Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 232

Ședința publică de la 6 martie 2009

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Membri Liana Balaci

- - - - judecător

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de la 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, având în vedere că în cauză nu există indicii că inculpatul ar încerca să zădărnicească direct sau indirect aflarea adevărului.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât temeiurile arestării subzistă și există probe temeinice privind săvârșirea infracțiunii de omor și existența pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, a arătat că nu mai are nimic de spus.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin încheierea de la 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în temeiul art 3002cod de procedură penală rap. la art. 160 alin. 3 cod de procedură penală, a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților, fiul lui și, născut la data de 04 aprilie 1942, CNP--, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.25 din data de 24 mai 2008, emis de către Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță și, fiul lui și, născut la data de 11 aprilie 1986, CNP--, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.26 din data de 24 mai 2008 emis de către Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

Prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 295/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpații și, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:, pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 174 și art. 180 al.1 cu aplic.art.33 lit. a și art. 75 lit. a cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 cu aplic.art.75 lit. a, reținând că, la data de 16 mai 2008 la domiciliul inculpaților și, au venit și inculpații și zis "" nepoții inculpatului, dar și partea vătămată. Aceștia au consumat împreună băuturi alcoolice.

În seara aceleiași zile, în jurul orei 18,00 la domiciliul inculpatului a venit martorul, împreună cu partea vătămată. Aceștia au venit deoarece știau că inculpatul avea mai multe verișoare care, în schimbul unor sume de bani, întrețineau relații sexuale, iar acesta le putea face legătura cu ele.

Martorul și partea vătămată au mers la poarta locuinței lui unde au stat de vorbă cu inculpatul.

După aproximativ o oră, martorul și partea vătămată au revenit la domiciliul inculpatului.

Acesta din urmă a ieșit la poartă și le-a solicitat celor doi să plece de la locuința sa. Pe fondul unor discuții contradictorii, inculpatul s-a înarmat cu o furcă pe care a luat-o din locuința sa, iar apoi a revenit la poartă.

Partea vătămată a fost lovită cu furca de către inculpatul, în zona capului.

Inculpatul a solicitat sprijinul celorlalte persoane care se aflau în domiciliul său, respectiv inculpații, și.

Astfel, inculpatul l-a lovit cu pumnul în față pe care a căzut la pământ. Atât martorul cât și inculpații l-au tras în curte pe unde au continuat să îl lovească.

Martorul a intrat în domiciliul inculpatului încercând să aplaneze conflictul însă și el a fost lovit în zona capului cu furca de către acesta.

În aceste condiții s-a îndreptat spre poartă pentru a ieși în stradă însă a fost întâmpinat de către inculpatul, care a încercat să îl împiedice să părăsească curtea.

Martorul l-a lovit cu pumnul în zona feței pe inculpatul, reușind astfel să fugă în stradă, anunțând ulterior organele de poliție.

Din declarațiile inculpaților s-a reținut că partea vătămată l-a lovit cu o scândură pe, în zona capului, dar și pe peste umărul stâng.

Referitor la s-a reținut că acesta a rămas căzut în curtea inculpatului care împreună cu inculpații, și l-au lovit cu obiecte contondente.

Din actele medico-legale a rezultat că a prezentat leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu un corp dur și un corp înțepător, leziunile au pus în primejdie viața acestuia și necesită 80-90 zile de îngrijiri medicale.

S-a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de fiecare dintre inculpați nu s-au modificat și subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acestora.

Astfel, la dosarul cauzei există probe și indicii temeinice - respectiv, declarații ale martorilor și, care arată că au perceput direct, vizual, împrejurările în care s-a desfășurat conflictul dintre inculpați și victima - din care rezultă că cei doi inculpați și, au săvârșit infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța a constatat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, ținând cont de împrejurările în care a fost comisă fapta, natura infracțiunii, relații tensionate existente între părți, subzistând temeiurile prev de art. 148 lit. f și C.P.P. apreciază de asemenea că astfel poate fi realizat scopul măsurii preventive pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal.

De asemenea, instanța a constatat că în speță există un interes public care impune privarea de libertate, iar durata detenției preventive nu depășește până în prezent un termen rezonabil, astfel cum este prevăzut de art. 6 paragr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și în cauză nu există indicii că inculpatul ar încerca să zădărnicească direct sau indirect aflarea adevărului.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu s-au modificat, subzistând în continuare condițiile art. 148 lit. f

C.P.P.

Astfel, în acest moment procesual există indicii temeinice în sensul săvârșirii de către inculpat a infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ce rezultă din declarațiile în acest sens date de martorii audiați în cauză (între care și și ); mai mult decât atât, se constată că probatoriul nu a fost epuizat, iar probele administrate până în prezent conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este judecat.

Se mai apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea deosebită a faptei, împrejurările comiterii acesteia, relațiile conflictuale existente între părți, violența deosebită manifestată de inculpat, rezonanța socială pe care fapta a avut-o în rândul comunității locale.

În mod corect instanța de fond a apreciat că, față de complexitatea cauzei, în cauză nu s-a depășit o durată rezonabilă a arestării preventive în sensul dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din CEDO.

Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va fi respins ca nefondat recursul.

Văzând și disp. art.192 alin.2 C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de la 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 Cpp, obligă recurentul la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 6 martie 2009.

- - - - - - -

Grefier,

Red.jud.

IB/24.03.2009

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Membri Liana Balaci

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Craiova