Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 201/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 201
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florin Popescu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Constantin
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii penale din 10.02.2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și judecarea inculpatului în stare de libertate. Încheierea recurată este netemeinică, fiind motivată pe declarațiile martorilor și a procesului verbal de cercetare la fața locului, din care nu rezultă vinovăția inculpatului, probele sunt indirecte, nu există indicii temeinice cu privire la vinovăția inculpatului.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, încheierea recurată fiind temeinică și legală, există indicii temeinice cu privire la săvârșirea faptei reținută în sarcina inculpatului, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.148 lit.f
C.P.P.Inculpatul, având cuvântul, solicită a fi judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 10.02.2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-, n baza art. 3001alin. 3.C.P.P. raportat la art. 143.C.P.P. și art. 148 lit. f s C.P.P.-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 3001alin. 3.C.P.P. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului -, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 10 aprilie 2010.
A fost menținut termenul de judecată acordat la data de 26 martie 2010, C4, ora 09,00, sala 162, pentru când se citează inculpatul, la locul de detenție, părțile vătămate, la domiciliile indicate.
În baza art. 192 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului, în condițiile art. 300 ind. 1 Cod procedură penală, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 31/P/2010 din data de 05.02.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timișa fost trimis în judecată inculpatul, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 Cod penal, și tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în data de 16.01.2010, în jurul orei 15:30, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate și a refuzat să părăsească această locuință, deși i s-a cerut expres de către partea vătămată, timp în care prin constrângere, lovire și amenințare a încercat să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată, care la momentul agresiunii avea vârsta de 12 ani.
Prin încheierea penală nr. 7/CC/18.01.2010 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 18.01.2010 până la data de 15.02.2010, față de acesta fiind emis mandatul de arestarea preventivă nr. 2/18.01.2010.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul a apreciat că față de acesta sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, întrucât faptele reținute în sarcina inculpatului sunt pedepsite de legea penală cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, respectiv închisoarea de la 15 la 25 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă calificată, prevăzută de art. 197 alin. 3 Cod penal. Totodată, s-a considerat că lăsarea inculpatului în stare de libertate reprezintă un pericol pentru ordinea publică, reținându-se gravitatea infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia, respectiv inculpatul a pătruns în locuința victimei și prin constrângere a încercat să întrețină relații sexuale cu victima, în vârstă de 12 ani. De asemenea, judecătorul a mai reținut și antecedența penală a inculpatului pentru a aprecia asupra pericolului ce l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea acestuia în libertate.
Potrivit dispozițiilor art. 3001alin.1 C.P.P. în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este obligată să verifice, din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, urmând ca, atunci când temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța să mențină arestarea preventivă.
Având în vedere probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, procesul verbal de cercetare la fața locului, rapoartele medico-legale de constatare și de expertiză, declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, din care rezultă suficiente indicii cu privire la comiterea de către inculpatul a unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, prima instanță a considerat că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât, raportat la natura faptei comise, la împrejurările în care au fost săvârșite actele materiale ce alcătuiesc activitatea infracțională și la mijloacele folosite pentru aducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale, așa cum acestea au fost precizate prin actul de inculpare, se poate observa faptul că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3001alin. 3.C.P.P. prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 10 aprilie 2010.
Împotriva încheierii penale din 10.02.2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- a declarat recurs inculpatul recurent, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 19.02.2010, sub nr- Recursul nu a fost motivat în scris.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, potrivit art.3859al.3 C.P.P.Curtea reține următoarele:
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, periculoase pentru viața si sănătatea cetățenilor, respectiv violare de domiciliu și tentativă de viol.
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, la locul și timpul comiterii faptei reținute în sarcina acestuia.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Față de cele reținute, se apreciază și că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de inculpare.
Nu au fost analizate apărările inculpatului cu privire la vinovăția acestuia, deoarece aceste aspecte pot fi puse în discuție la soluționarea acțiunii penale și nu cu ocazia soluționării menținerii măsurii arestării preventive.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent inculpatul recurent împotriva încheierii penale din 10.02.2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent împotriva încheierii penale din 10.02.2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
RED: / 22.02.10
Dact: 2 exempl/24 Februarie 2010
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Florin PopescuJudecători:Florin Popescu, Codrina Iosana Martin, Constantin
