Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 912/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 912/
Ședința publică din 01 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Florin Popescu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de partea vătămată, împotriva deciziei penale nr. 95/A/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, privind pe inculpatul -.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul-intimat lipsă, se prezintă avocat ales din cadrul Baroului T, pentru partea vătămată recurentă lipsă, se prezintă avocat din cadrul Baroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul părții civile recurente, avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare. Precizează că decizia recurată este netemeinică, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care s-a întemeiat soluția instanței de apel, este ulterioară soluției pronunțată de prima instanțe și o asemenea decizie are efecte doar pentru viitor. PE de altă parte arată că prin ordonanța dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoaras -a dispus infirmarea parțială a Ordonanței nr. 13227/P/2007 și doar modificarea cuantumului amenzii administrative, ceea ce nu echivalează cu infirmarea soluției.
Apărătorul ales al inculpatului intimat, avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de apel.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de apel întrucât instanța nu a motivat hotărârea ținând cont de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci având în vedere prevederile art. 278 al. 2.
C.P.P.CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3159/12.12.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 334.C.P.P. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului prin încheierea din 25.06.2008 din infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2.Cod Penal în infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 2.
Cod PenalÎn baza art. 239 alin. 2.Cod Penal a fost condamnat pe inculpatul, fiul lui - și, născut la 04.06.1988 în T, jud T, domiciliat în T,-, 49, B, 5, jud T, cu reședința fără forme legale în T,-, jud T, cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, angajat al SC - SRL T, CNP -, la o pedeapsă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
În baza art. 71.Cod Penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza II, b cu Cod Penal titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni stabilit conform art. 82.
Cod PenalÎn temeiul art.71 alin. 5.p s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 și art. 346.C.P.P. rap. la art. 998.civ. a fost admisă în parte pretențiile civile ale părții civile și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 5039 lei cu titlu de despăgubiri civile (din care 5000 lei reprezentând daune morale și 39 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea certificatului medico-legal) și a respins în rest ca neîntemeiate celelalte pretenții solicitate.
În baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția condamnatului asupra prevederilor art. 83 și art. 84.Cod Penal în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune, pentru care se pronunță o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea executării pedepsei, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr-, la data de 21.05.2008, petenta a solicitat desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ dată în dosarul nr. 13227/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și a ordonanței de admitere în parte a plângerii și infirmare parțială a soluției dată în dosarul nr. 687/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în temeiul art. 2781.
C.P.P.În motivarea plângerii, petenta a arătat că soluțiile atacate sunt nelegale și neîntemeiate, întrucât soluția ordonanței prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b rap. la art. 10 lit.1este C.P.P. rezultatul unei greșite aplicări a legii, respectiv a dispozițiilor art. 181.Cod Penal, în condițiile în care procurorul a constatat că fapta reținută în sarcina învinuitului nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, iar prin ordonanța nr. 687/II/2/2008 dată de prim-procuror s-a reținut doar că petenta a invocat netemeinicia soluției, fără a se pronunța asupra motivelor de nelegalitate invocate.
Prin încheierea penală din data de 25.06.2008, în baza art. 2781al. 8 lit. c C.P.P. a fost admisă plângerea formulată de către petentă, a fost desființată în parte ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr. 13227/P/2007 din 26.03.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub aspectul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 al. 2.p, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b.C.P.P. rap. la art. 10 lit.1și C.P.P. desființată în totalitate ordonanța de admitere în parte a plângerii formulată de petentă nr. 687/II/2/2008 din 20.05.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de învinuitul pentru săvârșirea infracțiunii prev.d e art. 180 al. 2.Cod Penal față de partea vătămată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut în fapt că la data de 16.04.2007 în jurul orelor 19.30-19.45, pe fondul unei altercații și unor discuții contradictorii generate de modul de cântărire a unui în punctul vamal, inculpatul i-a aplicat părții vătămate, angajată în funcția de controlor trafic în cadrul secției T- din cadrul SA, companie de interes strategic național, în timpul și în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale acesteia, o lovitură în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție la fața locului cu prilejul incidentului din data de 16.04.2007, s-a reținut că organele de poliție au constatat că partea vătămată prezenta o umflătură la baza nasului, aceasta informând organele de poliție despre faptul că a fost lovită de inculpat. De asemenea, s-a consemnat în procesul-verbal despre faptul că, cu puțin înainte de acest incident, a avut loc o altercație între tatăl inculpatului și numitul, șef al AICI, aflat și acesta în timpul serviciului.
S-a apreciat că aspectele consemnate în procesul-verbal de constatare se coroborează cu situația de fapt descrisă de martorul care a arătat, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, faptul că aproximativ în jurul orelor 19,30, după ce și partea vătămată au intrat în de noapte, numitul, tatăl inculpatului, care trebuia să achite suma de 94 lei, l-a lovit cu pumnul în zona capului pe și că, intervenind pentru aplanarea conflictului dintre cei doi, partea vătămată a fost lovită cu pumnul în de inculpat, martorul arătând că a reușit să o îndepărteze pe partea vătămată de inculpat.
Aceeași stare de fapt s-a reținut și din declarația martorei care a arătat că a văzut atât incidentul dintre tatăl inculpatului și, incident generat de cântărirea tirului condus de inculpat, cât și faptul că partea vătămată a intervenit în apărarea lui, fiind lovită cu pumnul în de inculpat.
De asemenea, din cuprinsul declarațiilor martorei, s-a reținut că partea vătămată a sărit în apărarea lui care era agresat de tatăl inculpatului, fiind lovită cu pumnul în de către inculpatul, martorul reușind să stopeze agresiunea inculpatului și a tatălui acestuia.
Prima instanță a reținut că aceeași stare de fapt este confirmată și de certificatul medico-legal nr. 648/C/17.04.2007 eliberat de IML T, care a arătat că partea vătămată prezenta echimoze palpebrale și periorbitale bilateral, leziuni de violență ce pot data din 16.04.2007 și care s-au putut produce prin lovire directă cu un corp contondent și necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt reținută de prima instanță a rezultat și din declarațiile părții vătămate date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești și care arată că la data incidentului era angajată în calitate de controlor trafic în cadrul AICI, funcție care-i conferea, printre atribuții, pe acelea de efectuare a cântăririi și încasării taxelor și că procedura era ca angajații de pe de zi să comunice angajaților de pe de noapte toate actele care trebuie îndeplinite. În seara zilei de 16.04.2007 în jurul orelor 19,30, după ce a intrat la serviciu în de noapte, în momentul în care se schimbase era deja efectuată cântărirea tirului condus de inculpat și emisă autorizația de transport, ea urmând să încaseze contravaloarea acestei autorizații. La un moment dat, la numitul, șeful AICI, s-a prezentat administratorul firmei al cărui a fost cântărit, numitul reclamând că nu este mulțumit de modul în care fusese efectuată cântărirea utilitarei condusă de fiul său. Numitul și fiul acestuia, inculpatul, au început să-l agreseze pe. Intervenind pentru aplanarea conflictului, partea vătămată a fost lovită cu pumnul în zona nasului de către inculpat, fiind oprit de colegul ei, martorul.
De asemenea, din cuprinsul contractului individual de muncă nr-, din cuprinsul actului adițional nr. 209/29.03.2007 și din cuprinsul deciziei din 208/29.03.2007 s-a reținut că partea vătămată este angajată cu contract individual de muncă în cadrul secției T - AICI din cadrul CNADNR SA - DRDP T, companie de interes strategic național, în funcția de controlor trafic, fiind trecută șef tură AICI pe o perioadă de 90 zile, începând cu data de 01.04.2007.
Potrivit aceluiași act adițional și a fișei postului, s-a reținut că între atribuțiile părții vătămate din momentul incidentului, erau și acelea de coordonare a turei din subordine, de cântărire a autovehiculelor de transport, de eliberare a tichetului de cântar, de eliberare a facturilor și chitanțelor, de încasare a tarifelor aferente și de reprezentare permanentă a CNADNR pentru efectuarea controlului traficului rutier în punctele de frontieră.
De asemenea, potrivit raportului de activitate din 17.04.2007, s-a reținut că partea vătămată se afla la momentul incidentului, în timpul îndatoririlor sale de serviciu, având atribuțiile și răspunderile stabilite pe punct de lucru potrivit anexei 1, din fișa postului.
În privința declarațiilor martorilor, și, s-a reținut că aceștia au arătat că au asistat la incidentul care a avut loc între inculpat și tatăl său pe de o parte și angajații AICI, pe de altă parte, incident generat de modul de cântărire al unui, aceștia arătând că au văzut că între administratorul firmei la care ei erau angajați - - și a avut loc o discuție contradictorie, în cadrul căreia primul i-a pus mâna în bărbie celuilalt împingându-l, dar nu au văzut ca inculpatul sau tatăl acestuia să mai fi agresat alte persoane, primii doi martori precizând că au plecat de la locul incidentului în jurul orelor 19,30 - 20,00, înaintea inculpatului și tatălui acestuia.
S-a mai reținut că acești martori au declarat de asemenea, faptul că au văzut cum partea vătămată a încercat să ia actele de la inculpat și l-a zgâriat pe acesta, martorul arătând într-o primă fază că nu a văzut ca între cei doi să fi fost vreo îmbrânceală, apoi cei doi trăgeau unul de celălalt și că nu a văzut unde erau documentele în momentul îmbrâncelii.
Cu privire la martorul, prima instanță a reținut că acesta a arătat că nu a văzut ca în cadrul incidentului să se fi aplicat loviri, dar a arătat că după sosirea administratorului firmei el s-a îndepărtat și nu a mai fost atent la ce s-a întâmplat.
Luând în considerare calitatea pe care martorii, și o au - angajați și colaboratori ai firmei administrată de tatăl inculpatului și colegi cu inculpatul, având în vedere caracterul inconstant al declarațiilor date în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești și că martorii, și au perceput direct lovirea părții vătămate de către inculpat cu pumnul în, prima instanță a avut în vedere la soluționarea cauzei declarațiile acestor din urmă martori ca fiind sincere, constante, descriind situația de fapt reală și în mod complet, considerând că declarațiile martorilor, și nu se coroborează cu ansamblul probator administrat, fiind subiective, incomplete și inconstante.
În privința declarațiilor date de inculpat, instanța de fond a reținut că acestea pot servi ca mijloc de probă, potrivit art. 69.C.P.P. numai în măsura în care situația de fapt prezentată de acesta se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Din declarațiile date, prima instanță a reținut că inculpatul recunoaște că a existat un incident generat de modul în care s-a făcut o cântărire între angajații AICI, că i-a solicitat tatălui său să se prezinte în cadrul pentru a reglementa situația, că tatăl său l-a împins pe și că în cadrul incidentului el a împins mai multe persoane de sex feminin care se aflau în acel loc și care au sărit la el cu scopul de a-i lua documentele, însă nu a recunoscut că i-ar fi aplicat vreo lovitură părții vătămate.
Instanța de fond a reținut că situația de fapt prezentată de inculpat nu se coroborează cu cea rezultată din celelalte probe administrate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 69.C.P.P. motiv pentru care a înlăturat declarațiile acestuia ca nesincere și nu le-a avut în vedere la soluționarea cauzei.
S-a apreciat că probatoriul administrat confirmă faptul că partea vătămată a fost lovită de inculpat, cauzându-i-se leziuni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, că partea vătămată era la momentul incidentului un funcționar public în sensul prevăzut de art. 239.Cod Penal,r. la art. 147 alin. 1 și art. 145.Cod Penal, că în momentul incidentului partea vătămată se afla în exercițiul funcțiunii, că funcția avută implică exercițiul autorității de stat, că incidentul a avut loc pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcției sale și în legătură cu atribuțiile și responsabilitățile sale, incidentul fiind generat de modul de cântărire al tirului de către angajații AICI și de faptul că partea vătămată avea responsabilitatea încasării contravalorii autorizației stabilite.
Luând în considerare aceste probe, instanța de fond a apreciat că în privința faptei inculpatului există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 55, art. 66.p Cod Penal, fiind răsturnată.
S-a constatat că în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2.
Cod PenalPrima instanță a apreciat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, atât sub aspectul elementului subiectiv, cât și sub aspectul elementului obiectiv, fiind îndeplinită și condiția ca subiectul pasiv să fie calificat, adică "funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii".
Astfel, s-a reținut că, potrivit art. 147.prin Cod Penal "funcționar public" se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145, iar art. 145 prevede că prin termenul "public" se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Din interpretarea acestor texte de lege, instanța de fond a reținut că noțiunea de "funcționar public" prevăzută de legea penală are un caracter autonom și o sferă mai largă de cuprindere decât noțiunea de "funcționar public" din sfera dreptului administrativ, incluzând și alte persoane decât cele cărora le este aplicabilă Legea nr. 188/199 republicată privind Statutul funcționarului public, scopul și obiectul relațiilor sociale protejate de cele două ramuri de drept penal și administrativ - fiind diferite.
În acest sens, s-a reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 47/2004 de aprobare a OUG nr.84/2003 CNADNR este o persoană juridică română, de interes strategic național, care se organizează și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și desfășoară în principal activități de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor, iar potrivit actelor de încadrare în muncă, în momentul în care a fost lovită de inculpat, partea vătămată era în timpul exercițiului funcțiunii, în funcția de controlor trafic, trecută șef tură și având ca atribuții între altele și eliberarea facturilor și chitanțelor, încasarea tarifelor aferente și reprezentarea permanentă a CNADNR, lovitura aplicată părții vătămate de către inculpat datorându-se modului în care s-a făcut cântărirea tirului și necesității achitării contravalorii autorizației de transport.
În aceste condiții, s-a constatat că aplicând o lovitură cu pumnul în părții vătămate, deci cu intenție, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, fapta săvârșită de inculpat asupra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat aflat în exercițiul funcțiunii și pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2.
Cod PenalÎn consecință, prima instanță a procedat în baza art. 334 Cpp la schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului prin încheierea din 25.06.2008 prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia, din infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 Cp în infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 Cp.
La stabilirea și individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cp, reținând în acest sens împrejurările în care s-a comis fapta - într-un loc public, în punctul de trecere a frontierei, în legătură cu atribuțiile părții vătămate, în prezența mai multor persoane și cu ignorarea tuturor acestor aspecte - rezultatul faptei sale - provocarea de echimoze extinse care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, creând un serios prejudiciu estetic, determinând lezarea demnității părții vătămate, o serie de suferințe fizice și morale și o serie de privațiuni în viața privată și publică a părții vătămate - o atingere gravă, directă și nemijlocită adusă relațiilor sociale referitoare la respectul autorității de stat. Instanța de fond a avut în vedere și conduita anterioară a inculpatului, care deși nu este cunoscut cu antecedente penală, față de acesta s-au dispus în 4 rânduri soluții de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unor amenzi administrative în intervalul 2004-2006, inclusiv pentru săvârșirea unei fapte de vătămare corporală, dar și atitudinea nesinceră a inculpatului, acesta nerecunoscând și neregretând săvârșirea faptei.
În funcție de toate acestea, prima instanță a apreciat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare eficient și că scopul educativ al acesteia poate fi atins și fără executarea ei efectivă.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate, având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 81.Cod Penal, și anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum și aprecierea instanței că scopul educativ al pedepsei respectiv, reintegrarea în societate, poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, prima instanță, în baza art. 81.Cod Penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni.
În temeiul art. 71 al. 5 Cp, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, partea vătămată s-a constituit parte civilă în contra inculpatului cu suma de 300 lei daune materiale și 10000 lei daune morale (f 36).
În soluționarea laturii civile, instanța de fond a reținut că potrivit art. 998.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În privința daunelor morale, prima instanța a apreciat că cele 5-6 zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor cauzate de inculpat, echimozele extinse și prejudiciul estetic cauzat părții vătămate, suferințe fizice generate ca urmare a acestora, atingere adusă demnității părții vătămate datorită împrejurărilor în care s-a comis fapta - într-un loc public, în punctul de trecere a frontierei, în legătură cu atribuțiile părții vătămate, în prezența multor persoane - și privațiunile în viața privată și publică a părții vătămate datorate echimozelor și prejudiciul estetic cauzat, o îndreptățesc pe partea vătămată la o sumă de 5000 lei cu titlu de daune morale, sumă menită să compenseze toate aceste prejudicii nepatrimoniale ce i-au fost aduse.
Prin urmare, prima instanță a admis în parte pretențiile civile ale părții civile și a obligat inculpatul la plata sumei de 5039 lei cu titlu de despăgubiri civile și a respins în rest ca neîntemeiate celelalte pretenții.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara criticând-o pentru netemeinicie, întrucât nu s-a respectat procedura prevăzută de Codul d e procedură penală.
Prin decizia penală nr. 95/a/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, apelul declarat de procuror a fost admis, sentința penală apelată a fost desființată, iar cauza a fost trimisă la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș spre competentă soluționare.
Pentru a pronunța această decizie penală, instanța de apel a reținut că prima instanță nu s-a conformat deciziei în interesul legii nr. 1/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs partea vătămată, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât decizia în interesul legii nu poate avea efecte retroactive, sentința penală apelată de procuror și inculpat fiind pronunțată la o dată anterioară deciziei în interesul legii.
Recursul declarat de partea vătămată este fondat.
Sentința penală desființată prin decizia penală recurată a fost pronunțată la data de 12 decembrie 2008, iar decizia în interesul legii nr.1/2009 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19.01.2009, existând prevedere expresă potrivit căreia "actul a intrat în vigoare la data de 18 iunie 2009".
Așadar, atât sentința penală nr. 3159/12.12.2008 a Judecătoriei Timișoara, cât și decizia penală nr. 95/A/25.03.2009 a Tribunalului Timiș au fost pronunțate anterior intrării în vigoare a deciziei în interesul legii nr. 1/2009, motiv pentru care în baza prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 2 lit. c C.P.P. recursul părții vătămate va fi admis, decizia penală recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă la ribunalul Timiș pentru judecarea apelurilor declarate de parchet și inculpat.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 2 lit. c admite C.P.P. recursul declarat de partea vătămată recurentă, împotriva deciziei penale nr. 95/A/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8193/325/208.
Casează decizia penală recurată și trimite cauza la ribunalul Timiș pentru soluționarea apelurilor.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.- 05.10.2009
Tehnored. -15.10.2009
Primă instanță: jud. - Judecătoria Timișoara
Instanța de apel: jud., - Tribunalul Timiș
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Florin Popescu
