Mărturia mincinoasă (art. 260 cod penal). Decizia 467/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 467/
Ședința publică din 09 iulie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr. - - - judecător
JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu G-
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de partea vătămată, domiciliat în Sibiu,-, Bl.15,.C,.60, jud. Sibiu, împotriva deciziei penale nr.19 din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Curtea constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 30 iunie 2009, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Apoi, instanța a amânat pronunțarea la 07 iulie 2009 și 09 iulie 2009, când în urma deliberării a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând constată:
Prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Avrig la data de 22.02.2006 s-au hotărât următoarele:
În baza art. 260 alin. 1 din Codul penal, a fost condamnată inculpata (năcută ) la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod d ep0rocedură penală, s-a atras atenția inculșpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 260 Cod penal, a fost condamnat și inculpatul - la 1 an închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis acestuia drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 191 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea pronunțată în dosar la data de 12.10.2005, a fost admisă, în baza art. 278/1 din Codul d e procedură penală, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 826/P/2004 din 10.03.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig și a rezoluției nr. 281/II/2/2005 a aceluiași parchet.
Cele două rezoluții au fost desființate și s-a reținut cauza spre judecare, potrivit dispozițiilor privind judecata în primă instanță.
După administrarea probatoriului, judecătorul învestit cu fondul cauzei a constatat că partea vătămată a fost condamnată, prin hotărâre definitivă, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal.
La pronunțarea condamnării, s-au avut în vedere, pe lângă raportul de expertiză tehnică auto, raportul de expertiză medico - legală, planșele foto, schița locului accidentului, și declarațiile date de martori.
Se precizează că, la stabilirea stării de fapt, nu s-a ținut cont de afirmațiile martorei -, pe care le-a înlăturat ca subiective, și nici de declarațiile martorilor - și, pe care le-a înlăturat din același motiv.
Totuși, instanța de recurs a avut în vedere și declarațiile date de acești martori, care au fost contrazise de celelalte persoane care au fost de față în momentul scoaterii victimei din autoturism.
Analizând în detaliu declarațiile martorilor oculari, judecătorul fondului a extras concluzia că inculpata - a făcut afirmații mincinoase, întrucât ea nu a participat la scoaterea victimelor din mașina răsturnată și că nu avea posibilitatea să vadă modul în care erau poziționate victimele în autoturism.
Declarațiile mincinoase pe care le-a dat au influențat mijloacele de probă pe care judecătorul și-a întemeiat soluția de condamnare, și anume rapoartele de expertiză tehnică auto și cele de expertiză medico - legală.
Din analiza declarațiilor pe care inculpatul - le-a dat în calitate de martor a rezultat că acesta s-a contrazis în privința orei la care s-a aflat, în ziua de 23.01.2002 în zona magazinului "" din A, fapt care este esențial în cauză, pe de o parte, iar pe de altă parte, declarațiile sale au fost contrazise prin actele emise de Grupul Școlar Industrial.
S-a dedus, cu certitudine, că inculpatul sus-numit nu se putea afla în jurul orei 11 în zona magazinului din A, iar declarația lui a condus, împreună cu alte mijloace de probă, la stabilirea vinovăției inculpatului, parte vătămată în această cauză.
Această hotărâre a fost atacată cu apel d e Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig și de cei doi inculpați, fiind învestit Tribunalul Sibiu cu soluționarea căii de atac promovate însă, prin încheierea nr. 556 din 27.09.2006, a admis cererea de strămutare și a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Argeș.
Prin decizia penală nr. 19 din 27.01.2009, tribunalul căruia i-a revenit competența de a se pronunța a admis cele trei apeluri, a desființat în totalitate sentința penală atacată, precum și încheierea din 12.10.2005 a Judecătoriei Avrig.
Pe fond, a respins plângerea formulată de intimatul, menținând rezoluția atacată.
A fost obligat intimatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În considerente, instanța de apel a menționat că așa-zisele neconcordanțe, existente în declarațiile date de cei doi inculpați, în calitate de martori, fie au fost stabilite avându-se în vedere, în mod greșit, numai adresele de la școală - în privința inculpatului - -, fie ele se referă la aspecte care nu au fost esențiale în stabilirea adevărului (cum ar fi ajutorul dat pentru scoaterea pasagerilor din autoturismul avariat) - în privința celeilalte inculpate.
C mai important lucru, însă, este că esențial pentru formarea opiniei instanței a fost raportul de expertiză medico - legală efectuat în cauză care, în funcție de leziunile pe care le-au prezentat cei doi ocupanți ai autoturismului implicat în accident, a stabilit că inculpatul a fost acela care se afla la volan.
S-a conchis că, și în situația în care declarațiile celor doi martori conțineau contradicții, ele nu au avut un rol preponderent în adoptarea soluției de condamnare a inculpatului.
În termen legal, partea vătămată a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, pe care a criticat-o ca nelegală și netemeinică și a solicitat casarea ei, cu consecința menținerii sentinței penale, ca legală și temeinică, pentru următoarele motive:
1) Hotărârea de condamnare a sa pentru infracțiunea de ucidere din culpă s-a întemeiat pe declarațiile date, în calitate de martori, de inculpații din cauză.
2) Aspectele asupra cărora aceștia au declarat erau esențiale pentru soluționarea procesului penal, cu atât mai mult cu cât expertizele tehnice au avut ca punct de plecare și s-au bazat pe astfel de aspecte.
3) Analizând veridicitatea afirmațiilor esențiale din cadrul declarațiilor luate în calitate de martori celor doi inculpați, se poate concluziona că ele nu corespund situației reale de fapt, astfel cum se desprinde aceasta din restul probelor aflate la dosar.
Se subliniază, în acest sens că, din declarațiile martorilor oculari ai accidentului rutier rezultă clar că inculpata a făcut afirmații mincinoase, deoarece nu a participat la scoaterea victimelor din mașina răsturnată și nici nu a avut posibilitatea să vadă modul în care erau poziționate persoanele în autoturism.
Deși martorul - a afirmat că, la trecerea autoturismului condus de partea vătămată prin dreptul magazinului sătesc, se afla acolo, împreună cu un coleg de școală, susținerile făcute de el în diverse declarații nu concordă, iar Grupul Școlar a comunicat instanței că martorul figurează prezent la școală, la ora 11,20, când avea loc activitatea didactică a clasei al cărei elev era.
4) Probele științifice la care instanța de apel a făcut referire nu pot fi luate în considerare, cum nici procesul - verbal de cercetare la fața locului, întocmit de polițist, întrucât toate s-au întocmit având ca bază declarațiile celor doi martori.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare la care obligă alin. 3 al art. 385/9 Cod de procedură penală, curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin rechizitoriul nr. 167/P/2003 din data de 14.03.2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, recurentul - parte vătămată a fost trimis în judecată, în calitate de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 23.01.2002, în timp ce se afla la volanul autoturismului proprietatea sa, marca Peugeot, nr. -, după parcurgerea a circa 250 de la ieșirea din A, a pătruns pe acostamentul direcției sale de mers, după care a efectuat un viraj brusc spre stânga, pătrunzând pe contrasensul direcției sale de mers.
Cu toate manevrele efectuate de șoferul camionului care circula regulamentar pe sa de mers, impactul nu a putut fi evitat, iar ca urmare a coliziunii, ce a vizat în exclusivitate partea dreaptă din mijloc și, respectiv, partea din față stânga, victima, ce ocupa locul din dreapta șoferului din autoturismul condus de inculpat, a suferit grave leziuni, ce au determinat decesul.
Se menționează în rechizitoriu că, imediat ce și-a revenit din starea de șoc în care se afla, inculpatul a pretins că la volan s-ar fi aflat persoana decedată, însă probele administrate, respectiv cercetarea la fața locului, declarațiile martorilor oculari, expertizele, au demonstrat fără greș că apărarea inculpatului erapro causa, neavând fundament în materialul probator.
Instanțele învestite cu soluționarea dosarului, după administrarea probatoriului, și-au însușit punctul de vedere al acuzării și, în ciuda faptului că inculpatul în mod constant a negat că a condus autoturismul proprietatea sa în momentul accidentului, a fost pronunțată condamnarea sa, prin hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.
Nemulțumit de soluția dată, acesta a formulat, la data de 13.10.2004, denunț, solicitând trimiterea în judecată și condamnarea martorilor - și -, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 din Codul penal, motivat prin aceea că, prin declarațiile date, cei doi i-au adus grave prejudicii, atât morale, cât și materiale.
După efectuarea actelor premergătoare, potrivit art. 224 Cod de procedură penală, procurorul a confirmat, prin rezoluția nr. 826/P/2004 din 10.03.2005, propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitori.
A constatat procurorul că, deși figura prezent la ora de fizică, este posibil ca martorul - să fi fost învoit, astfel că prezența sa la orele 11 în fața magazinului, confirmată de martorii și, era reală, iar în ce o privește pe cealaltă martoră, singurele neconcordanțe ce apar în declarațiile sale se referă la ajutorul dat pentru scoaterea din autoturism a răniților, iar nu la poziția celor doi, așa încât nu se poate reține existența infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Petentul s-a adresat cu plângere prim-procurorului parchetului, în baza art. 278 Cod de procedură penală, iar plângerea sa a fost respinsă, prin rezoluția nr. 281/II/2/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În continuare, la data de 29.07.2005, petentul a învestit Judecătoria Avrig cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 Cod de procedură penală, iar instanța, prin încheierea pronunțată la data de 12.10.2005, a admis această plângere.
Motivarea soluției este sumară ( 21 verso dosar Judecătoria Avrig ), judecătorul precizând doar că actele dosarului oferă suficiente probe pentru judecarea cauzei.
În continuare, plângerea petentului, devenit parte vătămată, a constituit actul de sesizare a instanței, iar cei doi făptuitori au dobândit, în mod greșit, calitatea de inculpați, fiind chiar pronunțată împotriva lor o hotărâre de condamnare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Potrivit art. 260 din Codul penal (text de lege ce incriminează această faptă), fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepsește cu închisoarea.
Pe lângă calitatea de martor și situația premisă a existenței unei cauze în curs de cercetare - condiții realizate în speță -, este necesară, sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, existența intenției, pentru săvârșirea infracțiunii, ce presupune ca făptuitorul să-și dea seama de natura acțiunii sale și să prevadă că, prin aceasta, pune în pericol înfăptuirea normală a justiției (valoare socială ocrotită prin incriminarea acestei fapte).
În plus, elementul material al infracțiunii se realizează fie prin a face afirmații mincinoase, fie prin a nu spune tot ce știe subiectul activ; în prima variantă, esențial este să existe o nepotrivire între cele declarate ca martor și cele știute de el, iar pentru ca acțiunea de a face afirmații mincinoase să constituie elementul material al infracțiunii de mărturie mincinoasă este necesar ca afirmația mincinoasă să privească împrejurări esențiale, asupra cărora martorul să fi fost întrebat.
Analizând declarațiile date de recurenți prin prisma acestor cerințe, obligatorii pentru a ne afla în prezența infracțiunii prevăzute de art. 260 Cod penal, constatăm că, la data de 25.01.2002, - a declarat că a văzut momentul impactului, aflându-se într-un alt autoturism, ca pasager de ocazie, iar după producerea accidentului, autoturismul în care se afla s-a oprit.
În continuare, martora declară că a coborât, s-a deplasat la mașina răsturnată și, împreună cu alți doi bărbați, a "trecut la scoaterea victimelor din mașină" ( 163 verso și 162 dosar parchet).
Această afirmație a sa este contrazisă de martorii și, ce susțin că, în realitate, doar ei au scos răniții din autovehiculul avariat ( 159 dosar urm. penală).
La data de 13.02.2002, martora dă o declarație în fața notarului, în care arată din nou că, împreună cu șoferul camionului implicat în accident, a scos "victimele accidentului din autoturism" ( 161 dosar urm. penală), susținere pe care o face, de altfel, și în fața instanței de judecată ( 250 dosar fond).
La rândul său, martorul - declară în fața notarului, la aceeași dată (13.02.2002) că, în ziua accidentului, în jurul orei 11 se afla "pe șoseaua A - de, în apropierea magazinului ", unde a "observat un autoturism de culoare închisă marca Peugeot".
Precizează martorul că în partea dreaptă din față se afla consăteanul său, victima decedată ( 150 dosar urm. penală).
Și în fața polițiștilor, cu ocazia audierilor din dosarul penal având ca obiect uciderea din culpă, martorul face această afirmație ( 151), menținându-și apoi cele declarate, cu ocazia ascultării sale de către judecător ( 218 dosar fond).
Întrucât inculpatul din acea cauză, a avut în mod constant o poziție de negare a faptei, au fost efectuate mai multe expertize tehnice, cum și medico - legale, având ca obiect stabilirea cu exactitate a locurilor pe care persoana decedată și inculpatul le ocupau în momentul ce a precedat impactului.
Toate aceste lucrări, cu excepția celei întocmite de expertul consilier numit la solicitarea inculpatului( 72 și următoarele dosar urm. penală), susțin o singură variantă ca fiind cea plauzibilă, anume aceea ca victima decedată să fi ocupat scaunul din dreapta șoferului și, în consecință, inculpatul să fi fost la volanul autoturismului proprietatea sa.
S-au avut în vedere, la stabilirea acestei împrejurări - esențială în lămurirea adevărului -, avariile suferite de autoturism, prin comparație cu leziunile prezentate de inculpat și de persoana decedată.
Relevante, în acest sens, au fost concluziile raportului de expertiză medico - legală întocmit de Minovici ( 135 și urm.), în care medicii au stabilit în mod indubitabil că, în momentul impactului dintre autoturismul Peugeot și autocamionul marca R, numitul ocupa locul din dreapta, iar numitul, pe cel din stânga față ( 140).
Față de concluziile acestor probe științifice, instanțele ce au avut de soluționat cauza au pronunțat, așa cum am arătat, condamnarea inculpatului.
În dosarul având ca obiect infracțiunea de mărturie mincinoasă, acesta a prezentat, ca dovadă a comiterii infracțiunii de către făptuitorul -, adresa Grupului Școlar, din care rezultă că, în intervalul de timp 7,30 - 11,20, în ziua accidentului, figurează că a fost prezent la cursurile școlare ( 11 dosar parchet).
Aceasta nu demonstrează, însă, decât faptul cămartorul nu figura absent la ora de fizică, ceea ce nu exclude posibilitatea ca profesorul ce preda materia respectivă să nu fi verificat prezența fiecărui elev la ora de curs.
Faptul că martorul se afla, la ora precizată în declarațiile sale, în fața magazinului sătesc, unde aștepta o mașină de ocazie pentru a merge la domiciliul său, este confirmată, în schimb, de doi martori, și anume de și de colegul său de clasă, ( 48, 49 dosar parchet).
Neconcordanța dintre actul emis de directorul școlii și declarațiile date de martorii sus-numiți, ce susțin că se afla în locul arătat în timpul orei 11, când a trecut prin dreptul magazinului mașina condusă de recurent, în care a putut-o observa pe victimă, consăteanul său, nu este de natură a conduce la concluzia că a fost săvârșită infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Tot astfel, faptul că, în declarațiile sale, - susține - în mod nereal - că a participat la scoaterea răniților din autoturismul răsturnat în urma accidentului rutier, nu poate atrage răspunderea sa pentru fapta de mărturie mincinoasă, întrucât aceasta nu constituie o împrejurare esențială, cu înrâurire asupra situației stabilite de instanțe.
Ceea ce în mod esențial, ce loc ocupa victima în autoturismul marca Peugeot, a fost stabilit exclusiv pe baza lucrărilor efectuate de experți, care au analizat ambele variante (deci, și cea prezentată de inculpatul ), concluzionând fără dubiu, astfel cum s-a mai spus, că la volan se afla acesta din urmă.
Așa fiind, în mod judicios procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi acuzați, sentința prin care s-a pronunțat condamnarea acestora fiind nelegală și netemeinică.
Admițând apelurile declarate împotriva ei, tribunalul a pronunțat o soluție în deplină concordanță cu probele aflate la dosar, ce urmează a fi menținută.
Pe cale de consecință, se va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală, menținându-se decizia atacată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 din Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată, domiciliat în Sibiu,-, Bl.15,.C,.60, județul Sibiu, împotriva deciziei penale nr.19 din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul - parte vătămată la 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu avocat oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 iulie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr. Gh.
Grefier,
Red.Gh.
Tehnored.
Ex.2
Jud.apel
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Raluca Elena Șimonescu Diaconu
