Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 240/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- (298/2010)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 240/

Ședința publică de la data de 09 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Leontina Cișmașiu

JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir

JUDECĂTOR 3: Dumitru Mirancea

GREFIER - - -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat prin procuror.

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat cercetat în stare de arest preventiv și asistat de avocat desemnat din oficiu cu delegație nr. -/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică depusă la fila 10 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurentului inculpat în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, rejudecând în fond, revocarea măsuri arestării preventive și continuarea cercetării judecătorești cu acesta în stare de libertate, considerând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestări preventive nu mai subzistă în prezent, iar lăsarea în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, se va prezenta la termenele de judecată și nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului declarat de către inculpat, ca fiind nefondat, cele învederate în apărare nu sunt neîntemeiate întrucât din probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești rezultă că inculpatul și în acest moment lăsat în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, în stare de recidivă postexecutorie în raport de o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, din probele administrate în cauză rezultă că își obținea mijloacele materiale necesare existenței prin comiterea infracțiunii de trafic de mare risc, la percheziția domiciliară efectuată la locuința sa descoperindu-se droguri destinate vânzării și suma de bani obținută prin vânzarea heroinei către colaboratorul folosit în prezenta cauză.

Față de cele susținute apreciază că circumstanțele reale și personale conduc la concluzia că lăsat în libertate există riscul ca inculpatul să continue săvârșirea unor infracțiuni de aceiași natură, și se impune menținerea stării de arest preventiv pentru o bună desfășurare a procesului penal și preîntâmpinarea de noi infracțiuni.

Având ultimul cuvânt recurentul inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Prin încheierea din 12.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-, a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Tribunalul a reținut că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la data arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev.de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și infracțiunea de deținere de droguri pentru consum prevăzută de art.4 alin.1 și 2 din legea nr.143/2000, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

În fapt inculpatul este acuzat că a vândut numitului 5 doze de heroină cu suma de 200 lei și a mai deținut în vederea vânzării și a consumului propriu cantitatea de 7,90 grame heroină și 66 comprimate Diazepam.

S-a constatat că în cauză sunt indicii suficiente și temeinice din care rezultă vinovăția inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a solicitat să fie judecat în stare de libertate.

Recursul inculpatului nu este întemeiat și va fi respins în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.

În cauză sunt indicii temeinice din care rezultă vinovăția inculpatului, respectiv declarațiile martorilor, procesele-verbale de prindere în flagrant, procesele-verbale de percheziție, constatările tehnico-științifice, precum și declarațiile inculpatului, fiind îndeplinite prevederile art.143 și 148 lit.f Cod procedură penală.

Pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, ce rezultă din gravitatea și natura faptelor comise, din urmările traficului și consumului de droguri.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar duce la o stare de insecuritate în societate, ținând cont de pericolul pe care îl reprezintă consumul și traficul de droguri.

Trebuie ținut cont și de faptul că inculpatul este recidivist, fiind anterior condamnat pentru fapte de tâlhărie, există posibilitatea ca acesta să-și reia traficul de droguri, ținând cont că nu a făcut dovada unor mijloace de existență provenită din muncă cinstită și, totodată, nici durata arestării preventive nu a depășit o durată rezonabilă.

De asemenea, având în vedere creșterea alarmantă a traficului și consumului de droguri este necesară o ripostă mai fermă din partea societății în combaterea acestui flagel, iar în cadrul acestor măsuri se înscrie și arestarea preventivă.

În concluzie, în cauză au fost respectate dispozițiile art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, precum și prevederile art.136, 143 și 148 lit.f Cod procedură penală.

Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 12.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./16.02.2010.

Președinte:Leontina Cișmașiu
Judecători:Leontina Cișmașiu, Florentina Dragomir, Dumitru Mirancea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 240/2010. Curtea de Apel Bucuresti