Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.253/R/2009

Ședința publică din data de 23 aprilie 2009

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Săndel Macavei

JUDECĂTORI: Săndel Macavei, Valentin Chitidean Ioana Cristina

: - -

GREFIER:

Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, împotriva încheierii penale din data de 14 aprilie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara a inculpaților și, trimiși în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000, art.2 alin.2 din Legea 143/2000, art.4 alin.1 din Legea 143/2000, art.4 alin.2 din Legea 143/2000, toate cu aplicarea art.41 alin.2 penal și art.33 lit.a penal pentru inculpatul și prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000, art.4 alin.1 din Legea 143/2000, art.4 alin.2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 penal, art.74 alin.1 lit.b și c penal și art.33 lit.a penal pentru inculpatul.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av., din cadrul Baroului M, cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av., din cadrul Baroului M, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpați, av., care depune la dosar împuternicirile avocațiale precum și referatele pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiției pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 14 aprilie 2009 Tribunalului Maramureș și rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererilor inculpaților și menținerea măsurii arestării preventive a acestora. Apreciază că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu aceea de a nu părăsi țara întrucât instanța s-a prevalat de disp.art.136 alin.1 lit.c pr.pen. rap.la art.139 alin.3/5 pr.pen. apreciind nejustificat că unicul motiv avut în vedere la doar o lună după trimiterea în judecată și doar trei luni de la luarea măsurii arestării preventive este acela al tratamentului juridic egal cu cel al inculpațiilor trimiși în judecată în stare de libertate. Consideră că nici unul dintre temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și la prelungirea ei ulterioară nu au dispărut. Inculpații au comis infracțiuni grave, au manifestat preocupări constante, desfășurate în mod deliberat, reprezentând chiar un mod de viață, traficând droguri de risc și de mare risc. Instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că inculpații arestați au avut cea mai importantă contribuție în desfășurarea ansamblului infracțional al faptelor, fiind implicați în cele mai numeroase acte materiale de procurare, cumpărare, vânzare, distribuire inclusiv investigatorului sub acoperire. Nu se poate vorbi de tratament juridic egal în raport cu alți inculpați trimiși în judecată atâta timp cât starea de fapt relevă că aceia nu au fost implicați în atâtea acțiuni ilicite. Nu se poate invoca nici măcar durata rezonabilă a stării de arest preventiv la această dată, în concordanță cu normele convențiilor europene, ca atare măsura instanței este lipsită de fundament rațional și de temei juridic. Totodată, apreciază că subzistă pe deplin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, ținând seama de întreaga conjunctură în care faptele au fost comise.

Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Astfel, arată că instanța de fond aduce în discuție principiul egalității, însă, personal, consideră că trebuie apreciat principiul proporționalității. Arată că trei dintre cele patru infracțiuni reținute în sarcina inculpatului sunt sancționate cu pedepse individualizate în condițiile art.86 penal. Dacă este posibilă aplicarea unor asemenea sancțiuni, de ce s-ar menține starea de arest a inculpatului? În acest moment, trebuie reapreciată măsura arestării preventive. Pericolul social pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpatul dacă ar fi cercetat în stare de libertate trebuie să reiasă din probe, acesta cu trecerea timpului se diminuează, punându-și întrebarea care este unitatea de măsură a art.148 lit.f pr.pen.Solicită a se avea în vedere disp.art.136 alin.1,2,8 pr.pen. existând garanția că inculpatul se va prezenta la fiecare termen de judecată și va respecta obligațiile impuse de instanță, în caz contrar se va putea dispune rearestarea acestuia.

Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Arată că DIICOT a încercat să convingă instanța că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului s-ar impune, însă, solicită a se reține că inculpatul este singurul căruia prin rechizitoriu i s-a reținut art.74 lit.b și c penal. Dacă la prelungirea măsurii arestării preventive nu a declarat recurs pentru că a apreciat justă această măsură și pentru a da posibilitatea parchetului să lucreze cu celeritate în dosar, la acest moment menținerea măsurii arestării ar fi formală și artificială. Consideră că ar trebui să se țină seama de egalitatea de tratament, în cauză existând alți inculpați cu încadrări juridice mai grave care sunt judecați în stare de libertate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate arătând că regretă faptele și dorește să-și continue școala.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate arătând că regretă faptele și se va prezenta la fiecare solicitare a instanței.

CURTEA

Prin încheierea penală din 14 aprilie 2009 a Tribunalului Maramureș, s-au respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații și prin apărători.

În temeiul art. 300 ind. 2 raportat la art. 160 ind. b pr.penală, art. 139 alin. 1, art. 145 ind. 1.pr.penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților: (CNP -, fiul lui și, născut la 31.10.1989 în S M, domiciliat în S M-/39, arestat preventiv) și (CNP -, fiul lui și, născut la 13.08.1988 în S M, domiciliat în S M-/10, arestat preventiv), trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 14-D/P/2008 din 9.03.2009 al - Biroul Teritorial Maramureș pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art.2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ) și prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/200; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. b,c Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ) cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În temeiul art. 145 ind. 1 alin. 2 și 145 alin. 1 ind. 1.pr.penală inculpații sunt obligați să respecte următoarele obligații:

. să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

.să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de Tribunalul Maramureș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

.să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Conform art. 145 alin. 1 ind. 2 și 145 ind. 1 alin. 2 pr.penală s-a impus celor trei inculpați următoarele obligații:

să nu se apropie de martori și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect și nici cu membrii familiilor acestora.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3.pr.penală, respectiv a înlocuirii cu măsura arestării preventive a măsurii obligării de a nu părăsi țara, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor instituite de instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din 12 martie 2009 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Maramureș dat în dosarul nr.24-D/P/2008 au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații (CNP -, fiul lui și, născut la 31.10.1989 în S M, domiciliat în S M-/39, arestat preventiv) și (CNP -, fiul lui și, născut la 13.08.1988 în S M, domiciliat în S M-/10, arestat preventiv) pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art.2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ) și prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/200; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. b,c Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ). Alături de aceștia au fost trimiși în judecată și alți inculpați în stare de libertate.

Prin încheierea penală nr.22 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- s-a dispus arestarea pe timp de 29 zile a inculpaților și cu începere de la 15.01.2009 până la 12.02.2009 inclusiv. Împotriva încheierii anterior menționate au declarat recurs ambii inculpați, iar prin încheierea penală nr.7/R/2009 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJa fost respins ca nefondat recursul. Ulterior, prin încheierea penală nr.54 din 05 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților pentru 30 zile, respectiv începând cu data de 13 februarie 2009 până la data de 14 martie 2009, inclusiv.

Din actele dosarului de urmărire penală reiese ca stare de fapt că, în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, s-au implicat și au realizat infracțiuni de trafic de droguri de risc și de mare risc, introducând în țară, deținând, procurând, distribuind sau vânzând altor persoane din anturajul lor diverse cantități de droguri, inclusiv investigatorului sub acoperire. Aceste aspecte au fost avute în vedere de instanță și la soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpaților și.

S-a reținut că, în cauză, arestarea preventivă a acestora a fost dispusă în condițiile art. 143.pr.penală, dată fiind incidența cazului prev. de art. 148 lit. f pr.penală. Din materialul probator ar fi rezultat indicii suficiente care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați.

La înregistrarea dosarului pe rolul instanței, a fost stabilit termen de judecată pentru data de 14.04.2009 iar termen pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării a fost fixat pentru data de 13.03.2009. La acest din urmă termen, tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive, măsura preventivă fiind menținută pentru 60 de zile. Prin decizia penală nr. 166/R din 19.03.2009, Curtea de APEL CLUJa respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul. Întrucât la termenul din 14 aprilie 2009 s-a solicitat amânarea judecării cauzei, cererea formulată fiind admisă de instanță iar în cauză urma să fie stabilit ca nou termen de judecată 12 mai 2009, termen ce excede celor 60 de zile pentru care măsura a fost menținută la data de 13.03.2009, s-a procedat în sensul dispozițiilor art. 300²rap. la art. 160 Cod procedură penală.

Față de dispozițiile legale invocate anterior, de obiectul cauzei, instanța se va pronunța în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive dispuse față de cei doi inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Considerentele avute în vedere de instanța investită cu soluționarea fondului vor fi expuse în cele ce urmează:

În baza art. 139 alin. 1.pr.penală "măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii". Instanța de fond reține că prin decizia penală nr. 166/R din 19.03.2009 Curtea de APEL CLUJ - Secția penală și de minori a respins recursul declarat de recurentul-inculpat, soluție prin care a fost menținută starea de arest preventiv a acestuia, măsură menținută și față de inculpatul ca urmare a nedeclarării recursului. Fără a ignora decizia la care s-a făcut trimitere anterior, instanța apreciază că se impune luarea unei alte măsuri preventive față de cei doi inculpați, fiind vorba în speță de obligarea de a nu părăsi țara. Se va avea în vedere în principal principiul egalității persoanelor în procesul penal ca fiind unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal român. Potrivit acestuia, tuturor persoanelor le sunt aplicabile aceleași reguli procesuale, concluzie care se desprinde cu ușurință din art. 16 pct. 1 din Constituție, în care se arată că cetățenii sunt egali în fața legii, deci și a legii procesual penale. Altfel spus, situațiilor egale trebuie să le corespundă un tratament juridic egal. Chiar dacă, în prezenta, nu se suprapune în mod absolut acest principiu fundamental pe situațiile relativ diferite ale inculpaților, trebuie avute în vedere încadrările juridice ale faptelor pentru care o parte din inculpații din această cauză au fost trimiși în judecată, unii în stare de arest preventiv, alții în stare de libertate. Din actul de sesizare al instanței reiese că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, infracțiuni identice cu cele reținute în sarcina inculpaților G, și, trimiși în judecată în stare de libertate. Pornind de la aceste aspecte, nu ar apărea foarte echitabilă o eventuală menținere a măsurii arestării preventive față de inculpatul. În ceea ce-l privește pe inculpatul, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea sa în judecată, tot în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/200; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. b,c Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, infracțiuni cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată și a inculpatului, acesta însă în stare de libertate și fără recomandarea din actul de sesizare a instanței de a i se reține circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. b,c Cod penal. Deși aspectele legate de reținerea sau nu a circumstanțelor atenuante vizează soluționarea pe fond a cauzei, au fost menționate în încercarea de a face o comparație cât mai reală a situațiilor celor doi inculpați, respectiv și.

În raport de cele expuse mai sus, instanța nu a dispus revocarea măsurii arestării preventive ci doar înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă prev. de art. 136.pr.penală, în vederea asigurării scopului instituit de dispozițiile legale anterior menționate, potrivit cărora în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua una dintre cele patru măsuri preventive. În cazul de față este vorba de înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea prev. de art. 145 ind. 1.pr.penală, cu instituirea anumitor obligații în sarcina inculpaților față de care s-a dispus în acest sens, potrivit dispozitivului prezentei.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs în termen Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial Maramureș.

În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit prima instanță a dispus înlocuirea măsurii arestării inculpații și cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cu motivarea că faptele reținute în sarcina inculpaților sunt asemănătoare cu faptele reținute în sarcina altor coinculpați, care au fost trimiși în judecată în stare de libertate, raportat la împrejurarea că cercetarea judecătorească nu a fost începută și s-a dispus amânarea cauzei.

De asemenea, înlocuirea măsurii se arată că nu este justificată nici de faptul că cercetarea inculpaților a fost demarată în principal de activitatea inculpatului, și apoi de descoperirea activității inculpatului, iar măsura arestării a fost dispusă pentru a se aduna toate datele despre existența și comiterea infracțiunilor de către inculpați; ca urmare au fost realizate mai multe cumpărări autorizate de droguri de la inculpați, în total 40,70 grame hașiș, 13,15 grame de cannabis și 52 pastile ecstazy.

Astfel în sarcina inculpaților s-au reținut câte 4 infracțiuni pentru respectiv 3 pentru cei doi având cea mai mare contribuție la procuroarea, cumpărarea, vânzarea și distribuirea drogurilor de risc și de mare risc.

S-a menționat că raportarea la cei 10 coinculpați nu este temeinică pentru că aceștia au săvârșit doar câte 2 infracțiuni și nu câte 4 sau 3 așa cum s-a reținut în sarcina celor doi inculpați arestați.

Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art.385/6 al.3 pr.pen. - sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată următoarele:

În mod temeinic prin încheierea atacată s-a reținut că prin rechizitoriul din 12 martie 2008 din dosarul nr.24 - D/P/2008 au fost trimiși în judecată cei doi inculpați în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și art.4 al.1 și 2 din același act normativ, toate cu aplic.art.41 al.2 pen. - fapte reținute în sarcina inculpatului, iar inculpatul pentru infracțiunile prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.4 alin.1 și 2 din același act normativ, cu aplic.art.41 al.2 pen. și art.74 al.1 lit.b pen. alături de aceștia fiind trimiși în judecată și alți inculpați în stare de libertate.

În sarcina inculpaților s-a reținut că în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009, s-au implicat și au realizat infracțiuni de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținând, procurând și distribuind altor persoane din anturajul lor diverse cantități de droguri.

Justificat s-a mai reținut că inculpații au fost arestați de către Tribunalul Maramureș în 15 ianuarie 2008, apoi au fost trimiși în judecată, termenul de judecată fiind stabilit în 13.03.2009; la termenul de judecată pe fond din 14.04.2009, cauza a fost amânată la cererea a doi dintre inculpații cercetați în stare de libertate.

Contrar celor susținute de către recurent că la acest termen de judecată neîncepându-se cercetarea judecătorească nu se putea dispune înlocuirea arestării preventive, Curtea reține că tocmai trecerea timpului fără posibilitatea pentru prima instanță de a păși la judecarea cauzei, constituie o împrejurare ce trebuie luată în considerare cu ocazia verificării menținerii stării de arest preventiv a inculpaților; astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că dacă bănuiala privind comiterea faptelor de către inculpați justifică cel puțin la începutul cercetărilor penale arestarea acestora, ulterior trebuie avute în vedere și alte temeiuri care să justifice această măsură.

In speță, în mod corect prima instanță a constatat că nu au intervenit temeiuri noi care să justifice menținerea arestării preventive în cursul judecății inculpaților iar cele avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive la data de 15.01.2009, constând în necesitatea arestării preventive a inculpaților pentru adunarea tuturor probelor privind existența infracțiunilor și comiterea acestora de către inculpați, s-au modificat, deoarece aceste probe au fost adunate și valorificate prin trimiterea în judecată a inculpaților.

De asemenea, amânarea cauzei din motive independente de voința inculpaților arestați, constituie un aspect ce nu poate fi omis pentru aprecierea că starea de arest preventiv a doi inculpați (dintre cei 12 trimiși în judecată), nu afectează în nici un mod desfășurarea cercetării judecătorești, de vreme ce alți 10 coinculpați sunt judecați în stare de libertate.

Argumentul recurentului că arestarea trebuia menținută cel puțin până când se putea începe cercetarea judăcătorească nu este unul eficient deoarece, în primul rând înlocuirea arestării preventive nu este condiționată de începerea urmăririi penale, iar, în al doilea rând, primirea acestui argument în mod necondiționat s-ar răsfrânge negativ asupra dreptului inculpaților arestați de a fi puși în libertate în cursul procedurii numai luându-se în calcul posibilitatea ca și restul de 8 inculpați judecați în stare de libertate să formuleze succesiv cereri de amânare pentru apărare.

Ca atare, soluția primei instanțe de respingere a cererilor de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații și, și de înlocuire a măsurii arestării preventive a acestora cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cu impunerea obligațiilor și măsurilor sub control judiciar prev.de art.145/1 al.1 și 2 pr.pen. și art.145 al.1/1 pr.pen. este temeinică și legală.

În consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul procurorului iar în baza art.192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, inclusiv onorariile parțiale pentru cei doi apărători din oficiu de câte 50 lei acordate pentru studierea dosarului și prezentarea în fața instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC IDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, împotriva încheierii penale din 14 aprilie 2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va avansa de la.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 23 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Săndel Macavei, Valentin Chitidean Ioana Cristina

- - - - - -

Cu opinie separată

GREFIER

Cu opinie separată în sensul admiterii recursului DIICOT- Biroul Teritorial Maramureș și în consecință în baza art.300/2 pr.pen. și art.160/b pr.pen. menținerii măsurii arestării inculpaților și și respingerea cererilor de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpați.

Motivarea opiniei separate

Deliberând reține că prin încheierea penală din 14 aprilie 2009 a Tribunalului Maramureș, s-au respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații și prin apărători.

În temeiul art. 300 ind. 2 raportat la art. 160 ind. b pr.penală, art. 139 alin. 1, art. 145 ind. 1.pr.penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților: și, trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 14-D/P/2008 din 9.03.2009 al - Biroul Teritorial Maramureș pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art.2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ) și prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/200; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. b,c Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ) cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În temeiul art. 145 ind. 1 alin. 2 și 145 alin. 1 ind. 1.pr.penală inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații:

. să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

.să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de Tribunalul Maramureș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

.să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Conform art. 145 alin. 1 ind. 2 și 145 ind. 1 alin. 2 pr.penală s-a impus celor trei inculpați următoarele obligații:

să nu se apropie de martori și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect și nici cu membrii familiilor acestora.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din 12 martie 2009 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Maramureș dat în dosarul nr.24-D/P/2008 au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art.2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ) și prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/200; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. b,c Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ). Alături de aceștia au fost trimiși în judecată și alți inculpați în stare de libertate.

Împotriva încheierii anterior menționate au declarat recurs ambii inculpați, iar prin încheierea penală nr.7/R/2009 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJa fost respins ca nefondat recursul. Ulterior, prin încheierea penală nr.54 din 05 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților pentru 30 zile, respectiv începând cu data de 13 februarie 2009 până la data de 14 martie 2009, inclusiv.

Prin decizia penală nr. 166/R din 19.03.2009, Curtea de APEL CLUJa respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul. Întrucât la termenul din 14 aprilie 2009 s-a solicitat amânarea judecării cauzei, cererea formulată fiind admisă de instanță iar în cauză urma să fie stabilit ca nou termen de judecată 12 mai 2009, termen ce excede celor 60 de zile pentru care măsura a fost menținută la data de 13.03.2009, s-a procedat în sensul dispozițiilor art. 300²rap. la art. 160 Cod procedură penală.

Față de dispozițiile legale invocate anterior, de obiectul cauzei, instanța s-a pronunțat în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive dispuse față de cei doi inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Considerentele avute în vedere de instanța de fond au fost următoarele:

În baza art. 139 alin. 1.pr.penală "măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii".

Instanța de fond a reținut că prin decizia penală nr. 166/R din 19.03.2009 Curtea de APEL CLUJ - Secția penală și de minori a fost respins recursul inculpatului și a fost menținută starea de arest preventiv a acestuia, măsură menținută și față de inculpatul ca urmare a nedeclarării recursului.

Instanța de fond a apreciat că se impune luarea unei alte măsuri preventive față de cei doi inculpați, fiind vorba în speță de obligarea de a nu părăsi țara avându-se în vedere în principal principiul egalității persoanelor în procesul penal ca fiind unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal român.

Potrivit acestuia, tuturor persoanelor le sunt aplicabile aceleași reguli procesuale, concluzie care se desprinde cu ușurință din art. 16 pct. 1 din Constituție, în care se arată că cetățenii sunt egali în fața legii, deci și a legii procesual penale. Altfel spus, situațiilor egale trebuie să le corespundă un tratament juridic egal.

Chiar dacă, în prezenta, nu se suprapune în mod absolut acest principiu fundamental pe situațiile relativ diferite ale inculpaților, trebuie avute în vedere încadrările juridice ale faptelor pentru care o parte din inculpații din această cauză au fost trimiși în judecată, unii în stare de arest preventiv, alții în stare de libertate. Din actul de sesizare al instanței reiese că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, infracțiuni identice cu cele reținute în sarcina inculpaților G, și, trimiși în judecată în stare de libertate.

Pornind de la aceste aspecte, nu ar apărea foarte echitabilă o eventuală menținere a măsurii arestării preventive față de inculpatul.

În ceea ce-l privește pe inculpatul, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea sa în judecată, tot în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/200; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. b,c Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, infracțiuni cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată și a inculpatului, acesta însă în stare de libertate și fără recomandarea din actul de sesizare a instanței de a i se reține circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. b,c Cod penal. Deși aspectele legate de reținerea sau nu a circumstanțelor atenuante vizează soluționarea pe fond a cauzei, au fost menționate în încercarea de a face o comparație cât mai reală a situațiilor celor doi inculpați, respectiv și.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs în termen Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial Maramureș.

În motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu aceea de a nu părăsi țara întrucât instanța s-a prevalat de disp.art.136 alin.1 lit.c pr.pen. rap.la art.139 alin.3/5 pr.pen. apreciind nejustificat că unicul motiv avut în vedere la doar o lună după trimiterea în judecată și doar trei luni de la luarea măsurii arestării preventive este acela al tratamentului juridic egal cu cel al inculpațiilor trimiși în judecată în stare de libertate.Nici unul dintre temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și la prelungirea ei ulterioară nu au dispărut. Inculpații au comis infracțiuni grave,au manifestat preocupări constante,desfășurate în mod deliberat, reprezentând chiar un mod de viață, traficând droguri de risc și de mare risc. Instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că inculpații arestați au avut cea mai importantă contribuție în desfășurarea ansamblului infracțional al faptelor, fiind implicați în cele mai numeroase acte materiale de procurare, cumpărare, vânzare, distribuire inclusiv investigatorului sub acoperire. Nu se poate vorbi de tratament juridic egal în raport cu alți inculpați trimiși în judecată atâta timp cât starea de fapt relevă că aceia nu au fost implicați în atâtea acțiuni ilicite. Nu se poate invoca nici măcar durata rezonabilă a stării de arest preventiv la această dată, în concordanță cu normele convențiilor europene, ca atare măsura instanței este lipsită de fundament rațional și de temei juridic. Totodată, apreciază că subzistă pe deplin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, ținând seama de întreaga conjunctură în care faptele au fost comise.

Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 14 aprilie 2009 Tribunalului Maramureș și rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererilor inculpaților de revocarea a măsurii arestării preventive și menținerea măsurii arestării preventive a acestora.

Recursul declarat în cauză este fondat.

Din examinarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Maramureș rezultă că prin rechizitoriul din 12 martie 2009 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Maramureș dat în dosarul nr.24-D/P/2008 au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art.2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ) și prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/200; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. b,c Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul ), alături de aceștia au fost trimiși în judecată și alți inculpați în stare de libertate, luându-se încă din faza de urmărire penală măsura arestării preevntive a acestora, respectiv prin încheierea penală nr.22 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- s-a dispus arestarea pe timp de 29 zile a inculpaților și cu începere de la 15.01.2009 până la 12.02.2009 inclusiv.

Împotriva acestei încheierii au declarat recurs ambii inculpați, iar prin încheierea penală nr.7/R/2009 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJa fost respins ca nefondat recursul. Ulterior, prin încheierea penală nr.54 din 05 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților pentru 30 zile, respectiv începând cu data de 13 februarie 2009 până la data de 14 martie 2009, inclusiv.

Instanța de fond la termenul de judecat[ din data de 14.04.2009 în mod eronat a apreciat că în momentul procesual actual procedând la verificarea legalității și temeiurile măsurii arestării inculpaților este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpațilorcu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, raportat și la disp. art. 139.

C.P.P.

Astfel potrivit art. 139.C.P.P. o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când temeiurile care au stat la luarea măsurii, în speță cea arestării, s-au schimbat.

Înlocuirea trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpaților sau a faptelor săvârșite de către aceștia, ceea ce în speță până în prezent nu s-a constatat.

Se remarcă că de la data ultimei verificări a legalității și temeiniciei măsurii arestării inculpaților din data 13.03.2009 - când instanța de fond a și menținut de altfel măsura arestării, dispoziție confirmată de Curtea de APEL CLUJ și până la data de 14.04.2009 când din nou Tribunalul Maramureșa apreciat că se impune o asemenea verificare- nu a intervenit nici o schimbare relevantă a situației inculpaților sau a faptelor săvârșite de către aceștia care să justifice schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării.

Nici nu avea cum să intervină schimbarea temeiurilor arestării din moment ce nu s-a demarat cercetarea judecătorească, nici măcar nu au fost audiați inculpații,astfel că incidența art. 148 lit. f își C.P.P. păstrează actualitatea.

Aprecierea instanței de fond că prevalează principiul egalității persoanelor în procesul penal ca fiind unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal român și că situațiilor egale trebuie să le corespundă un tratament juridic egal eludeză instituția arestării preventive care are un caracter exclusiv personal și nu general raportat la toți inculpații cum a interpretat instanța de fond, care de altfel a și menționat că situațiile juridice ale inculpaților sunt relativ identice, deci nu similare.

De asemenea aprecierea instanței de fond referitoare la încadrările juridice ale faptelor pentru care o parte din inculpații din această cauză au fost trimiși în judecată, unii în stare de arest preventiv, alții în stare de libertate, este prematură, de altfel și cele care vizează reținerea sau nu a circumstanțelor atenuante, nu constituie temeiuri care să justifice înlocuirea arestării.

Pricipiul egalității persoanelor consacrat de art. 16 din costituția României ți art 6 par. 1 din CEDO, implică ca fiecare parte din proces trebuie să aibă șanse egale de a-și prezenta cauza, din toate punctele de vedere nefiind permis ca cineva să beneficieze de un avantaj asupra adversarului său.

rincipiul egalității persoanelor nu trebuie să aibă influență asupra stării de libertate sau de arest a unei persoane, ci trebuie să fie respectat deopotrivă în ambele situații, ceea ce îl exclude ca fiind un motiv de înlocuire a măsurii arestării preventive.

În accepțiunea instanței de fond însă are primordialitate acest principiu și se acreditează ideea -greșită de altfel -,că unei persoane arestată nu îi este asigurată aplicabilitatea acest principiu, făcându-se raportare și la tratamentul juridic al ceilorlalți inculpați care sunt cercetați în stare de libertate pentru același gen de infacțiuni.

Nu se poate face abstracție de caracterul personal al măsurii arestării care nu poate fi extins prin analogie față de situația juridică a celorlați inculpați.

Este de remarcat și faptul că deși verifica în acest moment procesual măsura arestării fiind imperativ necesar a se face o analiză obiectivă a temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri și dacă acestea se mențin sau nu instanța de fond nici măcar nu a indicat temeiurile arestării și nici de ce nu se mai mențin limitându-se doar la fundamentarea înlocuirii măsurii arestării pe principiul legalității, care așa cum s-a menționat mai sus nu constituie un temei de înlocuire.

Ori,menținerea măsurii arestării se impunea deoarece condițiile reglementate de art. 148 lit f Cod procedură penală subzistă și în prezent, astfel că faptele pentru care sunt cercetați inculpații prevăd pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura și gravitatea infracțiunilor comise, urmările acestora și rezonanța socială negativă produsă în comunitate.

Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Prin prisma dispozițiilor art. 5 din CEDO și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În plus, Curtea va reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-au comis mai multe infracțiuni", măsura menținerii arestării preventive a inculpaților era justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.

În contextul celor expuse mai sus,în baza art. 385¹⁵pct.2 lit. d) urma C.P.P. ca recursul DIICOT- Biroul Teritorial Maramureș să fie admis și în consecință în baza art.300/2 pr.pen. și art.160/b pr.pen. să fie menținută măsura arestării inculpaților și și respingerea cererilor de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpați iar,în baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

JUDECĂTOR 2: Valentin Chitidean Ioana Cristina

- --

Președinte:Săndel Macavei
Judecători:Săndel Macavei, Valentin Chitidean Ioana Cristina

#Judecator Sandel Macavei

Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Cluj