Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 33/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 33
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Membri Doru Filimon
- - - - JUDECĂTOR 3: George
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații și, deținuți în Penitenciarul d e Maximă Siguranță, împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpații, asistați de avocat, apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în libertate a inculpaților.
A arătat că lăsarea în libertate a inculpaților nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat. A arătat că după condamnările anterioare inculpații au săvârșit alte infracțiuni astfel că există pericolul ca, lăsați în libertate să săvârșească alte infracțiuni.
Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului arătând că nu este vinovat de săvârșirea faptei.
Recurentul inculpat a arătat că este nevinovat și că nu au fost găsite bunuri la domiciliul său.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin încheierea din 12 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în baza art. 3oo /1 alin. 1 C.P.P. s-a constatata legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților:
-, fiul lui și, născut la data de 19.10.1983 în orașul C, județul O, cetățean român, recidivist, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în orașul C,-, județul O, CNP - -, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul d e Maximă Siguranță
- fiul lui și, născut la data de 14.09.1978, în orașul C, județul O, cetățean român, recidivist, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în orașul C,-, județul O, cu reședința în orașul C,-, județul O, CNP - -, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul d e Maximă Siguranță
In baza art. 300/1 al.3 p. s-a dispus menținerea acestei măsuri.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Olta constatat că prin sentința penală nr. 191 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, în baza art. 192 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b p, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 19.10.1983 în orașul C, județul O, cetățean român, nu știe carte, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în orașul C,-, județul O, posesor al I cu seria T și nr.-, CNP - -, la o pedeapsă de 3( trei) ani închisoare ( parte vătămată ).
În baza art. 26.Cod Penal, raportat la art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a și g Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit.a și b Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei) ani și 6(șase) luni închisoare(parte vătămată ).
În baza art. 192 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b p, a mai fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3( trei) ani închisoare ( parte vătămată ).
În baza art. 26.Cod Penal, raportat la art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a și g Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit.a și b Cod Penal, același inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ( trei) ani și 6(șase) luni închisoare(parte vătămată ).
În baza art. 61.Cod Penal, s-a menținut măsura liberării condiționate privind restul de 580 de zile de închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 3042/27.06.2006 a Judecătoriei Craiova.
În baza art. 33-34.Cod Penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.
Pe durata executării pedepsei închisorii inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II a și lit.b
Cod PenalÎn baza art. 88 Cp și art. 350.p Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 29.09.2009 la zi, și s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 192 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. b p, a fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la data de 14.09.1978, în orașul C, județul O, cetățean român, nu știe carte, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în orașul C,-, județul O, cu reședința în orașul C,-, județul O, posesor al I cu seria T și nr.-, CNP - -, la o pedeapsă de 3( trei) ani închisoare ( parte vătămată ).
În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a și g Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei) ani și 6(șase) luni închisoare(parte vătămată ).
În baza art. 192 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. b p, aplică aceluiași inculpat o pedeapsă de 3( trei) ani închisoare ( parte vătămată ).
În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a, c și g Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod Penal, a mai fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ( trei) ani și 6(șase) luni închisoare(parte vătămată ).
În baza art. 33-34.Cod Penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.
Pe durata executării pedepsei închisorii inculpatului i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II a și lit.b
Cod PenalÎn baza art. 88 Cp și art. 350.p Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 29.09.2009 la zi, și s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În baza art. 118 lit.e Cod Penal, s-a dispus confiscarea în folosul statului, de la fiecare inculpat a sumei de 211,50 lei.
În baza art.191 au C.P.P. fost obligați fiecare dintre inculpați la câte 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, dintre care câte 300 lei asistență juridică din oficiu la urmărirea penală și la instanța de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații și.
Din actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că temeiurile care au fundamentat arestarea preventivă inițială a inculpatului așa cum au fost expuse în încheierea pronunțată de Judecătoria Corabia la data de 30 septembrie 2009 la luarea acestei măsuri referitor la pericolul social concret pentru ordinea publică, subzistă și în prezent și justifică privarea acestuia de libertate.
Situația de fapt s-a reținut în conformitate cu probele care atestă că sunt dovedite condițiile prev. de art. 143 alin. 1 rap. la art. 148 alin. 1 lit. f Pe C.P.P. de o parte, există nu numai indicii certe ci și probe concludente privind comiterea de către inculpați a faptelor penale de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2.Cod Penal și de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, c, g și alin. 2 lit. b care Cod Penal constituie infracțiuni.
Astfel de probe și indicii temeinice au rezultat din procesul verbal de cercetare la fața locului care a atestat urmele activității infracționale (o ușă deschisă, lipsa unui portmoneu dintr-o geantă de damă, etc.) în coroborare cu corpurile delicte ridicate de la fața locului, anume o pereche de papuci din material plastic de culoare albastru închis ca și cu cele ce au rezultat din declarațiile inculpaților între care inculpatul a recunoscut comiterea faptelor penale în coautorat cu inculpatul, cu acelea ce au rezultat din planșele foto, constând în faptul că inculpatul a indicat modul de pătrundere în domiciliul părții vătămate ca și cu probele reprezentate de faptele similare având la bază multiple condamnări pentru infracțiuni de același gen ce reies din cazierele judiciare ale celor doi recurenți inculpați. In afară de acestea s-a reținut că pentru ambele fapte penale pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani.
Cu privire la condiția pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaților, s-a constatat că este pe deplin dovedită pe baza faptului că inculpații dovedesc în mod cert incapacitatea de a se integra social prin activitatea infracțională prezentă cât și cea rezultând din multiplele lor antecedente penale.
De asemenea s-a reținut faptul că, măsura preventivă a arestării celor doi recurenți inculpați corespunde criteriilor prevăzute de art. 136 alin. 8.C.P.P. In acest sens este incontestabil că scopul măsurilor preventive așa cum este reglementat de art. 136 alin. 1.C.P.P. ( buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea inculpaților de a se sustrage de la procesul penal) nu poate fi realizată decât prin măsura privativă de libertate a arestării preventive întrucât dacă ar fi lăsați liberi, cei doi inculpați în mod cert ar comite noi infracțiuni și prin aceasta ar atenta la ordinea publică. Această măsură preventivă corespunde gradului de pericol social al celor două infracțiuni, antecedentelor lor penale multiple cât și apartenenței celor doi inculpați la un mediu etnic cu un real potențial infracțional.
Evoluția ascendentă a fenomenului infracțional în general și în mod deosebit infracțiunii de genul celei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților, a condus instanța la concluzia necesității privării de libertate a acestora, identificându-se și în prezent existența temeiurilor care au impus arestarea preventivă, măsura având drept scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal conform art. 136.
C.P.P.S- observat astfel că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri preventive nu au încetat și nici nu s-au schimbat neexistând nici o probă în acest sens,în cauză fiind îndeplinite dispozițiile art. 148 iar C.P.P. lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs inculpații și solicitând judecarea în stare de libertate.
Recursurile formulate sunt nefondate.
Instanța a apreciat în mod corect că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, măsura preventivă asigurând și o mai bună desfășurare a procesului penal.
Probele administrate în cauză respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpaților confirmă presupunerea că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Având în vedere considerentele de mai sus Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, va respinge recursul formulat ca nefondat, iar în temeiul art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge recursurile declarate de inculpații și, deținuți în Penitenciarul d e Maximă Siguranță, împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, ca nefondate
Obligă recurenții la câte 120 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 100 lei pentru fiecare reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de 15 ianuarie 2010.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.GC
Gh.
Gh.
IB
15 ianuarie 2010,
C va încasa de la rec.inc. câte 120 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, Membri Doru Filimon, George