Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 543/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 543
Ședința publică de la 22 Mai 2009
PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Membri George Ciobanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații și (), împotriva încheierii de la 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. -.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpații, asistat de avocați, și, apărători aleși și (), asistat de avocat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru inculpatul, invocă faptul că soluția de menținere a arestării preventive a fost dată de un judecător exclus din magistratură, astfel încât încheierea este nulă. De asemenea, se invocă faptul că inculpatul a fost lipsit de apărare deoarece apărătorii care au pus concluzii nu aveau delegație în cauză, hotărârea nu este motivată în spiritul legii, ea fiind contrară menținerii arestării deoarece se reține că inculpatul ar putea face noi cereri de apărare, precum și că încheierea este netemeinică deoarece instanța trebuia să reia discutarea excepției de neconstituționalitate.
Avocat pentru ambii inculpați, invocă existența cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 3 și pct. 6 Cod procedură penală și solicită casarea încheierii și trimiterea spre rejudecare la tribunal, iar în baza art. 140 lit. a cod pr.penală, revocarea de îndată a arestării preventive deoarece durata arestării preventive a expirat.
Se motivează că inculpații au fost lipsiți de apărare efectivă, deoarece apărătorilor din oficiu nu li s-a asigurat un timp suficient și necesar pentru a lua la cunoștință de probele din dosar, în condițiile în care s-a acordat pentru pregătirea apărării, doar 30 minute.
Se menționează că actul existent la dosar prin care se atestă că în calitate de apărător al inculpaților ar fi refuzat să se prezinte la judecată, nu corespunde adevărului, iar lipsa apărătorului ales nu poate constitui un motiv pentru a se folosi un apărător din oficiu.
În aceste condiții se arată că s-au încălcat prev. art. 5 și 6 din Convenția Europeană, judecătorul fondului făcând o interpretare abuzivă a dreptului de apărare al inculpatului.
Se invocă și cazul de casare prev. de art. 3859pct. 3 Cod procedură penală, deoarece completul ar fi fost alcătuit cu un magistrat care era exclus din magistratură.
Se solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii și punerea de îndată în libertate a inculpaților.
Avocat invocând cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, în raport cu dispozițiile art. 350 Cod procedură penală, susține că instanța de fond trebuia să se pronunțe pe cererea de neconstituționalitate fiind că s-au declarat recursuri, atât pentru cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate cât și pe măsura luată privind menținerea arestării preventive.
Atât timp cât hotărârea instanței de fond a fost casată de instanța de control judiciar și cauza a fost restituită în vederea rejudecării, Tribunalul Dolj era obligat ca mai înainte de a se pronunța cu privire la măsura arestării preventive, să se pronunțe cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.
De asemenea, se arată că inculpații au fost lipsiți de dreptul la apărare, încheierea fiind lovită din acest punct de vedere de nulitate absolută atât timp cât nu au beneficiat de serviciile apărătorilor aleși, iar apărătorii aleși au formulat cereri justificate de amânarea cauzei, de exemplu, pe motive medicale.
Se susține că instanța era obligată atunci când a desemnat apărătorul din oficiu, să-i acorde acestuia un termen rezonabil de 3 zile, pentru a lua la cunoștință de actele și lucrările dosarului, lucru nerealizat în cadrul apărătorilor și HG, pentru ultimul dintre avocați delegația acestuia începând la 25 august 2008, iar în această situație, era obligată ca pentru termenul de 20 mai 2009, să vină cu o nouă delegație.
În aceste condiții, se solicită să se ia act că arestarea preventivă a încetat de drept, urmând să se admită recursul, să se caseze încheierea și să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondate, deoarece, nici una dintre criticile susținute oral de apărători nu sunt întemeiate fiindcă măsura privind arestarea preventivă se poate judeca separat de cererile ce vizează sesizarea Curții Constituționale, judecătorul fondului nu și-a pierdut calitatea de magistrat și nu este incompatibil în cauza judecată potrivit legii penale, inculpații nu au fost lipsiți de apărare deoarece au fost asistați de apărători cu drept de practică, unii dintre ei participând și la judecarea inculpaților în alte termene, în aceeași cauză, apărătorii aleși sunt în culpă procesuală deoarece dacă nu se puteau prezenta, aveau obligația să dispună substituirea lor cu un alt apărător, iar lipsa delegației nu atrage existența lipsei de apărare, atât timp cât asistența juridică a fost realizată în fapt.
Inculpații recurenți, având pe rând ultimul cuvânt, declară că solicită admiterea recursurilor așa cum au fost susținute de apărătorii aleși.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Prin încheierea de la 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. -, n baza art. 3002cod de procedură penală rap. la art. 160 cod de procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților:
-, fiul lui și, ns. la data de 25.01.1980, în Sibiu, domiciliat în Sibiu,-,. 54, județ Sibiu, CNP -, deținut în Penitenciar de Maximă Siguranță C, arestat în baza mandatului de arestare nr. 9/ 11 aprilie 2007 emis de Tribunalul Sibiu.
- ( fost ), fiul lui și, ns. la data de 20.03.1981, în Sibiu, domiciliat în Sibiu,-,. 139, CNP -, deținut în Penitenciar de Maximă Siguranță C, arestat în baza mandatului de arestare nr. 10/ 11 aprilie 2007 emis de Tribunalul Sibiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul cu nr. 7D/P/2007 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sibiu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest a inculpaților pentru săvârșirea infr. prev. de rt. 7 din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) cp; art. 12 al. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) cp. art. 321 al. 1 cp. cu aplic. art. 37 lit. b) cp. art. 321 al. 1 și 2 cp. art. 217 al. 1 cp. cu aplicarea art. 37 lit. b) cp. art. 217 al. 1 cp. art. 11pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, art. 194 al. 1 cp. și art. 20 cp. rap. la art. 174 cp. comb. cu art. 175 lit. i) cp. toate cu aplic. art. 33 lit. a) cp.; ( fost ), pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 din Legea 39/2007,art. 11pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, cu aplic. art. 37 lit. a) cp. art. 12 al. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/200, art. 239 al. 23, cu aplic art. 37 lit. a) cp. art. 194 al. 1 cp. cu aplic. art. 37 lit. a) cp. și art. 174 cp. comb cu art. 175 lit. i) cp. cu aplic. art. 37 lit. a) cp. toate cu aplic. art. 33 lit. a) cp.; pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: art. 7 din Legea 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. b din, art. 11pct. 1 din Legea 61/1991 republicată cu aplic. art. 37 lit. cp. art. 194 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. b din, art. 321 alin. 1 și 2 cu aplic. art. 37 lit. b din toate cu aplic. art. 33 lit. a) cp.
Inculpații și ( fost ), au fost arestați preventiv inițial la data de 30 ianuarie 2007 prin încheiere 2/2007 a Tribunalului Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativa de omor,ultraj contra bunelor moravuri,distrugere, port fara drept de arme, cercetati in dosarul 68/P/2007,mandate nr.1 si 2 /2007, prelungite succesiv de 2 ori, iar ulterior,in urma conexării acestui dosar la dosarul 7/D/P/2007, dosar in care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpaților,au fost arestați la data de 11 aprilie 2007, prin încheierea nr. 13/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în baza art.143 cod de procedură penală și art. 148 lit. f cod de procedură penală, arestarea fiind menținută succesiv de către instanță, inclusiv prin încheierea din 18 mai 2009.
Prin încheierea din data de 18 mai 2009 a Tribunalului Dolj, a fost respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul prin apărător și însușită de inculpatul / Fost ), iar în baza art. 3002raportat C.P.P. la art.160bC.P.P. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților și (fost ).
Prin dec.pen. nr.530/ 20.05.2009 Curtea de Apel Craiovaa admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și al inculpaților, ( fost ), a casat încheierea și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive potrivit disp. art.3002.
C.P.P.Tribunalul, primind cauza spre rejudecare în vederea verificării legalității și temeiniciei arestării preventive potrivit disp. art. 3002raportat C.P.P. la art.160 a C.P.P. constatat următoarele: în conformitate cu normele procedurale prevăzute de art. 160 al. 1 instanța C.P.P. este obligată să verifice periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventiv. Respectând normele procedurale imperative precizate anterior, instanța a avut în vedere temeiurile care au determinat arestarea preventivă, dacă acestea impun în continuare privarea de libertate sau, dacă pe parcursul cercetării judecătorești sau ivit temeiuri noi, care ar justifica punerea în libertate a inculpaților.
În acest context au fost avute în vedere atât temeiurile care au determinat arestarea preventivă a celor doi inculpați, respectiv condițiile speciale prevăzute de art. 136 pct. 8 dar C.P.P. și dispozițiile art. 148 lit. f precum C.P.P. și împrejurarea dacă aceste temeiuri subzistă în continuare în contextul cercetării judecătorești efectuate până în acest moment procesual.
Dând prioritate principiului conform căruia starea de detenție preventivă are un caracter excepțional dar și principiului conform căruia o detenție provizorie de asemenea trebuie să aibă limite rezonabile, instanța a constatat că, în cauză, durata arestării preventive este de peste 2 ani de zile.Raportându-se la perioada arestării preventive, de peste 2 ani de zile, desigur că aceasta creează aparența depășirii limitelor rezonabile a unei detenții provizorii. Însă, atunci când se face aprecierea în concret a ceea ce a vrut să spună Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la conținutul de substanță a celor două principii, instanța trebuie să aibă în vedere și circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real.
Raportându-se la speță, s-a constatat că în acest moment procesual cercetarea judecătorească este aproape finalizată sau mai exact spus a fost readministrat întreg probatoriul de pe parcursul urmăririi penale.
Totodată s-a constatat că o bună parte din perioada cât dosarul s-a aflat pe rolul instanței de judecată, numeroase amânări au fost determinate de lipsa apărătorilor,uneori impunându-se în vederea soluționării cu celeritate a cauzei apelarea la apărători din oficiu.
De altfel, chiar pentru termenul de astăzi, instanța a constatat că lipsa apărătorilor, motivată de aceștia de imposibilitatea de a se prezenta la instanță fiind plecați din localitate solicitând în acest sens acordarea unui termen pentru data de 21.05.2009, nu este justificată atâta vreme cât, se știe că dispozițiile legii procedurale cu privire la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive (art.3002raportat C.P.P. l aart.160 C.P.P.) impun sub condiție imperativă efectuarea acesteia înlăuntrul termenului de 60 de zile.
La unele termene de judecată, s-au făcut cereri de către apărători inculpaților care vizau o suplimentare a probatoriului în vederea dovedirii nevinovăției și care ca atare, administrarea unor asemenea probe pot concluziona în final, fie o reapreciere a întregului probatoriu, fie conturarea unei alte stări de fapt.
În acest context, s-a apreciat că în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, să se mențină starea de arest preventiv.
Desigur aceasta este numai o condiție subsidiară în contextul altor elemente de fapt și de drept, date de specificul cauzei, complexitatea ei și nu în ultimul rând de anumite elemente ce țin de persoana inculpaților.
Pornind de la temeiul de fapt și de drept că o persoană poate fi lipsită de libertate pentru a proteja ordinea publică, în cazul infracțiunii cu un puternic ecou în rândul colectivității, s-a impus a se reține următoarele elemente:
Conform actului de sesizare, dar și cercetării judecătorești efectuată până în acest moment procesual există indicii temeinice în sensul prevederilor art. 681ca inculpații au săvârșit o pluralitate de fapte penale cu un pericol social ridicat, pentru care legiuitorul a prevăzute limite de pedepse speciale mari.
Infracțiunile respective, ( constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, șantaj, tentativă de omor, omor) vizează lezarea unor relații sociale majore, cum ar fi viața și integritatea fizică a persoanelor; libertatea acestora, etc..
În acest context, este de notorietate că practica instanțelor din țară, este aceea că, judecarea persoanelor care au săvârșit asemenea fapte de natură penală să se facă în stare de arest preventiv aceasta fiind condiționată, de cel puțin alte două elemente: ecoul pe care asemenea fapte îl au în rândul comunității și pericolul public concret pe care îl reprezintă persoanele care comit fapte de o anumită gravitate în cazul în speță, trebuie subliniat recidivarea inculpaților în a comite fapte de o anumită gravitate.
Avându-se în vedere și interesul unei juste soluționări a cauzei respectiv că, inculpații oricând pot cere reaudierea și pot propune probe noi, sau pot cere reluarea unor probe deja administrate s-a apreciat că, starea de detenție preventivă se impune a fi menținută în continuare atât pentru conservarea probelor, cât și pentru stabilirea cu exactitate de către organul judiciar în drept a stării de fapt.
Acest ultim aspect nu încalcă cu nimic prezumția de nevinovăție, ci, din contră, dă eficiență necesității aflării adevărului, în vederea pronunțării în final a unei soluții temeinice și implicit legale.
De altfel, chiar în ultimul cuvânt, inculpații au precizat că nu sunt de acord cu starea de fapt reținută în rechizitoriul Parchetului, că nu sunt vinovați și vor să se stabilească adevărul, ceea ce presupune posibilitatea formulării de noi cereri cu privire la probatoriu.
S-a constatat că împrejurarea invocată de inculpați în sensul că nu au asigurată o apărare efectivă nu este justificată atâta vreme cât instanța, în conformitate cu disp. art. 171 pct. 4 a C.P.P. dispus desemnarea unor noi apărători din oficiu alături de apărătorul din oficiu avut pe parcursul procesului penal, ca urmare a imposibilității prezentării la instanță a apărătorilor aleși la termenul din data de 20 mai 2009.
De asemenea,s-a creat apărătorilor desemnați din oficiu toate oportunitățile în vederea pregătirii apărării, instanța lăsând la aprecierea acestora perioada de timp necesară pregătirii apărării.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și, susținând în esență, că, deși au fost asistați de apărători din oficiu, au fost lipsiți în mod efectiv de apărare, că soluția a fost pronunțată de un judecător față de care s-a dispus sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, neexistând astfel vreo garanție cu privire la justa soluționare a cauzelor, că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale precum și că, verificarea măsurii arestării preventive nu s-a făcut în termenul legal, astfel încât aceasta a încetat de drept, dar și că hotărârea nu este motivată corespunzător.
Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, cu următoarea motivare:
În ceea ce privește critica care vizează pe judecătorul fondului cauzei, aceasta este nefondată, deoarece în dosar nu există vreo dovadă că acest magistrat și a pierdut în mod efectiv calitatea care îi permitea să prezideze și să judece cauza recurenților, or, că ar fi fost suspendat din funcție. De asemenea, nu există nici dovezi că acesta ar fi interesat în vreun fel cu privire la cauza recurenților inculpați, astfel încât să devină aplicabile cazurile de incompatibilitate prev. de art. 47 și 48 Cod procedură penală.
Chiar și în situația în care magistratul în cauză ar fi fost sancționat disciplinar, această sancțiune nu este dispusă pentru actele și măsurile luate în prezenta cauză încât să se aprecieze că participarea acestuia la judecată ar aduce atingere obligativității judecării echitabile a procesului.
Nu este formulată nici critica privind lipsa de apărare a inculpaților, ori lipsa de apărare efectivă a acestora. Curtea constată că ambii inculpați au fost asistați de apărători cu drept de practică, cărora instanța le-a acordat timpul pe care l-au apreciat ca necesar pentru a studia actele și lucrările cauzei în care urmau să facă asistența juridică a celor doi inculpați recurenți,cu privire la măsura preventivă, aspect care rezultă în mod cert din practicaua încheierii de ședință recurate.
Mai mult, instanța a întrebat în mod expres după reluarea judecării cauzei, dacă cei doi apărători înțeleg și sunt în măsură să depună concluzii și aceștia au răspuns afirmativ.
În aceste condiții, Curtea reține că inculpații au beneficiat de o apărare efectivă, apărare care se reflectă și în concluziile puse de cei doi apărători din oficiu.
Tot cu privire la lipsa de apărare, se mai reține și că acești apărători au drept de practică și pentru ei s-a obținut acordul pentru a asigura asistența juridică a celor doi inculpați.
Potrivit art. 171 Cod procedură penală, pe de o parte, instanța este obligată să asigure asistența juridică din oficiu pentru inculpații aflați în stare de arest, iar, pe de altă parte, atunci când asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la termenul de judecată fixat și nici nu se asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, instanța, din oficiu, desemnează un apărător care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării.
Potrivit art. 171 alin.41teza finală Cod procedură penală, doar în cursul judecății și doar după începerea dezbaterilor, în cazul asistenței juridice obligatorii, în lipsa apărătorului ales, apărătorului desemnat din oficiu i se asigură un termen de minim 3 zile pentru pregătirea apărării, situație care nu se poate reține în cazul inculpaților recurenți, deoarece desemnarea nu s-a făcut în timpul dezbaterilor, ci în timpul cercetării judecătorești, astfel încât nici nu a fost nevoie de reluarea acestor dezbateri.
Curtea mai reține și că, potrivit art. 171 alin.5 Cod procedură penală, delegația apărătorului desemnat din oficiu încetează doar la prezentarea apărătorului ales în sala de judecată, fapt care nu s-a produs pe timpul cercetării judecătorești și al dezbaterilor la instanța de fond, iar potrivit art. 171 alin.6 Cod procedură penală, cauza se amână doar dacă nu se poate înlocui apărătorul lipsă.
Faptul că unul dintre avocați nu au depus delegația privind asistența juridică din oficiu, nu face ca apărările formulate de aceștia pentru inculpați, să fie nule.
De asemenea, atât timp cât un apărător desemnat din oficiu s-a prezentat la unul dintre termenele anterioare pentru a asigura asistența juridică a inculpatului, delegația acestuia rămâne valabilă pe tot timpul procesului penal, până la pronunțarea hotărârii, iar ea, încetează, așa cum s-a arătat, atunci când apărătorul ales se prezintă în sala de ședință.
În aceste condiții, apărătorii aleși puteau dacă doreau, să dispună substituirea lor cu apărătorii prezenți și care au pus concluzii sau, să dispună substituirea lor de alți apărători care aveau posibilitatea să se prezinte, lucru care nu s-a realizat.
Cu privire la critica ce vizează obligativitatea instanței de a soluționa în același timp, atât cererea de sesizare a Curții Constituționale, cât și verificarea măsurii arestării preventive, Curtea constată că cele două instituții au reguli procesuale diferite, ce se materializează în proceduri diferite cu termene diferite, recunoscute pentru declararea și exercitarea căilor de atac și, că, în Codul d e procedură penală nu există nici o dispoziție care să condiționeze verificarea măsurii arestării preventive, de pronunțarea instanței cu privire la alte cereri, discutarea acestor cereri putând fi dispusă motivat, atunci când se apreciază ca fiind necesar, pentru un alt termen de judecată.
În aceste condiții, instanța de fond, în mod legal, a pus în discuție, fiind obligată potrivit art. 160 alin.1 Cod procedură penală, verificarea periodică privind legalitatea și temeinicia arestării preventive, într-un termen care să nu depășească 60 zile.
În condițiile în care prima instanță s-a pronunțat cu privire la menținerea măsurii arestării preventive în intervalul celor 60 zile pe care se dispusese anterior menținerea acesteia, judecarea recursului ulterior expirării acestor 60 zile, nu îndreptățește pe recurenții inculpați în lipsa unor dispoziții corespunzătoare ale Codului d e procedură penală, să invoce încetarea de drept a măsurii arestării preventive și punerii lor în libertate de îndată deoarece, deși codul d e procedură penală cuprinde dispoziții care obligă judecătorul instanței de control judiciar să se pronunțe cu privire la recursul declarat înainte de expirarea duratei arestării preventive, acestei dispoziții nu-i sunt aplicabile fazei de judecată în cazul menținerii măsurii arestării preventive, potrivit art. 160 și art. 160 Cod procedură penală, prevederi care arată în mod expres că recursul declarat împotriva încheierii de menținere a arestării, nu este suspensiv de executare.
De asemenea nu este fondată nici critica privind nemotivarea soluției adoptată de instanță, deoarece, din examinarea încheierii recurate, se constată că motivele care au stat la baza soluției, sunt amplu detaliate atât în fapt cât și în drept, inclusiv cu referire la jurisprudența CEDO, apreciindu-se pe baza probelor existente că există dovezi certe cu privire la faptul că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, în raport cu dovezile arătate, care vizează presiuni exercitate asupra unor martori și coinculpați ai cauzei.
Atât timp cât există dovezi certe, chiar și cu privire la existența doar a unora dintre acuzațiile grave care se aduc inculpaților, Curtea apreciază că lăsarea lor în libertate prezintă pericol cert pentru ordinea publică în raport de împrejurările sus menționate.
Cu motivarea reținută, neexistând motivele de casare invocate în temeiul art. 3856alin.3 și art. 3859pct. 3, 6 și 10 Cod procedură penală, în baza art. 38515alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de inculpații și (), împotriva încheierii de la 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. -, ca nefondate
Obligă fiecare recurent inculpat la câte 10 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 mai 2009.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.DF.
IB/
22 mai 2009,
Sibiu va încasa de la rec.inc. suma de câte 10 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Doru FilimonJudecători:Doru Filimon, Membri George Ciobanu, Valentina
