Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 374/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 374/R/2008

Ședința publică din data de 5 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Valentin Chitidean judecător

JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Săndel Macavei Monica Șortan

- -

GREFIER: - -

Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva încheierii penale nr. 53 din data de 29 mai 2008 pronunțat în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, cauza având ca obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, arată că își menține recursul declarat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale și rejudecând cauza, să se pronunțe o nouă hotărâre, prin care să se admită cererea și liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.

Constată că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 42 alin 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 8 din legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323.pen.; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen. Din punct de vedere al condițiilor prev. de art. 160/2 pr.pen. apreciază că cea referitoare la cuantumul pedepsei este îndeplinit în cauză întrucât cea mai M pedeapsă este cea pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, respectiv de la 3 la 12 ani.

Apreciază, de asemenea, că la dosar în mod greșit s-a considerat că ar exista date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși infracțiuni, că ar zădărnici aflarea adevărului, reținându-se și că infracțiunile săvârșite au un grad de pericol social și că ar prezenta pericol social pentru ordinea publică având în vedere că este vorba de un grup de inculpați. Raportat la poziția inculpatului, conform căruia dosarul de urmărire penală este finalizat și va fi prezentat materialul de urmărire penală, apreciază că nu există nici un pericol pentru a influența buna desfășurare a urmăririi penale sau a cercetării judecătorești. Solicită a se avea în vedere și că din momentul prime declarații inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, a colaborat cu organele de anchetă și a dat dovadă de bună credință, din atitudinea inculpatului rezultând că dacă ar fi cercetat în stare de libertate nu ar încerca să influențeze sau să zădărnicească aflarea adevărului. Apreciază că în acest moment procesual nu mai există nici un impediment pentru ca inculpatul să nu fie pus în libertate, mai ales că au fost audiați martorii și coinculpații.

Referitor la coinculpatul, care a fost pus în libertate pe cauțiune de către Tribunalul Sălaj, consideră că pentru respectarea principiului egalității de tratament se poate dispune liberare provizorie și a inculpatului, mai ales că nu există nici un pericol ca acesta să influențeze buna desfășurare a procesului penal.

Totodată, solicită a se avea în vedere și situația personală a inculpatului, care este tânăr, fără antecedente penale, a recunoscut primul comiterea faptelor, are în îngrijire pe bunicul său și este curatorul tatălui, care este bolnav psihic. În aceste condiții, din punctul său de vedere nu există nici un impediment pentru a nu se admite recursul.

Constată că în fața instanței de fond reprezentantul Parchetului a declarat că nu se impune admiterea cererii pentru că există alte dosare penale, unde inculpații sunt cercetați în stare de arest preventiv, dar consideră că nu trebuie să ne referim la situația altor dosare și la alți inculpați, deoarece este vorba de o situație concretă, astfel că solicită înlăturarea acestei afirmații.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, cu mențiunea că există și alte măsuri prevăzute de Codul d e procedură penală ce permit un control al instanței de judecată asupra comportamentului inculpatului, în respectare a obligațiilor impuse. Cu onorariu din.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, apreciind că împrejurările invocate de inculpat nu justifică în niciun fel liberarea provizorie sub control judiciar, raportat la natura și gravitatea faptelor, la urmările acestora și complexitatea cauzei, precum și la numărul M de participanți. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că din anul 2004 suferă de discopatie lombară și are dureri insuportabile, iar la Arest nu există medic care să-l supravegheze. De asemenea, arată că regretă comiterea faptelor, cu mențiunea că nu a fost conștient de gravitatea acestora.

CURTEA

Prin Încheierea penală nr.53 din 29 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 05.08.1986, fără antecedente penale, domiciliat în S M, str.-, -5,.5, jud. S M, CNP -.

În baza art.192(2) Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 20 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că nculpatul este cercetat în dosarul - Biroul Teritorial Sălaj nr. 3/D/P/2007 pentru infracțiunile prevăzute de art.42 alin.1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.24 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.8 din Legea nr.39/2003 cu referire la art.323 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, alături de alți inculpați.

S-a reținut în sarcina inculpaților că au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, echipamente software aparținând unor instituții financiare în vederea obținerii unor date de identificare pentru instrumente de plată electronice și au efectuat retrageri de numerar de la.-uri aparținând mai multor bănci iar inculpații, și s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni informatice.

Prin Încheierea penală nr.9/C/19 martie 2008 Tribunalului Sălajs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului precum și a inculpaților, și, pe o durată de 29 de zile începând cu 20.03.2008 până la 17.04.2008, în baza art.148 lit.f Cod procedură penală, iar prin încheierile nr.13/C și nr.14/C s-a prelungit măsura arestării preventive până la data de 14 iunie 2008 orele 600.

Recursul inculpaților a fost respins.

În cauza de față, inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar susținând că cererea îndeplinește condițiile impuse de art.1602și urm. Cod procedură penală.

Examinându-se cererea formulată de apărătorul inculpatului și însușită de acesta, se constată că cererea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Inculpatul este cercetat în dosarul - Biroul Teritorial Sălaj nr.3/D/P/2007 pentru infracțiunile prevăzute de art. 42 alin.1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.24 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.8 din Legea nr.39/2003, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, alături de alți inculpați.

În sarcina inculpaților s-a reținut că au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, echipamente software aparținând unor instituții financiare în vederea obținerii unor date de identificare pentru instrumentele de plată electronice și au efectuat retrageri de numerar de la -uri aparținând mai multor bănci, iar în vederea săvârșirii faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, și, s-au asociat.

Prin Încheierea penală nr.9/C/19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, precum și a inculpaților, și, pe o durată de 29 de zile începând cu 20.03.2008 până la 17.04.2008, în baza art.148 lit.f Cod procedură penală iar prin Încheierile penale nr.13/C/14.04.2008 și nr.14/C/ 12.05.2008, a aceleiași instanțe, au fost admise cererile parchetului și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților pe câte 30 de zile, până la data de 14 iunie 2008, mai puțin pentru inculpatul, care prin Decizia penală nr.227/R/2008 a Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori, a fost liberat provizoriu pe cauțiune.

Inculpatul a solicitat punerea în libertate sub control judiciar în baza art.160 indice 2 și următoarele Cod procedură penală.

În fapt, din declarațiile date la DIICOT și în fața instanței inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care este cercetat.

Astfel, a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul pe internet în cursul anului 2004 care i-a propus să sustragă diferite sume de bani prin clonarea de carduri. Fiind de acord, a achiziționat un aparat -206 de clonat carduri pentru care a plătit suma de 500 dolari.

În perioada 2004-2006 lucrat cu aceste carduri false cu o persoană pe nume împreună cu care a efectuat retrageri de la mai multe bănci din S-M și A retras diferite sume de bani și singur, atât la S-M cât și la

Inculpatul arată în continuarea declarației sale că a retras diverse sume de bani,cu carduri false din Z împreună cu inculpatul și. Împreună cu inculpatul se afla și inculpatul care conducea un autoturism Opel Vectra de culoare închis.

C care îi aproviziona cu carduri clonate era inculpatul - odată la aproximativ 2 săptămâni. erau pregătite în alte două săptămâni. Pentru cardurile primite de la inculpatul trebuia să-i predea 85% din profitul obținut.

În data de 17 martie inculpatul i-a predat un număr de 50 de carduri false, sugerându-i să încerce a le folosi pentru retragere numerar de la -uri din C- În această zi fiind cu inculpatul nu a reușit să retragă sume de bani lucru care l-au comunicat inculpatului care le-a spus să încerce și a doua zi.

În data de 18 03 2008 fiind împreună cu inculpatul și un prieten al acestuia, având asupra sa un nr. de 14 carduri false inculpatul s-a deplasat la -BCR din apropierea șoselei de centură din Când inculpatul care avea asupra sa mai multe carduri clonate ce proveneau de la a încercat să sustragă sume de bani din acel au fost surprinși,legitimați și percheziționați de organele de poliție.

Inculpatul mai arată în declarațiile sale că împreună cu inculpatul au efectuat retrageri de sume de bani din conturile aparținând unor persoane din SUA iar împreună cu din contul unor persoane din Anglia.

Din interceptările convorbirilor telefonice efectuate pe telefoanele mobile precum și din procesele verbale de supraveghere operativă rezultă că în data de 13.12.2007, inculpatul s-a deplasat în mun. Z la reședința inculpatului -. Între orele 13,00- 21,00, în timp ce inculpatul - asigura paza, inculpatul a retras numerar de la bancomatul Post situat lângă sediul Bank, bancomatul BCR din incinta magazinului, bancomatul situat în clădirea Prefecturii S, bancomatul Bank amplasat în clădirea magazinului Z, bancomatul BCR de lângă magazinul, bancomatul de la intrarea în sediul SC SA Z, bancomatul BCR situat în clădirea Oficiului Forțelor de Muncă Z, bancomatul de lângă BANK

În data de 14.12.2007, între orele 07,00- 16,00, în timp ce inculpatul asigura paza, inculpatul - a retras numerar de la bancomatul de la intrarea în sediul SC SA Z și de la bancomatul Bank amplasat în clădirea magazinului

În data de 29.01.2008, inculpatul - s-a deplasat în mun. Z la reședința inculpatului. În data de 30.01.2008, între orele 14,26- 15,26, în timp ce inculpatul - asigura paza, inculpatul - a retras numerar de la bancomatul situat la intrarea în sediul SC SA Z, bancomatul BCR din incinta magazinului, bancomatul Băncii TranT. situat la intersecția străzilor și G din mun. Z, bancomatul Bank amplasat în clădirea magazinului

În data de 01.02.2008, în timp ce inculpatul - asigura paza, inculpatul - a retras numerar de la bancomatul situat la intrarea în sediul SC SA Z, bancomatul BCR din incinta magazinului, bancomatul Băncii TranT. situat la intrarea în sediul SC SA

În data de 29.02.2008 împreună cu s-au deplasat la un număr de 4 -uri de pe raza mun. Z, aparținând BCR și Bank, unde a retras numerar de la -uri în timp ce asigura paza.

În data de 01.03.2008 împreună cu s-au deplasat la un număr de 6 -uri de pe raza mun. Z, aparținând BCR, Banca TranT. și Bank, unde a retras numerar de la -uri în timp ce asigura paza.

În data de 03.03.2008 - 04.03.2008, împreună cu și s-au deplasat cu mașina lui, Opel Vectra, număr de înmatriculare - la 6 -uri aparținând BCR, Banca, Banca.

În data de 06.03.2008, împreună cu s-au deplasat cu mașina celui din urmă, Opel Vectra, număr de înmatriculare - la 4 -uri aparținând BCR, Banca, Post și Banca TranT. unde au efectuat operațiuni financiare frauduloase folosind carduri clonate având conturi din străinătate. clonate erau puse la dispoziția lui de, care urma să primească cea mai M parte din sumele retrase de la -uri

În data de 10.03.2008 se întâlnește cu și la localul "" de la ieșire din mun. pune la dispoziția lui carduri clonate în vederea ridicării de sume de bani fraudulos de la -uri. De acolo și merg pe la diverse -uri de pe raza localităților Z și Simleu S unde ridică bani folosind carduri clonate de la Banca TranT. Post și Bank.

Din declarația inculpatului reiese că în perioada anilor 2004-2006, împreună cu o persoană cunoscută sub numele de au retras sume de bani din municipiul Z de la următoarele -uri folosind carduri clonate: de la -ul situat lângă Casa de Pensii peste drum de Stația de benzină aparținând BCR; -ul situat în apropierea Direcției aparținând; -ul situat în apropierea lui aparținând BCR; -ul situat în apropierea sediului IPJ S aparținând BCR; -ul situat în apropierea șoselei de centură aparținând BCR.

De asemenea a retras singur diferite sume de bani din municipiul Z de la următoarele -uri:-ul situat pe strada fabricii aparțințnd; -ul situat lângă aparținând; -ul situat lângă Magazinul aparținând; -ul situat lângă șoseaua de centură aparținând BCR; -ul situat lângă Magazinul, aparținând BCR.

Totodată împreună cu a sustras diferite sume de bani de la următoarele -uri din municipiul Z: -ul situat în Autogara orașului aparținând; -ul situat lângă aparținând; -ul situat lângă aparținând; -ul situat lângă Agenția de aparținând; -ul situat lângă Parcul central din oraș aparținând; -urile situate peste drum de Stația aparținând de BCR și Post.

În data de 17 martie 2008 i-a propus lui, să se întâlnească pentru a-i da un număr de 50 de carduri "colorate" adică pregătite pentru retragere de numerar. Inculpații s-au înțeles să se întâlnească în municipiul Z la Restaurantul Hanul.

Inculpatul l-a contactat telefonic pe cu care s-am întâlnit în comuna precum și cu un băiat cunoscut sub numele de care conducea un autoturism. S-au deplasat împreună la Restaurantul Hanul unde au servit masa iar în jurul orei 22,00 sosit și. Acesta era însoțit de o persoană necunoscută ce conducea un autoturism de teren Toyota de culoare neagră. În acest restaurant i-a predat inculpatului un număr de 50 de carduri false sugerându-i să încerce, să le folosească pentru a retrage numerar de la -urile din municipiul C Împreună cu și, inculpatul s-a deplasat la, unde i-a lăsat acestuia laptopul său personal și aparatul de clonat carduri -206 precum și niște "plast" după care s-au deplasat spre municipiul C

În aceeași seară, inculpatul a plecat cu autoturismul Toyota condus de către acesta spre municipiul C Ajunși în orașul C N în jurul orelor 00,00, iar a încercat unul dintre cardurile primite de la inculpatul la un aparținând Post, însă inculpatul nu poate preciza locația acestuia.

Inculpații și s-au deplasat apoi cu autoturismul și s-au întâlnit cu în Stația situată la ieșirea din municipiul C În această stație de benzină inculpatul i-a spus lui că nu a reușit să retragă sume de bani iar acesta i-a cerut să încerce și a doua zi.

În data de 18 martie 2008 inculpatul a fost contactat telefonic de către care l-a întrebat dacă nu vor opera în Inculpatul i-a transmis acestuia să vină în orașul Z urmând să se întâlnească în intersecția din apropierea blocului lui.

Ulterior inculpatul a fost întâmpinat de care se afla într-un autoturism 1300 de culoare roșie condus de un prieten al acestuia. Asupra inculpatului se aflau un număr de 17 carduri colorate, restul cardurilor rămânând la. Împreună cu s-au deplasat la -ul BCR din apropierea șoselei de centură, situat în clădirea AJOFM având asupra lui mai multe carduri clonate pe care i le-a predat care a încercat să sustragă sume de bani din acel, moment în care a fost legitimat și percheziționat de către procuror și de organele de poliție.

Cu ocazia percheziției corporale, asupra inculpatului au fost găsite un număr de 17 carduri clonate.

De asemenea la percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului au fost găsite un număr de 82 de carduri clonate, un laptop și un -206 care aparțin inculpatului.

La percheziția efectuată la domiciliul inculpatului au fost identificate carduri clonate și un cititor de carduri.

Din datele obținute până în prezent ca urmare a efectuării percheziției informatice asupra mediilor de stocare a datelor aparținând inculpatului rezultă faptul că acesta se mai afla în legătură, pe lângă persoanele menționate mai sus și aflate în Arestul S, și cu alte persoane cu care a efectuat tranzacții financiare frauduloase având ca rezultat prejudicierea unor bănci din SUA, Franța, România.

Astfel, din discuțiile purtate de către prin intermediul programului cu alte persoane neidentificate rezultă faptul că acesta a fost ajutat pentru comiterea infracțiunilor arătate și de persoanele respective, de la care a primit sume de bani prin intermediul și a mandatelor poștale.

Se constată astfel că faptele pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad sporit de pericol social atât datorită modalității în care au fost săvârșite cât și scopului urmărit, perseverenței în comiterea acestor fapte și prejudiciului M produs.

În raport de gravitatea faptelor care denotă un pericol social ridicat, de complexitatea și anvergura cercetărilor care se efectuează, de natura faptelor care determină consecințe grave inclusiv pentru imaginea țării, ca și de posibilitatea anunțării altor membrii ai grupului de crimă organizată care nu au fost identificați până în prezent de către organele de urmărire penală precum și de faptul că percheziția informatică nu a fost finalizată până în prezent se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Într-adevăr situația familială a inculpatului necesită prezența acestuia în familie însă aceste motive nu justifică, în raport cu faptele comise, admiterea cererii.

Acordarea liberării provizorii sub control judiciar este facultativă, fiind atributul instanței de a aprecia dacă liberarea provizorie sub control judiciar poate constitui o alternativă a măsurii arestării preventive.

În speța de față, s-a apreciat, că față de gravitatea faptelor și modalitatea în care au fost săvârșite nu se impune punerea în libertate a inculpatului chiar și sub control judiciar, motiv pentru care instanța, în baza art.160/8a alin.6 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului.

Împotriva hotărârii, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat. S-au invocat următoarele: la dosar în mod greșit s-a considerat că ar exista date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși infracțiuni, că ar zădărnici aflarea adevărului, reținându-se și că infracțiunile săvârșite au un grad de pericol social și că ar prezenta pericol social pentru ordinea publică având în vedere că este vorba de un grup de inculpați. Raportat la poziția inculpatului, conform căruia dosarul de urmărire penală este finalizat și va fi prezentat materialul de urmărire penală, apreciază că nu există nici un pericol pentru a influența buna desfășurare a urmăririi penale sau a cercetării judecătorești în caz de lăsare în libertate. Solicită a se avea în vedere și că din momentul prime declarații inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, a colaborat cu organele de anchetă și a dat dovadă de bună credință, din atitudinea inculpatului rezultând că dacă ar fi cercetat în stare de libertate nu ar încerca să influențeze sau să zădărnicească aflarea adevărului. Apreciază că în acest moment procesual nu mai există nici un impediment pentru ca inculpatul să nu fie pus în libertate, mai ales că au fost audiați martorii și coinculpații.

Referitor la coinculpatul, care a fost pus în libertate pe cauțiune de către Tribunalul Sălaj, consideră că pentru respectarea principiului egalității de tratament se poate dispune liberare provizorie și a inculpatului, mai ales că nu există nici un pericol ca acesta să influențeze buna desfășurare a procesului penal.

Totodată, solicită a se avea în vedere și situația personală a inculpatului, care este tânăr, fără antecedente penale, a recunoscut primul comiterea faptelor, are în îngrijire pe bunicul său și este curatorul tatălui, care este bolnav psihic. În aceste condiții, din punctul său de vedere nu există nici un impediment pentru a nu se admite recursul.

Curtea, analizând recursul formulat, motivele invocate, incidența art. 385/6 proc.pen. reține următoarele:

Încă din momentul prime declarații inculpatul de față a recunoscut comiterea faptelor ce i-au fost imputate, a colaborat cu organele de anchetă și a dat dovadă de bună credință, așa încât sub aspectul celor reținute în sarcina sa, cu starea de fapt corespunzătoare, nu sunt de făcut comentarii, cele redate corespunzând realității.

Esențial este a se reda că inculpatul este cercetat în dosarul - Biroul Teritorial Sălaj nr.3/D/P/2007 pentru infracțiunile prevăzute de art. 42 alin.1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.24 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.8 din Legea nr.39/2003, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, alături de alți inculpați.

În sarcina inculpaților s-a reținut că au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, echipamente software aparținând unor instituții financiare în vederea obținerii unor date de identificare pentru instrumentele de plată electronice și au efectuat retrageri de numerar de la -uri aparținând mai multor bănci, iar în vederea săvârșirii faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, și, s-au asociat.

Prin Încheierea penală nr.9/C/19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, precum și a inculpaților, și, pe o durată de 29 de zile începând cu 20.03.2008 până la 17.04.2008, în baza art.148 lit.f Cod procedură penală iar prin Încheierile penale nr.13/C/14.04.2008 și nr.14/C/ 12.05.2008, a aceleiași instanțe, au fost admise cererile parchetului și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților pe câte 30 de zile, până la data de 14 iunie 2008, mai puțin pentru inculpatul, care prin Decizia penală nr.227/R/2008 a Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori, a fost liberat provizoriu pe cauțiune.

Raportat la cererea de liberare a inculpatului, este de consemnat că faptele pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad sporit de pericol social atât datorită modalității în care au fost săvârșite cât și scopului urmărit, perseverenței în comiterea acestor fapte și prejudiciului M produs.

În raport de gravitatea faptelor care denotă un pericol social ridicat, de complexitatea și anvergura cercetărilor care se efectuează, de natura faptelor care determină consecințe grave inclusiv pentru imaginea țării, ca și de posibilitatea anunțării altor membrii ai grupului de crimă organizată care nu au fost identificați până în prezent de către organele de urmărire penală precum și de faptul că percheziția informatică nu a fost finalizată până în prezent se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, așa încât cu justețe la nivelul Tribunalului s-a respins solicitarea.

Situația familială a inculpatului necesită, de principiu, prezența acestuia în familie însă aceste motive nu justifică, în raport cu faptele comise, admiterea cererii.

Acordarea liberării provizorii sub control judiciar este facultativă și se impune a fi privită în contextul măsurii preventive privative de libertate înăuntr-ul căreia se află inculpatul, fiind atributul instanței de a decela.

În speța de față, s-a apreciat, pe bună dreptate, că față de gravitatea faptelor și modalitatea în care au fost săvârșite nu se impune punerea în libertate a inculpatului chiar și sub control judiciar, motiv pentru care și instanța de recurs, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondată cererea inculpatului.

Văzând și disp. art. 192 al. 2.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat, fiul lui și, născut la 5 august 1986, aflat in Arestul IPJ S, împotriva încheierii penale nr. 53 din 29 mai 2008 Tribunalului Sălaj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 40 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției, avocat.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 05 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Președinte:Valentin Chitidean
Judecători:Valentin Chitidean, Săndel Macavei Monica Șortan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 374/2008. Curtea de Apel Cluj