Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 911/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 911/

Ședința publică din 01 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Florin Popescu

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.101/A/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul-recurent - lipsă, se prezintă avocat ales din cadrul Baroului

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, arată că din procesul-verbal de prelevare a probelor aflat la fila 8 dosar urmărire penală, nu rezultă modalitatea de prelevare a probelor biologice și solicită emiterea unei adrese către unitatea sanitară ce a prelevat probele biologice, cu solicitarea de a comunica dacă s-a utilizat trusa standard indicată în Ordinul nr. 376/2006, ordin ce era în vigoare din luna octombrie 2006.

Instanța acordă cuvântul asupra cererii formulate de apărătorul ales al inculpatului.

Procurorul solicită respingerea cererii a inutilă, din procesul-verbal rezultând că prelevarea probelor biologice a fost efectuată cu ac și seringă de unică folosință sigilate.

Apărătorul ales al inculpatului arată că în procesul-verbal nu s-a indicat acest fapt și nu există nici un număr de sigiliu, așa cum prevăd normele în vigoare.

Instanța respinge cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului ca nepertinentă și neutilă cauzei, având în vedere conținutul procesului-verbal de prelevare, precum și natura specială a administrării probelor în recurs.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Timiș și în rejudecare, să fie achitat inculpatul în temeiul art. 2 lit. a, rap. la art. 10 lit. d C.P.P. pentru fapta prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, latura obiectivă și anume, elementul material. Precizează că procedeul recoltării probelor biologice s-a efectuat cu ac și seringă de unică folosință, în ciuda faptului că Ordinul nr. 376/2006, la art. 6 al. 1 lit. c prevede că modalitatea de recoltare este cea care implică folosirea trusei standard, ordin publicat în luna aprilie 2006, intrat în vigoare în luna octombrie 2006, în timp ce fapta a avut loc un an mai târziu. în acest context alterarea metodei de recoltare a probelor biologice prin nerespectarea normelor impuse de Ministerul Sănătății, duc la anularea valorii probatorii a testelor efectuate. bÎn privința infracțiunii prevăzute de art. 85 al. 1 din OUG nr. 195/2002, solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit. a, raportat al art. 10 lit.1Cpp, și aplicarea unei amenzi administrative, întrucât inculpatul a achiziționat autoturismul din Germania, iar fostul proprietar a radiat după vânzare autoturismul, fapt de care inculpatul nu a avut cunoștință.

Procurorul solicită respingerea recursului formulat de inculpat și menținerea hotărârilor atacate ca temeinice și legale, arătând că în art. 6 lit. c din Ordinul nr. 376/2006 se precizează că până la dotarea cu truse standard se vor folosi ace și seringi de unică folosință. Pe de altă parte, arată că inculpatul nu a contestat valoarea alcoolemiei stabilite. În ceea ce privește celelalte susțineri ale inculpatului, solicită respingerea acestora ca neverosimile, având în vedere perioada ce s-a scurs de la cumpărarea autoturismului până la data radierii acestuia. Cu privire la pericolul social, solicită a se avea în vedere faptul că aceasta se analizează prin raportare la întreaga activitate infracțională.

În replică, apărătorul ales al inculpatului arată că referitor la înlocuirea acului și seringii de unică folosință cu trusa standard, s-a prevăzut în mod expres că aceasta se va face în termen de 6 luni de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial, nerespectarea acestui ordin atrăgând nulitatea absolută, conform art. 21.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2812/12.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita prevăzută de lege.

În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp, au fost contopite pedepsele astfel aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, lit. b Cp, pe durata și în condițiile art. 71 Cp.

În baza art. 191 alin. 1 Cpp, a fost obligat inculpatul la 600 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 7686/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, înregistrat sub număr unic de dosar -, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita prevăzută de lege, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată, a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată, a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b Cp.

Prima instanță a reținut, în fapt, din analizarea întregului material probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, că la data de 16.06.2007, inculpatul s-a deplasat în localitatea împreună cu numitul G, unde acasă la o cunoștință au consumat băuturi alcoolice până a doua zi. Constatând că sub autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare RT-TR-42 cu care au sosit se afla o de ulei, inculpatul a contactat telefonic un mecanic auto pentru a remedia eventualele defecțiuni apărute. Astfel, persoana contactată a solicitat inculpatului să ducă mașina la marginea satului unde se află amplasată o rampă pentru ca mașină să poată fi reparată mai ușor. Inculpatul, deși cunoștea că nu are permis de conducere, astfel cum rezultă din adresa nr. 41759/2007 a T, precum și faptul că se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului și s-a deplasat cu acesta pe drumurile publice din localitatea cu intenția de a duce mașina la locul indicat de mecanicul auto, însă ajungând în dreptul imobilului cu nr. 12 pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spațiul și a lovit doi pomi pe care i-a rupt.

Procedând la verificarea actelor prezentate de inculpat, s-a constatat, după cum rezultă și din adresa nr. -/2007 emisă de O, faptul că autoturismul condus de inculpat figurează ca fiind radiat din circulație începând cu data de 11.05.2006.

S-a reținut că atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a arătat că regretă comiterea acestora.

Prima instanță a apreciat că inculpatul a acționat la săvârșirea faptelor cu intenție directă, cunoscând la data comiterii faptelor atât împrejurarea că autoturismul era radiat din circulație și că nu era înmatriculat, cât și faptul că nu deținea permis de conducere și împrejurarea că se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, prima instanță a reținut că acesta are antecedente penale, suferind anterior o condamnare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, fiind arestat la data de 14.08.2000, liberat condiționat la data de 20.08.2002, având un rest de pedeapsă de 358 de zile, astfel încât la data săvârșirii faptelor se afla în stare de recidivă post executorie.

În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului, care aflându-se în stare de recidivă post executorie a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, reținându-se vinovăția inculpatului și, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cp, aplicându-i o pedeapsă de 1 an închisoare.

De asemenea, prima instanță a apreciat că fapta aceluiași inculpat, care aflându-se în stare de recidivă post executorie a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, reținându-se vinovăția inculpatului și, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cp, aplicându-i o pedeapsă de 1 an închisoare.

Totodată, prima instanță a considerat că fapta aceluiași inculpat, care aflându-se în stare de recidivă post executorie, a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, reținându-se vinovăția inculpatului și, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cp, aplicându-i o pedeapsă de 1 an închisoare.

Reținându-se săvârșirea infracțiunilor de către inculpat în concurs real, prima instanță a contopit pedepsele astfel aplicate în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an închisoare.

Totodată, prima instanță i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cp, pe durata și în condițiile art. 71 Cp.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12.12.2008 sub același număr unic de dosar.

Apelul nu a fost motivat în scris, însă apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei în sensul achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. 1 și art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. b ind. 1 Cpp, și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. d Cpp, iar în subsidiar, a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante, conform art. 76 lit. d Cpp, și coborârea pedepselor la un alt cuantum. În susținerea celor solicitate, arată că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, această faptă nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni, în condițiile în care numerele de înmatriculare nu erau false, ci inculpatul a cumpărat autoturismul din străinătate, iar fostul proprietar a radiat mașina de pe numele său după vânzare, inculpatul având convingerea fermă că autoturismul este în circulație, mai ales că avea și restul documentelor mașinii. Mai arată că pentru o astfel de faptă în practică nu se întocmește rechizitoriu, însă întrucât în sarcina inculpatului au fost reținute și celelalte două infracțiuni, în concurs, a fost trimis în judecată și pentru această faptă. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, arată că această faptă, dacă ar fi fost reținută singură, i-ar fi fost aplicabilă o sancțiune administrativă încă din cursul urmăririi penale. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, arată că la dosarul de urmărire penală există un proces-verbal de prelevare a probelor biologice, menționându-se că această prelevare s-a efectuat cu ac și seringă de unică folosință sub semnătura și parafa medicului. Însă, conform art. 88 din același act normativ, recoltarea probelor biologice se face cu respectarea normelor metodologice ale Ministerului Sănătății, respectiv ordinul nr. 376/2006, iar conform art. 6 alin. 1 lit. c din acest ordin, recoltarea probelor biologice se face cu ac și seringă de unică folosință până la înlocuirea acestei modalități cu cea care implică folosirea trusei standard, adică pentru încă 6 luni de la publicare. Această publicare s-a făcut în aprilie 2006, astfel încât înlocuirea acestei modalități prin folosirea trusei standard a operat din luna octombrie 2006. În acest context, apreciază că alterarea metodei de recoltare a probelor biologice, cu nerespectarea normelor impuse de autoritatea în domeniu, implică anularea valorii probatorii a testelor efectuate. Toate aceste aspecte trebuie sancționate prin achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d Cpp, respectiv lipsa elementului material al infracțiunii, în condițiile în care probele biologice au fost recoltate cu încălcarea textelor de lege imperative, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin. 2 Cpp, avându-se în vedere și ședința pe practică neunitară din data de 05.11.2008.

Prin decizia penală nr. 101/A din 30.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct 1 lit b Cpp, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr 2812/12 11 2008 Judecatoriei T pronuntata in dosar -.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Tribunalul a analizat sentinta apelata in limita criticilor formulate dar si sub toate aspectele de fapt si de drept prin raportare la prevederile art 371 cod pr penala, apreciind ca aceasta este temeinica si legala.

S-a reținut că, în mod corect, pe baza unui probatoriu complet judecatoria a stabilit starea de fapt si vinovatia inculpatului, vinovatie care nu a fost contestata de acesta. De asemenea instanta de apel a stabilit ca in mod corect judecatoria a confirmat incadrarea juridica propusa prin actul de acuzare, respectiv ca inculpatul se face vinovat de savarsirea a trei infractiunii, respectiv ca condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, fapta ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și aceea ca a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

In ce privește cea de a treia infracțiune instanța de apel a apreciat ca sunt neîntemeiate criticile inculpatului cu privire la faptul ca nu a fost respectata modalitatea de recoltare a probelor biologice si acest lucru a condus la alterarea acestora in conditiile in care nu exista nici o dovada care sa creeze o suspiciune cu privire la o pretinsa alterare a probelor. S-a reținut că aceasta modalitate de recoltare a probelor, respectiv cu ac si siringa de unica folosință a fost folosita pâna la intrarea in vigoare a noii reglemenatari, iar înlocuirea metodologieie nu a avut la baza faptul ca vechea modalitate de recoltare a probelor era nesigura. Din acest considerent, instanta de apel a opinat ca nefolosirea metodologiei de recoltare introdusa prin actul normativ indicat de parte nu conduce automat la concluzia ca probele sunt alterate.

Pe de alta parte, s-a considerat că nedotarea unitatii sanitare care a prelevat aceste probe cu trusa standard si folosirea vechii modalitati de recoltare a probelor nu poate conduce automat la concluzia ca aceste mostre de sange au fost obținute în mod ilegal si s-a produs o încălcare a prevederilor art 64 alin 2 cod pr penala.

De asemenea, s-a apreciat că susținerile inculpatului, constând în aceea ca nu a avut cunostinta de faptul ca autovehiculul folosit nu era înmatriculat, nu pot fi credibile, în condițiile în care acesta a fost surprins circulând cu acest autovehicul cu numere străine, la un an după momentul radierii din Germania iar legislația prevedea obligativitatea înmatriculării in România în termen de 30 de zile de la momentul introducerii in tara.

In ce privește cuantumul pedepsei aplicate de prima instanță, tribunalul a apreciat că aceasta a respectat criteriile de individualizare prevazute de art 72 cod penal, limitele de pedeapsa prevazute de textul incriminator si imprejurarile concrete de savarsire a celor trei infractiuni care releva un pericol social crescut al faptelor, precum si a inculpatului.

de considerentele expuse Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul formulata de inculpat.

Împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci numai cu ocazia susținerii orale a acestuia, aspectele invocate de apărătorul inculpatului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta și din oficiu, conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:

Potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii din 17.06.2007, semnat de inculpat și martori asistenți, se menționează că inculpatul a fost testat cu aparatul seria - - 0061 la data de 17.06.2007 orele 11,40 conform protocolului 00007 rezultatul fiind de 0,88 mg/l aer pur respirat. Totodată, inculpatul a recunoscut în fața instanței (fila 17 dosar judecătorie) săvârșirea faptelor, menționând că a consumat toată noaptea băuturi alcoolice.

Pe de altă parte, din procesul verbal de prelevare din 17.06.2007 rezultă că prelevarea s-a făcut cu ac și seringă de unică folosință, proba fiind sigilată cu sigiliul nr. 39893 MI. Astfel, susținerile apărătorului inculpatului în sensul că nu s-ar fi menționat sigiliul sunt nereale. Prin urmare, recoltarea probelor biologice nu a fost făcută cu trusa de recoltare prevăzută de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 376/2006, ci cu metoda clasică impusă de Institutul de Medicină Legală " Minovici" la 01.03.1990. Potrivit procesul verbal de recoltare rezultă că seringa și acul utilizate au fost de unică folosință, flaconul a fost curat și nu a prezentat urme de alcool, iar dezinfectarea pielii nu s-a făcut cu alcool sau alte substanțe derivate. De la bun început, adică din momentul constatării faptei de către organele de poliție, dar și ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a avut nici o obiecție cu privire la modul în care au fost recoltate probele biologice, a acceptat să se supună probei alcool test, care a evidențiat o cantitate de 0,88 mg/l aer pur respirat, iar ca urmare a probelor de sânge recoltate s-a stabilit o alcoolemie de 1,65 la ora 1215, respectiv 1,45 la ora 1315. În cursul cercetării judecătorești la udecătoria Timișoara, inculpatul nu a invocat nici un moment existența vreunui motiv de nulitate vizând modul cum i-au fost recoltate probele biologice, recunoscând și regretând conducerea sub influența alcoolului.

Prin urmare, este indubitabil faptul că inculpatul a condus autoturismul cu alcoolemie ce depășește limita legală, iar faptul că nu s-au respectat procedurile impuse de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 376/2006 la recoltarea sângelui, nu conduce automat la constatarea nulității recoltării câtă vreme în practică trusele de recoltare menționate în ordin nu au fost livrate unităților spitalicești, iar inculpatul, așa cum s-a menționat mai sus, nu a invocat vreo lezare a drepturilor sale prin modul în care i s-a făcut recoltarea decât în căile de atac. Este adevărat că potrivit art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice și a stării de influență a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule și tramvaie aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 376/10 aprilie 2006, se menționa că utilizarea trusei standard de prelevare, a cărei componență este prevăzută în anexa nr. 5 la normele metodologice, înlocuiește metoda clasică în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestora; însă, nu trebuie omise nici dispozițiile tranzitorii din art. 6 alin. 1 lit. c din același ordin, care prevăd că "prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosință, până la înlocuirea acestei metode cu trusa standard de prelevare special destinată acestui scop". Sub acest aspect, instanța constată că termenul de 6 luni este un termen administrativ, de recomandare; iar folosirea metodei de prelevare cu seringi de unică folosire se prelungește până la existența posibilității efective de utilizare a trusei unice; o interpretare diferită conducând la imposibilitatea efectuării probatoriului în cauzele privind comiterea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 din motive neimputabile organelor judiciare, cu atât mai mult cu cât înlocuirea metodei de prelevare nu a fost justificată de nesiguranța vechii metode. Totodată, se constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 21 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice întrucât metoda utilizată pentru determinarea alcoolemiei este una reglementată de acestea.

Instanța mai are în vedere și faptul că potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 2.C.P.P. probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe făcându-se de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrării, în scopul adevărului. Astfel fiind, se reține că starea de fapt în speță a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă expuse anterior, rezultatul buletinului de analiză coroborându-se cu recunoașterea inculpatului și testarea cu alcooltestul.

În ceea ce privește susținerile inculpatului că faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și a unui autovehicul neînmatriculat nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni și că s-ar impune aplicarea dispozițiilor art. 181.p, acestea sunt nefondate în raport cu modul de comitere, persoana inculpatului, urmarea care s-ar fi putut produce, împrejurările faptei.

În conformitate cu prevederile art. 181din Codul penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În alin. 2 al aceluiași articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului. În stabilirea gradului de pericol social se reține că cele două infracțiuni sunt considerate chiar de legiuitor ca fiind de pericol, cu atât mai mult în situația în care s-au produs consecințe în realitatea obiectivă, respectiv inculpatul a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spațiul și a lovit doi pomi. Totodată, susținerea apărătorului inculpatului în sensul că acesta nu ar fi cunoscut faptul că autoturismul era radiat din circulație nu poate fi reținută întrucât radierea a avut loc în 11.05.2006, iar aceste apărări nu se circumscriu noțiunii de eroare de fapt.

Astfel fiind, în temeiul 38515alin. 1, pct. 1, lit. b C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. va fi obligat inculpatul-recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. - 05.10.2009

Tehnored. -08.10.2009

Primă instanță: jud. - Judecătoria Timișoara

Instanța de apel: jud., - Tribunalul Timiș

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Florin Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 911/2009. Curtea de Apel Timisoara