Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 506/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
CPMPLET SPECIALIZAT PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR- DECIZIE NR. 506/R/MF
Ședința publică din 06 August 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu
JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu
Judecător: - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror
S-au luat în examinare, recursurile penale declarate de inculpații, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din 28 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au fost prezenți recurenții inculpați, asistați de avocat ales, în baza delegației de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat a luat legătura cu inculpații.
Avocat și procurorul, pe rând, precizează că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri, curtea, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat pentru inculpați, solicită a se constata că încheierea primei instanțe este nelegală și netemeinică și că în mod greșit s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar.
Instanța a motivat încheierea în sensul că prin lăsarea în libertate inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică și că inculpatul a mai fost condamnat.
La dosar nu există nici-o dovadă privind pericolul public, iar în ce-l privește pe, acesta este beneficiarul unei cereri de reabilitare, iar ceilalți inculpați nu au antecedente penale.
Potrivit CEDO, inculpații nu trebuie să fie arestați o perioadă mai mare de timp, ori în cauză termenul rezonabil a fost depășit aceștia fiind arestați de 2 ani, cauza fiind în curs de judecată doar la prima instanță.
Potrivit art. 136 al. 1 Cod procedură penală se pot lua față de inculpați și ale măsuri preventive nu numai cea de arestare.
În cauză nu s-a făcut nici-o dovadă că prin punerea în libertate inculpații ar împiedica buna desfășurare a procesului, că ar influiența martorii.
Fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 1602Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererilor.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor, menținerea încheierii ca legală și temeinică.
Inculpații sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, infracțiune deosebit de gravă pentru care legea prevede pedepse mai mari de 5 ani și prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.
Recurenții inculpați, și, având pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
CURTEA
Asupra recursului penal, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea din 28 iulie 2009, Tribunalul Argeș în temeiul art. 160/8a alin 6.C.P.P. a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații, fiul lui și, născut la 11.12.1979 în com., jud. A, CNP -, domiciliat în com., jud.A, fiul lui și, născut la 29.06.1975 în G, CNP -, domiciliat în, jud. A și, fiul lui G și, născut la 07.04.1969 în P, jud. D, CNP -, domiciliat în orașul P,-, jud. D, deținuți în Penitenciarul Colibași și a obligat pe fiecare inculpat la câte 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că rin p. rechizitoriul nr.79D/P/din 7 septembrie 2007, întocmit de Ministerul Public D. A, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpaților, escu -a și, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane majore și minore și proxenetism, constituirea unui grup infracțional și spălare de bani prev. și ped. de art.12, al 1, 2 lit. a, art. 13, al. 1, 3 din Lg. 678/2001, art. 329, al. 1.Cod Penal, raportat la art. 41 alin 2.Cod Penal, art. 7 din Lg. 39/2003 și art. 23 lit. b din Lg. 656/2002, în condițiile art. 33 lit. a Cod penal.
Prin încheierea nr.77 CC din data de 14 august 2007 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, în baza art.148 lit.f) Cod procedură penală, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 15 august 2007, măsură ce a fost menținută în continuare de către instanță, până în prezent.
În verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prev. de art. 160 ind.2 alin.1 și 2.pr.pen. instanța a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate inculpaților nu depășește 18 ani stabilind că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni sau de a-i împiedica să zădărnicească aflarea adevărului.
Cu toate că în mod formal, condițiile legale de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite, instanța a apreciat pe de o parte că aceasta nu trebuie să conducă, în mod automat, la admiterea cererii, oportunitatea unei asemenea cereri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și datele ce-l caracterizează pe inculpat, iar pe de altă parte că cererea trebuie analizată în mod coroborat cu temeiul care a determinat nu numai arestarea inculpatului, dar și menținerea stării de arest preventiv și anume existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Procedând astfel la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de motivul pentru care inculpații au fost privați de libertate, conform art. 148 lit f) pr.pen. și de necesitatea ca scopul acestei măsuri preventive, recent menținută, să fie realizat inclusiv prin intermediul aplicării liberării provizorii, după cum cere imperativ art. 136 alin.2 pr.pen., instanța a constatat că cererile nu sunt întemeiate.
Date fiind circumstanțele cauzei și persoana inculpaților și anume: natura și gravitatea faptelor de comiterea cărora sunt acuzați inculpații, repetitivitatea acestor fapte pe un mare interval de timp fapte petrecute atât pe teritoriul României cât și în Spania, în perioada cuprinsă între anii 2003-2007 și cu implicarea unui mare număr de persoane inculpate, care fac parte din aceeași familie, numărul mare de părți vătămate, din care unele minore, rezonanța publică puternic negativă, aspectele privind persoana inculpaților care au refuzat să dea declarații în cauza de față, la termenele de judecată din 13.01.2009 și 20.05.2008, apreciem că în acest moment liberarea provizorie nu este aptă să asigure scopul măsurii preventive.
De asemenea s-a constatat că inculpatul are antecedente penale fiind condamnat anterior prin sentința penală nr. 123/5.09.2001 a Judecătoriei Topoloveni pentru același gen de infracțiuni, beneficiind de suspendarea executării pedepsei, dar a continuat să comită fapte antisociale, ceea ce îndreptățește instanța să aprecieze că, dacă ar fi pus în libertate, inculpatul ar putea acționa în același mod.
Cu privire la inculpatul, s-a constatat din fișa de cazier judiciar (fila 1344 dosar fond) că acesta are la activ mai multe condamnări, una dintre ele fiind tocmai pentru infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 Cod penal, aplicată prin nr. 123/5.09.2001 a Judecătoriei Topoloveni definitivă prin decizia penală nr.787/11.12.2001 a Tribunalului Argeș.
În interiorul termenului de încercare stabilit prin sentința penală mai sus amintită inculpatul a săvârșit și alte infracțiuni cu violență 189 alin1,2,3 Cod penal, art.211 alin 1,2 lit c alin 3 lit a Cod penal, art. 1,3,4 din Legea 678/2001 art.329 alin 1,2 Cod penal.
De asemenea prin 68/6.02.2007 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 5065/29.10.2007 a inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 alin 1 și 257 alin 1 cu art. 37 lit. a Cod penal.
În aceste condiții prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar constitui o amenințare a ordinii de drept.
În ceea ce privește susținerea inculpatului, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor imputate, s-a constatat că acesta a fost arestat în perioada 5.02.2004 - 4.04.2006, iar în actul de trimitere în judecată se reține că activitatea infracțională a fost desfășurată în perioada 2003-2007, existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele ce i se impută în intervalul de timp cât a fost în libertate
Deși petentul este la primul conflict cu legea penală, împrejurare care i-ar putea fi favorabilă, s-a apreciat că, față de pericolul social al faptelor pentru care a fost trimis în judecată, nu se impune cercetarea sa în stare de libertate.
În recursul declarat de inculpați, prin părătorul lor, au fost aduse critici încheierii primei instanțe în legătură cu netemeinicia acesteia, susținându-se depășirea termenului rezonabil a arestării inculpaților, cât și faptul că prima instanță și-a argumentat hotărârea, folosind cu totul alte temeiuri decât cele specifice instituției liberării provizorii sub control judiciar menționate în dispozițiile art.160/2 Cod procedură penală.
Au fost aduse critici în legătură cu netemeinicia acuzațiilor, datorită incertitudinii probelor administrate în cursul judecății ca urmare a faptului că unele dintre părțile vătămate și-au schimbat ori au nuanțat declarațiile.
Curtea apreciază nefondate recursurile inculpaților.
În primul rând, curtea reține că prin rechizitoriul nr.79/D/P din 7 septembrie 2007, inculpații au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor grave de trafic de persoane majore, minore și proxenetism, constituirea unui grup infracțional organizat în aceste scopuri și spălare de bani incriminate prin dispozițiile art.12 alin.1 și 2 lit.a, art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001, art.239 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, art.7 din Legea nr.39/2003 și art.23 lit.b din Legea nr.656/2002, fapte comise în condițiile concursului infracțional conform art.33 lit.a Cod penal.
În concret, li se impută inculpaților că în perioada anilor 2003-2007 constituiți într-un grup infracțional organizat, în componența căruia se aflau membrii familiei, având ca scop recrutarea și traficul persoanelor majore și minore de sex feminin în scopul exploatării sexuale atât în România, cât și în Spania și Italia.
Activității infracționale a inculpaților le-au căzut victime așa cum rezultă din actul de inculpare, numitele, .
Inculpații nu sunt încadrați în muncă. Au deschis însă, pe 22.12.2004, asociație pentru care nu au plătit nici un fel de impozit, nerealizând venituri. Cu toate acestea, au achiziționat 3 apartamente în municipiul Pitești, o casă în localitatea P, și-au construit o în localitatea, în valoare totală de circa 401.600 RON, bani proveniți din activitatea infracțională.
La data de 14.08.2007, prin încheierea Nr.77/CC Tribunalul Argeșa dispus în temeiul art.148 lit.f Cod procedură penală arestarea preventivă a inculpaților, considerând că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Măsura a fost în continuare menținută de instanța de judecată.
În prima critică inculpații apreciază față de temeiul cererii vizând liberarea provizorie, că instanța a examinat greșit aspecte în legătură cu legitimitatea detenției scăpând din vedere exact dispozițiile art.1602care privesc condițiile liberării provizorii.
Curtea reamintește potrivit practicii ei anterioare și constante în legătură cu acest aspect, că liberarea provizorie sub control judiciar urmărind să realizeze scopul măsurilor preventive, vizează sub aspectul conținutului și finalității sale, starea de libertate a persoanei, astfel încât ea se aplică numai celor supuși în prealabil unei detenții preventive.
Datorită acestui fapt, examenul unei cereri de liberare provizorie privește în mod necesar și temeiurile detenției, pentru a stabili dacă arestarea se impune sau nu în continuare.
Numai după această analiză în cazul în care instanța apreciază că în ciuda motivelor de arestare aceasta nu mai este necesară, urmează analiza celor celorlalte criterii care privesc în esență liberarea provizorie menționate în art.1602Cod procedură penală.
De fapt nici nu s-ar putea stabili fără analiza temeiurilor arestării, dacă liberarea provizorie este în măsură să răspundă scopurilor detenției fără a mai fi nevoie de privarea de libertate a inculpatului.
Prima instanță a analizat cererea inculpaților și sub aspectul criteriilor privind liberarea provizorie, reținând că inculpații și au mai suferit în antecedență condamnări definitive prin sentința penală nr.123/2001 a Judecătoriei Topoloveni, pentru același gen de fapte, suferind anterior condamnări pentru infracțiuni de violență, toate acestea demonstrând un potențial criminogen ridicat și implicit riscul ca inculpații să comită în libertate alte asemenea infracțiuni.
În altă ordine de idei, faptele în sine de o gravitate deosebită, datorită atingerii importante aduse unor valori sociale primordiale ocrotite de legea penală, au încălcat ordinea de drept și liniștea publică și având în vedere creșterea îngrijorătoare a acestui gen de infracțiuni, se poate spune că detenția inculpaților este și pentru viitor legitimă, pentru că temeiurile care au determinat-o inițial impun în continuare acest lucru.
Ținând seama de aceste argumente, curtea apreciază lipsită de temei critica inculpaților sub aspectele analizate.
În legătură cu termenul rezonabil al arestării inculpaților, curtea reține că aceștia au fost supuși detenției la data de 14.08.2007 măsura fiind menținută până în momentul actual.
În intervalul acestei perioade din evidențele Ecris, rezultă că inculpatul a formulat 40 de cereri de recurs, 30 de cereri și de asemenea, 33 de cereri de recurs în legătură toate acestea cu detenția la care au fost supuși.
Pentru soluționarea unei cereri de recurs, sunt necesare circa 7 zile în care dosarul se transportă de la o instanță la alta, se stabilește termenul de judecată și alte 3 zile pentru redactarea hotărârii și restituirea dosarului la instanța inițială, ori parchetului în funcție de faza procesuală în care se află.
Numai în legătură cu acest aspect, un calcul matematic simplu, relevă că dosarul s-a aflat la diferite instanțe pentru soluționarea unor cereri accesorii fondului, o perioadă de aproape un an.
În practica judiciară europeană, fosta Comisie a constatat că anumite întârzieri ale procedurii au fost imputabile reclamantului pentru că atunci când legea procesual penală națională oferă dreptul de recurs apărării, acuzatul se găsește în fața unei opțiuni între o pregătire aprofundată a procesului, și o procedură mai rapidă, astfel încât până la un punct el trebuie să-și asume consecințele alegerii făcute. ( Comisia, rap. 11 decembrie 1980, cauza Schertehnleib DR.nr.23).
Deși în principiu comunicarea dosarului altei instanțe nu trebuie să conducă la suspendarea activității judiciare în cauza respectivă, acest lucru se întâmplă în mod obiectiv, câtă vreme toate actele procesuale specifice fiecărei etape în parte, nu se pot efectua în lipsa dosarului cauzei.
Această împrejurare chiar dacă în cele din urmă nu se poate imputa inculpaților este totuși notorie și obiectivă, neputând atrage nici culpa organelor judiciare și prin urmare nici nu poate fi avută în vedere în calculul duratei rezonabile.
Așadar, nu se poate susține în opinia curții în această ipoteză în care datorită multiplelor cereri de recurs formulate de inculpați, la alegerea acestora, a fost nevoie ca dosarul cauzei să se afle în afara procedurii de fond, că legitimitatea detenției nu mai este actuală.
Nu se regăsește aici culpa organelor judiciare, și în raport de complexitatea cauzei, curtea este de părere că încă nu s-a epuizat durata rezonabilă a arestării preventive în ce-i privește pe inculpați.
Hotărârea recurată este sub aspectul criticilor formulate legală și temeinică cu unica rezervă a motivării bazate pe refuzul inculpaților de a da declarații, atitudine ce se constituie într-un drept al acestora și nu le poate fi în nici un caz imputabilă.
Această deficiență însă nu este de natură să determine reformarea încheierii, astfel încât pentru argumentele de mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondat recursul inculpaților, urmând ca potrivit art.192 Cod procedură penală, să-i oblige la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile penale declarate de inculpații: -, fiul lui și, născut la 29.06.1975 în G, CNP -, domiciliat în, jud. A, fiul lui și, născut la 11.12.1979 în com., jud A, CNP -, domiciliat în com., jud. A și, fiul lui G și, născut la 07.04.1969 în P, jud. D, CNP -, domiciliat în orașul P,-, jud. D, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din 28 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenți la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 august 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
Jud.fond:.
2 ex.
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Elena Minodora Rusu
