Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 593/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 593/ DOSAR NR-

Ședința secretă din 11 august 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -

JUDECĂTOR 2: Angela Hărăstășanu

JUDECĂTOR 3: Constantin

GREFIER -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 06 august 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest ( deținut în Arestul C ), asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat. De asemenea, se prezintă interpretul de limbă maghiară.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța față de dispozițiile art. 290 alin. 2 Cod procedură penală, declară ședința secretă, având în vedere că inculpatul este minor.

Având în vedere dispozițiile art.7,8 Cod procedură penală, se prezintă interpretul de limbă maghiară - - desemnat în baza Legii nr.178/1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de instanța de judecată, care să asigure traducerea dezbaterilor în/din limba maghiară.

Conform dispozițiilor art.128 Cod procedură penală raportat la art.85 și art.327 Cod procedură penală se procedează la depunerea jurământului de către interpret care asigură traducerea dezbaterilor în/din limba maghiară. Depune autorizație și decont în sumă de 100 lei Ron.

Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat oficiu având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 06 august 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna și pe cale de consecință revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului. Solicită instanței a avea în vedere în acest sens starea de minoritate a făptuitorului, faptul că acesta și-a recunoscut fapta în cursul urmăririi penale precum și faptul că inculpatul este un infractor primar. Apreciază că în speță nu mai sunt îndeplinite condițiile art. 148 lit.a Cod procedură penală, precizând că atitudinea inculpatului de a fugi de la locul faptei imediat după săvârșirea acesteia a fost determinată de frică și teamă. Totodată, solicită instanței a avea în vedere faptul că inculpatul s-a predat organelor de anchetă însoțit de mama lui.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 06 august 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna ca nefondat. În ceea ce privește primul temei al arestării preventive al inculpatului, respectiv litera a art. 148 Cod procedură penală, învederează instanței că acesta ar putea duce la concluzia că pus în libertate inculpatul s-ar sustrage și judecății. Pe de altă parte, cu privire la litera faa rt. 148 Cod procedură penală, apreciază că pericolul pentru ordinea publică subzistă și în prezent, raportat la infracțiunea săvârșită de către inculpat, dovedită cu actele existente administrate până în prezent, respectiv tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav. În aceste condiții, având în vedere că încheierea recurată este dispusă de Tribunalul Covasna la un termen intermediar, consideră că în acest moment procesual se impune menținerea arestării preventive a inculpatului.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău de cele întâmplate și învederează instanței că nu a avut intenția ca lucrurile să se desfășoare astfel. Precizează că nu el a început conflictul și recunoaște că a reacționat exagerat întrucât era foarte supărat din cauza atacului. Menționează că din cauza atacului a reacționat de așa manieră și a folosit briceagul pe care îl avea asupra lui.

CURTEA

Asupra recursului penal de fa ță:

Prin încheierea de ședință din data de 06.08.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, în baza art.300/1 Cod procedură penală raportat la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul, reținându-se de către prima instanță că temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpatului subzistă, măsura luată fiind una legală și temeinică.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea încheierii, iar în cadrul rejudecării, revocarea măsurii arestării preventive deoarece aceasta nu se mai impune, inculpatul fiind minor, este la primul conflict cu legea penală și a recunoscut fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de inculpat prin apărător, dar văzând și dispozițiile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză pentru următoarele considerente:

Astfel, în mod corect prima instanță a hotărât că măsura arestării preventive a fost luată în mod legal, cu respectarea condițiilor de fond și formă care reglementează această instituție. În cauză s-a reținut ca fiind incidente cazurile reglementate de art.148 alin.1 lit.a si f Cod procedură penală. În privința cazului reglementat prin dispozițiile art.148 alin.1 lit.a Cod procedură penală, inculpatul s-a ascuns în vederea sustragerii de la urmărirea penală, iar cu privire la lit.f a aceluiași articol, trebuie avut în vedere că sunt îndeplinite atât condițiile obiective cu privire la pedeapsă, aceasta fiind mai mare de 4 ani închisoare, cât și condițiile de ordin subiectiv, lăsarea în libertate inculpaților prezentând un pericol pentru ordinea publică, prin raportare la circumstanțele în care se presupune că a fost săvârșită fapta - asupra a două persoane, cu un briceag, în locuința părților vătămate. Față de aceste aspecte predominante, susținerile potrivit cărora inculpatul este la primul conflict cu legea penală și a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, nu înclină balanța în sensul judecării acestuia în stare de libertate. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, iar hotărârea primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art.189, 190 si 192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 06.08.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.

În baza art. 189 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brașova sumei de 40 Ron, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.

În baza art. 190 Cod procedură penală, dispune plata către interpretul a sumei de 100 Ron, reprezentând contravaloarea serviciului prestat.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 90 Ron, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.08.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- C - - - -

GREFIER

Red./17.09.2008

Dact./17.09.2008

3 exemplare

Jud.fond:

Președinte:Alina Constanța Mandu
Judecători:Alina Constanța Mandu, Angela Hărăstășanu, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 593/2008. Curtea de Apel Brasov