Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE PENALĂ Nr. 54/2009

Ședința publică de la 08 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție

JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 3: Marius Aurel

Grefier

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial Alba - reprezentat de - procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii penale nr. 23 /6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: - recurent Inculpat - personal în stare de arest la. A și asistat de avocat ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Conform dispozițiilor art. 385 alin. 1 ind. 1 cod pr. penală, a jurisprudenței CEDO cauza Tierce c/a, precum și recomandarea Consiliului Europei - Serviciul de executare, instanța pune în vedere inculpatului dreptul acestuia de a fi ascultat de către instanța de recurs. De asemenea instanța de recurs pune în vedere inculpatului prevederilor dispozițiilor art. 70 cod pr. penală, respectiv dreptul la "tăcere", precum și aspectul că dacă consimte să fie ascultat, tot ceea ce va declara, va putea fi folosit împotriva lui în soluționarea prezentei cauzei.

Inculpatul recurent a consimțit să dea declarație, după care instanța procedează la audierea acestuia, declarația fiind consemnată separat în proces verbal atașat la dosarul cauzei.

Inculpatul recurent declară că nu știe să citească, astfel că prin intermediul apărătorului său ales i se citește acestuia declarația înainte de a fi semnată.

Ne fiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în rejudecare a se admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, susținând că aceasta se încadrează în cerințele prev. de art. 160 /2 cod pr. penală, iar la soluționarea cauzei să se țină seama și de cele declarate de inculpat.

Procuror pentru Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Albasolicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică, susținând că instanța de fond a procedat în acord cu dispozițiile legale, în speță nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 160/2 cod pr. penală, întrucât pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, pedeapsa este mai mare de 20 de ani, iar cu privire la motivele medicale inovate, nici acestea nu pot fi avute în vedere.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Constată că prin încheierea nr. 23/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală, în baza art. 160/8 al. 3.C.P.P. a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, aflat în Arestul IPJ A, inculpatul fiind obligat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În motivarea acestei încheieri tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul este cercetat în dosar penal nr.3D/P/2009 al DIICOT- Biroul Teritorial Alba sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.art.7 alin.1 din Legea 39/2003 rap.la art.2 lit.a,b pct.5, și art.26 rap.la art.215 alin.1,2,3,5 cu aplic.art.41 al.2 pen. întrucât în cursul anilor 2007-2008 în municipiul AIa sprijinit și aderat la o grupare infracțională organizată cu scopul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave pentru a obține venituri ilicite prin inducerea în eroare a mai multor persoane cu privire la achiziționarea unor mașini de cusut.

Prin încheierea nr.10 /2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-, rămasă definitivă prin încheierea penală nr.10/2009 a Curții de Apel Alba Iulia - Secția Pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, măsură ce a fost adusă la îndeplinire prin emiterea mandatului de arestare preventivă nr.24/2009.

Pe calea prezentei cereri deduse judecății inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.

În conf.cu disp.art.160/2 alin.1 pr.pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

De asemenea potrivit art.160/8 alin.1 pr.pen. instanța a examinat, de urgență, cererea verificând dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia.

Ori, din economia actelor și piesele dosarului de urmărire penală rezidă că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev.art.7 alin.1 din Legea 39/2003 rap.la art.2 lit.a,b pct.5, și art.26 rap.la art.215 alin.1,2,3,5 cu aplic.art.41 al.2 pen infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea de la 5-20 ani și respectiv de la 10-20 ani.

Ca atare, nefiind îndeplinite condiția expres stipulată de disp.art.160/2 alin.1 pr.pen. întrucât pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, respectiv 20 ani, Tribunalul văzând și disp.art.160/8 alin.3 pr.pen. a respins ca inadmisibilă cererea inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen, nemotivat, inculpatul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și în rejudecare a se admite cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar formulată, susținând că aceasta se încadrează în cerințele prev. de art. 160 /2 cod pr. penală.

Curtea de Apel Alba Iulia examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul inculpatului este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:

Soluția dispusă de către instanța de fond este legală. Inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003 rap. la art. 2 lit. a,b pct. 5, art. 26 rap. la art. 215 al. 1, 2, 3, 5, cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani, respectiv 10 la 20 ani.

Disp. art. 160/2 al. 1.C.P.P. stipulează că liberarea provizorie sub control judiciar se acordă doar dacă legea prevede pentru faptele săvârșite o pedeapsă ce nu depășește 18 ani.

Întrucât în ce îl privește pe inculpat, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, în speță în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată de inculpatul recurent, ca inadmisibilă.

Față de cele expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b recursul C.P.P. inculpatului va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii penale nr.23 /6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosarul nr-.

Obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 8 mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored. / 2 ex.

Jud. fond

Președinte:Sanda Trif
Judecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Alba Iulia