Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 468/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 468
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Silviu Anti
Grefier -- -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă --
Biroul Teritorial Bacău -reprezentat legal de procuror
*
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpațiiși,împotriva încheierii din data de 03.07.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat, asistat de avocat ales și recurentul-inculpat, asistat de avocat ales, ambii inculpați aflați în stare de arest.
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Fiind întrebați recurenții-inculpați au arătat că își mențin recursurile declarate.
Nefiind alte cereri de formulat s-au constatat recursurile în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales, pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, față de nelegalitatea și netemeinicia încheierii pronunțate, pentru nemotivarea acesteia în mod concret. Astfel, că în temeiul art.385/15 al.2 lit.c pr.penală solicită casarea încheierii și trimiterea spre rejudecare întrucât nu au fost respectate dispozițiile art.385/9 al.9 pr.penală.
Precizează că motivarea instanței de fond vizează pe ambii inculpați și nu în mod separat, pentru fiecare inculpat, potrivit dispozițiilor CEDO.
De asemenea, Curtea a recomandat tribunalului să aibă în vedere și acest aspect, dar s-a motivat încheierea incorpore. Sub aceste aspecte încheierea este și netemeinică, invocând practică judiciară, cauza Mihuț contra României, pentru încălcarea art.5 din CEDO.
Apreciază că nu se impune menținerea stării de arest față de inculpat fără justificare, se putea înlocui măsura preventivă cu una din cele prevăzute la art.145/1 pr.penală, față de nemotivarea instanței în mod concret și pentru încălcarea dispozițiilor art.5 din CEDO. Nu există probatoriu în cauză, nici riscul presiunii asupra martorilor, nu se poate reține că există rezonanță sau atingere ordinii publice prin lăsarea inculpatul în stare de libertate, iar condițiile art.148 nu sunt îndeplinite, întrucât nu sunt probe în acest sens. Mai mult instanța de fond nu a motivat la prezent ci la situația de fapt, chiar dacă faptele comise sunt cu grad de pericol social ridicat, totuși față de art.12 și 13 din Legea nr. 678/2000 nu există pericol pentru ordinea publică în prezent, iar parchetul trebuia să aducă elemente noi, să facă dovada că inculpatul cunoștea acea parte vătămată minoră.
Mai arată că inculpatul locuia împreună cu părțile vătămate în Spania, deci nu se poate reține că le exploata, nu el a fost cel care negocia cu angajatorul din Spania. A se avea în vedere și situația personală a inculpatului, actele medicale depuse, fiica sa este bolnavă, are sindromul, a avut o tentativă de suicid, motiv pentru care se impune prezența inculpatului în familie,mai ales că nu pot primi pensia de întreținere, întrucât titularul este inculpatul.
În principal, solicită revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu una din cele prevăzute de art.145/1 pr.penală.
Avocat ales, pentru recurentul-inculpat, invocă ca practică judiciară- cauza Mihuț contra României, cu privire la obligația instanței de a motiva luarea măsurii pentru fiecare inculpat separat, nu stereotip, iar condițiile menționate în motivare nu se justifică. Apreciază că nu se impune menținerea în continuare a stării de arest, nici după casare nu s-a făcut o analiză individuală pentru fiecare inculpat, existența pericolului concret.
Precizează că inculpatul nu a exploatat părțile vătămate, a muncit la cu acestea. Nu sunt în cauză în prezent indicii temeinice că inculpații ar prezenta pericol public, au fost încălcate dispozițiile art.5 al.3 din CEDO.
Solicită în concluzie, admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond revocarea măsurii arestării preventive, înlocuirea acesteia cu cea a obligării de a nu părăsi țara, aplicarea art.160 al.2 pr.penală.
Procurorul, în temeiul art.385/15 al.1 pr.penală, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, menținerea încheierii pronunțate ca fiind legală și temeinică.
Recurentul-inculpat, în cuvântul său, lasă soluția la aprecierea instanței.
Recurentul-inculpat,în cuvântul său, se raliază concluziilor puse de apărător.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 03.iulie.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive, precum și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulate de inculpații și prin apărători, iar în temeiul art.300/2, cu art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a celor doi inculpați.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.160/b Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive și dacă constată că arestarea preventiva este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventiva au încetat sau nu mai există temeiuri noi care să justifica privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, revocarea măsurii și punerea de îndată în libertate a inculpatului
Analizând acest text de lege prin prisma dispozițiilor art.300/2 Cod procedură penală și raportat la actele și lucrările dosarului tribunalul apreciază că măsura arestului preventiv privind pe cei doi inculpați este legală și temeinică și se impune menținerea acesteia pentru următoarele considerente:
Potrivit jurisprudenței detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșirea a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburata liniștea publică.
nr. R(80)11 Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct.3 că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o noua infracțiune gravă. Pct.4 al recomandării specifică în plus că dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși, justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă. Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor și lucrărilor dosarului instanța constată că la dosarul cauzei există dovezi certe privind existența unuia dintre pericolele apreciate, atât de Codul d e procedură penală, Constituția României, cât și de nr. R(80)11 Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei, ca fiind justificative pentru prelungirea măsurii arestului preventiv și anume comiterea unor infracțiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natură să pericliteze bunul mers al societății civile.
Din probele administrate până la această dată în cauză rezultă indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa încât judecarea acestora în stare de libertate, raportat la gravitatea faptelor comise și la influența pe care o au nu ar face decât să impieteze asupra desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Probatoriul administrat în cauză până în acest moment evidențiază faptul că inculpatul și nepotul acestuia, inculpatul, sunt persoane fără ocupație, care au luat hotărârea de a-și asigura venituri pentru sine și familiile lor, într-un mod facil, dar ilegal, din exploatarea prin muncă și/sau cerșetorie a persoanelor nevoiașe, dispuse să accepte să se deplaseze împreună cu ei într-o țară străină, în baza unor promisiuni mincinoase de angajare.
În realizarea acestei rezoluții infracționale inculpații și au desfășurat activități specifice de căutare a potențialelor victime, sens în care s-au deplasat în mai multe comune de pe raza mun. B, unde și-au făcut cunoscută așa zisa "ofertă de muncă" promițând un salariu de 45 de euro pe zi, program normal de lucru, hrana și cazarea asigurate de angajatorul din Spania, avansarea cheltuielilor necesare deplasării în străinătate, au reușit să inducă în eroare un număr de 13 persoane, care s-au arătat dispuse să lucreze în această țară.
Pentru a da o aparență de veridicitate acestei oferte,actele dosarului relevă că inculpatul, speculând starea educațională și socială a victimelor, a apelat la serviciile autorităților locale din această comună, întocmind o "declarație angajament" în care erau consemnate datele personale de identitate, condițiile de muncă pe care se angaja să le ofere, document pe care a fost aplicată, în condiții neelucidate până în prezent, ștampila Primăriei și o semnătură indescifrabilă din partea acestei instituții.
Acest înscris a fost prezentat părților vătămate ca reprezentând un contract de muncă, deși nici unul dintre inculpați nu a fost autorizat, conform Legii nr.156/2000, să îndeplinească atribuții de agenți de ocupare a forței de muncă, pentru a desfășura activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate.
Astfel, împreună cu inculpații au acceptat să se deplaseze să muncească în Spania în condițiile expuse de aceștia verbal și atestate scriptic, părțile vătămate:, - în vârstă de 16 ani, și Cupaș.
Inculpații și s-au ocupat de asigurarea mijlocului de transport, sens în care au apelat la serviciile numitului "", identificat din cercetări în persoana numitului, posesorul unui autoturism înmatriculat în Spania, identificat din cercetări ca fiind marca "Renault" de culoare albă, cu nr.de înmatriculare cu care la data de 04.09.2008 s-au deplasat în comuna, județul B, de unde au preluat părțile vătămate care odată ajunse în Spania, au realizat că inculpații și nu aveau posibilități de angajare, nelucrând vreme de aproximativ trei săptămâni, iar ulterior au fost repartizați să lucreze la diferite munci în agricultură: recoltat struguri, ardei iuți, măsline, mutați dintr-un loc într-altul, constatând o discrepanță evidentă între condițiile promise privind salariul, felul muncii, programul de lucru, asigurarea cazării și a mesei, și cele reale.
Aici au fost repartizați să muncească la recoltat ardei, ocazie cu care au constatat încă o dată că promisiunile făcute de inculpați în țară erau în mod vădit și flagrant încălcate. Astfel, cultura era de ardei iuți și nu de ardei capia, iar conform exigențelor patronului spaniol dintre aceștia trebuiau culeși doar ardeii roșii (ajunși la maturitate), sacii normați aveau capacitate dublă față de cea fixată inițial, condiții în care norma stabilită de inculpați și nicidecum de patronul spaniol, nu putea fi realizată de nici o persoană, deși lucrau de dimineața și până seara, zi de zi, chiar și duminicile.
La un moment dat, la aproximativ 2 luni de zile, între inculpați a intervenit o dispută legată de modul de împărțire a banilor obținuți de părțile vătămate, urmare a muncii prestate, finalizată prin plecarea inc. și abandonarea părților vătămate în "grija" inculpatului.
Sub supravegherea acestui inculpat, în aceleași condiții, părțile vătămate au continuat să lucreze la ferma de ardei până la terminarea recoltei, fără a fi însă remunerate pentru munca prestată.
s-a evidențiat faptul că patronul spaniol plătea inculpatului câte 40 de euro/zi pentru fiecare muncitor, însă inculpatul refuza să le dea sumele de bani cuvenite acestora sub diferite pretexte, nejustificate.
Ulterior, inculpatul a transferat părțile vătămate într-o altă locație, repartizându-le să muncească la cules măsline.
În acest sens, inculpatul s-a ocupat de găsirea unui loc de cazare - un imobil compus din două încăperi, o cameră și un hol, fără nicio utilitate (grup sanitar, bucătărie) sau dotare corespunzătoare unui spațiu de locuit, astfel încât părțile vătămate au fost nevoite să doarmă direct pe podea, într-o singură încăpere, pentru care inculpatul le-a impus chirie într-un cuantum exagerat de mare, de 1000 de euro.
Părțile vătămate au lucrat pe plantația de măslini doar 6 zile, deoarece culesul era pe terminate, iar salariul plătit de patronul spaniol, de 40 de euro/zi/persoană a fost încasat de inc., care și-a însușit toți banii și a plecat, abandonând părțile vătămate în acel loc, după ce în prealabil le-a restituit documentele de identitate.
În aceste condiții, părțile vătămate au fost nevoite să cerșească timp de aproximativ 2 săptămâni pentru ca din banii astfel câștigați să-și poată cumpăra bilete de întoarcere în România, ajungând în țară la data de 09.01.2009 datele si indiciile existente în cauză relevând că în împrejurările expuse anterior au fost exploatate prin muncă, pe o perioadă de aproximativ 4 luni de zile, toate părțile vătămate cu excepția numiților și Cupaș C-tin.
Din conținutul datelor și a indiciilor existente în cauză până în acest moment și față de aspectele relevate rezultă că inculpații și au urmărit să speculeze astfel situația socio-familială precară a persoanelor "Ť." și punerea acestora într-o stare de dependență față de ei și că prin modul în care au procedat că prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit. f Cod procedură penală și nu numai cea privitoare la cuantumul pedepsei.
Faptul ca inculpații s-au ocupat personal de recrutarea părților vătămate, au angajat transportatorul și s-au oferit să suporte chiar ei sumele de bani necesare pentru acoperirea cheltuielilor de transport ale victimelor, urmând ca acestea să le fie reținute ulterior din banii pe care îi vor primi pentru munca prestată în Spania, evidențiază că inculpații și-au organizat meticulos activitățile infracționale și având în vedere că din datele dosarului rezultă ca inculpații și au antrenat victimele în alte activități criminale, fiind determinate să comită fapte de cerșetorie, în interesul și folosul inculpaților, tribunalul apreciază că pericolul concret pentru ordinea publica este pe deplin dovedit cât privește activitatea inculpaților; prin toate aceste forme de exploatare inculpații au urmărit obținerea în mod abuziv a unui profit material, pentru ei și familiile lor, utilizând pentru conformarea părților vătămate cele mai josnice mijloace - inducere în eroare, izolare, confiscarea actelor cu consecința imposibilității victimelor de a se deplasa în mod liber, servitutea pentru plata unor datorii întotdeauna exagerate, prin care s-a urmărit ținerea victimelor în condiții de sclavie, munca în afara cadrului legal, profitând desigur de mediul din care proveneau victimele (zone rurale defavorizate) și speculând nivelul redus de pregătire (unii fiind analfabeți), faptul că nu vorbeau limbi străine și că ar putea fi discriminate din considerente de apartenență etnică.
Circumstanțele reale și personale invocate de apărătorii celor doi inculpați nu pot fi luate în considerare la acest moment procesual și nu pot constitui temei față de situația expusă pentru revocarea sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că menținerea măsurii arestului preventiv se impune și se întemeiază pe o stare de fapt periculoasă pentru societate și care necesită intervenția rapidă și fermă a instituțiilor statului abilitat, fiind dovedită existența pericolului pe care inculpații îl reprezintă, pericol de natura să amenințe buna desfășurare a procesului penal în curs, aspect care se pliază pe însăși scopul masurilor preventive, acesta vizând tocmai asigurarea bunei desfășurări a procesului penal (art. 136 Cod procedură penală), din actele dosarului reiese în mod indubitabil existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, ce constituie conform jurisprudenței"factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";măsura prelungirii arestului preventiv a inculpaților fiind astfel conformă scopului instituit prin art.5 al, așa încât va respinge cererile de revocare a măsurii arestării preventive precum și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulate de inculpați.
Împotriva acestei încheieri, la pronunțarea inculpații au declarat recurs.
Recursurile nu au fost motivate în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorii aleși, a fost criticată încheierea recurată, susținându-se că aceasta este nelegală și netemeinică pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt de și drept, Curtea constată că recursurile urmează a fi respinse pentru considerentele care vor fi prezentate.
Prin încheierea din data de 13.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.149/1 alin.9 și 10 Cod procedură penală, cu art.148 aln.1 lit.f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, pentru o durată de 29 de zile, respectiv până la data de 11.05.2009, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, modificată și a infracțiunii de trafic de minori, prevăzute de art.13 alin.1,2 și 3 din Legea nr.678/2001, modificată, raportat la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, modificată.
Prin rechizitoriu din data de 05.05.2009al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bacău, dat în dosarul nr. 5D/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, modificată și a infracțiunii de trafic de minori, prevăzute de art.13 alin.1,2 și 3 din Legea nr.678/2001, modificată, raportat la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, modificată, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, faptele acestora constând în aceea că în cursul anului 2008, în baza unei înțelegeri prealabile, au recrutat prin înșelăciune, constând în promisiunea mincinoasă a obținerii unui loc de muncă în străinătate părțile/persoanele vătămate:, Cupaș, și (în vârstă de 16 ani), cărora le-au prezentat informații false cu privire la condițiile de muncă și salarizare în Spania și, ulterior, la începutul lunii septembrie le-au asigurat transportul în această țară, cu excepția persoanelor vătămate și, unde le-au suspus exploatării, prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea și condițiile de muncă și le-au obligat să cerșească, beneficiind de sumele de bani rezultate din această activitate și ulterior în cursul lunii mai 2008, împreună cu, sub promisiunea mincinoasă a angajării în agricultură în Spania, profitând de servitutea datoriilor instituită asupra părților/persoanelor vătămate, G și, inculpatul le-a determinat să accepte să se deplaseze cu el în Spania, unde le-a suspus exploatării prin prestarea de activități cu încălcarea normelor legale de muncă, salarizare, sănătate și securitate, abandonându-le în această țară.
În conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală: "În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivitart. 160/."
"În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive."
Potrivit acestor texte, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b, iar n cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Așa cum este cunoscut, pentru luarea și menținerea măsurii de prevenție a arestului preventiv a inculpatului trebuie realizate cumulativ următoarele condiții:
a) să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.149/1 și art.143 Cod procedură penală, în sensul că în cauză sunt probe: declarațiile persoanelor și părților vătămate, procesele verbale de recunoaștere a recurenților-inculpați de părțile vătămate, documentul care poartă antetul Ambasadei României la Madrid completat în fals de recurentul-inculpat, actele medicale ale părților vătămate transmise de autoritățile sanitare spaniole, declarațiile martorilor. a, marcoș, R, R, G, și G, coroborate cu declarațiile recurenților-inculpați din care rezultă presupunerea că aceștia au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată.
Desigur că în nu se pot face în această cauză referiri cu privire la încadrarea juridică a faptelor săvârșite de recurenții-inculpați, a actelor materiale la care a participat fiecare dintre aceștia, acesta fiind atributul instanței investite cu soluționarea fondului cauzei, desigur după efectuarea cercetării judecătorești.
b) să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală;
Din probele enunțate mai sus rezultă că recurenții-inculpați se află în situația prevăzută de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, în sensul că: "inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."și este în interesul urmăririi penale arestarea preventivă a acestora.
Prin operațiunea logică a interpretării, temeiul prevăzut de 148 alin.1 lit. Cod de procedură penală trebuie examinat prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, respectiv: plângerile și declarațiile persoanelor vătămate, declarațiile martorilor, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv a recurenților-inculpați.
Alegerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social cu deosebire al infracțiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, modificată și completată și a infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art.13 alin.1, 2 și 3, raportat la art.12 alin.2 lit. din Legea nr.678/2001, modificată și completată, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis aceste infracțiuni.
de persoane este o infracțiune cu pericol social deosebit de ridicat, deoarece reprezintă cea mai periculoasă formă de parazitism social și una din cele mai josnice, cinice și abjecte manifestări ale conștiinței înapoiate.
Pericolul social deosebit al acestor fapte, constă în împrejurarea că face din exploatarea sexuală a unei alte persoane o sursă ilicită de câștig și de procurare a mijloacelor de trai, dar în același timp, provoacă o gravă tulburare în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte grave, așa cum rezultă și din probele administrate în cauză, unele dintre ele fiind săvârșite în statele membre ale Uniunii Europene.
Infracțiunile pentru care sunt judecați recurenții-inculpați, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei și chiar a sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.
socială a faptelor reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și aceasta este evidentă în cauza de față, cu atât mai mult cu cât una dintre victime este minoră.
În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a recurenților-inculpați trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, de numărul foarte mare al părților/persoanelor vătămate, consecințele grave pe care le-au avut sau le-ar fi putut avea asupra victimelor infracțiunilor de trafic de persoane, de frecvența deosebită pe care a luat- săvârșirea unor infracțiunilor de acest gen, impactul social deosebit pe care îl au asemenea infracțiuni în rândul populației, cu luarea în considerare a valorilor sociale ocrotite prin textul incriminator, astfel că și din acest punct de vedere lăsarea în libertate a recurenților-inculpați, în acest stadiu al procesului penal, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să creeze o stare de insecuritate și neîncredere a colectivității față de aptitudinea organelor judiciare de a acționa cu fermitate față de cei învinuiți de infracțiuni grave, cum sunt cele pentru care sunt judecați.
Din probele administrate rezultă că recurenții-inculpați au făcut din această activitate o adevărată îndeletnicire, în scopul de a obține pentru ei sume mari de bani.
S-a invocat că în cauză nu sunt probe din care să rezulte că recurenții-inculpați ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Formularea din art.148 aln.1 lit.f Cod procedură penală, "există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică",nu trebuie interpretată în sensul că în cauză ar trebui să existe probe din cară să rezulte exclusiv că inculpații prin lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică, poate rezulta din evaluarea gravității infracțiunilor, a modului și circumstanțelor în care acestea au fost comise, anturajul și mediul din care provin inculpații, antecedentele penale ale acestora și alte împrejurări referitoare la fapte și persoanele inculpaților.
În raport de aspectele mai sus arătate, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.
Odată cu ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului de țara noastră, pe lângă condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile procedurale pentru luarea măsurii arestului preventiv s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraful 1 c) al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune:pericolul ca acuzatul să fugă( împotriva Austriei Hotărârea din 10.11.1969),riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției( împotriva Germaniei, Hotărârea din 27.06.1968), riscul să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei),sau să ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din 26.06.1991 și împotriva Olandei, Hotărârea nr.43701 din 05.07.2007).
Referitor la riscul"tulburării ordinii publice",din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport de gravitatea infracțiunilor pentru care sunt judecați recurenții-inculpați, împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, Curtea constată că în cauză rezultă că punerea în libertate a recurenților-inculpați, în această fază a procesului penal, ar prezenta un pericol concret, real și actual.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuat în jurisprudența sa că pericol concret pentru ordinea publică rezultă și gradul însăși de pericol social al unor infracțiunii săvârșite de inculpați.
În raport de aspectele mai sus arătate, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. Cod procedură penală, temei avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Prin lăsarea în libertate a recurenților-inculpat s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție, menținerea măsurii arestului preventiv de prima instanță fiind legitimă.
S-a invocat de apărătorul ales al recurentulu-inculpat că prima instanță nu a motivat încheierea de menținere a măsurii arestului preventiv, precum și că motivarea a fost "in corpore", referindu-se la ambii inculpați, deși dreptul la libertate este individual.
În ceea ce privește nemotivarea încheierii recurate, din examinarea acesteia, așa cum de altfel a fost prezentată și mai sus, rezultă că prima instanță a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii.
Prima instanță prezentat, pe scurt situația de fapt privind faptele săvârșite de recurenții-inculpați, a analizat subzistența în cauză a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurenților-inculpați, atât cele prevăzute de dreptul intern, cât și Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, examinând fiecare condiție prevăzute de dispozițiile legale în materie.
Referitor la motivarea "in corpore" a încheierii recurate, Curtea constată că prima instanță a făcut referiri, atunci când a fost cazul la fiecare dintre cei doi recurenți-inculpați, dar și la aspecte care sunt comune acestora, astfel că nu se poate susține că nu a fost avută în vedere situația fiecărui inculpat.
Este firesc ca aspectele care sunt valabile pentru ambii recurenți-inculpați să fie prezentate odată.
S-a mai susținut că prima instanță nu ar fi motivat respingerea cererilor de revocare a măsurii arestului preventiv și de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În conformitate cu prevederile art.141 alin.1 Cod procedură penală: "Încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Potrivit acestui text ncheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii prin decizia nr.XII/2005, desigur referindu-se la art.1400/3 alin.1 Cod procedură penală, dar acest text are un conținut identic.
Apoi, din studierea încheierii recurate rezultă că instanța a motivat și cererile de revocare a măsurii arestului preventiv și de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara și a arătat, prin justificarea că în cauză subzistă temeiurile avute la luarea măsurii arestului preventiv de ce nu se impune revocarea măsurii arestului preventiv.
De altfel, în conformitate cu prevederile art.139 alin.2 Cod procedură: "Când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză."
Ori, prima instanță constatând că măsura arestului preventiv a fost legal luată și că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă, se deduce că nu sunt îndeplinite condițiile pentru revocarea măsurii arestului preventiv.
În fine, prima instanță apreciind că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret și actual pentru ordinea publică, implicit a apreciat că nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Celelalte aspecte referitoare la situația din familii recurenților-inculpați și persoana acestora, faptul că nu au antecedente penale, acestea țin de soluționarea pe fond a cauzei și vor fi avute în vedere, în condițiile în care se va stabili vinovăția recurenților-inculpați, de instanța investită cu soluționarea fondului cauzei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că lăsarea recurenților-inculpați în libertate ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de art.148 lit. Cod de procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, respectiv: plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, precum și celelalte probe administrate, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv a recurenților-inculpați.
În această etapă a procesului penal, prima instanță fiind abia sesizată cu judecarea acestei cauze penale, nefiind începută cercetarea judecătorească, este, în raport și de infracțiunile pentru care recurenții-inculpați sunt trimiși în judecată, în interesul bunei desfășurări a procesului penal, menținerea măsurii arestului preventiv a inculpaților.
Desigur că, în conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul are obligația de a verifica periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive a recurenților-inculpați și în raport de probele care vor fi administra, atât în acuzarea acestora, cât și în apărarea lor, va aprecia dacă se impune menținerea acestei măsuri preventive, revocarea sau înlocuirea cu o altă măsură neprivativă de libertate.
În consecință, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursurile declarate de recurenții-inculpați.
Se va constata că recurenții-inculpați au fost asistați de apărători aleși.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, vor fi obligați recurenții-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
ECIDE:
În temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați și împotriva încheierii din data de 03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Constată că recurenții-inculpați au fost asistați de apărători aleși.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenții-inculpați să plătească statului suma de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.07.2009, în prezența recurenților-inculpați.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.încheierea
Red.dec.
06.07./07.07.2009
2 ex.
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Bogdan Adrian, Silviu Anti
