Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 863/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1036/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.863
Ședința publică de la 9 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 2: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 3: Francisca Maria
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva sentinței penale nr.101/19.01.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B și a deciziei penale nr.192A/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat G în stare de arest asistat de avocat ales împuternicire avocațială nr.79911/11.05.2009, intimatul parte vătămată -, personal, lipsind -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.101/19.01.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B și a deciziei penale nr.192A/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală și critică cele două hotărâri pentru nelegalitate și de netemeinicie.
Menționează că își întemeiază recursul pe cazul de casare prev. de art.385/9 pct.10 în sensul că instanțele de fond și apel nu s-au pronunțat asupra unor fapte penale, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, respectiv infracțiunea de amenințare comisă în dauna părții vătămate -.
Apreciază că singura soluție este admiterea apelului în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală și a se casa hotărârea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Arată că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru 3 infracțiuni, respectiv șantaj, amenințare și tentativă la lipsire de libertate, prin sentința penală inculpatul a fost condamnat numai pentru infr.prev. de art.194 alin.1 Cod Penal și art.20 Cod Penal rap. la 189 alin.2
Cod PenalMenționează că în sentința penală ce a fost confirmată de decizia penală din apel inculpatul fost achitat în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la 10 lit.a Cod procedură penală, pentru infracțiunea de amenințare săvârșită în dauna părții vătămate.
Invocă prev.art.385/9 pct.18/1 Cod procedură penală, situația de fapt fiind greșit apreciată, astfel că inculpatul a fost în mod greșit achitat.
Arată că în faza de urmărire penală tatăl părții vătămate, a făcut unele declarații din care reiese că s-ar putea constitui ca și parte vătămată, or instanța nu putea să-l judece pe inculpat și să-l achite atât timp cât nu a fost investită cu judecarea infracțiunii, față de această parte vătămată.
Potrivit art.279 alin.1 și 2 Cod procedură penală, referitor la infracțiunile care nu se pun în mișcare decât la plângerea prealabilă părții vătămate, atributul de a pune în mișcare acțiunea penală revine organelor de cercetare penală și procurorul, iar potrivit art.336 alin.1,2 și 3 Cod procedură penală, în condițiile în care instanța ar fi constatat că s-au descoperit și alte fapte, pentru alte persoane, respectiv tatăl părții vătămate, putea să procedeze în consecință. Apreciază că procurorul de ședință putea constata și solicita punerea în mișcare a acțiunii penale sau trebuia a se fi trimis dosarul la organul de cercetare penală în vederea punerii în mișcare a acțiunii penale și a unei legale sesizări a instanței.
Consideră că potrivit 385/15 pct.2 lit.c C.P.P. solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru a se hotărî ceea ce se întâmplă cu fapta respectivă.
Acestea sunt concluziile principale, însă invocă și cazul prevăzut de 385/9 pct.14 Cod procedură penală, apreciind că în mod netemeinic inculpatul a fost condamnat la pedeapsă de 3 ani cu executare.
Solicită a se avea în vedere modalitatea de executare, în sensul că deși faptele prezintă un oarecare pericol social, inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Arată că este vorba de o relație între doi tineri, cu care părinții fetei nu au fost de acord, însă apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și cu o pedeapsă cu suspendare.
Precizează că are în vedere prev.art.38 p, în sensul că inculpatul deși a mai fost condamnat în anul 2003 la o pedeapsă cu suspendare, a intervenit reabilitarea astfel că, respectiva stare de fapt nu mai trebuia fi avută în vedere de instanța fondului.
Concluzionând, solicită în temeiulart.385/15 pct.2 lit.d p Cod Penal, a se rejudeca dosarul și a se stabili pedeapsă într-un cuantum de 3 ani au mai mic iar ca modalitate de executare să se facă aplicarea prev.art.86/1 Cod penal, cu aplic.art.52 Cod penal.
Intimatul parte vătămată -, având cuvântul, arată că lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, consideră hotărârea ca fiind legală și temeinică.
Consideră că nu este incident cazul de casare prev. de art.385/9 cpt.10 Cod procedură penală, dat fiind că instanța de fond a respectat prev.art.317 Cod procedură penală, pronunțând hotărâre în raport de actul de sesizare.
Menționează că prin rechizitoriu instanța a fost sesizată cu săvârșirea infracțiunii de amenințare în dauna părții vătămate, care a formulat plângere în care invocat faptul că inculpatul l-ar fi amenințat cu răpirea fetei sale și distrugerea autoturismului, situație asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat, constatând că nu există vinovăția inculpatului sub acest aspect.
Referitor la posibile amenințări asupra -, acestea fac parte din conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj, cu privire la care instanța de fond a constatat întrunirea elementelor constitutive.
Apreciază că modalitatea de executare a pedepsei a fost corect aleasă în raport de comiterea infracțiunii de șantaj, comisă asupra unei părți vătămate în vârstă de numai 15 ani, amenințată și asupra căreia s-au exercitat violențe în scopul de aod etermina să sustragă bani din casă, bani pe care inculpatul îi solicita pentru obținerea de venituri zilnice pentru procurarea de droguri pentru consum propriu.
Menționează că inculpatul în mod constant a urmărit pe partea vătămată, apreciază că modalitatea de executare a fost corect aleasă pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul educativ preventiv.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul în replică, în legătură cu infracțiunea de amenințare relativă la parte vătămată, ce ar pute intra în conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj, acest lucru trebuia a fi dezbătut în ședință publică și mai mult în sentință trebuia a se dispune achitarea pentru o asemenea faptă pentru care ar fi fost trimis în judecată.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se raliază susținerilor avocatului său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr.101/19.01.2009 pronunțată de Judecătoria sector 4 B, în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală fost achitat inculpatul G pentru infracțiunea de amenințare prev. de art.193 al.1 la Cod Penal plângerea prealabilă a părții vătămate.
În baza art.20 rap.Cod Penal la art.189 alin.2 Cod penal cu aplic. art.74 al.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul G, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art.194 alin.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul G la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În baza art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite anterior, și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal pe durata prevăzută de art.71 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 10.09.2008 la zi.
În temeiul 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului în vederea executării pedepsei.
În baza art.14 rap. la art.346 alin.1 Cod procedură penală, s-a constatat că părțile vătămate - și -, nu au formulat vreo pretenție materială față de inculpat.
În baza art.191 al.1 și 3 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei se va avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cursul anului 2007 inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată, atunci în vârstă de 15 ani, a avut o relație de prietenie cu care părinții acesteia nu au fost de acord și, în acest context, a amenințat partea vătămată, tatăl fetei cu răpirea acesteia și incendierea unor bunuri, apoi în noaptea de 22/23.06.2008 a încercat să o introducă pe într-un autoturism atunci când aceasta se afla în comuna la o nuntă, cu familia, iar mai apoi în data de 09.09.2006 a pretins de la suma de 1500 de euro amenințând-o cu moartea.
Împotriva acestei soluții au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4 B și inculpatul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In cuprinsul motivelor scrise de apel Parchetul a critica hotărârea pentru greșita achitare a inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare, instanța neținând seama de probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat la data de 10.09.2008. Referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.189 al.2 Cod Penal, instanța de fond a reținut în mod greșit anumite împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante aplicate inculpatului.
Apelantul inculpat a criticat hotărârea pentru nelegalitate arătând că pedeapsa este mult prea mare față de circumstanțele reale si personale ale inculpatului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanți, cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit disp.art.371 al.2 C.P.P. tribunalul a apreciat ca apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Referitor la apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4:
Inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de lipsire de libertate și de șantaj, neputându-se proba existența infracțiunii de amenințare a părții vătămate.
Acesta din urmă precizează în plângerea de la fila 10 că a fost amenințat cu distrugerea mașinii și răpirea fetei sale de către inculpat prin intermediul verișoarei sale, la data de 18.06.2008. Instanța a constatat că această persoană nu a putut fi audiată nici în faza de urmărire nici în fața instanței, neputându-se stabili existența unei infracțiuni de amenințare la acea dată. Infracțiunea de amenințare este una pedepsibilă la plângere prealabilă, formulată în 2 luni de la momentul în care partea vătămată cunoaște persoana vinovată, iar plângerea părții vătămate a fost înregistrată la 25.06.2008. Neexistând probatoriu asupra existenței vreunei infracțiuni de amenințare săvârșită de inculpat în perioada de 2 luni anterioară acestei date, partea vătămată, audiată arătând, de altfel, că inculpatul nu i-a adresat direct vreo amenințare, ci s-a temut doar la spusele rudei sale, ce nu a putut fi audiată.
In ceea ce privește critica Parchetului reprezentând greșita individualizare a pedepselor aplicate, tribunalul a constatat următoarele:
S-a avut in vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, de consecințele potențial periculoase față de partea vătămată, la o vârstă fragedă, de limitele de pedeapsă aplicabile, în cazul infracțiunii prev. de art.189 al.2 acestea Cod Penal fiind reduse la J, față de cele prevăzute în forma consumată, fapta rămânând la stadiul de tentativă. Se poate susține și în acest caz că, în lipsa apariției rudelor părții vătămate, acesta ar fi reușit introducerea în autoturism a părții vătămate, desistarea producându-se nu pentru că inculpatul s-ar fi răzgândit din considerente pur interne de a acționa ci constrâns de împrejurări exterioare care l-au împiedicat să-și ducă la bun sfârșit planul infracțional. În ceea ce privește această infracțiune, instanța reține însă și o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art.74 al.2 Cod Penal, situația de fapt a relației sentimentale cu partea vătămată, care a venit de bunăvoie să vorbească cu acesta, fiind una de a micșora periculozitatea acțiunii inculpatului. De asemenea și violențele utilizate nu au fost extrem de puternice, pentru că, altfel, ar fi dus cu siguranță la urcarea părții vătămate în mașină, față de diferența de putere dintre aceasta și inculpat.
In privința apelului declarat de inculpatul G privind redozarea pedepsei, considerând ca pedepsele sunt prea mari, tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei conform art.72 Cod Penal, coborând pedeapsa sub minimul de 3 ani si J, precum si la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj, respectând atât caracterul general al criteriilor prevăzute de art.72 Cod Penal, cât și caracteristica lor de pluralitate. S-a constatat astfel că pedepsele aplicate pentru fapta dedusa judecații sunt deopotrivă în concordanta atât cu gradul de pericol social generic si concret al faptei comise, cât și cu trăsăturile specifice persoanei inculpatului (cunoscut cu antecedente penale, consumator de droguri, a avut o atitudine nesincera).
Tribunalul București - secția a II-a penală, prin decizia penală nr.192/A din 16.03.2009, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B și inculpatul G.
fost dedusă detenția de la 10.09.2008 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul G, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și să se dispună rejudecarea de către instanța de fond.
Sub un prim motiv de recurs, inculpatul a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina sa, prin actul de sesizare, în sensul art.3859pct.10 Cod procedură penală, în mod greșit instanța a apreciat că, în ceea ce privește infracțiunea de amenințare reținută, partea vătămată ar fi tatăl acesteia, acesta nefiind audiat în această calitate de către organul de urmărire penală și, mai mult, în actul de sesizare s-a făcut referire la o singură parte vătămată, respectiv.
Al doilea motiv de recurs îl constituie dispozițiile art.3859pct.14 Cod procedură penală, în sensul că s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu art.72 Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța a dispus executarea pedepsei în regim de detenție, apreciindu-se că aceasta se justifică având în vedere gravitatea acțiunilor inculpatului, antecedentele penale și desfășurarea într-un timp mai îndelungat a activității infracționale.
Critica adusă acestei motivări este determinată de faptul că în privința gravității faptelor, având în vedere contextual săvârșirii lor, acestea au un nivel redus, iar în privința antecedentelor penale în cazul acestuia a intervenit reabilitarea de drept.
Examinând hotărârileatacate în raport de motivele invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art.3859pct.10, respectiv 14 Cod procedură penală, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul declarat de către inculpat este nefondat:
Astfel, sub aspectul primei criticiinvocate de către recurent, în sensul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra infracțiunii de amenințare reținută în sarcina inculpatului săvârșită față de partea vătămată, ci a considerat că această infracțiune privea partea vătămată, Curtea constată următoarele:
Prin plângerea depusă la data de 25.06.2008 a sesizat organele de poliție cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de amenințare față de acesta.
Ulterior, în cursul lunii septembrie 2008 partea vătămată minoră a fost audiată, de față de cu tatăl său, în legătură cu săvârșirea de către același inculpat a infracțiunilor de șantaj și tentativă la lipsire de liberate față de partea vătămată minoră, ocazie cu care a relatat și aspectele cunoscute de către ea referitoare la amenințările transmise de către inculpat, tatălui acesteia, prin intermediul mătușii sale, în sensul că inculpatul îi va distruge mașina și îi va răpi fiica.
Rezultă astfel foarte clar că, referitor la infracțiunea de amenințare reținută în sarcina inculpatului de către organele de urmărire penală, partea vătămată este și nu fiica sa, partea vătămată, cum în mod eronat a reținut procurorul în dispozitivul rechizitoriului și cum neîntemeiată susține inculpatul.
Față de cele reținute, Curtea constată că în mod corect prima instanță a stabilit cadrul procesual, reținând că infracțiunea de amenințare îl privea pe partea vătămată și nu pe fiica acestuia.
Pe de altă parte, în condițiile în care inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de amenințare prev. de art.193 Cod pen. în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod proc. pen. care reprezintă cea mai favorabilă soluție pentru inculpat, invocarea acestui motiv ce ar putea atrage, dacă ar fi întemeiat, casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, nu ar fi în interesul său, putându-se ajunge după rejudecare la o soluție mai puțin favorabilă acestuia.
În ceea ce privește al doilea motiv de recursinvocat de inculpat, referitoarea la reindividualizarea pedepsei, în sensul de a fi suspendată executarea pedepsei aplicate, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei având în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod Penal Se constată că pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecații sunt în concordanta atât cu gradul de pericol social generic si concret al faptei comise, cât și cu trăsăturile specifice persoanei inculpatului (cunoscut cu antecedente penale, consumator de droguri, a avut o atitudine nesincera). Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, date în primul rând de natura acestora, ambele vizând persoana, vârsta fragedă a părții vătămate, urmările care s-ar fi putut produce în situația în care inculpatul ar fi reușit să o răpească pe partea vătămată, având în vedere violența manifestată de către acesta în convorbirile telefonice interceptate, dar și asupra persoanei părții vătămate cu ocazia organizări flagrantului, astfel cum s-a reținut în procesul-verbal încheiat la data de 10.09.2008.
Totodată, s-au reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante judiciare, față de relația de prietenie anterioară dintre inculpat și partea vătămată.
În final, se constată că individualizare pedepsei inculpatul a fost corect realizată și sub aspectul executării acesteia, considerând în mod legal și temeinic, că realizarea scopului pedepsei se poate realiza doar prin executare acesteia de către inculpat într-un loc special de deținere, față de gravitatea faptelor și antecedentele sale penale.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod proc. pen. Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul G, ca nefondat. În temeiul art.38516Cod proc. pen. va computa prevenția inculpatului de la 10.09.2008 la zi.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G
prevenția inculpatului de la 10.09.2008 la zi.
Obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./15.07.2009
- II. -.;
20 Iulie 2009
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru, Niculina Alexandru, Francisca Maria
