.
S-a constatat ca instanța fondului a omis a dispus asupra confiscării sumei de 1000 RON de la inculpatul, rezultata conform susținerilor sale din vânzarea calbului electric.
In ceea ce privește critica privitor la soluția de respingere a acțiunii civile formulata de - - SA tribunalul va aprecia ca aceasta este nefondata.
Astfel, circa 6 luni de zile instanța fondului a insistat prin adrese repetate pentru ca partea civila sa determine in concret prejudiciul suferit urmare furturilor din aprilie si respectiv mai 2005, in sensul de preciza lungimea cablului sustras, prețul pe metru liniar si alte criterii de natura a explica cuantumul prejudiciului, obligație pe care nu a respectat-o, nedând curs niciuneia din citațiile sau adresele remise de instanța.
In acest context, categoric este imposibil de cuantificat cuantumul prejudiciului, instanța fiind in imposibilitate absoluta sa-l determine in concret. S-a respins ca nefondat apelul inculpatului prin care solicita achitarea sa totala cu motivarea ca nu a sustras cablul electric, argumentele privind vinovăția acestuia fiind expusa in argumentele mai sus expuse.
de toate aceste considerente, tribunalul in baza art.379 pct.2 lit.a a C.P.P. admis apelul Parchetului de pe lângă Judecatoria Buftea.
A desființat in parte sentința penala nr.541/2007 pronuntata de Judecatoria Buftea si in fond:
In baza prev.art.208 al.1 - 209 al.1 lti.a cu Cod Penal aplic.art.37 lit.a si Cod Penal art.75 lit.c si Cod Penal art.33 lit.a va condamna pe inculpatul la doua pedepse de cite 3 ani si 6 luni inchisoare.
In baza prev.art.61 a Cod Penal menținut beneficiul liberării condiționate pentru restul de 1280 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultanta de 5 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr.589/2001 definitiva prin decizia nr.1787/2001 a TB.
A făcut aplicarea prev. art.71-64 lit.b
Cod PenalA interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a,b pe Cod Penal o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei,
In baza prev.art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a cu Cod Penal aplic.art.37 lit.b va Cod Penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare, in conditiile art.71-64 lit.a,b
Cod PenalA interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a,b pe Cod Penal o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei.
A respins, ca nefondata, cererea de despăgubiri formulata de partea vătămata - - SA.
In baza prev.art.118 lit.e a Cod Penal confiscat de la inculpatul suma de 1000 RON in folosul statului.
A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul.
Împotriva acestor hotărâri au declinat recurs inculpații, și criticându-le ca fiind netemeinice și nelegale și au solicitat, în principal, casarea deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de apel, care deși, în motivarea deciziei se referă la inculpatul în dispozitiv a dispus condamnarea inculpatului care nu avea nici o calitate în cauză.
Curtea examinând hotărârea hotărârile atacate pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de critica formulată și întemeiată pe dispozițiile art. 3859pct. 9 și 18 Cod procedură penală constată fondate recursurile.
Împotriva sentinței penale pronunțată în cauză de Judecătoria Buftea au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea și inculpatul și care au fost analizate de instanța de apel în motivarea deciziei penale pronunțată.
Deși, instanța de apel, pentru considerentele arătate în motivarea deciziei a reținut că apelul parchetului vizând greșita achitare dispusă de prima instanță cu privire la inculpatul este fondat, atât în minuta întocmită cât și în dispozitivul deciziei a dispus și condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
Procedând astfel instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, ceea ce atrage cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală, având drept consecință cazarea deciziei penale și rejudecarea de către instanța de apel.
În speță, la data de 30.03.2009 prin încheierea din Camera de Consiliu, instanța de apel a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta deciziei penale, în sensul că inculpatul este condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, dar, această încheiere nu a produs nici un efect juridic în cauză, atâta timp cât nu a fost comunicată vreunei părți și a vizat doar minuta întocmită și nu dispozitivul deciziei penale pe care nu s-a făcut nici o mențiune, conform art. 195 (3) Cod procedură penală împrejurări față de care această încheiere nu poate fi avută în vedere la soluționarea prezentelor recursuri.
Pentru aceste considerente mai sus arătate se vor admite recursurile declarate de cei trei inculpați, în baza art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va casa decizia penală și se va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță, Tribunalul București.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpații, și împotriva sentinței penale nr.541/2007 pronunțată in dosar nr- Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr. 182/A din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Penală.
Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocat din oficiu pentru recurenții inculpați și, de câte 200 lei pentru fiecare, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-24.06.2009
Președinte:Petre PopescuJudecători:Petre Popescu, Andreea Cioată, Florică Duță