Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 392/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 392/
Ședința publică din 3 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul recurent împotriva încheierii penale de ședință din data de 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în baza art. 160 al. 1, 3 Cod procedură penală rap. la art. 3002Cod procedură penală s-a dispus menținerea stării de arest a apelantului inculpat, până la data de 17 aprilie 2008.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul C-S a avut în vedere că temeiurile care au justificat arestarea și menținerea arestării preventive subzistă și în prezent și justifică judecarea inculpatului în stare de arest, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul C-S la data de 20.03.2008 în dosarul nr-, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea încheierii recurate și să se dispună judecarea sa în stare de libertate.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii orale a acestuia s-a învederat că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002.C.P.P. si 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar și declarațiile martorilor, cu atât mai mult cu cât în primă instanță s-a pronunțat o hotărâre de condamnare a acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 alin. 1.Cod Penal și art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. b și lit. d Cod Penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și 33 lit. a Sub Cod Penal acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului).
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea de viol aduce atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv siguranța fizică, demnitatea persoanei, și chiar sănătatea acesteia, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. 2.proc.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b respinge Cod Penal ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei, onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel -,
Red.
Tehnored.CU -11.03.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu