Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 752/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 752
Ședința publică din data de 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 24 februarie 1978 în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 13 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 655,- prin care în baza disp. art. 3002rap. la art. 160 alin. 3 Cod proc. penală s-a menținut arestarea preventivă a acestui inculpat, constatându-se că temeiurile care au determinat-o impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat din oficiu de doamna avocat din Baroul Prahova în substituirea domnului avocat, din cadrul aceluiași barou.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, avocat a luat legătura cu recurentul inculpat și având cuvântul, arată că acesta nu are cereri prealabile de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită să se constate cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, susține recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 13 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a menținut starea de arest a acestuia.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.
În subsidiar se solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
La acest moment procesual nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În ce privește circumstanțele personale ale recurentului inculpat, arată că acesta are doi copii minori în întreținere, era încadrat în muncă și a avut o poziție de recunoaștere și de regret a faptelor comise.
Faptul că inculpatul este recidivist nu este de natură să conducă automat la menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca legală și temeinică, având în vedere că temeiurile ce au determinat arestarea impun și în prezent privarea de libertate, respectiv limitele de pedeapsă și gradul de pericol pe care îl prezintă inculpatul, ce rezultă din comiterea mai multor fapte de același gen, acesta fiind recidivist.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa dispus, între altele, în baza art.3002rap. la art.160balin.3 cod proc. penală, menținerea arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la 24 februarie 1978, deținut în Penitenciarul Ploiești, constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g și i cod penal, cu aplic. art.37 lit.b) cod penal, întrucât în noaptea de 8/9.02.2009, prin efracție și escaladare a pătruns în apartamentul părții vătămate situat în M de unde a sustras mai multe bunuri și prin hotărârea instanței de fond a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Față de modalitatea de comitere a infracțiunii și de condamnările anterioare s-a apreciat că cele două condiții prevăzute de art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală, care au determinat luarea măsurii arestării preventive, subzistă în continuare, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând o probabilitate sporită ca în situația revocării arestării acesta să-și reia activitățile antisociale.
Totodată, s-a argumentat că menținerea stării de arest este necesară pentru a se asigura un climat de ordine și disciplină a cetățenilor și nu contravine prevederilor art.5 paragraful 3 din și nici Constituției României, prezumția de nevinovăție a inculpatului operează în continuare până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare, în cauză existând suficiente motive care să confirme legalitatea și temeinicia acestei măsuri.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs în termen legal, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu mai subzistă și lăsarea sa în libertate nu poate afecta desfășurarea normală a procesului penal.
Recurentul a mai susținut că are doi copii minori în întreținere, a fost încadrat în muncă anterior săvârșirii faptei și a manifestat o conduită sinceră de recunoaștere și regret a faptelor comise, iar starea sa de recidivă nu trebuie să conducă automat la menținerea măsurii.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul este nefondat.
Instanța de apel a fost investită cu soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva hotărârii de condamnare și pe parcursul soluționării căii de atac s-a verificat periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
Curtea constată că în cauză s-au aplicat corect dispozițiile art.3002rap. la art.160bcod proc. penală, atunci când s-a constatat că temeiurile prev. de art.143 rap. la art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală care au determinat arestarea subzistă și în prezent și impun privarea de libertate a inculpatului.
Într-adevăr, pe parcursul judecății această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate.
Însă, probatoriile administrate în cauză, evaluate în mod corespunzător și de instanța de fond prin reținerea vinovăției acestuia pentru săvârșirea infracțiunii dedusă judecății constituie indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat iar pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare, starea de recidivă și modalitatea de concepere și săvârșire a faptei, pătrunderea pe timp de noapte, prin efracție și escaladare în apartamentul părții vătămate evidențiază pericolul concret pe care acesta îl prezintă față de societate.
Așa fiind, în mod justificat prima instanță a reținut că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a recurentului impun în continuare privarea acestuia de libertate.
Atitudinea sinceră a inculpatului de recunoaștere a faptei comise și aspectele familiale invocate nu sunt de natură să conducă la revocarea măsurii arestării, câtă vreme la luarea acesteia s-au respectat dispozițiile prev. de art.143 și art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală.
De asemenea, din actele dosarului nu rezultă că au apărut elemente noi care să impună înlocuirea acestei măsuri cu o măsură restrictivă de libertate sau că temeiurile care au determinat luarea măsurii nu mai subzistă, cum a susținut recurentul.
Menținerea măsurii arestării preventive nu încalcă prevederile art.5 paragraful 3 lit.c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici prezumția de nevinovăție care operează în favoarea inculpatului până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă.
Referirea inculpatului la aspectele familiale nu constituie nici motiv pentru înlocuirea arestării preventive cu o alta nerestrictivă de libertate, aceste elemente putând fi eventual apreciate la stabilirea pedepsei pe care urmează să o execute.
Față de considerentele învederate, Curtea constată că încheierea recurată este legală și temeinică sub toate aspectele și în consecință, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în temeiul art.38515pct.1 lit.b) cod proc. penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 24 februarie 1978, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 655,-.
Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red. ZE/Tehnored.
4 ex./28 octombrie 2009
Dosar fond nr. 655,- Trib.
Judec. fond /
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu
