Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 119/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.119/A/2008

Ședința publică din 20 noiembrie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Săndel Macavei

JUDECĂTOR 2: Monica Șortan

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin procuror:.

S-a luat spre examinare apelul declarat de partea vătămată, împotriva sentinței penale nr.156/F/2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev.și ped.de art.183 penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av. R, din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar și partea civilă, lipsă fiind partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul învederează instanței că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul inculpatului arată că cererea de apel nu este semnată de partea vătămată, ori, potrivit disp.art.366 pr.pen. apelul se declară prin cerere scrisă care trebuie semnată de persoana care face declarația. Eventual, pretinsa semnătură comparativ cu alte semnături din dosar nu consideră că este a părții vătămate.

Prezentându-i-se spre vedere părții vătămate, de către instanță, cererea de apel, aceasta declară că semnătura îi aparține.

Apărătorul inculpatului, în condițiile în care partea vătămată afirmă că semnătura de pe cererea de apel îi aparține, solicită acordarea cuvântului în dezbaterea judiciară.

Partea vătămată insistă cu apelul declarat în cauză.

Se procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal de la dosar.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

Partea vătămată învederează instanței că este nemulțumită de pedeapsa aplicată inculpatului care este prea mică solicitând majorarea ei pentru că fapta comisă de inculpat a fost gravă, considerând că acesta merită o pedeapsă de 20 de ani închisoare. Pe latură civilă arată că a solicitat suma de 200 milioane lei vechi. În acest sens a solicitat un împrumut din bancă în sumă de 270 milioane lei vechi pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. În ceea ce privește latura penală a cauzei, aceasta este temeinică și legală, în mod corect instanța de fond reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante având în vedere că acesta a fost sincer și ținând cont de referatul de evaluare psiho socială. În privința laturii civile, solicită a se avea în vedere și că la fila 80 din dosarul de urmărire penală există o adresă din care rezultă că victima era asigurat în cadrul unei polițe de asigurare de viață astfel că partea vătămate va cumula atât asigurarea cât și despăgubirile solicitate. Cu onorar din.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea apelului arătând că regretă foarte mult fapta comisă.

CURTEA

Prin sentința penală nr.156 din 7 octombrie 2008 Tribunalului Bistrița N, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 20 octombrie 1986 în B, CNP. -, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în com. de, nr. 66, jud. B N, deținut în Penitenciarul Bistrița, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art.183 Cod penal cu aplic.art.74 lit.c rap. la art.76 lit.b Cod penal.

S-a făcut aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal.

Conform art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv începând cu data de 10.04.2007 la zi.

Inculpat a fost obligat să plătească părții civile, domiciliată în B-sat. de, nr.24, jud.B-N, suma de 20.000 lei (200.000.000 lei vechi), cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că partea vătămată Spitalul Județean B nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență C suma de 751,63 lei cu titlu de despăgubiri civile, și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu ziua următoare externării și până la data achitării integrale a prejudiciului.

S-a dispus confiscarea bâtei utilizate de inculpat la comiterea infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.720 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că ictima a trăit în concubinaj cu, unul din cei 4 copii ai numitei, într-o casă construită de ei, peste drum de casa familiei lui, în localitatea, comuna -, jud.B-

După despărțirea acestora, au intervenit neînțelegeri legate de împărțirea bunurilor, mai ales că fiecare dintre ei a intrat în relații de concubinaj cu alte persoane, victima stabilindu-și reședința în orașul B, la părinții săi.

În ziua de 7 aprilie 2007, însoțit de, fratele concubinei, s-a deplasat în localitatea pentru a-și lua unele lucruri din locuința în care a trăit în concubinaj cu, dar deoarece a constatat că-i lipsesc unele bunuri din casă, și presupunând că i-au fost sustrase de fosta concubină, a intrat în curtea casei lui cu intenția de a-și recupera bunurile, reproșând celor prezenți (familia lui, respectiv - fosta concubină a lui, de 18 ani, de 16 ani, de 7 ani și de 6 ani) lipsa bunurilor, conflictul degenerând în altercații fizice, îmbrânceli și lovituri cu pumnii.

În plină desfășurare a acestei altercații, a apărut la locul faptei inculpatul -, concubinul lui -, fiica lui, însoțit de numitul, după care inculpatul și victima au început să se certe, i-a adresat injurii și reproșuri inculpatului, pe care l-a acuzat că i-a sustras bunuri (o butelie), s-au îmbrâncit, apoi la un moment dat inculpatul i-a cerut minorei (care i-a cedat obiectul respectiv), o bucată de lemn de cu care i-a aplicat victimei o lovitură în zona capului (fronto-parietală), după care aceasta a căzut la pământ.

Inculpatul a continuat să o lovească, apoi s-a ridicat, dar împins fiind de inculpat a recăzut la pământ, după care s-a ridicat iar, și fără să sângereze sau să fie amețit de lovitură, a ieșit din curtea respectivă, a trecut drumul la locuința sa, de unde și-a luat o sacoșă, și a plecat pe drum spre localitatea.

La intersecția cu drumul B-C, s-a întâlnit atât cu poliția cât și cu ambulanța ce fusese alertate în timpul desfășurării altercațiilor ce au durat câteva zeci de minute, fiind transportat la Spitalul Județean B și apoi la Spitalul Clinic de Urgență-Clinica de Neurochirurgie C-N unde în ziua de 8.04.2007, a decedat.

În ceea ce privește incidentul ce a existat între victimă și inculpat, relevantă este depoziția martorului, care, în declarația de la 29 (continuare), arată că a rămas în drum, întrucât îl sunase pe polițistul, pentru a-l anunța despre cele întâmplate, iar în acest răstimp inculpatul a intervenit în conflictul declanșat deja, împingând-o și lovind-o pe victimă, care a căzut la pământ, după care aceasta s-a ridicat, în momentul în care martorul finalizase convorbirea telefonică.

Această variantă este susținută și de depoziția martorilor și, care în plus, au declarat că victima și inculpatul au început să se certe, numitul l-a înjurat pe inculpat, l-a acuzat de furtul unei butelii, s-au îmbrâncit, după care inculpatul a cerut unui copil o (pe care acesta i-a dat-o), și cu care a agresat-o pe victimă, aceasta a căzut la pământ, inculpatul a continuat s-o lovească cu picioarele, apoi s-a ridicat, a încercat să-l lovească pe inculpat, care însă l-a împins, după care a căzut din nou la pământ.

Cât privește depozițiile martorelor și, acestea au fost considerate ca subiective (fiind concubina și mama concubinei inculpatului), starea de fapt relatată (respectiv faptul că inculpatul ar fi fost strâns de gât de victimă) necoroborându-se cu declarațiile martorilor menționați mai sus. De altminteri, declarațiile date de martora, date în faza de urmărire penală și în cea a judecății, comportă numeroase contradicții și inadvertențe, pe care însăși martora le recunoaște, ceea ce a determinat aprecierea ca subiectivă a susținerilor sale.

Astfel, dacă în declarația dată în faza de urmărire penală-26, martora arată că inculpatul a fost înjurat de victimă și acuzat de furtul unor bunuri, după care a agresat-o pe victimă cu bâta luată de la minora, în faza judecății-151, arată că în realitate, inculpatul a fost strâns de gât de numitul, și doar în apărare a cerut bâta respectivă minorei, variantă pe care însuși inculpatul o infirmă.

Din raportul de constatare medico-legală, întocmit de Institutul de Medicină Legală C-N rezultă că moartea numitului este violentă, ea se datorează compresiunii trunchiului cerebral, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral acut, cu fractura fronto-parietală stg. hematom extradural convexial bilateral, compresiv prin ruptura traumatică de artera meningee medie; leziunile cranio-cerebrale s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur; între leziunile cranio-cerebrale și deces există legătură de cauzalitate directă; leziunile de pe stâng s-au putut produce prin cădere și nu au rol de mecanism tanatogenerator; leziunile pot data din 7.04.2007; moartea datează din 8.04.2007.

Deși în apărarea inculpatului s-a solicitat reținerea stării de provocare, în baza disp.art.73 lit. b Cod penal, în principal, iar în subsidiar a dispozițiilor prev. de art.73 lit.a privind depășirea limitelor legitimei apărări, instanța a apreciat, în ceea ce privește reținerea disp.art.73 lit.a Cod penal, că dispozițiile textului de lege menționat nu sunt incidente în cauză, întrucât probatoriul testimonial administrat în cauză relevă faptul că inculpatul a intervenit în conflictul pe care victima îl avea cu familia numitei, imediat după finalizarea sa, și nu în timp ce acesta era în desfășurare, iar referitor la conflictul personal dintre victimă și inculpat, nu s-a dovedit existența unui atac material direct, imediat și injust exercitat asupra inculpatului de către numitul.

În ceea ce privește incidentul ce a existat între victimă și inculpat, probatoriul testimonial administrat a relevat faptul că, raportat la starea de fapt reținută, și la solicitarea apărătorului inculpatului de a se reține disp.art.73 lit.b Cod penal, instanța a apreciat că niciuna din declarațiile acestor persoane nu a relevat faptul că ar fi acționat într-o stare de puternică tulburare sau emoție, determinată de conduita victimei.

Partea vătămată, mama victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.000.000 lei vechi reprezentând cheltuielile de înmormântare, și cu suma de 100.000.000 lei vechi reprezentând cheltuieli cu transportul victimei la

Partea vătămată Spitalul județean Baa rătat, prin scriptul depus la fila 26, că nu se constituie parte civilă în cauză, partea vătămată Spitalul Clinic Județean de Urgență C solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 751,63 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile ocazionate de internarea victimei, și majorări de întârziere aferente acestei sume, calculate începând cu ziua următoare externării și până la data achitării integrale a prejudiciului, conform Codului d e procedură fiscală.

Având în vedere această stare de fapt, instanța a apreciat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183.pen. text legal în baza căruia va fi condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, făcându-se totodată aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal.

La individualizarea acestei pedepse s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, și anume: gradul de pericol social al faptei, soldată cu decesul unei persoane, împrejurările în care aceasta a fost comisă, persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, reținută ca circumstanță atenuantă, astfel că s-a făcut aplicarea disp.art.74 lit.c rap. la art.76 lit.b Cod penal.

Împotriva hotărârii în termen legal s-a exercitat calea de atac a apelului de către partea civilă.

În funcție de precizările aduse de către aceasta în fața instanței de apel, motivul concret ce a determinat inițierea căii de atac, vizează modul de soluționare a laturii penale a cauzei în sensul că s-a apreciat că sancțiunea de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte este prea blândă.

Aceasta a reiterat împrejurările că i s-a provocat un vizibil prejudiciu, ridicat ca și cuantum determinând-o să întreprindă o serie de operațiuni, inclusiv un împrumut de bani în vederea acoperirii cheltuielilor de înmormântare.

Instanța de apel acceptând admisibilitatea vizării de către partea civilă a laturii penale a procesului, în funcție de decizia nr.482/2004 a Curții Constituționale, va invoca următoarele:

În ziua de 7 aprilie 2007, însoțit de, fratele concubinei, s-a deplasat în localitatea pentru a-și lua unele lucruri din locuința în care a trăit în concubinaj cu, dar deoarece a constatat că-i lipsesc unele bunuri din casă, și presupunând că i-au fost sustrase de fosta concubină, a intrat în curtea casei lui cu intenția de a-și recupera bunurile, reproșând celor prezenți (familia lui, respectiv - fosta concubină a lui, de 18 ani, de 16 ani, de 7 ani și de 6 ani) lipsa bunurilor, conflictul degenerând în altercații fizice, îmbrânceli și lovituri cu pumnii.

În plină desfășurare a acestei altercații, a apărut la locul faptei inculpatul -, concubinul lui -, fiica lui, însoțit de numitul, după care inculpatul și victima au început să se certe, i-a adresat injurii și reproșuri inculpatului, pe care l-a acuzat că i-a sustras bunuri (o butelie), s-au îmbrâncit, apoi la un moment dat inculpatul i-a cerut minorei o bucată de lemn de cu care i-a aplicat victimei o lovitură în zona capului (fronto-parietală), după care aceasta a căzut la pământ.

Inculpatul a continuat să o lovească, apoi s-a ridicat, dar împins fiind de inculpat a recăzut la pământ, după care s-a ridicat iar, și fără să sângereze sau să fie amețit de lovitură, a ieșit din curtea respectivă, a trecut drumul la locuința sa, de unde și-a luat o sacoșă, și a plecat pe drum spre localitatea.

La intersecția cu drumul B-C, s-a întâlnit atât cu poliția cât și cu ambulanța ce fusese alertate în timpul desfășurării altercațiilor ce au durat câteva zeci de minute, fiind transportat la Spitalul Județean B și apoi la Spitalul Clinic de Urgență-Clinica de Neurochirurgie C-N unde în ziua de 8.04.2007, a decedat.

Redarea unei astfel de stări de fapt s-a realizat în urma examinării întregului probatoriu administrat, inclusiv cel din cuprinsul fazei de cercetare judecătorească.

Așadar apreciindu-se temeinic că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii ce i s-a reținut în sarcină față de acesta s-a aplicat o pedeapsă just individualizată la cuantumul de 4 ani închisoare.

În funcție și de mențiunile instanței de fond, procesul de individualizare s-a realizat în deplină legalitate,în funcție de criteriile generale prev.de art.72 pen. respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, efectele grave ale acesteia ce au constat în decesul unei persoane, respectiv cea mai gravă consecință posibilă în materia infracțiunilor comise în dauna persoanelor, împrejurările concrete de detaliu ce țin de modul de comitere al faptei precum și persoana inculpatului ce a manifestat pe întreg parcursul procesului penal o atitudine sinceră, consemnată a fi circumstanța atenuantă pe considerentele art.74 lit.c pen.

Așadar sub acest aspect al individualizării infracțiunii nu sunt de făcut nici corective și nici completări.

Ne aflăm în fața unei altercații violente produsă între două persoane, inculpatul a exercitat violențele ce au condus la decesul victimei, însă este o persoană ce nu a mai fost confruntată cu astfel de evenimente, nu are antecedente penale iar încă de la începutul derulării procesului, conștientizând atât actul derulat, consecințele nefaste ale acestuia, a manifestat un total acord în vederea sprijinirii organelor judiciare pentru aflarea adevărului în cauză, manifestând o poziție sinceră pe tot parcursul procesului penal, aspect reținut cu corectitudine ca fiind o circumstanță atenuantă.

În ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile nu există probleme juridice în condițiile în care toate pretențiile solicitate au fost acordate, prin prisma și manifestării de disponibilitate din partea inculpatului în acest sens.

În funcție de cele mai sus redate, apelul declarat apare a fi nefondat, urmând a fi respins în consecință pe considerentele art.379 pct.1 lit.b rp.pen.

Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de către partea civilă domiciliată în com.B sat de nr.24, împotriva sentinței penale nr.156 din 07.10.2008 a Tribunalului Bistrița N.

Potrivit art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 10.04.2007 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă pe apelanta să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu apelanta și de la comunicare cu restul părților.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2008 în prezența inculpatului arestat.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

RED.SM/MR

27.11.08/4 EX.

Președinte:Săndel Macavei
Judecători:Săndel Macavei, Monica Șortan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 119/2008. Curtea de Apel Cluj