Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 907/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 1387/2009)
OMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 907
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22 iunie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Damian Dolache
GREFIER:
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de recurentul inculpat împotriva deciziei penale nr. 316/A din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II -a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în starea de arest și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu cu delegația pentru asistență judiciară depusă la dosar, lipsă fiind intimații părți civile și .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul desemnat din oficiu solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în susținerea recursului, sens în care depune la dosar un memoriu formulat de către recurent.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar de către inculpatul recurent.
Curtea, deliberând încuviințează proba cu înscrisuri, solicitată de către recurent și primește la dosar înscrisurile depuse de către acesta prin apărătorul desemnat din oficiu.
Părțile întrebate fiind de instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859punctul 14 Cod procedură penală, considerând pedeapsa aplicată prea severă în raport de fapta penală săvârșită de inculpat. Referitor la fapta penală susține că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt în infracțiunea de abuz de încredere. Inculpatul avea acces oricând în imobil și se cunoștea cu partea civilă. În baza art. 334 Cod procedură penală solicită să se dispună schimbarea încadrării juridice în sensul arătat mai sus și să se aplice inculpatului o pedeapsă orientată spre minim, cu suspendarea executării. Își încheie pledoaria solicitând să fie avute în vedere susținerile scrise de către inculpatul în înscrisul intitulat memoriu, să fie admis recursul, casate hotărârile atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în sensul arătat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice ca nefondată, infracțiunii săvârșite de către inculpat i s- dat corect încadrare juridică. Faptul că se cunoștea cu partea vătămată nu este relevant întrucât a sustras cheile acesteia și a pătruns în locuința de unde a furat bunuri.
Nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859punctul 14 Cod procedură penală întrucât față de gravitatea faptei, instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, menținută și de către instanța de apel. Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În baza art. 192 Cod procedură penală solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt achiesează la solicitările apărătorului desemnat din oficiu.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 174/04.03.2009 Judecătoria Sector 6 B în temeiul art. 208 alin. 1 Cod penal, a condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) Cod penal, i s-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 ani nchisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 IiI. a) teza II și IiI. b) Cod penel, i s-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 33 lit. a) și 34 alin. 1. b) Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani .
În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1. a) teza II și. b) Cod penal, a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive din data de 04.01.2009 la zi.
În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 346 alin. 1 raportat la art. 14 Cod procedură penală, a admis acțiunile civile promovate de părțile civile și, și l-a obligat pe inculpat la plata a câte 1.500 de lei pentru fiecare parte civilă, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin încheierea din 18.03.2009 aceeași instanță, în temeiul art. 195 Cod procedură penală, îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei din data de 04.03.2009, relativ la încadrarea juridică și denumirii primei fapte pentru care inculpatul a fost condamnat, în sensul că în mod greșit s-a menționat că încadrarea juridică este art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, în loc de art. 208 alin.1 Cod penal și că denumirea infracțiunii este furt calificat, în loc de furt, astfel cum s-a menționat și actul de sesizare.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză că în perioada 21 - 22 decembrie 2008, inculpatul, aflându-se în locuința părților civile și, a sustras cheile de acces ale locuinței acestora din urmă. Instanța a reținut că în această perioadă au fost sustrase aceste chei, întrucât, din declarațiile părții civile care se coroborează cu declarația părții civile, rezultă că aceste chei fuseseră sustrase în această perioadă, iar nu în data de 24 sau 25 decembrie 2008, așa cum susține inculpat
Instanța nu a avut în vedere, în totalitate, declarația inculpatului dată în faza de cercetare judecătorească, ntrucât aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale și a judecății, așa cum prevede art. 69 Cod procedură civilă. Astfel, instanța nu a avut în vedere declarația inculpatului cu privire la data comiterii faptei de sustragere a cheilor apartamentului părților civile.
De asemenea, mai reține că în ziua de 25.12.2008, după ce în noaptea anterioară a dormit în locuința părților civile, inculpatul s-a întors n aceeași locuință, unde a pătruns folosind cheile sustrase anterior. Din locuința părților civile a sustras mai multe bunuri. O parte din aceste bunuri au fost înstrăinate de către inculpat astfel, unitatea de calculator sustrasă a fost vândută martorului. De asemenea, o combină muzicală a fost vândută unei persoane care se numește.
Instanța nu a avut în vedere declarația inculpatului cu privire la faptul ca bunurile au fost sustrase de numitul, atâta timp cât la urmărire penală a recunoscut că bunurile au fost sustrase de el, numitul rămânând în taxi. Mai mult, inculpatul nu a reușit să dea nici o informație cu privire la existența acestei persoane, pentru ca instanța să aibă elementele necesare pentru identificarea și audierea acestei persoane. De asemenea, informațiile relative la existenta acestei persoane ar fi putut duce la concluzia plauzibilității celor susținute de către inculpat.
La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere fapta comisă, împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni, gradul de pericol social al acestora, și a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare considerând că prin executarea acestei pedepse vor fi atinse scopurile preventiv, educativ, dar și coercitiv al pedepsei, prevăzute de alt. 52 Cod penal.
Relativ la pedeapsa accesorie, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia a determinat instanța a aprecia că aplicarea acesteia se impune, și în consecință, în temeiul art. 71 Cod penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 316/A/15.05.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală; a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus prevenția acestuia de la 04.01.2009 la zi; a fost obligat inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Critica din apel a inculpatului s-a referit la greșita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului acesteia și a modalității de executare.
Instanța de apel a constatat că prin probele administrate s-a demonstrat că fapta inculpatului care, în perioada 21-22 decembrie 2008, în timp ce se afla în locuința părților civile și a sustras mai multe chei de acces în această locuință întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1
De asemenea, cu privire la cea de a doua faptă săvârșită în ziua de 25.12.2008, s-a reținut că după ce în noaptea anterioară, inculpatul a dormit în locuința părților civile, s-a întors în aceeași locuință, unde a pătruns folosind cheile sustrase anterior, sustrăgând din aceasta mai multe bunuri, o parte din ele fiind înstrăinate de către inculpat.
Încadrarea juridică aplicată faptelor de către instanța de fond este legală, iar în ceea ce privește dozarea pedepsei, aceasta avut în vedere prevederile art.72 Cod penal respectiv, împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele săvârșite, gradul lor de pericol social, precum și persoana inculpatului care a avut o atitudine oscilantă, încercând să plaseze gradul de vinovăție, în faza de cercetare judecătorească asupra numitului, cu toate că în faza de urmărire penală a recunoscut că bunurile au fost sustrase de el, numitul rămânând în taxi.
În aceste condiții, s-a apreciat în mod corect, că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, cu executare în regim de detenție, este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia, considerându-se că prin executarea acestei pedepse, vor fi atinse, scopurile preventiv, educativ și coercitiv prev. de dispozițiile art. 52 Cod penal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei și a greșitei individualizări a pedepsei, invocându-se cazurile de casare prev. de art. 3859pct.17 și pct. 14 Cod procedură penală.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei se susține că în mod greșit s-a reținut existența infracțiunii de furt calificat, în realitate fiind vorba de infracțiunea de abuz de încredere, motivat de faptul că inculpatul se cunoștea cu partea civilă și avea acces oricând în imobil.
Cu privire la pedeapsa aplicată se susține că aceasta este în cuantum prea mare față de circumstanțele cauzei.
Curtea examinând potrivit art. 3856alin. 1 și 2 Cod procedură penală recursul declarat, având în vedere lucrările dosarului, dar și criticile formulate, constată netemeinicia acestuia.
Prima critică a recursului, respectiv greșita încadrare juridică a faptei pe lângă faptul că nu se susține motivat în ce constă greșeala instanțelor, o asemenea critică nefiind invocată pe parcursul procesului, nu are în vedere nici împrejurările reținute în care s-au comis faptele.
Apărarea inculpatului în sensul că se cunoștea cu partea civilă și că avea acces oricând în imobil, nu este suficientă pentru a determina o schimbare de încadrare juridică.
S-a dovedit în cauză că inculpatul a sustras cheile, iar nu i-au fost remise de partea civilă prin propria s-a manifestare de voință.
Ulterior (la 25.12.2008), folosind cheile deja sustrase și profitând de rămânerea în locuința părții civile unde a dormit noaptea anterioară s-a întors la locuință, a pătruns și a sustras mai multe bunuri, pe care apoi le-a înstrăinat.
Rezultă astfel că actele materiale comise de inculpat constituie infracțiuni distincte de furt în formă simplă și furt calificat, iar nu infracțiunea de abuz de încredere. O astfel de infracțiune presupune existența unei situații premisă ce constă în faptul că bunul sustras este deținut de făptuitor cu orice titlu (făptuitorul este un detentor precar), și își însușește acest bun ori dispune de el pe nedrept sau refuză să-l restituie.
Deci bunul sustras este deținut pentru altul, iar nu pentru sine,dar în baza unui titlu și făptuitorul se comportă ca un proprietar, pe când în cauză inculpatul a sustras bunurile părții civile fără consimțământul acestuia.
Astfel că încadrarea juridică dată faptei este corectă.
A doua critică a recursului nu este nici aceasta întemeiată întrucât instanțele au avut în vedere nu doar criteriile prev. de art. 72 Cod penal, dar și ansamblul circumstanțelor cauzei.
Inculpatul a comis două infracțiuni de furt, la un interval foarte scurt de timp, dar nu în baza aceleiași rezoluții infracționale, după o prealabilă pregătire prin sustragerea cheilor, ceea ce arată o periculozitate sporită a inculpatului și urmărirea unui scop precis.
Pedeapsa de 3 ani închisoare la nivelul minimului special asigură realizarea scopului pedepsei prev. de art. 52 Cod penal, nefiind justificată o reducere a cuantumului prin reținerea de circumstanțe atenuante, care nu se regăsesc în cauză.
Așa fiind și cum din oficiu nu se constată motive de nelegalitate urmează ca potrivit art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală recursul inculpatului să fie respins ca nefondat.
Urmează a deduce prevenția inculpatului potrivit art. 38517alin. 4 Cod procedură penală de la 04.01.2009, la zi.
Urmează a face aplicarea art.192.alin.2 Cod procedură penală și a art. 69 din Legea nr. 51/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul inculpatului declarat împotriva deciziei penale nr. 316/A din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II -a Penală, în dosarul nr-.
Deduce prevenția inculpatului de la 4.01.2009, la zi.
Obligă pe recurent la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Niculae
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./07.06.2009
Ex.2
Red / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Damian Dolache, Niculae
