Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 729/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.729
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009,
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul,(fiul lui și, născut la data de 01.09.1978 în B, județul B) domiciliat în municipiul B,-, județul B, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii de ședință din data de 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a respins ca nefondată cererea de punere în libertate sub control judiciar formulată de inculpat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat în stare de deținere, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului să ia legătura cu recurentul-inculpat.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat depune la dosar înscrisuri, împuternicirea avocațială și declară că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul declară că nu are cereri de formulat.
Curtea, ia act că nu sunt alte chestiuni prealabile și în baza art.38513pr.penală constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat critică încheierea din data de 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău pentru netemeinicie și nelegalitate.
În primul rând solicită să se aibă în vedere faptul că, așa cum rezultă chiar din practicaua încheierii atacate, instanța de fond a săvârșit o gravă eroare de procedură întrucât a încălcat în mod flagrant dispozițiile art.160/8 pr.penală referitoare la punerea în discuție a părților a admisibilității în principiu a cererii de liberare sub control judiciar în condiții de contradictorialitate dând cuvântul părților pentru a pune concluzii pe acest aspect.
Or, în speță, nu s-a dat posibilitatea părților de a pune concluzii asupra admisibilității în principiu a cererii, menționându-se în petitul încheierii că "se aduce la cunoștința inculpatului că cererea de liberare sub control judiciar a fost analizată de instanță în prealabil și s-a constatat că este admisibilă în principiu, urmând ca la acest termen să se pună concluzii pe fondul acesteia".
Consideră că aceasta este o încălcare evidentă gravă a normelor de procedură penală, chiar dacă nu a adus o vătămare drepturilor inculpatului, reprezintă totuși o cauză de nulitate a încheierii în sensul disp. art.197 alin.1 și 4 pr.penală întrucât prin aceasta nu i s-a dat posibilitatea nici reprezentantului Ministerului Public să pună concluzii asupra admisibilității în principiu a cererii, ceea ce aduce o vătămare importantă drepturilor acestuia.
În consecință, sub acest aspect, solicită a se face aplicarea art.385/9 pct.18 rap. la art.385/15 alin.1 lit c pr.penală, urmând a se admite recursul, a se casa încheierea atacată și a se dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond.
Dacă această nulitate nu este de natură a determina instanța de control judiciar să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, precizează că inculpatul înțelege să critice încheierea și sub alte aspecte.
În speță, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art.329 alin.1 penal și pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
În ceea ce privește temeinicia și oportunitatea cererii formulate de inculpat, consideră că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.160/2 alin.2 pr.penală, în sensul că pentru infracțiunea comisă de inculpat, legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani închisoare.
Se arată în cuprinsul încheierii recurate că inculpatul ar prezenta pericol social și că acesta ar fi motivul pentru care se impune respingerea cererii de liberare provizorie.
Deși inculpatul a suferit anterior o condamnare de 7 luni pentru vătămare corporală, pentru o faptă petrecută în anul 2003, aceasta a fost ispășită și chiar s-a împlinit termenul de reabilitare de drept, neexistând nici un motiv care să ducă la concluzia că inculpatul este predispus la săvârșirea unor fapte antisociale.
Inculpatul a răspuns prompt solicitărilor organelor judiciare, a cooperat cu autoritățile în dosarul cauzei. A fost arestat la data de 7 ianuarie 2009 și nu a încercat în nici un fel să influențeze, în mod direct sau indirect aflarea adevărului în cauză.
Faptele pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă un grad ridicat de pericol social, iar conduita socială a inculpatului nu conduce, în nici un caz la concluzia instanței de fond care face excesiv și arbitrar aplicarea art.148 lit.f pr.penală
Inculpatul a fost arestat de 9 luni, perioadă mare de timp, care dacă s-ar prelungi din cauze neimputabile inculpatului, ar prezenta o antepronunțare și o anticipare a pedepsei, încălcându-i-se prezumția de nevinovăție, ridicată la de principiu atât în procedura penală cât și în dispozițiile CEDO.
Atitudinea de nerecunoaștere a faptelor pentru care o persoană este învinuită/inculpată și eventual trimisă în judecată este atributul său constituțional, bazat pe texte din constituția României și respectiv din convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, nu se poate dispune arestarea preventivă pe motiv că inculpatul a negat faptele, această împrejurare urmând a fi avută în vedere la aprecierea declarațiilor inculpatului în raport cu celelalte probe.
Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu prezintă un grad ridicat de pericol social, încadrarea juridică fiind între 2 - 7 ani și se înscriu în sfera accidentelor sociale și nu există riscul recidivei. Inculpatul nu este predispus spre comiterea unor fapte antisociale și a desfășurat o activitate socialmente utilă, fiind administratorul unei societăți comerciale, câștigându-și în mod onest existența.
Așa cum a mai precizat, privarea de libertate a inculpatului constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție și reprezintă în fapt o antepronunțare a instanței de judecată, o anticipare a pedepsei, atâta timp cât nu mai subzistă temeiurile luării măsurii prin lipsa probelor certe de pericol social concret pentru ordinea publică, iar urmărirea penală, respectiv cercetarea judecătorească la instanța de fond fiind finalizate.
De altfel, CEDO recunoaște în art.5 paragraful 3 dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii, admițând că arestarea preventivă reprezintă o atingere adusă prezumției de nevinovăție care produce o ruptură de mediul social și familial și poate constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.
Consideră oportună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu atât mai mult cu cât aceasta este, condiționând inculpatul să se supună obligațiilor ce i se impun de lege, sub sancțiunea revocării liberării.
În cazul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul nu iese de sub sfera măsurilor preventive, rămânând în continuare supus unor măsuri restrictive, evidente, care conduc la nesustragerea inculpatului de la judecată și implicit la buna desfășurare a procesului penal.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea sa în libertate.
Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat împotriva încheierii de ședință din 15 octombrie 2009, care este legală și temeinică.
Încheierea nu este lovită de nulitatea prevăzută de art.197 alin.2 penal întrucât s-a procedat în prealabil la examinarea cererii și s-a constatat admisibilitatea în principiu a acesteia. De fapt este o nulitate relativă care trebuia invocată la instanța de fond, când inculpatul a fost prezent.
Pe fond, consideră că în mod corect s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.160/2 pr.penală, în sensul că există date că inculpatul, pus în libertate, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor și a părților. Această concluzie se desprinde din faptul că o parte vătămată a depus un înscris prin care a arătat că nu dorește să se prezinte în fața instanței întrucât inculpatul, prin rudele sale a amenințat și determinat pe alti martori să își schimbe declarațiile.
În replică, dl. avocat susține că urmărirea penală, cercetarea judecătorească au fost finalizate și că o serie de părți vătămate și martori ai acuzării și-au schimbat depozițiile, lucru care, în opinia sa s-a datorat faptului că la momentul când au declarat împotriva inculpatului existau relații de dușmănie între aceștia.
Ceea ce se susține de către reprezentantul parchetului că există dovezi în sensul că familia inculpatului ar fi încercat să influențeze martorii și părțile vătămate se referă la niște simple adrese primite prin poștă prin care se susțin că ar fi fost amenințate de rudele inculpatului însă nu există probe certe în acest sens.
Recurentul-inculpat având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Nu se consideră vinovat și în plus menționează că are un copil minor în întreținere, că la momentul arestării era administratorul unei societăți care în prezent este în pragul falimentului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin Încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a respins ca nefondată cererea de punere în libertate sub control judiciar formulată de inculpatul,(fiul lui și, născut la data de 01.09.1978 în B, județul B) domiciliat în municipiul B,-, județul B, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Focșani.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că inculpatul a solicitat punerea sa in libertate provizorie sub control judiciar, arătând ca este îndeplinită condiția de legalitate (fapta pentru care a fost condamnat prevede o pedeapsa ce nu depaseste 18 ani închisoare), dar si de temeinicie întrucât se va prezenta la fiecare termen de judecata, nu este predispus la comiterea de fapte antisociale, este administratorul unei societati comerciale si are un minor in intretinere si nu exista nici un fel de date din care sa rezulte ca, fiind pus in libertate va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului.
A mai reținut tribunalul că, potrivit art.1602proc.pen. "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracțiunilor savarsite din culpa precum si in cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depaseste 18 ani", din dosarul cauzei rezultând că a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de proxenetism in forma continuata, prev.de art.329 al.1 pen. cu aplicarea art.41 al.2 pen. si condamnat de Judecătoria Buzău prin sentinta penala nr.572 din 18.06.2009 la o pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost dedus judecații este sancționată de lege cu închisoarea de la 2 la 7 ani, fiind îndeplinite condițiile referitoare la punerea in libertate sub control judiciar, însa potrivit alin.2 al art.1602proc.pen. "libertatea provizorie sub control judiciar nu se acordă in cazul in care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat sa zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor parți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte".
a fost condamnat de Judecătoria Buzău la 6 ani închisoare pentru faptul ca a îndemnat 3 persoane sa practice prostituția in Italia si Spania in perioada martie 2005-decembrie 2009, obținând de pe urma acestora aproximativ 30.000 euro.
Inculpatul nu a recunoscut săvârsirea faptei, iar dintre cele 3 persoane ce au practicat prostitutia doar una dintre ele s-a prezentat in fata instanței arătând că nu iși menține declarațiile date in cursul urmăririi penale; numita a trimis insa prin poștă, din Spania, o cerere aflata la fila 83 din dosarul de fond solicitand sa se ia in considerare declaratia data in fata organelor de politie in care a spus adevarul.
a aratat ca nu le-a indemnat pe acestea sa practice prostitutia, a avut doar relatii de o anumita natura cu ele si ca in baza acestor relatii a primit sume de bani.
La judecata in fond au fost audiati numerosi martori, o parte din ei schimbandu-si declaratiile date in cursul urmaririi penale.
Martorul a depus la dosarul cauzei un inscris la 08.05.2009 in care a arătat ca nu dorește sa se prezinte in instanța fiindu-i teama pentru el si familia sa intrucat este o persoana violenta care prin rudele sale a determinat pe alți martori sa își schimbe declaratiile.
Numita a aratat ca a fost amenintata si agresata fizic de sora inculpatului pentru a nu da declaratii impotriva acestuia.
In aceste conditii este cert ca odata lasat in libertate inculpatul va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului.
De altfel aceasta situatie a fost retinuta si de Tribunalul B in decizia penala nr.207/2009 cand s-a solutionat o alta cerere de punere in libertate provizorie sub control judiciar formulata de.
Nu in ultimul rand, tribunalul retine ca nu este la prima incalcare a legii penale fiind condamnat anterior la 7 luni inchisoare pentru vatamare corporala, rezultand astfel ca este predispus la comiterea de fapte antisociale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin intermediul apărătorului ales, în esență sub următoarele aspecte.
În primul rând a solicitat aceasta să se aibă în vedere faptul că, așa cum rezultă chiar din practicaua încheierii atacate, instanța de fond a săvârșit o gravă eroare de procedură întrucât a încălcat în mod flagrant dispozițiile art.1608pr.penală referitoare la punerea în discuție a părților a admisibilității în principiu a cererii de liberare sub control judiciar în condiții de contradictorialitate dând cuvântul părților pentru a pune concluzii pe acest aspect. În speță, nu s-a dat posibilitatea părților de a pune concluzii asupra admisibilității în principiu a cererii, menționându-se în petitul încheierii că "se aduce la cunoștința inculpatului că cererea de liberare sub control judiciar a fost analizată de instanță în prealabil și s-a constatat că este admisibilă în principiu, urmând ca la acest termen să se pună concluzii pe fondul acesteia".
Apreciază inculpatul că suntem în prezența unei încălcări grave a normelor de procedură penală, care chiar dacă nu a adus o vătămare drepturilor sale, reprezintă totuși o cauză de nulitate a încheierii în sensul disp. art.197 alin.1 și 4 pr.penală întrucât prin aceasta nu i s-a dat posibilitatea nici reprezentantului Ministerului Public să pună concluzii asupra admisibilității în principiu a cererii, ceea ce aduce o vătămare importantă drepturilor acestuia.
În consecință, sub acest aspect, a solicitat a se face aplicarea art.3859pct.18 rap. la art.38515alin.1 lit c pr.penală, urmând a se admite recursul, a se casa încheierea atacată și a se dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond.
A doua critică vizează faptul că, sub aspectul temeiniciei și oportunității, cererea pe care a formulat-o, este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.1602alin.2 pr.penală, în sensul că pentru infracțiunea comisă, legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani închisoare.
Consideră că în mod eronat în încheierea recurată s-a reținut că ar prezenta pericol social și că acesta ar fi motivul pentru care se impune respingerea cererii de liberare provizorie, în condițiile în care, deși a suferit anterior o condamnare de 7 luni pentru vătămare corporală, pentru o faptă petrecută în anul 2003, aceasta a fost ispășită și chiar s-a împlinit termenul de reabilitare de drept, neexistând nici un motiv care să ducă la concluzia că este predispus la săvârșirea unor fapte antisociale.
A învederat că a răspuns prompt solicitărilor organelor judiciare, a cooperat cu autoritățile în dosarul cauzei. A fost arestat la data de 7 ianuarie 2009 și nu a încercat în nici un fel să influențeze, în mod direct sau indirect aflarea adevărului în cauză.
Faptele pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă un grad ridicat de pericol social, iar conduita sa socială nu conduce, în nici un caz la concluzia instanței de fond care face excesiv și arbitrar aplicarea art.148 lit.f pr.penală
Mai arată că a fost arestat timp de 9 luni, perioadă mare de timp, care dacă s-ar prelungi din cauze care nu îi sunt imputabile, ar prezenta o antepronunțare și o anticipare a pedepsei, încălcându-i-se prezumția de nevinovăție, ridicată la de principiu atât în procedura penală cât și în dispozițiile CEDO.
Pe de altă parte, susține inculpatul că nu se poate dispune arestarea preventivă pe motiv că a negat faptele, această împrejurare urmând a fi avută în vedere la aprecierea declarațiilor inculpatului în raport cu celelalte probe.
Atitudinea de nerecunoaștere a faptelor pentru care o persoană este învinuită/inculpată și eventual trimisă în judecată este atributul său constituțional, bazat pe texte din constituția României și respectiv din convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Consideră oportună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu atât mai mult cu cât aceasta este, condiționând inculpatul să se supună obligațiilor ce i se impun de lege, sub sancțiunea revocării liberării.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea sa în libertate.
Verificând hotărârea primei instanțe pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de casare invocate, precum și în limitele art.3859alin.2 rap.la art.3858Cod procedură penală, rezultă că situația de fapt s-a stabilit corect la primul grad de jurisdicție, iar dispozițiile procedurale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar au fost legal interpretate.
În ceea ce privește prima critică formulată, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită din cel puțin două motive.
În primul rând este de observat că recurentul nu invocă faptul că ar fi suferit o vătămare prin modul în care prima instanță a înțeles să soluționeze cererea pe care a formulat-o, ci că această vătămare ar fi fost produsă Ministerului Public care nu ar fi putut să își expună părerea cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
O condiție generală pentru admiterea unei cereri adresate unei instanțe judecătorești, indiferent de natura acesteia, este aceea a justificării unui interes, în formularea acesteia. Curtea observă că recurentul nu poate justifica nici un interes, cu privire la această critică adusă încheierii atacate, drepturile eventual vătămate aflându-se în patrimoniul altui subiect de drept.
În al doilea rând, în conformitate cu prevederile art. 197 alin. 1 și 4 pr.pen. nulitatea unui act de procedură se poate dispune atunci când s-a produs o vătămare a unui drept recunoscut unei părți a procesului penal, ca urmare a faptului că actul a fost emis cu încălcarea unor dispoziții legale altele decât cele menționate la alin. 2 din art. 197 pr.pen. iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În speță, recurentul nu invocă existența unei vătămări produse, ci posibilitatea producerii unei astfel de urmări. În condițiile în care se face vorbire de o vătămare eventuală, Curtea nu poate constata nulitatea unui act de procedură, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru pronunțare acestei soluții, critica fiind în mod evident nefondată.
Sub aspectul celorlalte critici formulate de către recurent, Curtea reține că din analiza rațională a dispozițiilor art.1602alin.2 Cod procedură penală, astfel cum au fost confirmate în jurisprudența internă și comunitară, rezultă concluzia că o atare măsură nu constituie un drept, ci o vocație a inculpatului arestat preventiv.
Ca urmare, pe lângă îndeplinirea condițiilor de formă arătate în alineatul 1, admiterea acesteia este condiționată în egală măsură și de evaluarea necesității protejării interesului public în raport cu pericolul concret prezentat de lăsarea în libertate a inculpatului, precum și asigurării bunei administrări a justiției pentru aflarea adevărului.
Recurentul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr.4203/P/2008 din 27 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de proxenetism prev.de art.239 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal, constând în aceea că le-a îndemnat să practice prostituția pe numitele (în perioada martie - aprilie 2005), - (în perioada mai 2005 - martie 2007) și G (în perioada septembrie - decembrie 2008), în Italia și Spania, obținând foloase materiale. Alături de acesta a fost trimis în judecată și inculpatul pentru comiterea unor infracțiuni similare.
După administrarea probatoriilor, prima instanță - Judecătoria Buzău - i-a condamnat pe inculpați la 3 ani închisoare ( ) și respectiv 6 ani închisoare ( ).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 07 iulie 2009 sub nr-, iar la termenul de judecată din 10 septembrie 2009 s-a menținut măsura arestării preventive.
Față de cele ce preced, Curtea observă că prima instanță a apreciat corect necesitatea protejării interesului public în continuarea procesului cu inculpatul în stare de deținere.
Astfel, pe de o parte inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, împrejurare care a condus instanța fondului la presupunerea, întemeiată și în opina Curții, că acesta este predispus la comiterea de fapte antisociale. Împrejurarea că pentru condamnarea anterioară s-ar fi împlinit termenul reabilitării de drept, chestiune invocată de recurent și care a fost verificată de prima instanță, nu este un element de natură a conduce la infirmarea prezumției enunțate anterior, ci va fi eventual un element ce urmează a fi avut în vedere de către instanță cu ocazia soluționării fondului cauzei.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut în mod corespunzător că inculpatul, prin intermediul membrilor familiei a încercat, și se pare că parțial a și reușit, cu toate că se afla în stare de arest preventiv, să realizeze influențarea unor martori. Edificatoare sunt în acest sens înscrisurile aflate la filele 51, 142, 144 din dosarul de fond, din care rezultă că asupra a mai multor martori s-au făcut presiuni pentru a își schimba declarațiile. În aceste condiții, reținerea instanței fondului apare ca fiind fără îndoială întemeiată și de natură a justifica respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Dacă în stare de arest preventiv, inculpatul a reușit să realizeze influențarea unor martori, cu atât mai mult activitatea acestuia în sensul menționat va avea succes în situația în care se va afla în stare de libertate.
Apărările invocate, privind poziția procesuală a inculpatului, care a negat constant comiterea faptelor pentru care este cercetat, sunt apreciate ca fiind corecte din punct de vedere juridic, în sensul că nu există vreo sancțiune pentru o anumită poziție procesuală a inculpatului, și chiar mai mult, dreptul la tăcere este consacrat legislativ, însă acestea nu au nici o relevanță în prezenta cauză. Prima instanță a menționat, în motivarea încheierii atacate, poziția procesuală a inculpatului pentru a justifica, întemeiat și în accepțiunea Curții, necesitatea administrării în apel a probei cu martori și nu pentru a justifica respingerea cererii.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că judecarea sa în stare de arest preventiv ar reprezenta pe de o parte o încălcare a prezumției de nevinovăție, iar pe de altă parte o antepronunțare a instanței, Curtea consideră că nici aceasta nu poate fi primită deoarece adoptarea acestei măsuri privative de libertate se realizează în condițiile, cazurile și pentru temeiurile expres și limitativ prevăzute de lege, instanța investită cu soluționarea acestor măsuri necercetând fondul cauzei și neexprimându-și opinia cu privire la acesta. Mai mult luarea măsurii preventive nu echivalează cu stabilirea vinovăției recurentului, instanța verificând pe de o parte existența unor probe sau indicii temeinici cu privire la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către inculpat, iar pe de altă întrunirea în persoana acestuia a cazurilor limitativ prev. de art. 148 pr.pen.
Așa fiind, Curtea constată că hotărârea adoptată în primă instanță este justă și conformă legii, iar recursul declarat se privește ca nefondat, respingându-se în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-.
Obligă recurentul-inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.10.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
4 ex./22.10.2009
f-
a, G
Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu, Dan Andrei
