Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 6446,-
DECIZIA NR. 756
Ședința publică din data de 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul - Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 23 martie 1980, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat personal și asistat de apărător ales din Baroul Prahova, conform împuternicirii avocațiale nr. 263/21.10.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, apărătorul ales a luat legătura cu recurentul inculpat aflat în stare de arest și având cuvântul precizează că acesta nu are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpatavând cuvântul arată că acesta a formulat recurs împotriva încheierii din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, încheiere pe care o critică ca fiind netemeinică și nelegală.
Se arată că sunt îndeplinite cumulativ atât condițiile prev. de art. 1602al. 1 Cod proc. penală privind condițiile liberării provizorii sub control judiciar cât și cele prev. de alin. 2 din același cod în sensul că pedeapsa pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este de până la 15 ani iar în ceea ce privește cererea de liberare ea este întemeiată și oportună.
La acest moment urmărirea penală a fost încheiată, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriu în luna decembrie 2008.
În faza de cercetare judecătorească au fost audiate nemijlocit părțile vătămate, părțile civile și majoritatea martorilor, cu excepția a doi dintre aceștia, precum și inculpații.
În prezent nu s-a finalizat o expertiză financiar-contabilă dispusă de organul de urmărirea penală care are ca obiectiv stabilirea existenței prejudiciului și a cuantumului acestuia, situație neimputabilă inculpatului recurent. S-a dispus de asemenea și efectuarea unei expertize grafoscopice care să verifice înscrisurile sub semnătură privată ce au stat la baza contractelor de credite, care nu a fost finalizată.
Faza de cercetare judecătorească este în mare parte finalizată, martorii audiați în fața instanței de judecată nu l-au încriminat pe recurentul. Un singur martor l-a încriminat în faza de urmărire penală, dar și acesta ulterior, după confruntarea efectuată conform dispozițiilor de procedură penală și-a schimbat depoziția.
Nu există bănuieli temeinice sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
La acest moment soluționarea justă a cauzei nu mai poate fi influențată prin punerea în libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât un număr mare de inculpați sunt puși în libertate și anume:, și.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe cauze că trebuie respectat principiul egalității de tratament juridic, ori în prezenta cauză un număr mare de inculpați sunt judecați în stare de libertate apreciindu-se că nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Punerea în libertate a recurentului inculpat nu ar putea influența în vreun fel bunul mers a procesului penal. Motivele menținerii sale în stare de arest au fost aceleași ca și pentru ceilalți inculpați aflați în stare de libertate.
Starea de arest preventiv nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Inculpatul este arestat de 13 luni iar menținerea stării sale de arest constituie de fapt o antepronunțare a instanței asupra vinovăției inculpatului, ceea ce contravine principiilor Constituției care consacră prezumția de nevinovăție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că detenția preventivă nu poate reprezenta o anticipare a pedepsei privative de libertate, în cazul în care inculpatul va fi găsit vinovat și condamnat de către instanță.
Să se aibă în vedere de către instanță și circumstanțele personale ale inculpatului, el având trei copii minori în întreținere, o de opt luni, concubina sa nu are venituri, fiind o situație reliefată și de ancheta socială efectuată de Primăria, din care mai rezultă că inculpatul nu a creat niciodată probleme în localitate.
Dacă instanța de judecată va considera că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă încă, să se aibă în vedere că instituția liberării provizorii sub control judiciar poate fi uzitată de către inculpat chiar dacă aceste temeiuri subzistă.
Se invocă disp. art. 3 paragraful 5 din Convenția europeană a drepturilor omului conform căreia orice persoană judecată are dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil și are dreptul de a fi pus în libertate pe perioada proceduri, de vreme ce instanța poate impune inculpatului o serie de obligații restrictive care pot asigura buna desfășurare a procesului penal, iar dacă inculpatul le încalcă măsura luată poate fi revocată.
Față de aceste considerente, se apreciază că încheierea recurată este netemeinică și nelegală.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești având cuvântul arată că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură facultativă. De asemenea, infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată respectiv art. 7 din Legea nr. 39/2003 sunt infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, existând un grup infracțional organizat care a comis infracțiuni de înșelăciune iar în cauză s-au folosit acte false creându-se un prejudiciu.
Concluzii de respingere a recursului formulat de inculpat împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Dâmbovița ca nefondat și menținerea acestei încheieri ca fiind legală și temeinică.
Avocat având cuvântul în replică arată că din materialul probator administrat în faza de cercetare judecătorească nu rezultă faptul că inculpatul ar fi fost implicat în săvârșirea acestor fapte, pentru care a fost trimis în judecată iar cu privire la înscrisurile false folosite pentru obținerea creditelor, la acest moment nu există un raport de expertiză de specialitate care să stabilească exact cine a falsificat acele înscrisuri.
Nu se poate încălca prezumția de nevinovăție cu atât mai mult cu cât mai mulți inculpați din prezenta cauză sunt judecați în stare de libertate și trebuie aplicat principiul egalității de tratament.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt arată că are trei copii minori în întreținere iar soția sa nu realizează venituri.
Nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza arestării sale și solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin încheierea de ședință din data de 16 octombrie 2009 Tribunalului Dâmbovițas -a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului fiul lui și, născut la data de 23 martie 1980, deținut în Penitenciarul Mărgineni, de liberare provizorie sub control judiciar și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul a motivat cererea de liberare provizorie sub control judiciar pe motive familiale, în sensul că are doi copii minori care sunt lipsiți de sprijin material și soția sa nu are niciun fel de venit, că pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina sa nu depășesc 18 ani și nu există temeiuri noi care să justifice în continuare privarea sa de libertate.
De asemenea, petentul a mai arătat că nu s-a sustras urmăririi penale respectiv nu a avut cunoștință de faptul că este căutat de organele de anchetă și la momentul la care a fost prins la frontieră, intenționa să meargă în Austria pentru a se trata de afecțiunile de care suferă.
Instanța de fond a apreciat că este cererea inculpatului este neîntemeiată întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 1602.C.P.P. din actele dosarului rezultând necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni.
De asemenea, se mai arată că inculpatul a fost condamnat de mai multe ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, violare de domiciliu, infracțiuni la regimul circulației și regimul silvic, vătămare corporală și tâlhărie și din pedeapsa de 8 ani închisoare rezultată în urma contopirii acesta a fost liberat la data de 10 noiembrie 2007 și la scurt timp a comis faptele deduse judecății, dovedind stăruință în încălcarea legii penale.
Totodată se motivează că inculpatul a încercat să se sustragă urmăririi penale, mandatele de aducere pe numele său nu au putut fi executate și susținerea inculpatului că dorea să meargă la clinică din străinătate pentru a se trata este nedovedită.
Se concluzionează că simpla îndeplinire a condițiilor cerute de art. 1602al. 1.C.P.P. nu este suficientă pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât faptele pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, prezintă un grad ridicat de pericol social iar eventuala punere în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, existând date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte fapte penale, menținerea stării de arest fiind așadar necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență că instanța de fond în mod eronat a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1602alin. 2 Cod proc. penală, deoarece nu există probe că ar încerca să se sustragă judecății sau să comită alte fapte penale.
Recurentul inculpat prin apărător a mai susținut că au fost audiate părțile vătămate, părțile civile și majoritatea martorilor cu excepția a doi dintre aceștia, s-au luat declarații inculpaților și nu sunt elemente care să conducă la ideea că prin punerea sa în libertate ar putea influența în vreun fel desfășurarea procesului penal.
S-a mai susținut că menținerea stării de arest ar constitui o antepronunțare a instanței asupra vinovăției inculpatului, că durata de prevenție de 13 luni a depășit termenul rezonabil și s-au încălcat disp. art. 3 paragraful 5 din Convenție potrivit căreia orice persoană are dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil și are dreptul de a fi pusă în libertate pe perioada procedurii și prezumția de nevinovăție.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Curtea, examinând încheierea recurată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, în raport de normele procesual penale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar și din oficiu, sub toate aspectele conform art. 3856alin. 3.C.P.P. constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Inculpatul recurent a fost trimis în judecată prin rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița din data de 24 decembrie 2008, alături de alți inculpați, în sarcina sa reținându-se săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 rap. la art. 215 al. 1,2,3 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că în perioada august-septembrie 2008, în deplină cunoștință de cauză a aderat la grupul infracțional format din, -, și alții, grup format în scopul obținerii, în mod fraudulos, de autoturisme, credite bancare, produse electrocasnice și alte bunuri.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 09 decembrie 2008 în temeiul art. 148 lit. f reținându C.P.P.-se pe baza probelor administrate că sunt indicii temeinice privind săvârșirea faptelor pentru care este cercetat, pedepsele sunt mai mari de patru ani închisoare, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În cauză, Curtea constată că în mod judicios instanța de fond a stabilit că cererea de liberare provizorie sub control judiciar, chiar dacă din punct de vedere formal este admisibilă, aceasta îndeplinind cerințele impuse de art. 1602al. 1 sancțiunea C.P.P. pentru infracțiunile pentru care inculpatul este acuzat, se situează sub limita de 18 ani, pe fond nu este întemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alineatul 2 al acestui articol care obligă instanțele să nu acorde liberarea provizorie în situația în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni sau că aceasta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a suferit numeroase condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, violare de domiciliu, vătămare corporală și tâlhărie și fiind liberat condiționat a continuat să comită fapte penale ceea ce denotă predispoziția acestuia la săvârșirea de infracțiuni și demonstrează că o eventuală punere în libertate ar da posibilitatea inculpatului să săvârșească noi fapte penale, existând riscul să se sustragă de la judecată.
Chiar dacă în cauză cercetarea judecătorească este avansată fiind audiate părțile vătămate, inculpații și majoritatea martorilor, aceasta nu constituie o dovadă că inculpatul nu ar putea să zădărnicească aflarea adevărului, câtă vreme în cursul urmăririi penale a încercat să influențeze martorii ( ), pentru faptul că a relatat organelor de urmărire penală modul în care s-au petrecut faptele.
Atitudinea inculpatului de a se sustrage urmăririi penale evidențiază intenția acestuia de a îngreuna aflarea adevărului și simpla afirmație că nu a avut cunoștință că este cercetat penal, este lipsită de susținere atâta timp cât din convorbirile telefonice interceptate de către anchetatori pe baza autorizației date de instanță, rezultă în mod clar că a discutat cu coinculpatul de mai multe ori și a cunoscut în amănunt despre cercetările efectuate împotriva sa.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că menținerea stării de arest ar reprezenta pe de o parte o încălcare a prezumției de nevinovăție iar pe de altă parte o antepronunțare, Curtea constată că nici această apărare nu poate fi primită, deoarece luarea măsurii arestării preventive nu echivalează cu stabilirea vinovăției recurentului iar la menținerea măsurii se analizează pe de o parte existența unor probe și indicii temeinice cu privire la comiterea unor fapte penale de către inculpat iar pe de altă parte întrunirea în persoana acestuia a vreunuia din cazurile limitativ prevăzute de art. 148.C.P.P.
Nici afirmația inculpatului că o parte din inculpați sunt judecați în stare de libertate și că prin menținerea sa în stare de arest s-ar încălca principiul egalității de tratament juridic nu poate fi acceptată deoarece situația inculpatului diferă de a celorlalți inculpați, iar împrejurarea că inculpatului i s-a înlocuit măsura arestării preventive cu o măsură restrictivă de libertate nu constituie temei pentru adaptarea unei soluții similare și pentru recurent.
Față de complexitatea cauzei, de numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracțională, de ansamblul probator administrat în cauză precum și de împrejurarea că inculpații arestați preventiv în cauză au formulat fiecare în mod succesiv numeroase cereri privind revocarea și înlocuirea măsurii preventive, au condus la amânări repetate, ceea ce nu echivalează cu depășirea termenului rezonabil al detenției preventive cum a susținut recurentul.
Referirea la aspectele familiale invocate în susținerea recursului nu pot fi avute în vedere la analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, nefiind de natură să conducă la admiterea unei astfel de cereri, instanța de fond având posibilitatea să evalueze aceste elemente la operația de individualizare judiciară a pedepsei în cazul în care se va dovedi vinovăția inculpatului pentru faptele reținute în sarcina sa.
În raport de considerentele arătate, Curtea constată că în mod justificat s-a respins cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 1602alin. 2 Cod proc. penală.
În consecință, criticile inculpatului sunt neîntemeiate și drept urmare încheierea recurată fiind legală și temeinică, recursul acestuia va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cu C.P.P. obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 23 martie 1980, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 6446,-.
Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red. ZE
Tehnored. GM
5 ex./27.10.2009
Dosar fond nr. 6446,- Trib.
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu
