Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 435/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 435/R-MF
Ședința publică din 25 Iunie 2009
Curtea compusă din:
Președinte:dr. - - - președinte instanță
Judecător:dr. - -
Judecător:dr. - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI,este reprezentat de
procuror.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentul, fiul lui și, născut la data de 25 decembrie 1981, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția penală, în dosarul nr-.
Ședința a fost înregistrată potrivit disp. art.304 alin. Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns inculpatul-recurent în stare de arest asistat de avocat ales, în baza delegației de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, potrivit disp. art.172 al.7 Cod procedură penală apărătorul s-a consultat cu recurentul.
Avocat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara. Solicită judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Totodată, face vorbire de ultima decizie a unde se arată criteriile de menținere a stării de arest.
Pericolul pentru ordinea publică trebuie corelat cu date și cu indicii pentru a se demonstra pericolul public, iar măsurile de prelungire și de menținere a stării de arest trebuie să fie rezonabile, întrucât, libertatea este lucrul cel mai de preț, iar în cazul de față, inculpatul se află în stare de arest de mai bine de un an. Măsura arestării preventive ar trebui menținută dacă sunt dovezi că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, ar încerca să influențeze martorii și părțile vătămate, dar inculpatul nu a făcut nimic din toate acestea.
Solicită instanței a se avea în vedere că inculpatul are 4 copii minori de crescut, care nu au resurse materiale în acest moment.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea stării de arest a inculpatului. Apreciază că în speța de față subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul respectiv cel prevăzut de art.148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că pedepsele pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat sunt mai mari de 4 ani, existând probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvântul solicită admiterea recursului și judecarea sa în libertate întrucât nu este vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, și dorește să poată să aibă grijă de copii săi, invocând și motive medicale.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Deliberând, constată:
Prin încheierea din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, printre altele, n baza art.300/2 rap. la art. 160/b Cod pr. penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 25.12.1981, -, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, și s-a respins cererea formulată de acesta, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara.
S-a prorogat discutarea cererii de revocare a măsurii arestării preventive.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr.47D/P/2007 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism - Biroul Teritorial, a fost investită instanța, cu judecarea cauzei penale privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.12 alin.2 lit.a, art. 13 alin.1,3 din Legea nr.678/2001, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.329 alin.1 cu aplic.art.33 lit. a Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul a racolat prin răpire și lipsire de libertate, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe părțile vătămate minore, și, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea cerșetoriei și a prostituției. De asemenea, s-a mai reținut, că același inculpat le-a determinat, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe părțile vătămate (minora) și să se prostitueze în scopul obținerii de foloase materiale în sumă de 120.000 euro și 80.000 RON. Totodată, inculpatul a recrutat împreună cu părinții și frații săi pe C - persoana cu handicap fizic și l-a răpit în seara de 12.03.2008 în scopul exploatării lui ca cerșetor și s-a asociat împreună cu părinții, frații și lui, asociere în cadrul căreia au săvârșit infracțiuni de trafic de persoane, fapte pentru care inculpatul a fost arestat.
Potrivit disp art.300/2 rap. la art. 160/b Cod pr. penală, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Procedând conform acestor dispoziții, tribunalul a apreciat că în speța de față subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul, respectiv cel prevăzut de art.148 lit.f Cod pr.penală, în sensul că pedepsele pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat sunt mai mari de 4 ani, existând probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În raport de art.5 din CEDO și art.23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane și menținerea acesteia se poate dispune atunci când există motive verosimile a se crede că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În speță, consideră tribunalul, pericolul social a fost apreciat atât în raport de gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și în raport cu reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise, întrucât nu pot fi nesocotite realitățile sociale, căci ordinea publică trebuie înțeleasă și ca reacție a cetățenilor în raport de comiterea faptelor de natură penală.
Modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire - caracterul organizat al activității infracționale, împrejurarea că în cauză sunt implicate părți vătămate minore - sunt de natură a crea în opinia publică, în susținerea tribunalului, un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Invocarea de către inculpați a faptului că alte persoană în această cauză sunt cercetate în stare de libertate sau că nu ar încerca să influențeze părțile vătămate în declarațiile date sau să se sustragă judecății, neexistând date în acest sens, sunt situații ce, în aprecierea tribunalului nu au fost primite, deoarece aportul inculpatului a fost mult mai substanțial, comparativ cu ceilalți participanți, avându-se în vedere multitudinea și gravitatea actelor materiale reținut a fi săvârșite de acesta.
In continuare, tribunalul a apreciat, că măsura arestării preventive se impune a fi menținută în continuare și din considerente care se leagă de buna desfășurare a prezentului proces penal care se află încă în faza cercetării judecătorești, cauza dedusă judecății fiind destul de complexă, având în vedere faptul că sunt implicați șase inculpați și șapte părți vătămate, iar în privința acestora din urmă s-a constatat că mai trebuie audiate două dintre ele. Totodată, arată tribunalul, cauza a trenat pe rolul acestuia din motive neimputabile instanței pentru că, în eforturile acestuia de a îndeplini procedura de citare cu acestea (mai ales cu partea vătămată C ), au fost întâmpinate tot felul de dificultăți cauzate de lipsa de informații complete privind domiciliul acestora, dar și de deplasarea lor dintr-un loc în altul.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod pr. penală, a menținut starea de arest a inculpatului, iar pe cale de consecință, a respins cererea formulată de inculpatul, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în esență, casarea încheierii recurate și, pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, întrucât nu sunt probe sau indicii pentru a se demonstra pericolul pentru ordinea publică, durata arestării este mai mare de un an, de asemenea, nu există dovezi că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea martorilor și părților vătămate, la care adaugă și situația sa familială în care arată că are în întreținerea sa 4 copii minori.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acestea nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor urma:
In primul rând, curtea consideră că acele critici vizând inexistența pericolului pentru ordinea publică nu pot fi primite, pentru că în mod corect tribunalul a apreciat că subzistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică, în speță, temeiul prevăzut de art.148 lit.f Cod pr.penală, ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive, având în vedere argumentele nuanțate expuse de tribunal, arătate, de altfel mai înainte, ce demonstrează acest pericol nu numai în raport de dispozițiile legii procesuale penale române, dar și în raport de dispozițiile Convenției Europene, pericol ce se impune a fi raportat și la reacția negativă a colectivității că organele judiciare nu ar acționa suficient de ferm, dacă inculpatul ar fi pus în libertate, împotriva unor astfel de fapte de racolare prin răpire și lipsire de libertate de părți vătămate minore, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea cerșetoriei și a prostituției, extrem de grave presupus a fi săvârșite de inculpat, împreună cu alți inculpați.
Cu referire la durata arestării, în mod corect tribunalul arată că aceasta nu a depășit termenul rezonabil, cauza fiind complexă cu multe părți vătămate și mulți inculpați, care necesită o cercetare judecătorească mai îndelungată, cu atât mai mult cu cât unele din părțile vătămate nu se prezintă la proces, existând dificultăți în citarea acestora, părți ce urmează a fi audiate.
De asemenea, nu poate fi reținută nici critica vizând faptul că inculpatul odată pus în libertate nu va influența aflarea adevărului, precum și cealaltă critică cu privire la situația că tribunalul nu a luat în considerare și situația sa familială, având în vedere cei 4 copii minori ce-i are în întreținere, deoarece aceste critici exced obiectului cauzei, identificat numai cu menținerea arestării preventive ce se impune a fi analizată riguros numai în baza prevederilor legale incidente, așa cum rezultă, de altfel, din considerentele mai sus exprimate.
Așa fiind, cum nu mai există nici alte motive care invocate din oficiu ar atrage reformarea hotărârii atacate, curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge recursul introdus ca nefondat, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.epnală, va obliga recurentul-inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25 decembrie 1981,.-, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.3
Jud.fond
7 iulie 2009
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Constantin Duțescu