Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 504/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 504/

Ședința publică din 29 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu

JUDECĂTOR 2: Corina Voicu

JUDECĂTOR 3: Marioara

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

Procuror -

S-a luat în examinare, recursul penal declarat de inculpatul, în prezent aflat în Arestul V, împotriva încheierii nr. 32 din 25 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în dosarul nr-.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul inculpat asistat de avocat ales, în baza delegației de la dosar.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, în baza dispozițiilor art.172 aliniat 7 Cod procedură penală, s-a permis apărătorului să ia legătura cu recurentul inculpat.

Avocat având cuvântul pentru inculpat, precizează că nu mai are cereri prealabile de formulat.

Procurorul având cuvântul, precizează că nu mai are cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită a se constata că încheierea atacată nu este motivată potrivit dispozițiilor legale.

Nu există nici-o dovadă că prin lăsarea în libertate, inculpatul poate prejudicia buna desfășurare a procesului, iar instanța trebuie să aibă în vedere garanția personală a fiecărui inculpat, circumstanțele personale ale acestuia.

Inculpatul are o situație familială deosebită, un copil minor, este singurul întreținător.

Odată cu trecerea timpului, după 3 luni de la arestare, nu se poate reține că inculpatul ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică.

Contribuția lui la comiterea faptei este destul de redusă nu i s-au găsit decât 2-3 interceptări telefonice.

Liberarea provizorie sub control judiciar este tot o măsură preventivă.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii.

Procurorul având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului, menținerea încheierii ca legală și temeinică.

Încheierea este dată cu respectarea dispozițiilor legii, inculpatul a comis o infracțiune pentru care pedeapsa este destul de mare, iar prin lăsarea în libertate poate comite o altă faptă penală, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorii, părțile vătămate și distrugerea mijloacele de probă.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt potrivit art. 38513al. ultim, solicită să fie cercetat în stare de libertate, întrucât are o situație familială deosebită, un copil minor cu afecțiuni grave de sănătate și locuiesc patru persoane într-un apartament de 36.

CURTEA

Asupra recursului penal, deliberând constată următoarele:

Prin încheierea nr.32 din 25 2008, Tribunalul Vâlceaar espins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13.09.1980 în S, județul O, domiciliat în Râmnicu-V,-, -. A,. 19, jud. V, CNP -, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție V, obligându- la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar din declarația acestuia cât și ale celorlalți coinculpați date în cursul urmăririi penale, rezultă fără îndoială încercarea acestora de a zădărnici aflarea adevărului și inducerea în eroare a organelor judiciare.

Art.1602al.2 Cod procedură penală arată imperativ că în asemenea cazuri liberarea provizorie nu se acordă tocmai în interesul anchetei penale și aflării adevărului.

Încheierea a fost atacată cu recurs de inculpat care a adus critici vizând netemeinicia acesteia, pentru greșita reținere de către instanță a pericolului pentru ordinea publică ce-l reprezintă inculpatul după 3 luni de la arestarea sa.

În plus, nu au fost avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, cu un copil minor și probleme deosebite.

Recursul este nefondat.

În luna iulie anul curent, prin rezoluția 23 în dosarul nr.110D/P/2006 DIICOT Vaî nceput urmărirea penală împotriva unui grup format din 21 de persoane, între care și inculpatul, pentru comiterea unor infracțiuni informatice asociate cu înșelăciunea unor persoane din SUA, Marea Britanie și Italia obținând prin repatrierea sumelor astfel rezultate, venituri ilicite de circa 800.000 Euro.

Din procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice purtate de inculpați, procesele verbale de percheziție domiciliară, e-mail-urile acestora (volumele III; VII-XII), declarația inculpatului minor rezultă implicarea inculpaților, coordonarea lor și contribuția specifică fiecăruia la comiterea faptelor de care sunt acuzați.

Alături de, și, inculpatul recurent a contribuit în cadrul grupului prin lansarea ofertelor comerciale mincinoase pe site-uri specializate în comerț în scopul inducerii în eroare a potențialilor cumpărători, a oferit suport tehnic altor membrii ai grupului punându-i la curent cu noi modalități de operare ori de optimizare a celor utilizate, metode de ascundere a identității electronice, etc.

Recurentul, împreună cu ceilalți 20 de coinculpați reprezintă al 4-lea grup infracțional organizat în scopul comiterii de fraude informatice ce au acționat pe raza județelor A și V, în ultimii doi ani, iar în timpul cercetărilor în cauză au fost identificați și arestați alți 4 tineri acuzați de același gen de fapte.

Toți cei 21 de inculpați au fost arestați preventiv la 16 iulie anul curent, în temeiul art.148 al.1 lit.f Cod procedură penală, considerându-se că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea a precizat în aceeași cauză prin încheierea din 12.08.2008 că pericolul pentru ordinea publică ce a determinat arestarea inculpaților este dat în contextul faptelor de caracterul lor primejdios prin care se aduce atingere ordinii de drept și valorilor sociale ocrotite de legea penală, se determină temere și instabilitate, tulburând ordinea și liniștea publică.

Una din componentele de bază ale noțiunii de pericol este determinată prin urmare de rezonanța în mediul social, a faptelor comise.

Curtea dezaprobă argumentele inculpatului potrivit cărora cele 3 luni de când este supus detenției au estompat pericolul pentru ordinea publică determinat de rezonanța faptelor sale și ale grupului din care făcea parte.

Curtea este de părere că acest pericol datorită circumstanțelor cauzei, a modului de acțiune și pericolul social crescut al faptelor, pe fondul creșterii infracționalității privind frauda și înșelăciunea informatică, este, încă actual și impune pentru viitor privarea de libertate a inculpatului.

În condițiile în care detenția preventivă se impune în continuare, liberarea provizorie nu prezintă încă, o alternativă astfel că cererea inculpatului în acest sens se impune a fi respinsă, cum în mod corect apreciat și prima instanță.

Pentru că din oficiu nu s-au identificat motive de nulitate, curtea urmează ca în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală să respingă recursul inculpatului, iar potrivit art.192 Cod procedură penală, să- oblige pe acesta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13.09.1980 în S, județul O, domiciliat în Râmnicu-V,-, -. A,. 19, jud. V, CNP -, aflat în Arestul V, împotriva încheierii nr.32 din 25 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex.

Jud.fond:.

17.10.2008.

Președinte:Marius Gabriel Săndulescu
Judecători:Marius Gabriel Săndulescu, Corina Voicu, Marioara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 504/2008. Curtea de Apel Pitesti