Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1566/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

(2395/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 1566/

Ședința publică de la data de 27 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru

JUDECĂTOR 2: Niculina Alexandru

JUDECĂTOR 3: Francisca Maria

GREFIER -

.-.-.-.-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror .

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 21 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat cercetat în stare de arest preventiv și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/27.10.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurentului inculpat, arată că raportat la perioada reținerii și arestării clientului său respectiv de cca. 10 luni de zile, acesta a concretizat gravitatea faptei pentru care este cercetat, în plus, din actele de urmărire penală reiese că a avut o poziție procesuală sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise. De asemenea, consideră că atât probele cât și indiciile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă la acest moment procesual, iar alte probe noi care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpatului nu au fost aduse încă în fața instanței de judecată.

În raport de probele administrate, de actele în circumstanțiere depuse la dosar de către clientul său, de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București care spune că acesta are perspective de reintegrare în societate, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, în principal, continuarea judecării cauzei cu recurentului inculpat în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestări preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, având în vedere că la această măsură inculpatul are anumite obligații pe care dacă nu le respectă se va reîntoarce înapoi în regim de detenție.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului inculpatului, ca fiind nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică.

Astfel, consideră că inculpatul prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, relevat de probele administrate în cursul procesului penal, în concret, de natura și modalitatea faptei săvârșite, de trafic de droguri de mare risc, de comiterea acesteia pe fondul consumului de droguri. Perioada scursă de la momentul arestării preventive o apreciază ca nefiind suficientă pentru a trage concluzia că la acest moment lăsat în libertate nu ar relua consumul de droguri, referatul de evaluare prezintă totuși o condiționare aceea de a nu recade în consumul de droguri.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că și în acest moment se justifică menținerea stării de arest preventiv a recurentului inculpat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Prin încheierea de ședință din 21.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-, în baza art.3002Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că luarea măsurii preventive față de inculpat este legală și temeinică și că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.

A reținut că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de 2 alin.1 și 2 și art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că la data de 13.01.2009 a vândut trei doze conținând 0,33 grame heroină martorei și a deținut spre vânzare și consum 8 doze conținând un gram heroină.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și dispunerea continuării cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate.

Examinând încheierea recuratăprin raportare la motivele invocate de către apărătorii inculpatului dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.3002alin.3 din Codul d e procedură penală, iar menținerea duratei arestării preventive a inculpatului se impune, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia.

În mod corect instanța constatat că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a comis faptele pentru care este cercetat, și anume infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc fără drept pentru consum propriu, constând în aceea că a comercializat și a deținut diferite cantități de droguri.

Curtea reține că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru respectivele infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunii presupus comisă de inculpat, a avut în considerare gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, raportat la natura și gravitatea acestora, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor; a mai avut în vedere rezonanța negativă pe care o are săvârșirea faptelor de acest gen asupra mediului social, securitatea societății civile fiind periclitată în mod evident. Pericolul pentru ordinea publică reiese și din faptul că inculpatul este și consumator de droguri, împrejurare ce justifică presupunerea că odată lăsat în libertate acesta ar relua atât consumul cât și alte operațiuni legate de droguri. În aceste condiții, Curtea apreciază că luare unei măsuri alternative ce nu implică privarea sa de libertate nu este oportună.

Față de cele reținute, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 21.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./29.10.2009

Președinte:Daniel Grădinaru
Judecători:Daniel Grădinaru, Niculina Alexandru, Francisca Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1566/2009. Curtea de Apel Bucuresti