Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1684/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- (2611/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.1684/

Ședința publică de la 17 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Niculina Alexandru

JUDECĂTOR 2: Francisca Maria Vasile

JUDECĂTOR 3: Daniel

GREFIER -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat cercetat în stare de arest preventiv și asistat din oficiu de avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura legal de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind recurentul inculpat arată că este de acord cu asistența juridică din oficiu.

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate.

Solicită a se avea în vedere faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale fiind la prima abatere, de asemenea are o situație familială foarte grea, are un copil minor în întreținere, soția sa nu are loc de muncă și au fost evacuați din imobil toți trăind din pensia mamei recurentului inculpat. Apreciază că liber fiind inculpatul nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, se va prezenta la termenele de judecată și nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului declarat de către inculpat, ca fiind nefondat.

Consideră că împrejurările relevate nu sunt de natură a evidenția o periculozitate socială mai mică a inculpatului, în acest moment procesual pentru o bună desfășurare a procesului penal se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, având în vedere că nu au fost administrate probe și nu au rezultat elemente noi din care să rezulte că s-ar fi schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia, pericolul social concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică fiind relevat de modalitatea concretă de comitere a două fapte de trafic de influență.

În ultimul cuvânt, recurentul inculpat solicită judecarea sa în stare de libertate raliindu-se la concluziile puse de apărător.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din 27.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, în dosarul nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui și, născut la 2.05.1970, CNP -.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, pe motiv că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică aspecte susținute de elementele ce conturează circumstanțele personale.

Curtea, analizând încheierea sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de art.257 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în luna august 2008, angajat ca plutonier major în cadrul - Unitatea Specială 78 Jandarmi, Pază și protecție Instituțională, a pretins și a primit de la martorul suma de 4000 euro pentru a interveni în vederea angajării acestuia la instituția susmenționată, lăsând să se înțeleagă că care influență pe lângă persoane cu atribuții în acest sens. În aceeași perioadă, inculpatul a pretins și primit de la martorul echivalentul în lei a sumei de 3500 euro pentru a interveni în vederea angajării acestuia ca agent de poliție în cadrul

În mod corect prima instanță a reținut că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului creează pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare, pluralitatea infracțională reținută în sarcina sa ce demonstrează perseverență infracțională și prin aceasta o periculozitate sporită. În plus, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, măsura fiind judicios aleasă. Circumstanțele personale legate de situația familială invocate nu sunt suficiente pentru a conduce, în acest moment procesual la o altă concluzie sub aspectul alegerii și individualizării măsurii preventive.

În consecință, Curtea, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 27.10.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER

Red.

Dact. 2 ex./14.12.2009

Președinte:Niculina Alexandru
Judecători:Niculina Alexandru, Francisca Maria Vasile, Daniel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1684/2009. Curtea de Apel Bucuresti