Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 908/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
1421/2009
DECIZIA PENALĂ NR.908/
Ședința publică din data de 22 iunie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Damian Dolache
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin procuror.
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător ales, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurentului inculpat depune la dosar motivele scrise de recurs și solicită administrarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar următoarele acte, în copii semnate pentru conformitate cu originalul: procesul verbal întocmit la data de 16 iunie 2009 de IGPR-, opinia profesională formulată la data de 15 iunie 2009 de expertul tehnic judiciar și cinci caracterizări.
Reprezentantul Ministerului Public consideră proba cu înscrisurile prezentate de apărătorul ales al recurentului inculpat ca nefiind utilă și concludentă pentru judecarea prezentei cauze, în raport cu obiectul acesteia, astfel că formulează concluzii de respingere a cererii de administrare a probei solicitate.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurentul inculpat și ia act de administrarea acesteia, prin depunerea la dosar a actelor anterior menționate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat arată că, prin recursul declarat, acesta critică numai dispoziția de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, dar și măsura instanței de fond de conexare la dosarul având ca obiect această cerere a dosarului având ca obiect cererea sa separată de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în privința căreia recursul este inadmisibil.
Invocă în drept dispozițiile art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, precum și incidența în speță a cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, arătând că încheierea recurată este nelegală și netemeinică, întrucât, la pronunțarea acesteia, instanța de fond, interpretând greșit probatoriul cauzei, a comis o gravă eroare de fapt.
Susține oral motivele de recurs, astfel cum sunt precizate și detaliate în scris în cererea atașată la filele 12-15 din prezentul dosar.
olicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea în libertate a acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, solicitând menținerea încheierii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.
Susține că, în speță, nu este incident cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, care se referă la situația comiterii unei grave erori de fapt care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare ori de achitare a unei persoane. Or, în prezenta cauză, încheierea atacată conține exclusiv dispoziții privitoare la o măsură preventivă.
Arată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu s-au schimbat și, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, nu este întemeiată cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar, existând riscul ca, aflat în libertate, să zădărnicească aflarea adevărului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat, în replică, susține că, în cauză, nu există date din care să rezulte că acesta ar intenționa să zădărnicească aflarea adevărului.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, aderă la concluziile apărătorului său ales.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 11 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus astfel:
A dispus conexarea Dosarului nr- la Dosarul nr-.
În temeiul art.1608aalin.6 rap. la art.1602alin.2 din Codul d e procedură penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 30 noiembrie 1965 în B, CNP -).
A respins, ca neîntemeiată, cererea aceluiași inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a constatat că inculpatul este urmărit penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.24 alin.2 și art.27 alin.2 din Legea nr.656/2002, în sarcina acestuia reținându-se, în fapt, că, la data de 07 mai 2009, s-a prezentat la, însoțit de martorele și C, în scopul de a se deplasa cu o cursă El Al Israel - către destinația. Cu ocazia controlului efectuat de către agenții de securitate, în bagajul de mână ce aparținea inculpatului, în căptușeala genții pentru camera de filmat, au fost găsite ascunse 9 pachete ce conțineau 87 de carduri cu bandă magnetică falsificate. Asupra inculpatului au mai fost găsite și alte 12 carduri, dintre care unul era falsificat, în sensul că acesta avea inscripționate, pe magnetică, alte date și informații decât cele menționate pe card, informațiile fraudate aparținând unor carduri bancare emise de bănci din străinătate. În cursul cercetărilor efectuate, s-a stabilit că o parte din cardurile falsificate găsite asupra inculpatului au fost tranzacționate în România, pentru efectuarea de retrageri frauduloase de numerar de la mai multe bănci comerciale.
În declarațiile sale, inculpatul a arătat că a cumpărat, anterior plecării sale în Israel, din Târgul, o cameră video, care se afla într-o geantă specială. Deși s-a uitat cu atenție asupra acestui obiect, nu a observat că, în căptușeala genții respective, se aflau carduri falsificate. Cu privire la cardul falsificat găsit asupra sa, inculpatul a arătat că l-a găsit pe jos, în parcarea complexului comercial și a întrebat la casa de marcat dacă este valabil. Deși persoana întrebată i-a răspuns că acel card nu este valabil, el l-a păstrat totuși, crezând că persoana respectivă nu avea o vastă experiență în domeniu.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile inculpatului, Tribunalul a reținut că, în cauză, există probe și indicii temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă că acesta a participat la comiterea faptelor pentru care este în prezent cercetat. Faptul că, în speță, cardurile falsificate erau bine ascunse în geanta folosită pentru transportul camerei video, iar inculpatul le-a permis organelor de control tăierea acelei genți nu conduce la concluzia că acesta ar fi străin de activitatea infracțională anchetată. De asemenea, apărarea inculpatului, în sensul că a păstrat un card falsificat găsit pe jos în parcarea unui complex comercial, crezând că ar putea fi valabil, nu este susținută de niciun mijloc de probă. Dimpotrivă, împrejurarea că inculpatul a fost depistat având carduri falsificate asupra sa, atât în portofel, cât și în geanta destinată transportului camerei video fundamentează presupunerea rezonabilă că acesta a comis faptele de care este acuzat. Totodată, faptul că inculpatul se pregătea să părăsească țara, având asupra sa acele carduri falsificate, reprezintă cel puțin un indiciu al legăturii dintre el și alte persoane implicate în săvârșirea acestui gen de infracțiuni. În absența unor posibilități concrete de identificare a persoanelor implicate, nu se poate reține că participarea inculpatului la comiterea activității ilicite ar fi una redusă, după cum s-a susținut în apărarea sa. Nici faptul că, în urma percheziției informatice, nu au fost găsite date de interes operativ nu justifică reținerea unui grad redus de implicare a inculpatului în activitatea infracțională. În lipsa altor date, nu se poate cunoaște cu exactitate rolul pe care inculpatul l-a deținut în cadrul operațiunii infracționale, modul său de acțiune sau identitatea celorlalte persoane implicate, existând riscul ca, o dată contactate de inculpatul aflat în stare de libertate, acestea să zădărnicească orice activitate specifică a organelor de urmărire penală.
În drept, Tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art.1602alin.2 din Codul d e procedură penală, nu se acordă liberarea provizorie în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți.
Pentru aceste motive, Tribunalul a apreciat că realizarea scopului avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, constând, conform art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, în asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, se poate asigura, cel puțin în această fază procesuală, numai prin cercetarea lui în stare de arest, iar nu prin liberarea sa provizorie sub control judiciar.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, Tribunalul a reținut că aceasta a fost motivată de inculpat pe inexistența probelor sau indiciilor temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, însă, în considerarea acelorași aspecte anterior menționate, a constatat că astfel de probe și indicii există în cauză, relevantă fiind împrejurarea că bunurile ce formează obiectul material al infracțiunilor respective au fost găsite chiar asupra acestuia.
Potrivit art.139 alin.1 din Codul d e procedură penală, măsura arestării preventive se înlocuiește cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ori țara atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpatului. Împrejurarea că propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost admisă numai în parte, iar implicarea inculpatului în activitatea infracțională ar fi fost una redusă (aspect nedemonstrat însă în cauză) nu reprezintă o schimbare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate, deoarece această măsură nu se dispune doar pe durata urmăririi penale. În caz contrar, ar însemna că, o dată finalizate actele de urmărire penală efectuate cu privire la o persoană, aceasta, dacă a fost cercetată în stare de arest preventiv, trebuie pusă în libertate, concluzie străină literei și spiritului dispozițiilor legale în materia măsurilor preventive.
Împotriva încheierii Tribunalului,a declarat recurs în termenul legal(la data de 12 iunie 2009)inculpatul, care, în motivele scrise, susținute și cu ocazia dezbaterilor, a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma dispozițiilor art.3856alin.3 și art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, afirmând că, în speță, contrar celor reținute de către instanța de fond, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru liberarea sa provizorie sub control judiciar, conform art.1608aalin.2 din Codul d e procedură penală, sens în care a invocat că nu există probe și indicii temeinice de săvârșire a faptelor de care este acuzat și nici probe că, lăsat în libertate, el ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, nefiind întrunite astfel cerințele art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, că măsura arestării preventive a fost luată și ulterior prelungită cu încălcarea prevederilor legale și respectiv că nu există date în sensul că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
Inculpatul, prin apărătorul său ales, a precizat în dezbateri că recursul formulat vizează numai dispoziția din încheierea atacată de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, dar și măsura instanței de fond de conexare la dosarul având ca obiect această cerere a dosarului având ca obiect cererea sa separată de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în privința căreia recursul este însă inadmisibil, potrivit art.1403alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 08 mai 2009, pe temeiul dispozițiilor art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, pentru o perioadă de 29 de zile, măsura respectivă fiind ulterior prelungită până în prezent, prin încheieri succesive ale Tribunalului București, care nu au fost casate, ci dimpotrivă menținute, ca fiind legale și temeinice, de către instanța de control judiciar, în recursurile anterioare declarate de inculpat.
Astfel fiind, Curtea constată, raportându-se și la obiectul recursului cu care a fost sesizată (după cum a fost în mod explicit precizat de către inculpat), că această instanță nu se poate pronunța asupra legalității luării măsurii arestării preventive și nici asupra menținerii sau nu a temeiurilor care au determinat dispunerea și prelungirea ulterioară a acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât liberarea provizorie sub control judiciar presupune, ca însăși situație premisă, existența unei stări legale de arest preventiv (întrucât, în caz contrar, ar trebui să opereze instituția revocării), sens în care art.136 alin.2 din Codul d e procedură penală și prevede că scopul arestării preventive (definit în art.136 alin.1 din același cod) poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar, care, prin conținutul concret al obligațiilor ce îl compun, se înfățișează ca o adevărată alternativă legală la însăși arestarea preventivă.
Curtea constată, de asemenea, că dispozițiile art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală (invocate de inculpat) nu sunt incidente în speță, întrucât acestea se referă la situația în care, pe fondul cauzei, ca urmare a săvârșirii unei grave erori de fapt, instanța de judecată pronunță o hotărâre greșită de condamnare sau de achitare (ceea ce presupune examinarea vinovăției), situație ce nu se regăsește în prezenta cauză, deoarece, dosarul aflându-se încă în faza de urmărire penală, iar instanța fiind chemată a se pronunța numai asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar a persoanei anchetate (aflată în stare de arest preventiv), la actualul moment procesual nu se poate pune în discuție existența sau nu a vinovăției acesteia.
Pornind de la aceste premise și având în vedere dispozițiile art.1602alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, ce reglementează condițiile de acordare a liberării provizorii sub control judiciar, Curtea constată căinstanța de fond a apreciat în mod just că, deși admisibilă în principiu, în raport cu regimul sancționator aplicabil celor două infracțiuni ce fac obiectul urmăririi penale a inculpatului (prevăzute de art.24 alin.2 și respectiv de art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002),cererea dedusă judecății este neîntemeiată, fiind astfel corect respinsă, potrivit art.1608aalin.6 din Codul d e procedură penală.
În acest sens, Curtea reține că, în privința inculpatului, nu se poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, întrucât, în cauză,probatoriul administrat până în prezent relevă date pertinente pe baza cărora se poate aprecia, în mod rezonabil, că, aflat în libertate, acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, împrejurare care împiedică în mod absolut acordarea beneficiului solicitat, conform art.1602alin.2 teza a II-a din Codul d e procedură penală.
Astfel, Curtea constată că, asupra inculpatului, au fost descoperite, la data de 07 mai 2009, în momentul când acesta încerca să părăsească țara pe cale aeriană, cu destinația Israel, 88 de carduri falsificate (87 dintre acestea ascunse în căptușeala genții conținând o cameră video, iar ultimul purtat în portofelul personal și având aparența unui card original, a cărui contrafacere putea fi relevată numai de un specialist, după verificare cu aparate de citire).
Cercetările efectuate până în prezent au dovedit că o mare parte din cardurile respective (care figurează ca fiind emise de bănci din țări străine, precum Australia, Marea Britanie și Federația ) au fost folosite, într-un interval de aproximativ 2 săptămâni (în perioada 17 aprilie - 01 mai 2009), pentru realizarea mai multor tranzacții frauduloase, constând în retrageri de numerar, la bancomate din B și zonele limitrofe, aparținând unui număr de patru bănci care funcționează pe teritoriul României (BCR, Banca Transilvania, Bank și Post).
Relevantă este împrejurarea că tranzacțiile respective s-au desfășurat până în urmă cu o săptămână de depistarea inculpatului, aceasta fiind exact perioada în care el a pretins că ar fi cumpărat, din Târgul -, de la o persoană necunoscută, camera video și geanta aferentă (în care au fost descoperite 87 dintre cardurile falsificate). Coroborând împrejurarea anterior menționată cu faptul că inculpatul nu a furnizat elemente concrete care să permită în mod obiectiv verificarea acestei susțineri (nu a precizat identitatea vânzătorului și locația exactă a perfectării tranzacției și nici nu a prezentat vreun act doveditor al achiziției pretins realizate, deși natura și valoarea suficient de importantă ale bunurilor ar fi reclamat, în mod obișnuit, întocmirea unui înscris probator) face rezonabilă aprecierea că, în realitate, acesta și-a construit apărarea tocmai cunoscând, din experiență personală, momentul când operațiunile frauduloase cu cardurile falsificate au încetat, în încercarea de a împiedica aflarea adevărului și lămurirea deplină a tuturor circumstanțelor cauzei, inclusiv prin depistarea unor eventuale alte persoane implicate, știut fiind că, de regulă, astfel de operațiuni presupun acțiuni coordonate din partea mai multor făptuitori.
Totodată, în condițiile în care organele de urmărire penală au întreprins deja demersuri pentru a obține de la băncile românești menționate mai sus imagini captate de camerele video amplasate la bancomatele fraudate, în vederea identificării posibile și a altor făptuitori participanți la activitatea infracțională, este rezonabil a considera că, aflat în libertate, inculpatul prezintă riscul de a încerca să influențeze în continuare desfășurarea anchetei, prin contactarea acelor persoane.
De altfel, încercarea inculpatului de a conduce organele de urmărire penală pe piste false este evidențiată și de explicația hilară dată de acesta deținerii cardului falsificat identificat în portofelul său (despre care a pretins că l-ar fi găsit în parcarea unui complex comercial, considerându-l valabil), fiind neverosimil a crede, în raport cu nivelul său de educație, că inculpatul a înțeles să-l poarte cu el într-o călătorie în străinătate, deși nu i-a testat vreodată validitatea.
În acest context, Curtea observă și faptul că, deși apărările inculpatului cu privire la modalitățile în care a intrat în posesia cardurilor falsificate au fost susținute de cele două persoane de sex feminin care îl însoțeau la momentul depistării pe aeroport (martorele și C), afirmațiile acestora din urmă nu sunt credibile, dat fiind faptul că ele fac parte din anturajul apropiat al inculpatului, una fiind chiar sora lui, astfel că, și în privința declarațiilor date de aceste persoane, este rezonabil a considera că au fost influențate tot de către inculpat.
Curtea constată ca fiind neîntemeiată și critica inculpatului privitoare la dispoziția din încheierea recurată de conexare a dosarelor având ca obiect cererile sale separate de liberare provizorie sub control judiciar și respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât, deși cererile respective sunt supuse într-adevăr unui regim procesual parțial diferit, conexarea acestora nu este, în esență, nelegală, de vreme ce, prin intermediul lor, s-a urmărit în concret același scop, și anume punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis pe numele acestuia, cu impunerea unor condiții de verificare a comportamentului său ulterior.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, nici din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 02.07.2009
- II.
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Damian Dolache, Niculae
