Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 385/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 385/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C - - JUDECĂTOR 2: Manuela Filip
- - - JUDECĂTOR 3: Aurelia
- - Judecător
- Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public B. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta inculpată, în stare de arest preventiv, asistată din oficiu de avocat.
Procedură îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.
Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, iar în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării preventive. Recursul vizează nelegalitatea și netemeinicia încheierii din 3 iunie 2009 Tribunalului Covasna prin care s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpata.
Măsura arestării preventive a fost dispusă în cursul urmăririi penale fără a se face referire la scopul ce ar trebui asigurat prin această măsură. Susține că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, urmărirea penală a fost finalizată iar inculpata a fost trimisă în judecată. Starea de arest preventiv reprezintă o stare excepțională care nu trebuie să aducă atingere drepturilor unei persoane.
a se avea în vedere că inculpata a susținut în mod constant că a fost agresată de partea vătămată, susțineri care însă nu au fost verificate de către organele de urmărire penală.
Întrucât inculpata nu prezintă pericol pentru ordinea publică apreciază că menținerea în continuare a stării de arest preventiv nu este justificată, inculpata fiind interesată să își dovedească nevinovăția.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a încheierii atacate. Inculpata a fost cercetată și trimisă în judecată pentru comiterea unei infracțiuni de mare violență care este dovedită de probele administrate până în prezent.
Mai mult inculpata a dat dovadă de perseverență infracțională fiind anterior sancționată administrativ pentru alte fapte de natură penală, fiind chiar cercetată într-un alt dosar pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie.
Pentru aceste considerente apreciază că se impune menținerea în continuare a stării de arest preventiv având în vedere natura infracțiunii comise, circumstanțele personale, precum și concluziile raportului de expertiză psihiatrică efectuat în cauză.
Recurenta inculpată, având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului să solicitând judecarea în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin încheierea din 3 iunie 2009 Tribunalului Covasna în baza art. 300/1 alin. 1 și 3.pr.pen. s-a constatat legală și temeinică și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei, motivând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, iar acestea nu s-au schimbat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă și în continuare.
Recursul este nefondat.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna din data de 27.05.2009 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpata pentru săvârșirea infracțiunilor de omor prev. de art. 174,.pen. furt calificat prev. de art. 208, 209 alin. 1 lit. d pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. și cu aplicarea art. 33 lit. a pen.
În esență s-a reținut că, la data de 21 martie 2009, în locuința victimei, situată în com. județul C, inculpata i-a aplicat acestei victime două lovituri în cap cu un topor, în urma cărora victima a decedat, iar în timp ce acesta agoniza, i-a sustras suma de 2.100 lei și un telefon mobil, în valoare de 139 lei.
Temeiul arestării preventive l-a constituit cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f pr.pen.
Astfel, curtea reține că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare, iar din probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală și la instanță până în prezent rezultă că sunt indicii temeinice că inculpata a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, fiind întrunite condițiile prev. de art. 143.pr.pen.
Totodată, astfel cum a motivat și instanța de fond, cele două condiții cumulative prevăzute la art. 148 lit. f pr.pen. sunt întrunite, faptele inculpatei aducând atingere valorilor ocrotite de legea penală, respectiv patrimoniului și viața persoanei, iar acesta prezintă un grad de pericol social ridicat, lăsarea sa în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că temeiurile care a stat la baza luării măsurii preventive nu s-au modificat și nici nu au încetat să existe, motiv pentru care nu sunt îndeplinite nici prev. art. 139 alin. 1.pr.pen.
Față de considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr.pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. recurenta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din care onorariul de avocat desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și se va plăti Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii din 03.06.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Obligă pe inculpată să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- C - - - -
GREFIER,
Red./18.06.2009
Tehnoredact.DG/19.06.2009/3ex.
Jud.fond. /
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Manuela Filip, Aurelia