Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 500/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 500/R/2008
Ședința publică din 26 august 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș
președintele Curții de APEL CLUJ
JUDECĂTORI: Virgil Viorel Andreieș, Ana Covrig Livia
: -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR - .
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații și, deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 5 august 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat N din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei și inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat R din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza a se dispune revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Instanța de fond a făcut o argumentație în favoarea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ținând seama de circumstanțele personale, de contribuția sa la consumarea faptelor însă a ajuns la concluzia că acesta are un domiciliu stabilit la o adresă la care practic nu a locuit niciodată, în casa proprietate personală a părinților soției sale, locuință pentru care nu are un acord expres de folosire.
Referitor la primul temei al arestării, respectiv cel prev.de art.148 lit.a pr.pen. apreciază că acesta nu mai subzistă, nu mai este de actualitate. S-a reținut că inculpatul s-ar sustrage de la urmărire penală, însă acest temei s-a epuizat prin finalizarea urmăririi penale și înaintarea dosarului instanței de fond. Art.148 lit.a pr.pen. vizează existența unor date, însă nu se poate spune că există date potrivit cărora inculpatul urmărește sustragerea de la cercetarea judecătorească. Se află de mai mult de doi ani în stare de arest preventiv, a recunoscut și are tot interesul ca apărarea să aibă un randament iar din actul de sesizare a instanței rezultă existența unor elemente necesare a determina o reținere a circumstanțelor legate de sesizare ceea ce reduce pedeapsa la Inculpatul a executat deja doi ani iar o eventuală pedeapsă finală de trei ani ar putea fi considerată ca executată deja, inculpatul având posibilitatea de liberare condiționată. În ceea ce privește acest temei, nu există nici un indiciu al unei voințe de sustragere iar lipsa lui de activitate trebuia să-l constate instanța de fond care de altfel se contrazice în motivarea hotărârii, respectiv, pe de o parte apreciază că s-ar impune punerea inculpatului în libertate iar pe de altă parte apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării subzistă și în prezent. Astfel, solicită admiterea recursului cu consecința înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ambele măsuri au și permit judecătorului de instituirea de reguli și permit revocarea și reîncarcerarea.
Referitor la temeiul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. arată că în practica judiciară se statuează asupra factorului timp ca și element de diminuare în ceea ce privește impactul negativ asupra societății a faptelor săvârșite de inculpat. Inculpatul nu are antecedente penale, are un copil minor și are bunurile sechestrate. Este o cauză care va mai fi pe rolul instanțelor mult timp, ajungându-se astfel la transformarea arestării preventive într-o executare efectivă a pedepsei. Starea de libertate este o regulă, care se înlătură atunci când se consideră că persoana o poate prejudicia. O persoană care a avut de-a face cu sistemul judiciar, în doi ani de zile de arest preventiv a tras învățămintele necesare. Se poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În caz de încălcare a obligațiilor impuse de instanță, se poate lua din nou măsura arestului preventiv, aceasta fiind garanția pe care o are instanța de judecată.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Arată că inculpatul în data de 26.09.2006 a fost arestat, reținându-se ca și temei al arestării art.148 lit.a și f pr.pen. Apreciază că în momentul de față nu mai subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. a pr.pen, nu e perpetuu, cu toate că instanța de fond a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării pe acest temei. De remarcat este că la termenul din data de 5 august 2008 nici instanța și nici parchetul nu au arătat care sunt acele date din care să rezulte că lăsat în libertate, inculpatul s-ar sustrage de la judecată, de fapt el nici nu ar avea acest motiv. În ceea ce privește temeiul prev.de art.148 lit.f pr.pen. prima cerință este îndeplinită, dar nu este suficient, ci trebuie să fie îndeplinite cumulativ ambele cerințele ale textului amintit. La acest moment procesual, instanța de fond nu face dovada care ar fi acel pericol concret pentru ordinea publică dacă inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a făcut denunțul pentru alte persoane și raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, instanța poate dispune punerea în libertate sau chiar luarea măsurii de a nu părăsi localitatea sau țara. Apreciază că s-a depășit cu mult termenul rezonabil al unei detenții provizorii. Precizează că, dacă la momentul când s-a luat măsura arestării preventive au existat probe că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, prin trecerea unui interval de timp, acest pericol s-a estompat. Inculpatul a avut o atitudine constantă prin declarațiile date, nu a negat participarea sa la săvârșirea infracțiunii. În concluzie, solicită revocarea măsurii arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului și punerea acestuia în libertate, apreciind ca nelegală măsura arestării preventive raportat la disp.art.136 pr.pen. arătând că inculpatul se află în executarea unor alte pedepse pentru care există deja mandat de executare.
Reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați ca nefondate, în temeiul art. 38515alin.1 lit. b proc.pen, apreciind că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, fiind îndeplinite disp.art.143 pr.pen. raportat la declarațiile inculpaților, declarațiile părților vătămate și ale martorilor audiați în faza de urmărire penală. În cauză subzistă temeiul de arestare prev.de art.148 lit.f pr.pen. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute este mai mare de patru ani iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Susține că durata termenului rezonabil al detenției preventive nu a depășit o limită care să o poată caracteriza ca și rezonabilă, ea trebuie apreciată raportat la complexitatea și elementele concrete ale cauzei, la natura infracțiunii și la numărul mare al părților vătămate și al martorilor care trebuie audiați.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea, obligându-se să se prezinte la fiecare solicitare a instanței. Solicită a se ține seama de faptul că a negociat un contract de muncă și dacă nu va fi pus în libertate nu va avea posibilitatea să îl onoreze precum și că are un copil care anul acesta va începe școala având nevoie de ajutor.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică arătând că mai are de executat încă cinci ani de închisoare în detenție și oricare va fi soluția instanței el tot în penitenciar va rămâne deoarece are câteva mandate de executat. Ceea ce îl deranjează este faptul că având statut de arestat preventiv nu poate beneficia de anumite drepturi pe care le au ceilalți deținuți.
CURTEA
Prin încheierea penală fără număr din data de 5 august 2008 Tribunalului Cluj, în temeiul art.160/b alin.3 și 4 rap. la art.300/2 Cod procedură penală, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților, și, este legală și temeinică, fiind menținută.
În temeiul art. 139 al.1 pr.pen. instanța a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara formulate de către inculpații și.
În baza art. 192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Ministerului Public - - Serviciul Teritorial Cluj au fost trimiși în judecată, arestați preventiv, inculpații pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. de art. 7 al.1 și 3 din 39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a pen.; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 al.1, 2, 3 și 5, cu aplicarea art.41 al.2 și 37 lit.a pen.; fals privind identitatea în formă continuată, prev. de art. 293 al.1, cu aplicarea art.41 al.2 pen. și art.37 lit.a pen.; totul cu aplicarea art.33 lit.a pen.; pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. de art. 7 al.1 și 3 din 39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a pen.; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 al.1, 2, 3 și 5, cu aplicarea art.41 al.2 și 37 lit. a pen.; fals privind identitatea în formă continuată, prev. de art. 293 al.1, cu aplicarea art.41 al.2 pen.și art.37 lit.a pen.; totul cu aplicarea art.33 lit.a pen.; cu aplicarea art.9 al.2 din 39/2003 și art.18 din 508/2004; și, pentru săvârșirea infracțiunilor constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. de art. 7 al.1 și 3 din 39/2003; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 al.1, 2, 3 și 5, cu aplicarea art.41 al.2 pen.; totul cu aplicarea art.33 lit.a pen.; cu aplicarea art.9 al.2 din 39/2003 și art.18 din 508/2004.
Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor trei inculpați, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpații, și, respectiv cele prev. de art. 143.pr.pen. în sensul că există probe certe că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați.
Probele amintite constau în declarațiile inculpaților din faza de urmărire penală și de judecată, declarațiile reprezentanților părților vătămate și ale martorilor audiați în faza de urmărire penală, unii dintre aceștia fiind reaudiați și în faza de judecată, și și-au menținut declarațiile date inițial. De asemenea la dosarul cauzei sunt înscrisuri care reprezintă date ce se subsumează noțiunii de indicii de vinovăție, etc. Este de menționat că în dosarul conexat, s-a declanșat cercetarea judecătorească, fiind verificată regularitatea actului de sesizare, aduse la cunoștința inculpaților drepturile și obligațiile procesuale, inculpații au dorit să facă declarații cu referire la învinuirile ce li se aduc, astfel încât instanța a procedat la ascultarea lor, cu privire la cele 14 acte materiale din noul act de sesizare a instanței.
Fără a face o analiză de detaliu a întregului probatoriu administrat până în acest moment, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, instanța reține numai că, dincolo de contribuția ce particularizează activitatea fiecărui inculpat în parte, și care va fi cuantificată în procesul individualizării judiciare a pedepselor, dacă inculpații vor fi găsiți vinovați, putem spune, fără echivoc, că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală. Este și firesc ca inculpații să nu aibă o contribuție egală, la consumarea faptelor, atât timp cât aceștia sunt cercetați și pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat, urmată de comiterea unei infracțiuni grave, în cadrul cărui a fiecare avea un rol bine determinat, mai mult sau mai puțin important.
Din probele enumerate pe scurt instanța a reținut că în cauză există motive plauzibile de a crede că inculpații au comis fapte prevăzute de legea penală. Motivele plauzibile, în sensul practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, există atunci când din circumstanțele particulare ale cauzei, pe baza unor date autentice, poate fi convins un observator obiectiv și independent că este posibil ca inculpații să fi comis faptele deduse judecății.
De asemenea, există în cauză și temeiul de arestare prev. de art.148 lit.a pr.pen. în sensul că inculpații au fugit ori s-au ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, pentru considerentele în detaliu explicitate în încheierea ședinței publice din data de 14.05.2008, când a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de cei trei inculpați și menținută această măsură.
Este real că un asemenea temei de arestare nu este perpetuu, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în faza de judecată. Nu mai puțin real este însă că există perspectiva sustragerii de la judecată a inculpaților, în condițiile în care s-au sustras și de la urmărire penală, ori chiar de la executarea pedepsei, în condițiile în care riscă pedepse destul de aspre, în perspectiva în care vor fi găsiți vinovați și condamnați. Această perspectivă este cu atât mai plauzibilă cu cât inculpații, ascultați de către instanță, recunosc formal învinuirile aduse prin rechizitoriu, însă nu par să conștientizeze gravitatea, cel puțin abstractă a faptelor pentru care sunt cercetați.
În privința temeiului prev. de art.148 lit.f pr.pen. instanța a constatat că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina celor trei inculpați sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin însăși periculozitatea faptelor deduse judecății, prin modalitatea în care inculpații au acționat conjugându-și "eforturile" în realizarea scopurilor urmărite.
Acțiunile cu caracter infracțional au fost deosebit de ample, inculpații organizându-și activitatea într-un mod elaborat, fiecare având în grupul constituit roluri clare și precis determinate, așa cum am mai arătat, fără a detalia probele în acest sens.
Acest temei de arestare este în concordanță cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a admis că pentru protejarea ordinii publice, în cazul unor infracțiuni, de o anumită gravitate, și ținând seama de o reacție particulară a opiniei publice, care poate fi tulburată, se poate impune detenția preventivă a autorilor, dar numai pe un termen limitat, în funcție de particularitățile cauzei (a se vedea în acest senscauza Letellier contra Franței,Hotărârea nr.207 din 26 iunie 1991).
S-a opinat de către apărarea celor trei inculpați că este mult estimată în cauză reacția particulară a opiniei publice, și că soarta inculpaților nu poate fi lăsată la mâna opiniei publice, care este un spectator la înfăptuirea actului de justiție, și nu un actor activ. Este real că opinia publică nu realizează actul de justiție, dar nu mai puțin importantă este reacția opiniei publice la deciziile organelor judiciare, atât timp cât însuși scopul procesului penal este acela al respectării ordinii de drept, ca întreg de reguli și norme menite să asigure individului și întregii societăți democratice o anumită legitimitate acțiunilor general acceptate pentru propășirea binelui comun. Opinia publică este tocmai unitate a de măsură a respectării ordinii de drept, astfel încât atitudinile, reacțiile acesteia, particularizate, de la caz la caz, nu pot fi ignorate.
Pe de altă parte, dar în contextul în care se justifică prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că inclusiv starea materială precară a inculpaților (a se vedea cauza"Barfuss contra Republicii", Hotărârea din 31.07.2000), și, spunem noi, lipsa lor de pregătire profesională specializată, poate cu excepția inculpatului, care este de meserie conducător auto, și posedă pregătire școlară în acest sens, reprezintă motive temeinice pentru privarea lor de libertate. În sensul celor mai sus evidențiate sunt și referatele de evaluare psiho-socială efectuate de Serviciile de Probațiune din cadrul de la ultimele domicilii legale ale celor trei inculpați.
Inculpatul, prin apărătorul său, a depus la dosarul cauzei un precontract de muncă, cu o societate comercială, în situația în care va fi pus în libertate, urmează să fie angajat de acea societate ca și muncitor necalificat. Ne punem semne de întrebare în legătură cu validitatea unui asemenea contract, atât timp cât o asemenea convenție este unaintuitu personae,și este discutabil în ce condiții a fost încheiată, când inculpatul a fost încarcerat, și cât de serios poate fi un asemenea angajament, cât timp angajatorul nu a discutat și nu a negociat direct cu inculpatul condițiile de muncă și obligațiile reciproce decurgând dintr-un asemenea contract.
Instanța a luat serios în calcul posibilitatea luării unei alte măsuri preventive față de inculpatul, mai puțin severe, ținând seama de circumstanțele sale personale, de contribuția sa la consumarea faptelor pentru care sunt cercetați toți cei trei inculpați, însă a ajuns la concluzia că, raportat la stilul de viața dus anterior arestării sale preventive, la lipsa de comunicare cu membrii familiei sale, care nu aveau cunoștințe despre preocupările, anturajul și prieteniile acestuia, măsura obligării de a nu părăsi țara, ce a fost solicitată de către apărare a fi luată, nu este potrivită pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, și a-l feri pe inculpat de eventualele tentații de implicare în activități ilicite. Apreciem că mai utilă ar fi luarea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea, însă ținând seama că acesta are un domiciliu stabilit la o adresă la care practic nu a locuit niciodată, așa cum reiese din procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere privindu-l pe inculpat, din faza de urmărire penală, aflat la fila 174, vol.VIII de urmărire penală. Din actul mai sus amintit rezultă că la adresa pe care inculpatul o indică chiar recent ca fiind cea de domiciliu, locuiește din anul 1989 numita, născută la data de 04.02.1958, iar aceasta nu știe absolut nimic despre inculpatul. În unele din declarațiile date de inculpatul în dosarul de urmărire penală ce a fost conexat a mai arătat că are în prezent reședința, nestabilită legal, în com., jud. T, în casa proprietate personală a părinților soției sale. Luarea unei măsuri preventive, cu privire la o locuință pentru care inculpatul nu are un acord expres de folosire, din partea proprietarilor de drept, nu ar fi legală, în condițiile în care practic impui proprietarului o anumită restrângere de libertate, pentru care nu și-a dat vreun acord.
Situația este quasi identică și pentru inculpatul, care nu mai domicilia efectiv la adresa cunoscută de către organele de evidență a populației, iar traiul, la întâmplare, prin țară, este, cel puțin în cazul inculpatului, modul lui normal de existență, care-l predispune la comiterea unor fapte de natură penală, aspecte evidențiate cu prisosință de referatul de evaluare psihosocială. Din aceste considerente perspectivele de monitorizate ale inculpatului sunt extrem de limitate.
Este real că de la arestarea inițială a celor trei inculpați a trecut aproximativ 2 ani, însă având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența CEDO în definirea caracterului rezonabil al duratei unei măsuri preventive, cum ar fi complexitatea anchetei penale, numărul inculpaților, al părților vătămate și al martorilor chemați să depună În cauză, a celor a căror audiere este în continuare necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, apreciem că durata arestării preventive a inculpaților nu a depășit o limită care să o poată caracteriza în continuare ca și rezonabilă.
În aceeași ordine de idei, Curtea europeană a arătat că procedura în materia cauzelor care vizează grupuri infracționale organizate, este incontestabil un factor ce atrage o investigație complexă și de lungă durată.
În același context, este relevantă și poziția apărării, care la termenele de judecată din 23.04.2008 și 14.05.2008 s-a opus vehement audierii unor martori, pe care, până la momentul prezentării lor în instanță, i-a considerat deosebit de relevanți și au fost citați cu mandat de aducere chiar la solicitarea expresă a apărării.
În sensul duratei rezonabile a măsurii arestului preventiv ținem să precizăm că în cauze oarecum similare ca și complexitate, prin prisma numărului inculpaților, al părților vătămate și al obiectului cauzei, revocarea măsurii arestului a intervenit la circa 2 ani și 2 luni de la arestarea inculpatului (a se vedea dosarul nr- al Tribunalului Cluj ).
Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art. 160 alin.3 și 4 rap. la art.3002pr.pen. a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților este legală și temeinică și a menținut-o față de cei trei inculpați.
Pentru aceleași considerente și în temeiul art. 139 al.1 pr.pen. instanța a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara formulate de către inculpații și.
În baza art. 192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs în termen legal inculpații, si.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Instanța de fond a ajuns la concluzia că inculpatul are un domiciliu stabilit la o adresă la care practic nu a locuit niciodată, în casa proprietate personală a părinților soției sale, locuință pentru care nu are un acord expres de folosire, motiv pentru care nu poate beneficia de înlocuirea măsurii arestului preventiv.
Temeiul arestării prev.de art.148 lit.a pr.pen. nu mai subzistă, fiind epuizat prin finalizarea urmăririi penale și înaintarea dosarului instanței de fond. Inculpatul se află de mai mult de doi ani în stare de arest preventiv, a recunoscut și are tot interesul ca apărarea să aibă un randament prin reținerea circumstanțelor legate de sesizare ceea ce reduce pedeapsa la J, riscă o eventuală pedeapsă finală de trei ani care ar putea fi considerată ca executată deja.
Referitor la temeiul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. consideră că timpul a diminuat impactul negativ asupra societății al faptelor săvârșite de inculpat, acesta nu are antecedente penale, are un copil minor și are bunurile sechestrate, în doi ani de zile de arest preventiv a tras învățămintele necesare.
Apărătorul inculpatului a avut aceleași solicitări cu ale inculpatului, arătând că inculpatul în data de 26.09.2006 a fost arestat, reținându-se ca și temei al arestării art.148 lit.a și f pr.pen. dar în momentul de față nu mai subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. a pr.pen, nu e perpetuu. Instanța nu a arătat care sunt acele date din care să rezulte că lăsat în libertate, inculpatul s-ar sustrage de la judecată, de fapt el nici nu ar avea acest motiv. În ceea ce privește temeiul prev.de art.148 lit.f pr.pen. instanța de fond nu a făcut dovada care ar fi acel pericol concret pentru ordinea publică dacă inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate, inculpatul a făcut denunțul pentru alte persoane și raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, instanța poate dispune punerea în libertate sau chiar luarea măsurii de a nu părăsi localitatea sau țara. Termenul rezonabil al unei detenții provizorii a fost depășit, pericolul pentru ordinea publică, prin trecerea unui interval de timp, s-a estompat. Inculpatul a avut o atitudine constantă prin declarațiile date, nu a negat participarea sa la săvârșirea infracțiunii.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului și punerea acestuia în libertate, apreciind ca nelegală măsura arestării preventive raportat la disp.art.136 pr.pen. arătând că inculpatul se află în executarea unor alte pedepse pentru care există deja mandat de executare.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 pr.pen. curtea constată că recursurile formulate de inculpații, si nu sunt fondate și le va respinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Astfel, instanța de fond a făcut o analiză completă a situației fiecărui inculpat, ajungând la concluzia temeinică și legală că starea de arest a inculpaților se impune a fi menținută întrucât subzistă temeiurile care au determinat arestarea acestora.
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză există probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpații recurenți sunt autorii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, probele constând din declarații de martori, înscrisuri, coroborate cu declarațiile inculpaților.
Unul dintre temeiurile arestării inculpaților a fost cel prevăzut de art.148 lit.a pr.pen. respectiv că inculpații au fugit și s-au ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.
Împrejurarea că în prezent cauza se află în curs de judecată nu conduce automat la dispariția acestui temei de arestare, câtă vreme textul art.148 lit.a pr.pen. se referă alternativ la sustragerea de la urmărirea penală sau de la judecată, ori de la executarea pedepsei, iar comportamentul avut de inculpați în cursul urmăririi penale nu conferă nicio garanție că odată lăsați în libertate aceștia nu s-ar sustrage de la judecată.
Arestarea inculpaților pe acest temei este în concordanță și cu prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care prevede că libertatea unei persoane poate fi restrânsă atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
De asemenea în cauză subzistă temeiul prev.de art.148 lit.f pr.pen. pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pentru care inculpații sunt trimiși în judecată fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate continuă să prezinte pericol concret pentru ordinea publică din perspectiva gravității faptelor de care sunt acuzați, amplorii activității infracționale desfășurate de aceștia, a caracterului organizat în care se pare că au acționat.
de insecuritate și revoltă pe care comiterea unor fapte le generează în rândul societății, frecvența săvârșirii acelor fapte, amploarea luată de astfel de fapte în anumite comunități sunt elemente suficiente pentru a caracteriza incidența prevederilor art.148 lit.f pr.pen.
Referitor la durata rezonabilă a arestării preventive în sensul dispozițiilor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană privind apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, curtea constată că există o practică constantă a Curții Europene a Drepturilor Pomului potrivit căreia durata rezonabilă se apreciază în fiecare caz concret în funcție de complexitatea cauzei, de numărul și de gravitatea faptelor reținute în sarcina autorilor precum și de atitudinea părților din proces și operează pe faze procesuale distincte respectiv urmărire penală, judecată în fond și judecată în căile de atac
Inculpații recurenți se află în stare de detenție din data de 31 august 2006 - inculpatul, din data de 25 septembrie 2006 - inculpatul și din data de 21 septembrie 2006 - inculpatul.
Dosarul a fost înregistrat la instanță pentru judecarea fondului cauzei în luna decembrie 2006, astfel că fiind în prezența unei cauze complexe, cu o multitudine de fapte și de părți, curtea apreciază că nu s-a depășit o durată rezonabilă a detenției preventive a inculpaților recurenți.
Susținerea inculpatului că dacă se află în executarea unei pedepse cu închisoare nu mai prezintă pericol social concret și starea lui de arest nu se mai justifică a fi menținută nu poate fi luată în considerare deoarece instanța nu are date certe și nu poate face supoziții cu privire la data când acesta urmează, pentru diferite motive, să fie liberat de sub efectele mandatului de executare a pedepsei închisorii.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, prin decizia penală nr.3410 din 31 mai 2005.
De asemenea susținerile inculpaților recurenți că durata arestului preventiv a fost suficientă pentru ca aceștia să tragă învățămintele necesare și să aibă pe viitor o conduită corectă nu pot justifica punerea lor în libertate, câtă vreme temeiurile ce au determinat arestarea lor subzistă și fac necesară privarea de libertate și pe mai departe.
Pentru considerentele prezentate, n baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații, fiul lui și, născut la data de 9.11.1971, fiul lui și, născut la data de 12.11.1973 și, fiul lui Romi și, născut la data de 24.01.1973, toți trei aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 5 august 2008 Tribunalului Cluj.
În baza art.189 pr.pen. se va stabili suma de 40 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av. R, sumă ce se va avansa din.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. vor fi obligați inculpații și să plătească suma de 100 lei, iar inculpatul suma de 140 lei, în care se include și suma de 40 lei - onorariu pentru apărător din oficiu, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații, fiul lui și, născut la data de 9.11.1971, fiul lui și, născut la data de 12.11.1973 și, fiul lui Romi și, născut la data de 24.01.1973, toți trei aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 5 august 2008 Tribunalului Cluj.
În baza art.189 pr.pen. stabilește suma de 40 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av. R, sumă ce se va avansa din.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. obligă pe inculpații și să plătească suma de 100 lei, iar pe inculpatul suma de 140 lei, în care se include și suma de 40 lei - onorariu pentru apărător din oficiu, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - -
Red./
9.09.2008 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Virgil Viorel AndreieșJudecători:Virgil Viorel Andreieș, Ana Covrig Livia
