Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 444/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 444/R/2008
Ședința publică din 1 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Rodina judecător
JUDECĂTORI: Monica Rodina, Ana Covrig Luminița Hanzer
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin
PROCUROR -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații și, deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 18 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat N din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar și inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpatul arată că a formulat recurs împotriva menținerii măsurii arestării preventive, susținând că în acest dosar au fost audiați un număr foarte mare de martori, care însă nu-l acuză în niciun fel. a probă din dosar este declarația sa. Dorește să fie înlocuită măsura arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate. Se obligă să respecte măsurile dispuse de instanță.
Inculpatul precizează că se află în arest de aproape doi ani de zile și va mai acest proces. Solicită să fie judecat în stare de libertate, eventual să se dispună măsura obligării de a nu părăsi țara.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatului arată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în ceea ce-l privește pe acest inculpat, sunt cele prev. de art. 148 lit. a și f proc.pen.
Referitor la primul temei, respectiv cel prev. de art. 148 lit. a pr.pen. apreciază că acesta nu mai subzistă. S-a reținut că inculpatul s-ar sustrage de la urmărire penală, însă acest temei s-a epuizat prin finalizarea urmăririi penale și înaintarea dosarului instanței de fond. Se poate vorbi de sustragere de la cercetarea judecătorească sau de la executarea pedepsei. Art.148lit.a proc.pen. vizează existența unor date, însă nu se poate spune că există date potrivit cărora inculpatul urmărește sustragerea de la cercetarea judecătorească. Se află de aproape doi ani în stare de arest preventiv, și-a asumat o parte din vină. Din actul de sesizare a instanței rezultă că există toate elementele necesare a determina o reținere a circumstanțelor atenuante. în libertate, inculpatul ar avea tot interesul să participe la procesul penal. Dacă se verifică în dosarul penal, rezultă că inculpatul nu a fost citat legal până în momentul reținerii sale de către organele de poliție. Din momentul în care s-a început urmărirea penală împotriva sa și s-a dispus reținerea, nu exista nicio dovadă de citare, de la vechiul domiciliu întorcându-se dovada cu mențiunea - destinatar mutat. Apreciază că temeiul prev. de art. 148 lit. a proc.pen. nu mai subzistă.
Referitor la temeiul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. arată că în practica judiciară se statuează asupra factorului timp ca și element de diminuare în ceea ce privește impactul negativ asupra societății a faptelor săvârșite de inculpat. Dacă organul de urmărire penală a reacționat cu promptitudine, după 29 de luni trebuie să ne aplecăm asupra a ceea ce s-a întâmplat și în ce măsură punerea în libertate a inculpatului ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică. În această cauză există peste 40 de audieri, toate părțile vătămate audiate până în acest moment nu numai că nu fac referire la inculpat că ar fi săvârșit manopere dolosive, dar circa 8% nici nu l-au văzut. S-a reținut că unul dintre motivele pentru care nu se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive este acela că, inculpatul ar bântui prin țară căutând oportunități. Inculpatul nu are antecedente penale. Faptul că nu are contract de muncă nu poate fi considerat de instanță ca o circumstanță agravantă, în condițiile în care aproximativ 7% din populația țării nu are loc de muncă. Consideră că această abordare este destul de periculoasă. Dincolo de lipsa oricăror antecedente penale, inculpatul are un copil minor, are bunuri sechestrate. Este o cauză care va mai fi pe rolul instanțelor mult timp, ajungându-se astfel la transformarea arestării preventive într-o executare efectivă a pedepsei. Starea de libertate este o regulă, care se înlătură atunci când se consideră că persoana o poate prejudicia. O persoană care nu a avut de-a face cu sistemul judiciar, în doi ani de zile de arest preventiv a tras învățămintele necesare. Se poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În caz de încălcare a obligațiilor impuse de instanță, se poate lua din nou măsura arestului preventiv, aceasta fiind garanția pe care o are instanța de judecată.
Apărătoarea aleasă a inculpatului arată că, își însușește concluziile colegului său, cu unele particularități. Solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii penale atacate și rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Apreciază că nu mai subzistă temeiurile prev. de art. 148 lit. a și f pr.pen. Nu există nicio încunoștiințare, nicio citație de la adresa inculpatului cum că s-a început împotriva sa urmărirea penală. Acesta și-a schimbat domiciliul în urmă cu 5 ani de zile, dar nu s-a operat la Biroul de Evidență Informatizată a Populației. Susține că scopul măsurii arestului preventiv nu este de a-l sancționa pe inculpat, raportat la art. 23 din Constituție și potrivit jurisprudenței CEDO. Apreciază că s-a depășit cu mult termenul rezonabil al unei detenții provizorii. Precizează că, dacă la momentul când s-a luat măsura arestării preventive au existat probe că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, prin trecerea unui interval de timp, acest pericol s-a estompat. Inculpatul a avut o atitudine constantă prin declarațiile date, nu a negat participarea sa la săvârșirea infracțiunii. Solicită să se observe că nu mai subzistă temeiurile arestării. De asemenea, apreciază că nu există probe certe din care să rezulte că menținerea măsurii arestului preventiv este imperios necesară.
În concluzie, solicită revocarea măsurii arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați ca nefondate, în temeiul art. 38515alin.1 lit. b proc.pen. Ambii inculpați sunt trimiși în judecată pentru un număr mare de acte materiale, 19 și, respectiv 14 acte materiale și pentru constituirea unui grup infracțional organizat. S-a reținut un prejudiciu de 15, respectiv 14 miliarde lei - Rol în sarcina inculpaților. Au acționat pe teritoriul mai multor județe. Au săvârșit infracțiunile prin prezentarea de identități false.
Apreciază că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, cele prev. de art. 148 lit. a și f proc.pen. inculpații s-ar putea sustrage de la judecată.
Susține că durata termenului rezonabil al detenției preventive, trebuie apreciată raportat la elementele concrete ale cauzei, la natura infracțiunii. În prezenta cauză nu s-a depășit un termen rezonabil. Se impune în continuare menținerea măsurii arestului preventiv.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul în replică, precizează că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals și fals privind identitatea.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate, măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Se poate dispune rearestarea lui în cazul în care și-ar încălca obligațiile impuse de instanță.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Prin încheierea penală din 18 iunie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 160/b alin. 3, 4 rap. la art.300/2 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații ( fiul lui și, născut la 09.11.1971), (fiul lui Romi și, născut la 24.01.1973) și ( fiul lui și, născut la 12.11.1973), toți aflați în Penitenciarul Gherla, măsură ce a fost menținută și, totodată, s-au respins cererile inculpaților și, de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public - - Serviciul Teritorial Cluj, au fost trimiși în judecată, arestați preventiv, inculpații pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. de art. 7 a1.1 și 3 din 39/2003, cu aplicarea art.37 lit a Cod Penal; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 a1.l, 2, 3 și 5 cu aplicarea art 41 a1.2 și 37 lit a Cod Penal; fals privind identitatea în formă continuată, prev. de art. 293 a1.1, cu aplicarea art 41 a1.2 Cod Penal și art.37 lit a Cod Penal, totul cu aplicarea art.33 lit a Cod Penal; pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. de art. 7 a1.1 și 3 din 39/2003, cu aplicarea art.37 lit a Cod Penal; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 a1.1, 2, 3 și 5 cu aplicarea art 41 a1.2 și 37 lit a Cod Penal; fals privind identitatea în formă continuată prev. de art. 293 a1.l cu aplicarea art 41 a1.2 Cod Penal și art.37 lit a Cod Penal, totul cu aplicarea art.33 lit a Cod Penal, cu aplicarea art.9 a1.2 din 39/2003 și art.18 din 508/2004;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave prev. de art. 7. 1 și 3 din 39/2003; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 a1.l, 2, 3 și 5 cu aplicarea art 41 a1.2 Cod Penal, totul cu aplicarea art.33 lit a Cod Penal, cu aplicarea art.9 a1.2 din 39/2003 și art.18 din 508/2004.
Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor trei inculpați, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpații, și, respectiv cele prev. de art. 143.pr.pen. în sensul că există probe certe că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați.
Probele amintite constau în declarațiile inculpaților din faza de urmărire penală și de judecată, declarațiile reprezentanților părților vătămate și ale martorilor audiați în faza de urmărire penală, unii dintre aceștia fiind reaudiați și în faza de judecată, și și-au menținut declarațiile date iniția1. De asemenea, la dosarul cauzei sunt înscrisuri care reprezintă date ce se subsumează noțiunii de indicii de vinovăție, etc.
Instanța a reținut că, dincolo de contribuția ce particularizează activitatea fiecărui inculpat în parte, care va fi cuantificată înprocesulindividualizării judiciare apedepselor,dacă inculpații vor figăsițivinovați, se poate spune, fără echivoc, că în cauză există date, care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală. Este și firesc ca inculpații să nu aibă o contribuție egală la consumarea faptelor, atât timp cât aceștia sunt cercetați și pentru săvârșirea infracțiunii de constituie a unui grup infracțional organizat, urmată de comiterea unei infracțiuni grave, în cadrul căruia fiecare avea un rol bine determinat.
Prin urmare, din probele mai sus enumerate pe scurt, reiese că în cauză există motive plauzibile de a crede că inculpații au comis fapte prevăzute de legea penală. Motivele plauzibile, în sensul practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, există atunci când din circumstanțele particulare ale cauzei, pe baza unor date autentice, poate fi convins un observator independent, că este posibil ca inculpații să fi comis faptele deduse judecății.
De asemenea, există în cauză și temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. a Cod procedură penală, în sensul că inculpații au fugit ori s-au ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, pentru considerentele în detaliu explicitate în încheierea anterioară de menținere a măsurii arestării preventive.
Este real că, un asemenea temei de arestare nu este perpetuu, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în faza de judecată. Nu mai puțin real este însă că, există perspectiva sustragerii de la judecată a inculpaților, în condițiile în care s-au sustras și de la urmărire penală, ori chiar de la executarea pedepsei, în condițiile în care riscă pedepse destul de aspre, în condițiile în care vor fi găsiți vinovați și condamnați.
În privința temeiului prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, instanța a constatat că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina celor trei inculpați sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin însăși periculozitatea faptelor deduse judecății, prin modalitatea în care inculpații au acționat conjugându-și "eforturile" în realizarea scopurilor urmărite.
Acțiunile cu caracter infracțional au fost deosebit de ample, inculpații organizându-și activitatea într-un mod elaborat, fiecare având în grupul constituit roluri clare și precis determinate.
Nu în ultimul rând are relevanță și aspectul că activitatea "comercială" desfășurată de către inculpați a căpătat amploare, prin reunirea la acest dosar a dosarului nr-, în care inculpații sunt cercetați pentru un număr de 14 acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni continuate.
Acest temei de arestare este în concordanță cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a admis că pentru protejarea ordinii publice, în cazul unor infracțiuni de o anumită gravitate, și ținând seama de o reacție particulară a opiniei publice, care poate fi tulburată, se poate impune detenție preventivă a autorilor, dar numai pe un termen limitat, în funcție de particularitățile cauzei (a se vedea în acest senscauza Letellier contra Franței,Hotărârea nr.207 din 26 iunie 1991).
Pe de altă parte, dar în contextul în care se justifică prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că inclusiv starea materială precară a inculpaților (a se vedea cauza"Barfuss contra Republicii", Hotărârea din 31.07.2000), și, spunem noi, lipsa lor de pregătire profesională specializată, reprezintă motive temeinice pentru privarea lor de libertate. În sensul celor mai sus evidențiate, sunt și referatele de evaluare psiho - socială efectuate de Serviciile de Probațiune din cadrul de la ultimele domicilii legale ale inculpaților, inclusiv inculpatul.
Deși nu s-a considerat important să se sublinieze până în acest moment, în cazul inculpatului, temeiurile de arestare preventivă fiind probabil mai evidente decât în cazul celorlalți doi inculpați, față de cele invocate de către acesta, cum că încheierea din data de 14.05.2008, nu ar fi motivată în ceea ce-l privește, aspect nereal de altfel, faptul că inculpatul amintit are emise mai multe mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, de către diverse instanțe din țară, este un motiv în plus a constata că punerea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, și nu constituie, în sine, un fundament pentru revocarea măsurii arestării, dispuse față de persoana sa.
S-a mai arătat de către apărare că nu este important, și nu este un impediment legal pentru punerea în libertate a inculpaților, cel puțin în cazul lui, faptul că aceștia nu au un loc de muncă, întrucât în anul 2008, când România a ieșit de mult din epoca comunistă, există ajutoare sociale acordate de către stat, din care să se întrețină. Instanța nu a fost de acord cu această apărare, întrucât munca este o valoare unanim recunoscută de către toate societățile contemporane civilizate, nu numai de către cele cu o orânduire socialistă ori comunistă, în plus, pentru acordarea unor ajutoare sociale, este necesară îndeplinirea unor anumite condiții, pe care inculpatul nu le îndeplinește în momentul de față.
Inculpatul a mai arătat că în dosarul Curții de APEL CLUJ, în care s-a judecat recursul împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Cluj la data de 14.05.2008, prin care s-a menținut măsura arestului preventiv, a depus un precontract de muncă, cu o societate comercială, în situația în care va fi pus în libertate, urmează să fie angajat de acea societate, în calitate de conducător auto. Instanța a verificat acest aspect și este real. Însă nu putem comenta în legătură cu validitatea unui asemenea contract, decât că o asemenea convenție este unaintuitu personae,și este discutabil în ce condiții a fost încheiată, când inculpatul a fost încarcerat, și cât de serios poate fi un asemenea angajament, cât timp angajatorul nu a discutat și nu a negociat direct cu inculpatul condițiile de muncă și obligațiile reciproce decurgând dintr-un asemenea contract.
Inculpatul a mai arătat că în același dosar, a depus o adeverință din care rezultă că după liberare ar locui în com., jud. T, împreună cu soția sa și copilul pe care îl au împreună, în casa proprietatea părinților soției. Instanța a constatat însă că, inculpatul nu are stabilit domiciliul în acea comună, astfel încât nu s-ar putea lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, iar în ceea ce privește luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, instanța a apreciat că această măsură nu este oportună la acest moment, dat fiind modul de viață al inculpatului înainte de arestarea sa preventivă, de a "voiaja" prin țară, urmărind diverse "combinații"- într-un limbaj de argou, ceea ce înseamnă afaceri mai mult sau mai puțin oneroase, mai mult sau mai puțin licite.
Acestea sunt motivele pentru care nu poate fi înlocuită măsura arestului preventiv în acest moment, în cazul inculpatului, cu aceea a obligării de a nu părăsi țara.
Situația este quasi identică și pentru inculpatul, care nu mai domicilia efectiv la adresa cunoscută de către organele de evidență a populației, iar traiul, la întâmplare, prin țară, este, cel puțin în cazul inculpatului, modul lui normal de existență, care-l predispune la comiterea unor fapte de natură penală, aspecte evidențiate cu prisosință de referatul de evaluare psiho-socială. Din aceste considerente, perspectivele de monitorizate ale inculpatului sunt extrem de limitate.
Este real că, de la arestarea inițială a celor trei inculpați a trecut aproximativ un an și opt luni, însă având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența CEDO în definirea caracterului rezonabil al duratei unei măsuri preventive, cum ar fi complexitatea anchetei penale, numărul inculpaților, al părților vătămate și al martorilor chemați să depună în cauză, a celor a căror audiere este în continuare necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, s-a apreciat că durata arestării preventive a inculpaților nu a depășit o limită, care să o poată caracteriza în continuare ca și rezonabilă.
În aceeași ordine de idei, Curtea Europeană a arătat că procedura în materia cauzelor care vizează grupuri infracționale organizate, este incontestabil un factor ce atrage o investigație complexă și de lungă durată.
În același context, este relevantă și poziția apărării, care la ultimele termene de judecată s-a opus vehement audierii unor martori, pe care, până la momentul prezentării lor în instanță, i-a considerat deosebit de relevanți și au fost citați cu mandat de aducere chiar la solicitarea expresă a apărării.
În sensul duratei rezonabile a măsurii arestului preventiv, s-a mai precizat că în cauze oarecum similare, revocarea măsurii arestului a intervenit la circa 2 ani și 2 luni de la arestarea inculpatului (a se vedea dosarul - al Tribunalului Cluj ).
Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal.
Pentru aceleași considerente și în temeiul art. 139 alin.1 Cod procedură penală, instanța a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, formulate de către inculpații și.
Împotriva încheierii, mai sus arătate, în termen legal au declarat recurs inculpații și, cererile de recurs nefiind motivate în scris, însă, în fața instanței, inculpații au arătat că doresc cercetarea lor în stare de libertate, întrucât nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind arestați de un timp îndelungat, în condițiile în care procesul se poate prelungi. În subsidiar, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Apărătorii inculpaților au susținut pe larg cererile acestora, solicitând casarea încheierii atacate și, revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților și punerea lor în libertate, iar în subsidiar, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
S-a arătat, în esență, pentru inculpatul că, temeiurile arestării nu mai subzistă, respectiv, cel prev. de art.148 lit. a pr.pen. s-a epuizat odată cu finalizarea urmăririi penale și înaintarea dosarului la instanță, iar pentru o eventuală sustragere a inculpatului de la judecată sau executarea pedepsei, nu există date în cauză.
Nu mai subzistă nici temeiul prev. de art.148 lit. f pr.pen. întrucât, pericolul pentru ordinea publică, pe care l-ar fi prezentat la un moment dat lăsarea în libertate a inculpatului, s-a diminuat odată cu trecerea timpului, inculpatul fiind arestat de aproximativ 29 de luni. Cauza este complexă, cercetarea este posibil să mai dureze mult timp, iar față de stadiul anchetei, se poate aprecia că, lăsarea în libertate a inculpatului, nu mai are cum să influențeze buna derulare a procesului.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, în esență, au fost invocate aceleași motive, cu mențiunea că în cazul acestuia, temeiul prev. de art. 148 lit. a pr.pen. nu a existat nici la momentul arestării, nefiind la dosar dovezi că, acesta ar fi fost încunoștințat în vreun fel de începerea cercetărilor împotriva sa și că, în aceste condiții, s-ar fi sustras de la urmărirea penală.
S-a depășit termenul rezonabil al unei detenții provizorii, așa cum a fost el definit în jurisprudența CEDO, iar pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului și-a redus dimensiunile sau chiar s-a estompat, prin trecerea unei perioade îndelungate de timp de la data arestării.
Verificând încheierea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și 385/6 alin.3 pr.pen. Curtea constată nefondate recursurile în cauză, pentru considerentele, ce se vor arăta în continuare.
Inculpații și au fost trimiși în judecată, alături de inculpatul, prin rechizitoriul Ministerului Public - - Serviciul Teritorial Cluj, emis la data de 11 decembrie 2006 în dosar nr. 62/D/P/2006, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. de art. 7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin.1, 2, 3 și 5 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, iar inculpatul și pentru infracțiunea de fals privind identitatea în formă continuată, prev. de art. 293 alin.1, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, în cazul său fiind reținute și dispozițiile art.37 lit. a pen. iar pentru ambii, dispozițiile art.33 lit. a Cod penal, art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003 și art.18 din Legea nr.508/2004.
S-a reținut în sarcina inculpaților că, în perioada aprilie-iulie 2006, au format un grup structurat, alcătuit din mai multe persoane, ce a existat pentru o perioadă bine determinată și a acționat în mod coordonat, în numele C-N, în scopul comiterii mai multor înșelăciuni, ceea ce, în aceeași perioadă s-a și realizat, respectiv, s-au prezentat sub identități false, în calitate de reprezentanți ai societății, mai sus amintite și au indus în eroare mai multe societăți comerciale de pe raza județelor C, B N și S, aproximativ 19, de la care au achiziționat mărfuri de diferite sortimente, pentru plata cărora, ( care s-a prezentat în mod repetat, în perioada aprilie-mai 2006, la Oficiul Registrului Comerțului C, la Banca Transilvania și la Banca - sucursalele din C-N, sub identitatea falsă de și a folosit în aceste împrejurări o carte de identitate falsă, dar având aplicată fotografia sa) a emis file cec și bilete la ordin, deși toți știau că, pentru valorificarea lor nu exista acoperirea necesară, în scopul obținerii de beneficii materiale injuste. Urmare a acestor activități ilicite, potrivit susținerilor personale, inculpații se pare că au obținut aproximativ: 100.000 euro ( ), 25.000 euro și 130 milioane lei - Rol ( ) și 420 milioane lei - Rol ( ).
Inculpatul a fost arestat la 22 septembrie 2006, prin încheierea penală nr. 124/C/2006 a Tribunalul Cluj, iar inculpatul a fost arestat la 21 septembrie 2006 prin încheierea penală nr. 123/C/2006 a Tribunalul Cluj, pentru ambii inculpați, temeiurile arestării fiind cele prev. de art.148 lit. a și f pr.pen. respectiv, inculpații au fugit și s-au ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală și, au comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a celor doi inculpați a fost prelungită succesiv până la 16 decembrie 2006, iar ulterior trimiterii acestora în judecată, s-a menținut succesiv de către instanța investită cu soluționarea fondului.
În același mod a procedat instanța și la termenul din 18 iunie 2008, când în virtutea dispozițiilor art.300/2 rap. la art.160/b pr.pen. în mod întemeiat a constatat că, temeiurile care au determinat arestarea celor doi inculpați impun în continuare privarea lor de libertate.
Pentru aceasta, în primul rând, s-a constatat în mod corect că, temeiurile arestării subzistă.
Într-adevăr, în cauză continuă să existe indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 143.proc.pen. și în înțelesul art.68/1 pr.pen. respectiv date, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt judecați, în acest sens fiind, așa cum a arătat și instanța, declarațiile reprezentanților părților civile; declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale, precum și în faza de judecată; declarațiile inculpaților, care în cursul urmăririi penale au recunoscut, în mare, activitatea infracțională reținută în sarcina lor; înscrisuri, etc.
Totodată, rezultă din actele dosarului că în mod temeinic s-a reținut incidența în continuare a cazului de arestare prevăzut de art. 148 lit. a pr.pen.
Astfel, inculpatul a fost depistat în gara Z în 21 septembrie 2006, în timp ce intenționa să părăsească această localitate, având asupra sa două cărți de identitate false pe care intenționa să le folosească, potrivit propriilor declarații, pentru procurarea de bunuri de la un magazin Altex, iar inculpatul, a fost identificat și prins în B în 25 septembrie 2006, la dosarul de urmărire penală existând acte întocmite de organele de poliție, din care rezultă că inculpații au încercat să se sustragă urmăririi penale.
Acest caz de arestare - inculpații au fugit și s-au ascuns în scopul sustragerii de la urmărire penală - este cert că există, fiind neîntemeiate susținerile inculpaților că un asemenea temei nu mai există odată cu finalizarea urmăririi penale.
Cazul de arestare există, nu poate dispare pur și simplu prin trecerea într-o altă fază a procesului penal, când, așa cum susțin inculpații, nu sunt date că vor încerca să se sustragă și judecății.
Ceea ce se poate pune în discuție nu este existența acestui caz de arestare ci, eventual, cât de actual mai este acesta sau, mai exact, raportat la faza procesuală în care ne aflăm, dacă acest caz mai impune sau nu, privarea de libertate a inculpaților.
, acest caz - în varianta de la data arestării, prevăzută în teza Iaa rt.148 lit. a pr.pen. - nu poate fi luat în discuție pentru susținerea menținerii arestării, însă, coroborat cu subzistența și a cazului de arestare prev. de art.148 lit. f pr.pen. precum și cu teza II celui dintâi text de lege - existența datelor că inculpații vor încerca să se sustragă de la judecată- aduce argumente suficiente în sprijinul necesității menținerii stării de arest.
Faptul că inculpații s-au sustras de la urmărire penală, că sunt cercetați pentru infracțiuni grave, pentru care riscă pedepse mari, în situația în care vor fi găsiți vinovați - sunt elemente care se circumscriu existenței datelor, temerii că inculpații vor încerca să se sustragă și de la judecată.
În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f proc.pen. se constată, de asemenea, că cerința cuprinsă în teza Iaa cestui articol (referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații ) este îndeplinită, pedeapsa legală fiind mai mare de 4 ani închisoare.
Relativ la pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, pentru a se stabili existența acestei condiții, se are în vedere pericolul social al infracțiunii de a cărei comitere este bănuit inculpatul, fiind însă imperios necesară și existența altor date, care să convingă judecătorul că, pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a acestuia, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie analizate izolat, ci interdependent.
În speță, inculpații sunt judecați pentru fapte deosebit de grave, de pericol și rezultat, sancționate de legea penală, pericolul concret pentru ordinea publică fiind evidențiat de: natura și gravitatea infracțiunilor presupus comise de inculpați; amploarea activității infracționale, prin modul elaborat de comitere, numărul mare de părți vătămate, prejudiciile produse; rezonanța socială a faptelor, constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială, dacă împotriva presupușilor autori ai unor fapte periculoase, organele de stat nu acționează suficient, inducând ideea că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Este adevărat că, odată cu trecerea timpului, dimensiunile acestui pericol tind să se reducă, însă, și acest proces nu se realizează în mod automat, prin simpla curgere a timpului ci, în funcție și de amploarea, intensitatea inițială a acestui pericol.
Ori în speță, față de tipul de valori sociale ce au fost vizate prin activitatea inculpaților, prejudiciile produse unui număr mare de societăți comerciale și, drept urmare, nivelul perturbării activității economice pe un anumit segment - justifică aprecierea că, acest pericol încă există și nu poate fi ignorat în procesul de apreciere a oportunității menținerii arestării preventive.
Durata arestării preventive a inculpaților, care în cauză este de aproape 2 ani, nu este un motiv, care, singur, să impună revocarea arestării sau înlocuirea măsurii preventive, în condițiile în care există alte motive legitime de menținere a arestării, această durată având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Chiar și prin jurisprudența CEDO s-a stabilit că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii, trebuie să se facă în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte. S-a subliniat că, la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției preventive, trebuie avute în vedere: complexitatea cauzei, numărul părților din proces, aspectul dacă inculpații au prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării, cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare.
În speța de față, în mod corect s-a apreciat că nu s-a depășit un termen rezonabil al detenției inculpaților, raportat la natura, gravitatea concretă, multitudinea și complexitatea faptelor ilegale, numărul ridicat al părților, poziția apărării care, la ultimele termene s-a opus audierii unor martori, care au fost solicitați chiar de apărare - aspecte care impun o perioadă de timp mai îndelungată pentru administrarea tuturor probelor și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Așa fiind, Curtea concluzionează că, în mod judicios s-a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive dispusă față de inculpați, menținându-se întemeiat și argumentat această măsură pentru buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, recursurile în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b pr.pen.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. vor fi obligați inculpații să plătească fiecare în favoarea statului, suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (fiul lui Romi și născut la 24 ianuarie 1973) si (fiul lui și născut la 12 noiembrie 1973) ambii arestați in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 18 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată in dosarul nr-.
Obligă pe inculpați să plătească fiecare în favoarea statului, suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 01.07.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
plecată în
semnează președintele
completului
Red./
4 ex./10.07.2008
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina, Ana Covrig Luminița Hanzer
