Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1355/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
(2209/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1355
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.09.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Luciana Mera
JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 10.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde recurentul inculpat personal în stare de arest și asistat de avocat ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și revocarea măsurii arestării preventive. Consideră că nu sunt temeiuri și nu sunt administrate probe noi care să justifice menținerea stării de arest.
Precizează că mandatul de arestare preventivă a fost emis în data de 31 martie 2005 în lipsa acestuia, a fost pus în executare în data de 3 august 2009 și consideră că a încetat de drept în data de 1 septembrie 2009, la fila 403 din dosarul de urmărire penală aflându-se o adresă de la. în care se menționează faptul că măsura arestării preventive încetează la această dată.
Precizează că la data la care judecătorul a confirmat mandatul de arestare, acesta doar verificat legalitatea mandatului de arestare iar în încheierea de ședință nu se face vreo mențiune cu privire la prelungirea acestuia. Consideră că disp. art.160 pr. pen. se aplică la momentul prelungirii măsurii arestării preventive și nu la momentul confirmării mandatului de arestare.
Mai mult, judecătorul nu s-a pronunțat cu privire la cererea formulată de apărare cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive, cerere formulată în ședința de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază neîntemeiat recursul și pune concluzii de respingere a acestuia, încheierea de ședință fiind legală și temeinică.
Arată că mandatul de arestare preventivă emis la 31.03.2005 a fost confirmat în data de 3 august 2009, starea de arest expira la 01.09.2009 și s-a fixat termen intermediar în data de 7 august în vederea verificării legalității luării și menținerii măsurii arestării preventive, astfel că mandatul de arestare nu a încetat de drept. Consideră că în mod corect s-a făcut aplicarea disp. art.3002rap. la art.160 alin.3 pr. pen. mandatul fiind emis în temeiul disp. art.148 lit.a și f pr. pen. inculpatul sustrăgându-se urmăririi penale.
În raport de cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive, din moment ce aceasta nu s-a pus în discuție la tribunal, nu poate face obiectul prezentului recurs.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat susține că nu s-a sustras cercetărilor, s-a mutat cu locuința în perioada 2002-2003 întrucât avea probleme cu cămătarii, dar nu a înștiințat organele de anchetă cu privire la schimbarea domiciliului și dorește să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 10.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în temeiul art. 3002. pr. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, instanța apreciind că temeiurile ce au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că măsura preventivă a încetat de drept, pe de altă parte, că se impune revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu sunt temeiuri și nu sunt administrate probe noi care să justifice menținerea stării de arest.
Examinând cauza în conformitate cu disp. art. 141 cu referire la art. 3856alin. 3. pr. pen. Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art.26 raportat la art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 și 41 alin.2 pen. spălare de bani prev. de art.23 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.13 și 41 alin.2 pen. și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, faptă prevăzută de art.323 alin.1 și 2. pen. reținându-se în sarcina acestuia că în perioada martie 2000 - ianuarie 2002, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator de drept al petrol SRL B, Be SRL B și Auto SRL B, a coordonat și încheiat în mod repetat documente justificative de achiziții produse petroliere, emise de SRL B, care au fost înregistrate în contabilitatea acestei societăți, având drept urmare modificarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu de 1.018.271.266.111 lei vechi și, în aceeași calitate, nu a evidențiat în documentele contabile primare ale societății veniturile realizate de aceasta, fapt care a permis ca activitatea infracțională realizată la nivelul SRL să se realizeze repetat în cursul a 4 ani; în urma operațiunilor comerciale ce nu aveau la bază operațiuni comerciale reale, având drept urmare ascunderea sursei de proveniență a acestora, care a fost dată de asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni de evaziune fiscală, determinând reintroducerea lor în circuitul financiar, cu aparența de legalitate; împreună cu alți inculpați, a inițiat și participat la asocierea acestora în scopul realizării unor circuite comerciale și financiare fictive, ce au avut drept urmare diminuarea impozitelor datorate bugetului de stat, prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 140. pr. pen. referitoare la încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Așa cum a reținut și instanța de fond, inculpatula fost arestat preventiv în lipsăpe o perioadă de 30 de zile prin încheierea din 31.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală, reținându-se incidența art. 148 lit. a și h pr. pen. (potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acea dată), iarmandatul a fost pus în executarela data de 3.08.2009, când s-a aplicat procedura prev. de art. 150. pr. pen.
Drept urmare, temeiul arestării îl constituia chiar mandatul emis în lipsă și în conformitate cu art. 149 alin. 1 Teza a II-a pr. pen. termenul de 30 de zile a început să curgă de la data punerii în executare a mandatului de arestare, fără să fie necesar ca instanța să mențină sau să prelungească măsura la punerea în executare a acestui mandat.
În continuare, dat fiind că dosarul se afla în cursul judecății, după punerea în executare a mandatului, erau aplicabile dispozițiile art. 3002rap. la art.160 alin.3 pr. pen. iar instanța a menținut starea de arest în acest temei la 7.08.2009, înainte ca durata arestării dispusă în lipsă să se fi împlinit (respectiv 1.09.2009).
Cât privește omisiunea pronunțării asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, Curtea reține că legalitatea încheierilor anterioare nu mai poate fi analizată sub acest aspect, iar în ce privește încheierea ce face obiectul recursului de față, se constată că instanța nu avea obligația de a se pronunța asupra înlocuirii măsurii, o atare cerere nefiind formulată de inculpat.
Pe de altă parte, se constată că încheierea recurată este legală și temeinică, instanța apreciind în mod corect că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Potrivit art. 3002raportat la art. 160 alin. 3. pr. pen. condițiile de menținere a măsurii arestării preventive în cursul judecății sunt alternative și nu cumulative:fiese mențin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, fie există temeiuri noi care să justifice măsura. Drept urmare, pentru menținerea arestării nu este necesar să apară temeiuri noi.
Or, în speță, temeiurile ce au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681. pr. pen. din probele administrate rezultând presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. a și f pr. pen. (ce corespunde art. 148 lit. a și h pr. pen. în vechea redactare), întrucât, așa cum inculpatul a recunoscut implicit, în ultimul cuvânt, arătând că și-a schimbat adresa fără a înștiința organele de anchetă, acesta s-a sustras urmăririi penale, iar pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea sa în libertate creează pericol concret pentru ordinea publică, impunându-se astfel menținerea arestării preventive.
Această concluzie se întemeiază pe dispozițiile art. 136 alin. 8. pr. pen. având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor - evidențiat prin perioada mare de timp în care au fost comise, numărul persoanelor implicate, valoarea mare a prejudiciului -, dar și atitudinea manifestată de inculpat pe parcursul cercetărilor, reținând că s-a sustras urmării penale.
Pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 139 alin. 2. pr. pen. pentru a se putea dispune revocarea măsurii arestării preventive.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. b pr. pen. va respinge recursul ca nefondat și conform art. 192 alin. 2. pr. pen. va obliga recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Având în vedere prestația avocatului din oficiu, care se limitează la studiul dosarului, Curtea apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art.6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, așa încât constată că în cauza de față onorariul ce poate fi acordat nu poate depăși 25% din cuantumul de 100 lei, corespunzător tipului cauzei penale deduse judecății.
Drept urmare, onorariul avocatului din oficiu va fi în cuantum de 25 lei și se va suporta din fondul Ministerului Justiției, fără a fi inclus în cheltuielile judiciare la care a fost obligat recurentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 10.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 25 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact./2 ex./15.09.2009
Președinte:Luciana MeraJudecători:Luciana Mera, Leontina Cișmașiu, Cristina Rotaru
