Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 287/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 287/R-MF
Ședința publică din 13 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marioara Dumitru JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu
JUDECĂTOR 3: Marius
Judecător: -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 07 mai 1979 în Pitești, județul A, domiciliat în Pitești, str.-. -, nr. 23, -.B,.6, județul A, CNP--, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 22.04.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.1961/2008, emisă de Baroul
Procedura, legal îndeplinită.
În baza dispozițiilor art.304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin.7 Cod procedură penală, permite apărătorului, desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, să ia legătura cu acesta, deoarece se află în stare de arest.
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat acordării cuvântului, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de acesta, cu obligația de a nu părăsi localitatea sau țara. Apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inculpatul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică și nu există probe că lăsat în libertate acesta ar putea influența în vreun fel aflarea adevărului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, ca fiind legală și temeinică, având în vedere că subzistă temeiurile care terminat arestarea preventivă a inculpatului.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.
CURTEA
Din actele dosarului, constată următoarele:,
Prin încheierea de ședință din 22 aprilie 2008, Tribunalul Argeș în temeiul art. 3002rap. la art. 160 Cod proc. penală, a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul, fiul lui și, născut la 07.05.1979 în Pitești, jud A, domiciliat în Pitești, str. -. -, nr. 23, -.B,.6, jud. A, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul constatat că în cauză, măsura arestării preventive luată față de inculpat s-a dispus cu respectarea dispozițiilor art. 148 lit f C.P.P. iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri se mențin în continuare.
Astfel, există indicii temeinice din care rezultă că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe din ce arată că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică reiese din modul și mijloacele de comitere a faptelor, consecințele acestora, și rezonanța pe care o au în rândul membrilor societății, precum și din faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, astfel încât lăsarea sa în libertate determină o stare de insecuritate în rândul membrilor societății.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a adus critici sub aspectul temeiniciei măsurii arestării preventive, în sensul că nu mai există în prezent motivele care au justificat-o și prin urmare nu reprezintă pericol pentru ordinea publică lăsarea sa în libertate.
Apreciază inculpatul că se impune în momentul de față înlocuirea măsurii arestării cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Curtea apreciază nefondat recursul inculpatului.
În acest sens, curtea reține că inculpatul a fost și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane minore, proxenetism și deținere fără drept de materiale pornografice cu minori, fapte incriminate de art. 13 alin. 1, 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în condițiile recidivei prev.de art. 37 lit. a Cod penal, art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în cond. art. 37 lit. a Cod penal, art. 51 din Legea nr. 161/2003 în cond. art. 37 lit. a Cod penal, comise în concurs conform art. 33 lit. a Cod penal.
I se impută inculpatului că în perioada mai 2006 - iunie 2007 profitând de incapacitatea părții vătămate minore, a răpit-o pe aceasta, lipsind-o de libertate și i-a asigurat cazarea, exploatând-o sexual în scopul obținerii de foloase materiale.
La 7.06.2007 prin încheierea nr.60/CC, Tribunalul Argeșa dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 de zile, măsură menținută ulterior și care se sprijină pe temeiul menționat în art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise, este închisoare mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând temeiul arestării curtea apreciază că acesta se regăsește și în momentul de față, iar pericolul pentru ordinea publică este determinat de rezonanța socială a unor fapte de gravitate extremă, de genul pentru care inculpatul se află în fața organelor judiciare, și sentimentele de instabilitate și nesiguranță pe care le determină mediul social, efectele unor asemenea fapte și persoana celui care le-a comis.
În afară de aceasta, este de reținut că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, demonstrând prin recidivă comportamentul său incorijibil, tendința sistematică de a comite fără rezerve fapte de natură penală, ceea ce evidențiază implicit pericolul pe care-l reprezintă inculpatul pentru semenii săi și pentru ordinea și liniștea publică.
Cât privește cea de a doua cerință, referitoare la cuantumul pedepsei, și aceasta este îndeplinită, rezultând din textele de lege care incriminează faptele reținute în sarcina inculpatului.
Prin urmare, concluzia la care a ajuns prima instanță în privința necesității menținerii pe viitor a detenției aplicate inculpatului este justă, și pentru că nu s-au identificat alte motive care să determine nulitatea hotărârii atacate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, curtea va respinge recursul inculpatului.
De asemenea, potrivit art.192 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în recurs, vor fi suportate de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 07.05.1979 în Pitești, jud A, domiciliat în Pitești, str. -. -, nr. 23, -.B,.6, jud. A, CNP -, împotriva încheierii de ședință din data de 22.04.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
3 ex.
Jud.fond:.
28.05.2008.
Președinte:Marioara DumitruJudecători:Marioara Dumitru, Marius Gabriel Săndulescu, Marius