Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 901/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 901/ Dosar nr-

Ședință publică din 12 decembrie 2008

Completul de judecată compus din

PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C - - JUDECĂTOR 2: Manuela Barbu

- - - JUDECĂTOR 3: Mihaela

- - judecător

- grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,

- procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat asistat de avocat, apărător ales și recurentul inculpat asistat de avocat, apărător ales.

Procedură îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.

Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, iar în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat. Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiileart. 148 lit.f pr.pen. nu mai subzistă. Într-adevăr infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este gravă însă pericolul pentru ordinea publică nu trebuie raportat doar la gravitatea faptei ci și la persoana inculpatului și circumstanțele comiterii. a se avea în vedere că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, provine dintr-o familie organizată iar anterior arestării realiza venituri pentru a se întreține pe sine și familia sa din care mai fac parte încă șase copii.

Referitor la starea de fapt reținută învederează instanței că victima se afla în stare de ebrietate și urmare unei confruntări inculpatul i-a aplicat câteva lovituri, fără însă a avea intenția de a-i suprima viața.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării preventive, existând certitudinea că inculpatul se va prezenta ori de câte ori va fi citat.

Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive iar ca o consecință judecarea inculpatului în stare de libertate.

La emiterea mandatului de arestare preventivă au fost avute în vedere dispozițiile art. 148 lit.f pr.pen. dispoziții care apreciază că nu sunt aplicabile în cauză. a se avea în vedere că de la data comiterii faptei a trecut o perioadă de timp suficientă pentru ca inculpatul să realizeze gravitatea faptelor comise, precum și pericolul pe care acestea îl prezintă pentru ordinea publică.

Invederează instanței că la luarea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere doar pericolul social al faptei, fără însă a fi analizată persoana inculpatului care este minor, avea un loc de muncă și își asigura singur cele necesare traiului.

De asemenea apreciază că pentru participarea infimă pe care inculpatul a avut-o la săvârșirea faptei acesta poate fi judecat în stare de libertate.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor și menținerea ca fiind legală și temeinică a încheierii atacate. Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, nu au dispărut și nici nu au apărut elemente noi care să justifice lăsarea în libertate a inculpaților. a se avea în vedere că în sarcina inculpaților au fost reținute infracțiuni grave, contra vieții, astfel că lăsarea în libertate a acestora ar afecta credibilitatea organelor de cercetare.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, regretă faptele comise și solicită judecarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului de față

Prin încheierea de ședință din data de 8 decembrie 2008 s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și cercetați pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit.i Cod penal, apreciind că această măsură procesuală concordă cu pericolul social propriu infracțiunii comise, pericol derivat din întregul complex de date, stări, situații și împrejurări ce au înconjurat săvârșirea ei.

S-a reținut că temeiul arestării preventive, respectiv cel prevăzut în art. 148 lit.f Cod procedură penală subzistă și în prezent, atâta timp cât modalitatea ipotetică de operare la care inculpații au apelat, scopul ilicit urmărit, recurgerea la violență nejustificată, aptitudinea acesteia de a înfrânge rezistența părții vătămate relevă faptul că lăsarea lor în libertate ar prezenta un real pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei soluții au promovat recurs inculpații solicitând judecarea lor în stare de libertate pe considerentul că acest aspect nu ar obstrucționa în vreun fel derularea procesului.

Raportând hotărârea recurată la materialul probator existent la dosar, Curtea constată că măsura dispusă la fost este legală, coroborându-se faptic cu pericolul prezumtiv al faptei săvârșite, pericol evaluat funcție de maniera de operare la locul faptei, rezultatul produs certificat prin înscrisurile medicale de la dosar, amplitudinea leziunilor constatate, incidența circumstanțelor agravante.

Văzând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea date fiind și limitele speciale de pedeapsă aferente infracțiunii comise, respinge recursurile deduse judecății, menținând ca legală și temeinică soluția primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 08.12.2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr- pe care o menține.

Obligă recurentul inculpat la plata către stat a sumei de 75 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 25 lei onorar avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție.

Obligă recurentul inculpat la plata către stat a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică azi 12.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- C - - - -

GREFIER

Red. MB/15.12.2008

Dact.BD/16.12.2008

Jud. fond

- 3 exemplare -

Președinte:Alina Constanța Mandu
Judecători:Alina Constanța Mandu, Manuela Barbu, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 901/2008. Curtea de Apel Brasov