Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 166/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 3013,-
DECIZIA PENALĂ NR. 166
Ședința publică din data de 19.02.2010
PREȘEDINTE: Daniel Dinu
JUDECĂTORI: Daniel Dinu, Ștefan Fieraru Vasile Mărăcineanu
- -
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Ploieștia fost reprezentat de procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 11.03.1975, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 16.02.2010, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul arestat, după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că, nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat arată că în mod greșit instanța de fond a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar întrucât acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.
Mai arată că nu există indicii sau probe că dacă acesta va fi lăsat în libertate va influența martorii sau că va comite alte infracțiuni.
Solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar având în vedere și starea de sănătate a acestuia care este precară, situația sa familială dar și împrejurarea că are cunoștință de obligațiile care-i revin potrivit disp. art. 160/2 cod proc.penală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind neîntemeiat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică în mod corect fiind respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Precizează că beneficiul liberării provizorii este vocație a inculpatului și nu un drept al acestuia, iar în cauza de față nu se impune lăsarea acestuia în stare de libertate având în vedere infracțiunile comise dar și modalitatea săvârșirii lor.
Inculpatul având ultimul cuvânt, solicită instanței judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea din 16 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția penală în dosarul nr.3013,- a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 11.03.1975, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul
Inculpatul a fost obligat la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că pe rolul instanței se află în faza de cercetare judecătorească, cauza penală ce face obiectul dosarului penal nr- în care inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr.82/D/P/2008 din 01 iulie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional în vederea comiterii de infracțiuni prev.de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003; complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev.de art.26 Cod penal rap.la art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal și respectiv falsul în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 Cod penal, ambele cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
Alături de inculpat au mai fost trimiși în judecată alte 21 de persoane, unele în stare de libertate pentru astfel de infracțiuni.
În sarcina inculpatului, s-a reținut că în perioada anului 2007 aderat la un grup infracțional organizat în scopul obținerii în mod fraudulos, de credite bancare, folosind manopere dolozive, respectiv falsificarea de contracte individuale de muncă și adeverințe de venit.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă prin încheierea nr.8 din 12 mai 2009 Tribunalului Dâmbovița pe o perioadă de 29 de zile, după care, măsura arestării preventive a fost prelungită potrivit legii.
La data de 15 februarie 2010 pe rolul instanței a fost înregistrată cererea inculpatului, prin care a solicitat liberare provizorie sub control judiciar, susținând în motivarea acesteia că familia sa se află într-o situație grea, are o fiică minoră, iar tatăl său este bolnav de inimă și pe de altă parte, de la data arestării sale, relațiile de familie s-au deteriorat, motiv pentru care este necesară prezența sa în familie.
La termenul din 16 februarie 2010 prin încheierea de la acea dată, instanța de fond a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Rezultă din considerentele încheierii că anterior inculpatul a mai formulat trei cereri de liberare provizorie sub control judiciare care au fost respinse ca nefondate, iar recursurile declarate de inculpat au fost respinse de Curtea de Apel Ploiești.
Instanța de fond, arată că sub un prim aspect, conform art.160/2 Cod procedură penală, condițiile privitoare la acordarea liberării provizorie vizează atât o cerință pozitivă de admisibilitate cât și una negativă, prima referindu-se la limita maximă de pedeapsă a închisorii (alin.1), iar a doua la date existente în dosar, în sensul că este necesară împiedicarea inculpatului să comită alte infracțiuni sau că acesta încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte (alin.2).
Instanța a constatat că în cauza de față, prima condiție este îndeplinită în sensul că nici una dintre cele trei fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu este pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de 18 ani.
Cu privire la cea de-a doua condiție, tribunalul consideră că aceasta nu este îndeplinită, că probele administrate în cauză, precum și indiciile temeinice ale săvârșirii faptelor în formă continuată, pun în evidență pericolul social al acestora și de aceea, se justifică menținerea arestării preventive a inculpatului.
Pericolul social concret al faptelor rezultă din modalitatea de comitere a acestora, precum și a participării inculpatului la numeroase acte ce intră în conținutul infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată.
Pe de altă parte starea de sănătate precară a inculpatului, precum și situația familială grea, nu constituie un criteriu de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motiv pentru care s-a dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ca nefondată.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul care prin apărător desemnat din oficiu a reiterat aceleași motive pe care inculpatul le-a arătat la formularea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în sensul că starea de sănătate este precară, situația sa familială este deosebit de grea și totodată are cunoștință de obligațiile care-i revin potrivit disp.art.160/2 Cod procedură penală, în cazul în care s-ar judeca în stare de libertate.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Curtea, verificând hotărârea atacată sub aspectul disp.art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat.
Soluția adoptată de prima instanță de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, conform art.160/2 Cod procedură penală, este legală și temeinică.
Liberarea provizorie, potrivit acestor dispozițiuni este o vocație a inculpatului, dar nu și o obligație din partea instanței de aoa corda.
Chiar dacă sunt întrunite cerințele prev.de disp.art.160/2 alin.1 Cod procedură penală, în sensul că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, legea nu prevede pedeapsa închisorii ce depășește 18 ani, totuși sub aspectul condițiilor prevăzute de alin.2 din același text de lege, în mod corect prima instanță a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite.
Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost cercetat, a avut o poziție oscilatorie, în acest moment sunt în curs de administrare de către prima instanță probe pe situația de fapt, inclusiv proba cu martori și de aceea, pentru buna desfășurare a administrării actului de justiție este necesară desfășurarea judecății cu inculpatul în stare de arest.
Lăsarea acestuia în libertate creează temerea că va zădărnici aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau eventual, sustragerea acestuia de la judecată.
Starea de sănătate a tatălui inculpatului și situația grea a familiei sale au fost împrejurări preexistente arestării sale, așa încât, nu constituie un argument convingător pentru care inculpatul să fie judecat în stare de libertate.
De aceea, Curtea constată că recursul declarat de inculpatul se privește ca fiind nefondat și va fi respins în consecință, conform disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515al.1 pct.1. lit.b cod procedură penală, respinge recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, ns.la data de 11.03.1975, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 16.02.2010, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca nefondat.
În baza art.192 al.2 cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.02.2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Daniel Dinu, Ștefan Fieraru Vasile Mărăcineanu
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./25.02.2010
nr. 3013,- Tribunalul Dâmbovița
G
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Daniel DinuJudecători:Daniel Dinu, Ștefan Fieraru Vasile Mărăcineanu
