Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1086/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

( 1726/2009 )

DECIZIA PENALĂ NR. 1086

Ședința publică de la 17 iulie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru

JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru

JUDECĂTOR 3: Petre Popescu

GREFIER - - -

* * * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest și asistat din oficiu de avocat - substituind pe avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, recurentul inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală și pe fond, punerea în libertate a recurentului. Apreciază că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea,solicită a se ține cont de faptul că cel pe care îl apără nu este cunoscut cu antecedente penale, regretă comiterea faptei, este căsătorit și are trei copii minori în întreținere.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, consideră încheierea recurată legală și temeinică și solicită respingerea recursului ca fiind nefondat. Consideră că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în continuare, iar pericolul pentru ordinea publică rezidă din gravitatea faptei și cantitatea mare de droguri deținută în vederea vânzării.

Recurentul inculpat arestatavând ultimul cuvânt,arată că nu a făcut trafic de droguri, ci doar consuma,lucra "la negru", are trei copii minori în întreținere, iar soția sa este arestată. Solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din 1.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul.

Curtea, analizând încheierea sub aspectele de fapt și de drept, apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.16 din Legea nr.143/2000 și art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.16 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținând că la data de 25.03.2009 a vândut martorului cu suma de 100 lei două doze conținând 0,34 grame heroină și a distribuit prin vânzare o doză mare conținând 7,56 grame heroină și 44 doze conținând 6,200 grame heroină.

În mod corect prima instanță a reținut că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului creează pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare, circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului. În plus, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, măsura fiind judicios aleasă în raport cu persoana acestuia.

În consecință, Curtea, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 2.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu apărător oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER

RED:

Dact. AL 2 ex./22.07.2009

Președinte:Simona Cîrnaru
Judecători:Simona Cîrnaru, Cristina Rotaru, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1086/2009. Curtea de Apel Bucuresti