Luare de mită (art. 254 cod penal). Decizia 88/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 254; art. 215 Cod Penal-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE APEL

DECIZIE PENALĂ Nr. 88

Ședința publică de la 20 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Constantin Iriza

- - - vicepreședinte

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror.

.

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LLÂNGĂ TRIBUNALUL OLT și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 219 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul - inculpat asistat de avocat ales - -escu; avocat ales reprezentând pe intimata - parte civilă PETRO INTERNATIONAL B, lipsind denunțătorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind formulate cereri noi sau ridicate excepții, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, susține motivele scrise de apel, criticând sentința ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, stabilirea calității procesuale a numitului și, suplimentar, susține un alt motiv de apel, care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, constând în aceea că, în mod greșit a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de pretenții civile către, impunându-se confiscarea sumei menționate mai sus, în raport de dispozițiile legale; cu privire la apelul declarat de inculpat, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât vinovăția sa a fost dovedită cu probele existente la dosar.

Avocat - -escu, având cuvântul pentru apelantul-inculpat, critică sentința ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, achitarea inculpatului pentru infracțiunile de luare de mită și înșelăciune reținute în sarcina sa, întrucât, condamnarea pentru infracțiunea de luare de mită s-a dispus numai pe baza depozițiilor martorilor și, instigați de către denunțătorul, aceștia relatând o serie de aspecte care s-au petrecut în urmă cu mai mulți ani; cu privire la infracțiunea de înșelăciune menționează că nu s-a creat un prejudiciu în patrimoniul PETRO INTERNATIONAL ci, eventual, în patrimoniul, astfel încât, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, în raport de dispozițiile legale (susținerea conform căreia prejudiciul cauzat ar consta în vânzarea de două ori a unor bunuri aparținând, este contrazisă de chiar susținerile părții civile în dosarul de insolvență judiciară aflată pe rolul Tribunalului Olt - Secția Comercială, în care s-a afirmat că activele vândute de inculpat cu cele două facturi, nu fac parte din cele trecute în anunțul de vânzare de către lichidatorul judiciar, prin licitația efectuată la 17 februarie 2006); în raport de criticile de mai sus, s-a solicitat achitarea inculpatului întrucât faptele nu există, iar cu privire la apelul declarat de Parchet, s-a solicitat admiterea acestuia în parte, referitor la motivul care vizează nelegalitatea sentinței.

Avocat, având cuvântul pentru intimata-parte civilă, solicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat și admiterea apelului declarat de Parchet, pentru motivul vizând nelegalitatea sentinței.

Apelantul - inculpat, având ultimul cuvânt, precizează că nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, nu a primit nici o sumă de bani ca mită de la denunțător, suma de 350.000.000 lei ROL menționată de către acesta fiind stabilită în cadrul Adunării Generale, în cursul lunii februarie.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra apelurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 219 din 17 decembrie 2007 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul O l t, în baza art. 254 alin.1 Cod Penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 24.10.1937 în loc., jud.O, domiciliat în comuna, sat, județul O, CNP - - la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b și c Cod Penal, pe timp de 2 ani.

În baza art. 215 alin.1 și alin.3 Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a și Cod Penal art. 34 lit. b Cod Penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b și c Cod Penal, pe timp de 2 ani.

În baza art. 71 Cod Penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b și c

Cod Penal

În baza art.861și Cod Penal 862Cod Penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani, 3 ani pedeapsa aplicată și 2 ani interval de timp stabilit de instanță.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului O l t;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi constatate mijloacele lui de existență.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 864

Cod Penal

În baza art.71 alin.5 Cod Penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea și executarea pedepselor accesorii.

A fost obligat inculpatul la 8.000 lei pretenții civile, către partea civilă.

A fost obligat inculpatul la 31.650 lei despăgubiri civile, către partea civilă PETRO INTERNATIONAL B, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea debitului.

A fost obligat inculpatul la 1.000 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr.298/PA/2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin.1 și Cod Penal înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 și 3.

Cod Penal

Din actul de sesizare, s-a reținut că, partea civilă, reprezentant al SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B, a reclamat organelor de poliție și ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru a se face cercetări împotriva inculpatului din comuna, județul O, întrucât acesta, în calitate de președinte al Societății Agricole SA, i-a pretins suma de 20.000 lei, condiționându-i de această sumă vânzarea un ei suprafețe de 4 ha teren, complexul agrozootehnic și fabrica de conserve, precum și grajdurile aferente, la prețuri subevaluate.

Din suma pretinsă, reclamantul i-a dat suma de 8.000 lei - drept mită - urmând ca restul sumei de 12.000 lei să i-o remită la data perfectării actelor de vânzare-cumpărare.

Societatea a mai sesizat faptul că a plătit suma de 35.700 lei pentru a cumpăra de la inculpatul - președintele SA SA, în baza a două facturi, pământ, grajduri, saivane de oi, pătule, magazii, utilaje, un complex agrozootehnic și o fabrică de conserve, însă ulterior inculpatul a refuzat să întocmească documentele legale prin care să ateste că societatea este proprietara acestor obiective.

Ulterior, a constatat că inculpatul îl înșelase deoarece terenul nu aparține Societății Agricole, acesta fiind proprietatea Primăriei - iar Societatea Agricolă era în stare de lichidare - fiind în faliment.

La cererea inculpatului s-a dispus efectuarea unei expertize grafologice care să stabilească dacă mențiunea privind data "29.03.2004" de la poziția "data(ziua,luna,anul)" de pe xerocopia facturii fiscale nr.-, a fost scrisă de, sau.

Expertiza a fost efectuată de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice

Din Raportul de Expertiză Criminalistică nr.336/31.10.2007 (117 ) s-a concluzionat că mențiunea privind data "29.03.2004" - a fost scrisă de inculpatul.

Din analiza probatoriilor administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Reclamantul - reprezentant al SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B, în anul 2000 l-a cunoscut pe inculpatul - președinte al SA, județul O, când acesta din urmă a cumpărat pentru societatea agricolă o cantitate însemnată de și orzoaică.

În anul 2003, inculpatul și reclamantul s-au reîntâlnit și cei doi au convenit ca SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B să lucreze pământul SA - în sistem de arendă având în vedere și faptul că pe terenul deținut de 0,20 ha societatea agricolă nu efectuase lucrări agricole de 2 ani. În cadrul discuției cei doi au hotărât ca reclamantul să aibă ca aport folosirea utilajelor agricole și să efectueze lucrările agricole corespunzătoare, iar Societatea Agricolă, după recoltarea și vânzarea produselor agricole să plătească contravaloarea muncilor agricole efectuate de reclamant.

În luna februarie 2004 inculpatul s-a întâlnit cu reclamantul și i-a propus să-i vândă brutăria SA cu suma de 5.000 lei ( 50.000.000 ROL) acesta fiind de acord cu propunerea respectivă.

Suma de 5.000 lei (50.000.000 ROL) inculpatul a primit-o de la reclamant și două tranșe, respectiv la 28.02.2004 când i-a fost plătită suma de 2.500 lei (25.000.000 ROL) și la 29.02.2004 când a primit tot 2.500 lei ( 25.000.000 ROL) reprezentând restul sumei datorat.

Inculpatul după primirea sumei i-a eliberat factura nr.- din 28.02.2004 și chitanțele nr.- și - din aceeași dată, dar numai pentru suma de 3024 lei (30.240.280 ROL) diferența până la suma de 5.000 lei ( 50.000.000 ROL) inculpatul i-a spus reclamantului că a reținut-o pentru a-i stimula pe membrii Consiliului de Conducere ai societății în vederea aprobării vânzării și a altor mijloace fixe solicitate de reclamant.

După vânzarea brutăriei, inculpatul i-a propus reclamantului ca cele două societăți să fuzioneze, propunere cu care a fost de acord însă a condiționat această fuziune cu preluarea atât a activului dar și a pasivului, acesta din urmă să nu depășească suma de 35.000 lei (350.000.000 ROL). Întrucât inculpatul nu i-a pus la dispoziție bilanțul și balanța pentru a studia datoriile totale ale societății - reclamantul a refuzat ca SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B să mai fuzioneze cu societatea.

După refuzul de fuzionare al celor două societăți reclamantul i-a propus inculpatului ca Societatea Agricolă să-i vândă complexul zootehnic împreună cu anexe, utilaje și pământ avansându-i suma totală de 35.700 lei (357.000.000 ROL) în care să fie inclus TVA-ul și Fabrica de conserve la nivelul sumei de 17.000 lei (170.000.000 ROL).

Cu acest prilej inculpatul i-a relatat că cele două mijloace fixe ar mult mai mult dacă s-ar vinde la licitație.

În timpul discuției inculpatul ia pretins reclamantului pentru a-i vinde mijloacele fixe solicitate fără licitație publică și la prețuri subevaluate, drept mită - suma de 20.000 lei ( 200.000.000 ROL), câte 10.000 lei (100.000.000 ROL) pentru fiecare mijloc fix vândut.

Reclamantul fiind interesat în numele SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B să cumpere aceste mijloace fixe, a fost nevoit să-i satisfacă parțial pretențiile inculpatului, dându-i suma de 8.000 lei (80.000.000 ROL).

Suma de 8000 lei pretinsă de inculpatul i-a fost înmânată acestuia în dimineața zilei de 29.03.2004 la domiciliul său de către în prezența martorului. Cu prilejul discuțiilor purtate la locuința inculpatului - reclamantul i-a adus la cunoștință acestuia că nu este în posesia sumei de 20.000 lei (200.000.000 ROL) pretinsă de el și că suma restantă de 12.000 lei ( 20.000.000 ROL) i-o va înmâna pe parcursul anului 2004 dar nu mai târziu de toamna - iarna anului 2004 când urma să facă rost de bani din vânzarea unor produse agricole.

După înmânarea sumei de 8.000 lei ( 80.000.000 ROL) inculpatul i-a întocmit cumpărătorului SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B factura nr.- prin care inculpatul în numele SA, îi vindea societății reprezentată de reclamant cu suma de 35.700 lei (357.000.000 ROL) - complexul zootehnic, un grajd de vite, două saivane de oi, un grajd de porci, un pătul, o magazie de cereale, casa zootehnică, o clădire îngrijitori, un cântar basculă, o magazie lemne și 4 ha. teren, pe care erau construite aceste mijloace fixe.

Cu același prilej inculpatul a vândut societății reclamantului cu suma de 17.850 lei (178.500.000 ROL) o clădire a fabricii de conserve, un cultivator cu fertilizator conform facturii nr.-/29.03.2004.

După întocmirea celor două facturi inculpatul și reclamantul au convenit ca plata lor să se facă în rate.

Conform înțelegerii la data de 1.06.2004 SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B cu chitanța nr.- a depus la caseria societății agricole suma de 3.000 lei (30.000.000 ROL); la data de 3.06.2004 cu chitanța nr.- - a depus suma de 3.000 lei ( 30.000.000 ROL), la data de 10.06.2004 cu chitanța nr.- a depus suma de 2.000 lei (20.000.000 ROL), la data de 12.12.2004 cu chitanța nr.- a depus suma de 3.000 lei ( 30.000.000 ROL), la data de 19.12.2004 cu chitanța nr.- a depus suma de 3.000 lei (30.000.000 lei ), la data de 27.12.2004 cu chitanța nr.- a depus suma de 1641 lei (16.410.000 ROL).

În contul datoriei pe care SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL Boa vea față de SA au fost luate în considerare și chitanțele nr.- din 17.02.2004 prin care societatea a depus în contul SA suma de 3.000 lei (30.000.000 ROL) reprezentând aport la un contract de fuziune care nu a mai avut loc și suma de 1600 lei (16.000.000 ROL) depusă cu chitanța nr.- din 18.02.2004.

Tot în contul datoriei a fost luată în considerare și suma de 11.349 lei (113.490.000 ROL) reprezentând vânzarea unor produse agricole și efectuarea unor lucrări agricole de SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B către conform facturilor nr.-/18.10.2004, nr.-/1.11.2004, nr.- și - din aceeași dată de 1.11.2004.

La data de 20.07.2004 reclamantul de comun acord cu inculpatul conform facturii nr.- a ștornat valoarea de 11.900 lei (119.000.000 ROL) reprezentând vânzarea fabricii de conserve conform facturii nr.-/29.03.2004, rămânând din această factură să-i plătească numai cele două utilaje agricole în valoare de 5950 lei (59.500.000 ROL).

Din suma de 41.650 lei (416.500.000 ROL) reprezentând contravaloarea facturilor nr.- și nr.- din 29.03.2004 SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL Baa chitat suma de 31.650 lei (316.500.000 lei) rămânând de plată suma de 10.000 lei (100.000.000 ROL).

Reclamantul, referitor la suma de 10.000 lei ( 100.000.000 ROL) i-a pus în vedere inculpatului că o va achita în momentul în care îi va întocmi contractul de vânzare cumpărare prin notariat și acte de intabulare a mijloacelor fixe și a terenului respectiv.

Inculpatul nu a fost de acord, precizând că va întocmi actele respective, când va primi suma de 12.000 lei (120.000.000 ROL) reprezentând restul sumei pretinsă de el din suma totală de 20.000 lei (200.000.000 ROL).

De altfel, Societatea Agricolă, județul O al cărui președinte era inculpatul se afla în imposibilitatea de plată din anul 2003, iar la data de 20.01.2005 DGFP Oaf ormulat cererea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară și faliment prev. de Legea nr.64/1995 întrucât aceasta datora bugetului de stat suma de 27414,5195 lei (274.145.195 ROL) reprezentând plăți neefectuate către buget din anul 2003 și 2004.

Inculpatul a vândut în baza facturilor nr.- și - din 20.03.2004 către SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL Bom așină de împrăștiat îngrășăminte, un cultivator cu fertilizator deși cele două utilaje erau gajate făcând obiectul contractului de garanție imobiliară nr.854/4.04.2003 către SC CEREAL O SA anexă la contractul de vânzare cumpărare nr.852/4.04.2003.

Același inculpat, în calitatea pe care o avea, a vândut și suprafața de 4 ha. teren agricol pe care se afla complexul zootehnic deși acest teren aparținea Primăriei fiind în domeniul privat al comunei.

Ulterior lichidatorul judiciar Expert Consult SRL numit în dosarul de faliment nr.16/F/2005 a organizat o licitație publică și a vândut tot către SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B reprezentată de, o parte din mijloacele fixe vândute anterior de către inculpatul.

Inculpatul nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și înșelăciune.

Susținerea inculpatului a fost combătută cu declarația părții civile, a martorilor și - privind infracțiunea de mită, iar cu actele depuse la dosar, respectiv facturile întocmite de inculpat, expertiza grafologică - s- confirmat faptul că inculpatul a făcut mențiunea privind data de 29.03.2004 de pe xerocopia facturii fiscale nr. -, pe care a contestat-o sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

În drept, instanța de fond a constatat că faptele săvârșite de inculpat în împrejurările descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin.1 și Cod Penal înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 și 3.

Cod Penal

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod Penal, respectiv dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Deși inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, totuși, prima instanță a avut în vedere că la data săvârșirii faptelor, acesta nu era cunoscut cu antecedente penale și avea vârsta de 70 de ani, context în care i-a aplicat pedeapsa cu închisoarea orientată spre minimul textelor incriminatoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, ca urmare a concursului de infracțiuni, aceasta a fost stabilită ținându-se seama de vârsta înaintată a inculpatului și de faptul că sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 861și Cod Penal art. 862astfel Cod Penal încât, pentru inculpatul s-a dispuse suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, urmărindu-se realizarea scopului preventiv, educativ și coercitiv prev. de art. 52

Cod Penal

Se vor stabili măsurile de supraveghere cărora li se va supune inculpatul potrivit art.86/3 și Cod Penal se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării acestor dispoziții care potrivit art.86/4 atrag Cod Penal revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care în cursul termenului de încercare condamnatul va săvârșit din nou o infracțiune.

Față de inculpat s-a aplicat ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c

Cod Penal

În conformitate cu dispozițiile art.71 Cod Penal, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c

Cod Penal

Cum, în cauza de față s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, instanța de fond a dispus - potrivit art. 71 alin. 5 Cod Penal- ca, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea, să suspende și executarea pedepselor accesorii.

Sub aspectul laturii civile, având în vedere dispozițiile art.346 și C.P.P. art. 998, 999 cod civil care prevăd că: "orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l recupera", instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv existența faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, a prejudiciului produs prin aceasta, vinovăția inculpatului precum și legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, dispunând astfel obligarea inculpatului la restituirea sumei de 8000 lei dată de partea civilă, către acesta, potrivit cu dispozițiile art. 255 alin.5 Cod Penal- reclamantul denunțând autorităților fapta de mită.

Totodată, inculpatul a fost obligat către partea civilă SC PETRO INTERNAȚIONAL SRL B la 31.650 lei despăgubiri civile, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termen, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, cât și inculpatul.

În motivele scrise de apel formulate de Parchet, s-a susținut în esență că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, deoarece pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost bine individualizată, în ceea ce privește modalitatea de executare a acesteia; de asemenea, instanța de fond nu a stabilit calitatea procesuală a numitului - mituitorul la infracțiunea de luare de mită săvârșită de inculpat și fostul reprezentant al societății parte civilă la infracțiunea de înșelăciune - deși a fost formulată o cerere în acest sens, dar a fost respinsă de instanță; de asemenea, s-a susținut oral un motiv de nelegalitate a sentinței apelate, constând în aceea că, în mod greșit prima instanță a diuspus obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 lei către, deși se impunea confiscarea acestei sume, cu titlu de măsură de siguranță.

În apelul inculpatului, s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, achitarea sa pentru infracțiunile de luare de mită și înșelăciune reținute în sarcina sa, întrucât, condamnarea pentru infracțiunea de luare de mită s-a dispus numai pe baza depozițiilor martorilor și, instigați de către denunțătorul, aceștia relatând o serie de aspecte care s-au petrecut în urmă cu mai mulți ani; cu privire la infracțiunea de înșelăciune menționează că nu s-a creat un prejudiciu în patrimoniul PETRO INTERNATIONAL ci, eventual, în patrimoniul, astfel încât, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, în raport de dispozițiile legale (susținerea conform căreia prejudiciul cauzat ar consta în vânzarea de două ori a unor bunuri aparținând, este contrazisă de chiar susținerile părții civile în dosarul de insolvență judiciară aflată pe rolul Tribunalului Olt - Secția Comercială, în care s-a afirmat că activele vândute de inculpat cu cele două facturi, nu fac parte din cele trecute în anunțul de vânzare de către lichidatorul judiciar, prin licitația efectuată la 17 februarie 2006); în raport de criticile de mai sus, s-a solicitat achitarea sa întrucât faptele nu există.

Apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt este fondat, iar apelul inculpatului este nefondat, urmând a fi soluționare ca atare, pentru următoarele considerente:

Verificând hotărârea apelată pe baza lucrărilor și materialului aflat la dosarul cauzei, se constată că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu concludent, just apreciat, în baza căruia faptele reținute în sarcina inculpatului au fost încadrate în mod legal în prevederile infracțiunilor de luare de mită și, respectiv, înșelăciune în convenții.

Vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea celor două infracțiuni, a fost stabilită cu certitudine, pe baza probelor administrat în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească, astfel încât, susținerile acestuia în sensul inexistenței celor două infracțiuni, sunt nefondate.

Astfel, martorul a relatat în depozițiile sale din faza de urmărire penală și cercetare judecătorească că a fost prezent când inculpatul i-a pretins denunțătorului suma de 200.000.000 ROL "mită" pentru a perfecta documentația în vederea cumpărării unor obiective aparținând societății reprezentate de inculpat, precum și în momentul în care i-a înmânat inculpatului suma de 80 milioane lei vechi, urmând ca diferența până la suma pretinsă de inculpat să fie predată ulterior.

De asemenea, martora a declarat că a asistat la discuțiile dintre inculpat și denunțător, împrejurare în care inculpatul i-a pretins suma de 200 milioane ROL pentru vânzarea anumitor obiective aparținând societății pe care o reprezenta (inculpatul a justificat pretinderea sumei pentru a discuta cu membri Consiliului de Administrație, în sensul celor convenite cu și pentru a evita vânzarea la licitație a acestor obiective și obținerea unui preț mai mic pentru acesta).

Susținerea apelantului inculpat în sensul că, declarațiile celor doi martori nu conțin realitatea, deoarece aceștia au interes în cauză, fiind angajați ai părții civile "instigați" de către de către denunțătorul, este nefondată întrucât nu s-a făcut dovada acestor susțineri, iar cei doi martori nu au fost cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Este nefondată și susținerea apelantului - inculpat care vizează inexistența infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina sa.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. 3 Cod Penal, constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții, inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, în condițiile stipulate.

Pentru aplicarea acestui text se cere ca, fie la încheierea contractului, fie pe parcursul executării, inculpatul să fi întreprins acțiuni de inducere în eroare prin mijloacele prevăzute de lege și numai în acest fel să fi determinat cealaltă parte să încheie sau să execute contractul.

Elementele infracțiunii de înșelăciune nu sunt întrunite, numai în cazul în care persoana ce se pretinde înșelată a avut cunoștință de neconcordanța dintre relatările inculpatului și realitate, așa încât, nu se poate reține că datorită acestor relatări a fost indusă și eroare și a suferit un prejudiciu.

Ca urmare, pentru a reține existența infracțiunii de înșelăciune, instanța trebuie să constate în ce constă inducerea în eroare și dacă datorită acestei erori, partea vătămată săvârșit vreo acțiune sau omisiune de pe urma căreia a suferit vreo pagubă materială.

Ori, în cauza de față, din actele existente la dosar s-a stabilit cu certitudine că inculpatul l-a indus în eroare pe reprezentantul părții civile în momentul în care i-a vândut o serie de mijloace fixe, ascunzându-i faptul că acestea erau gajate în favoarea altei societăți, iar terenul în suprafață de 4 ha. nu putea face obiectul acestei vânzări; de asemenea, s-a făcut dovada prejudiciului cauzat părții civile PETRO INTERNATIONAL B, în cuantum de 316.500.000 ROL (în baza facturilor nr. - și nr. -, inculpatul a vândut către partea civilă mașina de împrăștiat îngrășăminte și un cultivator cu fertilizator, deși cele două utilaje erau gajate, făcând obiectul contractului de garanție imobiliară nr. 854/2003, iar suprafața de 4 ha. teren agricol pe care se aflau mai multe construcții aparținând Complexului Zootehnic, a fost, de asemenea, inclusă în contractul încheiat de inculpat ca reprezentant al deși, din adresa nr. 987/2006 eliberată de Primăria, rezultă că această suprafață nu este proprietatea societății agricole, ci aparține domeniului privat al comunei).

Reținând vinovăția inculpatului pentru cele două infracțiuni menționate mai sus, pe baza probelor administrate în cauză, prima instanță a dispus în mod legal condamnarea acestuia, iar la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate și stabilirea modalității de executare a pedepsei rezultante, s-au avut în vedere - în totalitate - criteriile prevăzute de art. 72 Cod Penal, care se referă atât la pericolul social concret al faptelor săvârșite, cât și la circumstanțele personale ale inculpatului, care, deși a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, este infractor primar și are o vârstă înaintată, motiv pentru care, în mod corect s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei și prevenția generală pot fi atinse și fără executarea pedepsei în regim de detenție. Și aceasta, întrucât ceea ce contează în esență este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze dorința ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă, fără a fi percepută ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit.

În acest sens, a proceda în sensul schimbării modalității de executare a pedepsei, așa cum s-a solicitat, ar însemna ca pedeapsa aplicată să nu-și atingă finalitatea înscrisă în dispozițiile art. 52

Cod Penal

Este fondat apelul declarat de către Parchet în ceea ce privește calitatea procesuală a numitului, care în mod greșit a fost citat de către prima instanță în calitate de parte civilă, deși, în raport de dispozițiile legale, acesta este mituitor și, totodată, reprezentant al părții civile PETRO INTERNATIONAL

Ca urmare, în mod greșit s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către numitul, în calitate de parte civilă, impunându-se înlăturarea acestei dispoziții din hotărârea apelată, iar în raport cu dispozițiile art. 255 alin. 5 aplicabile Cod Penal în cauza de față, se va dispune restituirea sumei menționate mai sus către, reprezentând suma de bani oferită în scopul arătat de art. 254 Cod Penal- infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, obligând inculpatul în acest sens.

În raport de aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. se va admite apelul declarat de Parchet, în sensul celor menționate mai sus, respectiv se va desființa în parte sentința apelată, se va înlătura dispoziția privind obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 lei pretenții civile către "partea civilă", iar în baza art. 255 alin. 5 se Cod Penal va dispune restituirea sumei de mai sus către mituitorul, reprezentând suma de bani oferită în scopul arătat în art. 254 Cod Penal, obligând inculpatul în acest sens (în raport de dispozițiile legale menționate mai sus, aplicabile în cauză, se apreciază că nu se impune confiscarea specială, în condițiile prevăzute de art. 118 a Cod Penal sumei de 8.000 lei, așa cum s-a solicitat de către reprezentantul Parchetului, prin motivul oral de apel).

Se vor menține celelalte dispoziții din sentința apelată.

Pentru aceleași considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat

În baza art. 192 alin. 2 C.P.P. va fi obligat apelantul - inculpat la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LLÂNGĂ TRIBUNALUL OLT împotriva sentinței penale nr. 219 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul cu nr-.

Desființează în parte sentința penală atacată.

Înlătură dispoziția privind "obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 lei pretenții civile către partea civilă -".

În baza art. 255 alin. 5 Cod Penal;

Dispune restituirea sumei de 8.000 lei către mituitorul, reprezentând suma de bani oferită în scopul arătat în art. 254 Cod Penal, obligând inculpatul în acest sens.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 219 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul cu nr-.

Obligă apelantul-inculpat la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2008.

Președinte, Ptr. Judecător -- în

- - Semnează Președinte complet,

-

Grefier,

- -

Red. Jud. -

Jud. fond:

Dact. 3 ex./ 10 iulie 2008

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci, Constantin Iriza

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Luare de mită (art. 254 cod penal). Decizia 88/2008. Curtea de Apel Craiova