Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1679/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(2628/2009 )

DECIZIA PENALĂ NR. 1679

Ședința publică de 16 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu

JUDECĂTOR 2: Simona Cîrnaru

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

GREFIER - - -

* * * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, recurentul inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul București și pe fond, judecarea inculpatului în stare de libertate. Consideră că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri.

În continuare mai arată că judecarea recurentului în stare de libertate nu s-ar putea repercuta negativ asupra bunului mers al judecății si este exclusă posibilitatea ca el să se sustragă pe viitor de la judecată, cu atât mai mult cu cât are copii minori în întreținere, iar soția sa este arestată.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică. Apreciază că în continuare inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică - raportat la fapta pentru care este cercetat - trafic de droguri. În sarcina recurentului s-a reținut că a vândut heroină martorului audiat în cauză, precum și faptul că a deținut și o altă cantitate, atât pentru consum propriu, cât și pentru vânzare,ceea ce duce la concluzia că sunt incidente în continuare dispozițiile art.148 lit. f Cod procedură penală și art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală.

Recurentul inculpatvând ultimul cuvânt,arată că este de acord cu susținerile apărătorului din oficiu.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față.

Prin încheierea din 29.10.2009 pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul București - secția a II-a penală a dispus, între altele, menținerea arestării preventive a inculpatului.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că sunt realizate exigențele impuse de art.160balin.3 Cod procedură penală.

Astfel, instanța a apreciat că în cauză există în continuare indicii temeinice, de natură a legitima bănuiala că inculpatul a săvârșit infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și consum de astfel de substanțe iar pe de altă parte punerea în libertate a acestuia constituie un pericol pentru ordinea publică rezultă din posibilitatea reluării aceluiași gen de activitate infracțională.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie cu susținerea că în mod greșit și nejustificat s-a reținut că s-ar mai menține temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă.

Examinând încheierea atacată din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

1. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și consum de droguri de mare risc, iar din probatoriul care susține actul de acuzare rezultă mai mult decât indicii temeinice de natură a legitima bănuiala că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este trimis în judecată.

În acord cu tribunalul, Curtea apreciază că subzistă în continuare și temeiul circumscris prevederilor art.148 lit.f Cod procedură penală atât sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, cât și cu privire la pericolul pentru ordinea publică ce l-ar presupune punerea în libertate a acestuia.

Referitor la acest ultim aspect este de observat că natura activității infracționale ce se presupune că a fost comisă de inculpat, dependența de droguri a acestuia și conectarea inculpatului la mediul infracțional orientat pe trafic de droguri sunt împrejurări de natură a justifica temerea repetării aceluiași gen de acte infracționale, ceea ce constituie un risc pentru comunitate și face inoportună înlocuirea arestării preventive cu altă măsură preventivă neprivativă de libertate.

2. Sub aspectul legalității, Curtea constată că menținerea arestpării preventive s-a realizat cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei.

Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că încheierea atacată este temeinică și legală și în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii de ședință din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. AL 2 ex./3.12.2009

Președinte:Anca Alexandrescu
Judecători:Anca Alexandrescu, Simona Cîrnaru, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1679/2009. Curtea de Apel Bucuresti