Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 236/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.236
Ședința publică din 26.03. 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru
JUDECĂTORI: Gabriel Crîșmaru, Ioana Vorniceasa Ecaterina Ene
- -
GREFIER: - -
*******
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
- reprezentat legal prin procuror - -A
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpații și, împotriva încheierii din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenții inculpați asistat de avocat desemnat din oficiu și asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Întrebat fiind recurentul inculpat arată că își menține recursul declarat.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, întrucât prin sentința penală nr.89/28.01.2009 acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, însă până la rămânerea definitivă a hotărârii acesta ar putea fi pus în libertate deoarece are probleme familiare. De asemenea arată că fiind pus în libertate ar putea recupera o parte din prejudiciu.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea dacă se consideră că recurentul inculpat nu prezintă pericol social pentru ordinea publică.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și punerea acestuia în libertate, având în vedere că a trecut o perioadă mare de timp de când acesta este arestat.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, încheierea recurată fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile avute în vederea la data arestării nu au încetat și nici nu s-au modificat, iar față de gravitatea faptelor, modalitatea comiterii lor, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală și circumstanțele agravante în care au săvârșit infracțiunea - punerea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Recurenții-inculpați și, având pe rând cuvântul, solicită a fi judecați în stare de libertate.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor penale de față,constată următoarele:
Prin încheierea din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b al.3 Cod pr.penală,s-a menținut starea de arest a inculpaților și.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere că măsura arestării preventive a fost legal și temeinic luată,apreciind că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică,pericol ce constă în starea de neliniște a societății, că persoane învinuite de săvârșirea unor astfel de fapte sunt judecate în stare de libertate,dar și posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni.
Impotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs cei doi inculpați, care atât personal cât și prin intermediul apărătorilor desemnați din oficiu, au susținut că doresc să fie judecați în stare de libertate,întrucât au probleme familiale, iar în acest mod vor putea recupera și o parte din prejudiciul cauzat părților vătămate.
Instanța de control judiciar, verificând încheierea atacată,atât
prin prisma motivelor invocate de către inculpat, cât și din oficiu, constată ur-mătoarele:
Prin rechizitoriul nr. 4075/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra -N,s-a dispus trimiterea in judecată a următorilor inculpați, după cum urmează:
- (fiul lui și a, născut la data de 29.07.1986 în P N, județul N, CNP -, domiciliat în com., jud. N, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, în prezent arestat în Penitenciarul Bacău ), pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b, c, Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2, art.75 lit. c Cod Penal și art. 37 lit. b Cod Penal;
- (fiul lui și, născut la data de 29.05.1988 în P N, județul N, domiciliat în com., jud. N, CNP -, în prezent arestat în Penitenciarul Bacău, cetățean român, neșcolarizat, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, necăsătorit), pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b, c, Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2, art.75 lit. c Cod Penal;
- (fiul lui și, născut la data de 12.08.1989 în P N, județul N, CNP -, domiciliat în com., jud. N, cetățean român, studii 3 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, necăsătorit), pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b Cod Penal, cu aplicarea art.75 lit. c Cod Penal;
- ( fiul lui și, CNP -, născut la data de 25.07.1991 în P N, județul N, domiciliat în com., jud. N, cetățean român, studii 3 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, necăsătorit), pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b, c, Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2, art. 99 și urm. penal;
- ( fiul lui și, CNP -, născut la data de 18.06.1991 în P N, județul N, domiciliat în com., jud. N, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, necăsătorit), pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b, Cod Penal, cu aplicarea art. 99 și urm. penal.
În actul de sesizare a instanței s-au reținut în esență următoarele: în seara zilei de 06.09.2008, partea vătămată s-a deplasat la barul AF, din satul, unde a consumat băuturi alcoolice. În localul respectiv se mai afla și inculpatul, nepotul victimei, care a primit și el de băut de la partea vătămată, ocazie cu care a remarcat că aceasta avea mai mulți bani la el și un telefon mobil. De asemenea, printre clienții localului se aflau și ceilalți inculpați.
La un moment dat, în jurul orelor 2200- 2300, inculpatul, care știa că unchiul său, întors recent din Italia, are mai multe bunuri la domiciliul său, unde locuia și partea vătămată, bunicul făptuitorului, s-a decis, împreună cu inculpații și, să meargă la locuința respectivă, pentru a sustrage aceste bunuri. În baza acestei rezoluții infracționale, făptuitorii s-au deplasat la domiciliul părților vătămate, inculpatul având asupra sa un spray iritant lacrimogen. Ajunși la locuință, i-a dat sprayul inculpatului, după care au pătruns în casă, profitând de faptul că ușa, care era dotată cu un sistem rudimentar de închidere, nu era blocată, cei doi fiind urmați la scurt timp de inculpatul. În locuință se afla partea vătămată, care dormea și s-a trezit în momentul în care făptuitorii au forțat ușa de la intrare. Victima a remarcat doar prezența a două persoane, respectiv a inculpaților și, recunoscându-1 pe nepotul său după voce. Cei doi făptuitori s-au apropiat de persoana vătămată, iar inculpatul i-a pulverizat cu sprayul lacrimogen în față, după care l-au împins pe pat, au început să-1 lovească și l-au imobilizat, acoperindu-1 cu o pătură. De asemenea, inculpații au început să strige la victimă, întrebându-1 unde își ține bani, iar acesta, de frică, le-a spus că i-a ascuns în rolă la sobă. Inculpatul a rămas să-l păzească pe, în vreme ce ceilalți doi autori au intrat în camerele în care locuiește partea vătămată, pentru a căuta bunuri. Aici, cei doi au umblat într-un geamantan aparținând victimei, de unde au sustras mai multe bijuterii de aur. De asemenea, inculpatul a sustras și o pereche de bocanci pe care a găsit-o în camera respectivă, încălțăminte pe care a aruncat-o ulterior într-o grădină, după ce a plecat de la locul faptei, la sfatul celorlalți doi inculpați.
După aceasta, inculpații, și s-au întors la barul AF, unde continua să consume băuturi alcoolice. Pe drum, cei trei făptuitori au decis să îi i-a banii pe care remarcaseră că îi avea asupra sa partea vătămată. Ajunși la local i-au comunicat intenția lor și inculpaților și, aceștia fiind de acord să-i ajute la comiterea faptei.
În jurul orei 300, martora a decis să închidă barul, moment în care partea vătămată a plecat spre casă. La ieșirea din local, victima, împreună cu numitul, au avut un conflict fizic cu numitul, fiul patroanei barului, fiind despărțiți de către martorul și inculpatul. Partea vătămată a părăsit în cele din urmă localul, împreună cu martorul, iar în drum spre casă s-au oprit pe o bancă pe drumul comunal, pentru a consuma niște beri pe care le cumpăraseră din bar, cei doi fiind într-o avansată stare de ebrietate. Aceștia au fost urmăriți de către inculpați, care, în momentul în care i-au văzut opriți, au decis să pună în aplicare săvârșirea faptei. În acest sens, inculpatul i-a solicitat martorului să plece, însă acesta a refuzat. În aceste condiții, inculpatul a pulverizat cu sprayul lacrimogen, pe care îl primise de la, asupra părții vătămate, după care, împreună cu și, au început să o lovească pe victimă, în vreme ce și l-au lovit pe martorul. Martorul a reușit să fugă de la locul faptei, dar din cauza întunericului și a stării de ebrietate, nu 1-a recunoscut decât pe inculpatul, care îi ceruse să plece. Partea vătămată, fiind surprinsă de jetul sprayului, s-a prăbușit la pământ și nu mai știe nimic din ceea ce s-a întâmplat în continuare, nereușind să recunoască pe nici unul dintre făptuitori. Cei cinci autori, după ce 1-au adus în stare de inconștiență pe, l-au buzunărit și i-au sustras portmoneul, telefonul mobil și ceasul de la mână, după care au plecat, lăsând victima căzută la pământ. După ce și-a revenit, partea vătămată s-a întâlnit cu martorul, angajat al Primăriei în calitate de paznic, căruia i-a comunicat că a fost tâlhărit și că i s-a sustras portofelul și telefonul mobil. Martorul, datorită stării avansate de ebrietate a victimei, nu s-a putut însă înțelege cu aceasta.
În continuare, partea vătămată s-a deplasat la domiciliu, unde s-a întâlnit cu tatăl său, care i-a relatat tâlhăria săvârșită asupra sa și faptul că i-a fost luată suma de 900 lei, precizând că 1-a recunoscut dintre făptuitori pe nepotul său. Verificându-și lucrurile, partea vătămată a constatat lipsa a mai multor bijuterii de aur, respectiv 2 lănțișoare, o cruciuliță, un ghiul și o brățară, în valoare de 1.500 euro. După ce a sesizat poliția în legătură cu săvârșirea faptei, partea vătămată a constatat și dispariția ceasului de la mână.
Dintre bunurile sustrase de inculpați, a fost recuperată doar perechea de bocanci luată de către inculpatul, fiind predată părții vătămate pe bază de dovadă.
Toți inculpații au fost reținuți în data de 8.09.2008 în baza ordonanțelor de reținere nr.4075/P/8.09.2008 ( 97, 99-102 ), iar inculpații și au fost arestați în baza încheierii nr. 21/9.09.2008 a Judecătoriei Piatra Neamț pe o perioadă de 29 zile. Prin încheierile din 7.10.2008 și 3.12.2008, starea de arest preventiv a celor doi inculpați a fost menținută.
Prin rechizitoriul nr. 1415/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra -N, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG195/2002 republicată, cu aplicarea art.37 lit. a Cod Penal, reținându-se în esență în actul de sesizare a instanței următoarele: la data de 24.03.2008 lucrătorii de poliție din cadrul Poliției P N au oprit în trafic pe Bulevardul din PNa utoturismul cu nr. - condus de către inculpat.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Autoturismul condus de către inculpat era cumpărat de către acesta, însă era înmatriculat pe numele tatălui său, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 al. 3 din OUG195/2002 republicată.
La termenul din 14.01.2009 instanța, în temeiul art. 36 raportat la art. 34 lit. d pr.pen. a dispus reunirea cauzelor pentru o bună înfăptuire a justiției.
Prin sentința penală nr.89 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de către judecătoria Piatra Neamț, s-a dispus condamnarea inculpaților, printre care se regăsesc și recurenții din dosarul ce face obiectul judecății de față, astfel:
Inculpatul, fiul lui și a, născut la data de 29.07.1986 în P N, județul N, CNP -, domiciliat în com., jud. N, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, arestat în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b, c, Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2, art.75 lit. c Cod Penal și art. 37 lit. b Cod Penal, a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare.
Același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG195/2002 republicată, cu aplicarea art.37 lit. a Cod Penal,a mai fost condamnat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 61 al.1 Cod Penal s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1183/20.04.2006 a Judecătoriei Bacău, și s- contopit restul de pedeapsă de 382 zile cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG195/2002 republicată, cu aplicarea art.37 lit. a Cod Penal, aplicând pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod Penal s-au contopit pedepsele concurente stabilite, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În temeiul art. 71 Cod Penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a ll-a și b Cod Penal pe perioada prevăzută de art. 71 al.2 Cod Penal.
Inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29.05.1988 în P N, județul N, domiciliat în com., jud. N, CNP -, în prezent arestat în Penitenciarul Bacău, cetățean român, neșcolarizat, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, necăsătorit, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b, c Cod Penal, cu aplicarea art.75 lit. c Cod Penal, art.74 alin.1 lit. a, c Cod penal, art.76 alin.1 lit. b Cod penal, și art.80 Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 Cod Penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a ll-a și b Cod Penal pe perioada prevăzută de art. 71 al.2 Cod Penal.
În temeiul art. 350 Cod Penal s-a menținut starea de arest a inculpaților și, iar în temeiul art. 88 Cod Penal s-a dedus din pedepsele aplicate acestora perioada reținerii și arestării preventive de la data de 08.09.2008, la zi.
Împotriva sentinței, au declarat apel cei doi inculpați,ce se află pe rolul Tribunalului Neamț.având termen pentru judecarea acestuia la data de 08 aprilie 2009.
Cauza fiind în faza de judecată, instanța de apel, în conformitate cu disp.art.300/2 Cod pr.penală, a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, fapt concretizat prin încheierea din data de 18 martie 2009.
Curtea apreciază că instanța de apel, a procedat corect atunci când a menținut starea de arest a inculpaților, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora, impun în continuare privarea de libertate, întrucât infracțiunea pentru care inculpații sunt judecați,este pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta(pe timp de noapte, în grup, prin folosirea unui spray paralizant, asupra unor rude apropiate ale inculpatului ) și consecințele acesteia (lovirea părților vătămate cărora le-au produs leziuni,precum și deposedarea acestora de sume mari de bani și bunuri).
Considerând ca fiind temeinică și legală încheierea pronunțată de Tribunalul Neamț, recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.189 și 192.2 Cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală;
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și, aflați în Penitenciarul Bacău, împotriva încheierii din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț.
Onorariile în sumă de 200 lei pentru apărătorii desemnați din oficiu se vor plăti din fondul special al Ministerului Justiției și Libertăților și se vor include în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală obligă recurenții să plătească statului câte 200 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 26 martie 2009, în prezența inculpaților arestați.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gabriel Crîșmaru, Ioana Vorniceasa Ecaterina Ene
- - - -
- - GREFIER,
-
red.
Red. 27.III.2009
tehnored.
26.03.2009
Președinte:Gabriel CrîșmaruJudecători:Gabriel Crîșmaru, Ioana Vorniceasa Ecaterina Ene