Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 484/2009. Curtea de Apel Pitesti

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.484/

Ședința publică din 23 iulie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: dr.- - - președinte secție penală

JUDECĂTOR 1: Doru Mercan

JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin

- - procuror

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații și, ambii deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință nr.25 din 15 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-inculpați, personal în stare de arest și asistat de avocat din oficiu și, personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că a procedat la încunoștințarea avocatului G, apărător ales al recurentului-inculpat, care comunicat instanței că nu este angajat pentru a-l asista pe inculpat la Curtea de Apel Pitești,motiv pentru care nu se va prezenta la instanță, urmând să se dispună desemnarea unui avocat din oficiu pentru acesta.

Curtea acordă posibilitatea avocaților din oficiu să ia legătura personal cu recurenții-inculpați.

Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Avocatul din oficiu,având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond judecarea acestuia în stare de libertate,apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate nu împiedică buna desfășurare a procesului penal, avându-se în vedere și motivele de apel formulate în scris la tribunal.

Avocatul din oficiu, având cuvântul pentru recurentul-inculpat,solicită admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond,judecarea acestuia în stare de libertate, având în vedere lipsa antecedentelor penale și faptul că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, apreciază că nu se mai impune menținerea în stare de arest a recurentului.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul,pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate, având în vedere numărul mare de acte materiale comise în formă continuată, într-un timp relativ scurt și modalitatea comiterii acestor fapte.

Recurenții-inculpați, personal, în stare de arest fiecare, având pe rând ultimul cuvânt,solicită judecarea lor în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

CURTEA:

Deliberând constată următoarele:

Prin sentința penală nr.160 din 27.05.2009, pronunțată de către Judecătoria Horezu în dosarul nr-, în baza art. 208 alin. 1.pen. rap. la art. 209 alin. 1.pen. lit. a,c,g, cu aplic. art. 41 alin. 2.pen. și art. 37 lit. a pen.inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de4 ani închisoarepentru furt calificat în dauna avutului privat,în baza art. 39 alin. 2.pen.a fost contopit restul neexecutat de 571 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1860 din 15.04 2005 Judecătoriei Tg-J, cu pedeapsa de 4 ani s-a aplicat inculpatului spre executare, pedeapsa de4 ani închisoare.

Prin aceeași sentință, în baza art. 208 alin. 1.pen. rap. la art. 209 alin. 1 lit.,c,g,i, pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. și art. 74 lit. a,c pen. art. 76 lit. c pen.inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de2 ani și 4 luni închisoarepentru furt calificat in dauna avutului privat și s-a menținut măsura arestării preventive a celor doi inculpați, dat fiind că se mențineau motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Sentința a fost apelată de către inculpați, iar la înregistrarea apelurilor, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art.3001pr.pen. a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și, criticând-o ca fiind netemeinică, susținând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, solicitând punerea lor în libertate și continuarea judecării în această stare.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma:

În speță, din actele și lucrările dosarului se reține că prin sentința penală nr. 160 din 27.05.2009, pronunțată de către Judecătoria Horezu inculpații au fost condamnați la 4 ani închisoare - și la 2 ani si 4 luni închisoare -, primul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat in formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie, iar cel de-al doilea, în formă continuată dar cu aplicarea prev. art. 74 lit.a,c si art. 76 Cod penal.

La luarea măsurii arestării preventive s-au constatat îndeplinite prevederile art. 143 și 148 lit. f Cod proc.pen.

Împotriva sentinței au formulat apel cei doi inculpați, astfel că, în baza art. 3001cod procedură penală s-a procedat la verificarea din oficiu, in camera de consiliu, a legalității și temeiniciei arestării preventive, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a celor doi inculpați.

În fapt, s-a reținut că, în perioada decembrie 2008- ianuarie 2009, cei doi inculpați au pătruns fără drept pe timp de noapte si prin efracție, in mai multe magazine de pe raza orașului Berbești, județul V, de unde au sustras diferite mărfuri și sume de bani.

În raport de numărul mare de acte materiale săvârșite de cei doi inculpați, de modalitatea în care se presupune că au fost comise faptele, Curtea constată că, în cauză, nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prev. in art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de la gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însăși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, în concret, în speță, la stabilirea pericolului public se va a avea în vedere persistența infracțională deosebită de care au dat dovadă cei doi inculpații, unul aflat in stare de recidivă postcondamnatorie prin săvârșirea mai multor fapte de furt calificat intr-un interval scurt de timp.

În conformitate cu disp.art. 5 din Convenție si art. 23 din Constituție, măsura de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune, sau exista motive temeinice de a se crede in posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum si desfășurarea in bune condiții a procesului penal.

Față de aceste considerente, curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod proc. pen, va respinge recursurile ca nefondate și in temeiul art.192 alin.2 Cod proc.pen îi va obliga pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariu avocatului din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și,ambii deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință nr.25 din 15 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Obligă recurenții-inculpați la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 lei onorariu avocatului din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iulie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr. dr.

Grefier,

.

Tehnored

3 ex/ 28 iulie 2009

Președinte:Doru Mercan
Judecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Paula Andrada

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 484/2009. Curtea de Apel Pitesti