Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 685/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 685/R/2008
Ședința publică din 19 noiembrie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR:, de la. Biroul Teritorial Cluj
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul -, împotriva încheierii penale nr.672 din 17.11.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ M, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că-și menține recursul declarat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens, respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mică de 18 ani și nu există probe la dosar din care să rezulte că în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și faptul că urmărirea penală a fost deja finalizată, fiind întocmit rechizitoriul, apreciind că nu există probe la dosar din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Cu onorar avocațial din.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, având în vedere natura infracțiunii comise de inculpat, gravitatea acesteia, pericolul social concret al inculpatului și al faptei, precum și urmările faptei. Inculpatul mai este cercetat de Tribunalul Iași pentru o faptă similară în dosarul -, dosar în care s-a sustras de la cercetări. În concluzie, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, deoarece nu este vinovat de fapta care i se reține în sarcină și nu s-a sustras de la judecată.
CURTEA
Prin încheierea penală nr. 672 din17.11.2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul ( fiul lui și, născut la 10.05.1966) și a fost obligat la 30 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul a fost cercetat în dosarul nr. 11-D/P/2007 al DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL MARAMUREȘ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prev de art. 12 alin 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal.
În sarcina acestuia s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, în cursul lunii noiembrie 2006 recrutat prin înșelăciune două tinere majore- și, în realitate urmărind traficarea acestora în vederea practicării prostituției, promițându-le că are posibilitatea să le obțină în Italia locuri de muncă decente și tot în cursul lunii noiembrie 2006 traficat-o efectiv în Italia pe partea vătămată, pe care a vândut-o unui proxenet albanez în scopul exploatării sexuale a acesteia, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în forma recrutării, transportării și vânzării pentru exploatare sexuală ( ) și în forma recrutării ( ) prev de art. 12 alin 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal.
Prin încheierea penală nr. 334 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Clujs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 30 zile emițându-.se mandatul de arestare preventivă nr. 8/2008 începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. S-a reținut incidența prevederilor art.148 lit a și f Cod procedură penală, respectiv inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, iar pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar din probe rezultă că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prin încheierea Camerei de consiliu din data de 23 octombrie 2008 s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă nr. 8/U/9 iunie 2008 al Tribunalului Maramureș, emis în lipsă în dosar nr. 2230/2008 pe numele inculpatului. Măsura arestării preventive luată față de acesta a fost pusă în executare începând cu data de 23 octombrie 2008 pe o durată de 30 de zile, până la data de 21 noiembrie 2008 inclusiv.
La data de 17 noiembrie 2008 instanța a fost sesizată cu judecarea cauzei prin rechizitoriul DIICOT- Serviciul Teritorial Maramureș, formându-se dosarul nr-, primul termen de judecată fiind fixat în cauză pentru data de 16 decembrie 2008.
Potrivit dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, în cazurile privitoare la infracțiunile pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei se poate lua față de acesta una dintre cele patru măsuri preventive. Scopul acestor măsuri preventive poate fi realizat, astfel cum reiese din prevederile alin 2 al acestui articol și prin liberarea provizorie sub control judiciar, măsură ce se dispune de instanța de judecată și care este reglementată de dispozițiile art. 1602alin 1 Cod procedură penală. Conform acestora liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar art. 1602alin 2 Cod procedură penală condiționează acordarea liberării de necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului.
În speța de față condițiile impuse prin dispozițiile mai sus amintite sunt îndeplinite date fiind infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul.
. formală a condițiilor nu atrage însă automat admiterea cererii, instanța având facultatea de a aprecia asupra temeiniciei cererii prin raportare la natura infracțiunii comise și periculozitatea acesteia.
Or, față de pericolul social concret al faptelor comise de inculpat, decurgând din modalitatea de săvârșire a acestora cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este justificată impunându-se cercetarea în continuare a acestuia în stare de arest pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că punerea în libertate a inculpatului, chiar subsumată unor obligații sau garanții, nu este oportună, în raport și de elementele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Împotriva hotărârii mai sus arătate, în termen legal a declarat recurs inculpatul, fără a arăta în scris motivele, dar în susținerea orală a căii de atac, a solicitat casarea acesteia și, rejudecând, să fie admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât nu este vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 38514și 3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată nefondat recursul în cauză pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii sub control judiciar - art.1602alin.1,2 Cod procedură penală, rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță, de a admite cererea.
Dat fiind faptul că în cauză, temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertatea a acestuia, simpla îndeplinirea formală a condițiilor prev. de 1602Cod procedură penală nu determină admiterea automată a cererii, aprecierea temeiniciei și oportunității unei astfel de cereri fiind lăsată la aprecierea instanței, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
Astfel, rezultă din materialul de urmărire penală că, există în continuare indiciile temeinice, în sensul dispozițiilor art.681Cod procedură penală, respectiv date din care se desprinde presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind mijloacele de probă reținute cu ocazia arestării inculpatului, precum și probele administrate ulterior acestui moment.
Deși temeiul prevăzut de art.148 lit.a Cod procedură penală ( inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărire penală ) nu mai este de actualitate, se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv limitele de pedeapsă pentru infracțiunile cercetate și, pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, pericol ce rezultă din gravitatea faptelor pentru care este cercetat, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise și care sunt de natură a caracteriza evidența pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertatea inculpatului, în condițiile în care intervalul de timp scurs de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, emis în lipsă - 23 octombrie 2008 - este scurt, pentru a putea considera că s-ar fi schimbat dimensiunile acestui pericol, în sensul diminuării acestuia.
Nu se poate aprecia nici că sentimentul de insecuritate, de revoltă, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, nu mai este la fel de puternic ca și la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal și a descuraja comiterea unor astfel de fapte, de către alți potențiali făptuitori.
Așa fiind, se constată că prima instanță, în mod judicios a apreciat neîntemeiată cererea inculpatului, prin prisma pericolului pentru ordinea publică, încă actual, precum și a naturii și gravității faptelor, astfel că soluția acesteia este una legală și temeinică, iar recursul în cauză fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei, onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - (fiul lui și, născut la 10.05.1966 aflat în IPJ M împotriva Încheierii penale nr.672 din 17 noiembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariului avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
4 ex./24.11.2008
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș