Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 557/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.557/R/2009
Ședința publică din 22 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
- - - JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
- - - judecător
- - - grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la 28.03.1979, din Penitenciarul Oradea, împotriva Încheierii penale din 15 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea arestării preventive, potrivit art.160/b din Codul d e procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației nr.5821 emisă din oficiu de Baroul Bihor la 21.12.2009.
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Inculpatul recurent depune la dosar un memoriu.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului avocat susține recursul declarat, solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate, în sensul punerii în libertate a inculpatului.
Procurorul a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin, considerente față de care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul recurent, având cuvântul, nu recunoaște comiterea faptei, însă susține că s-au făcut presiuni asupra lui.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin Încheierea penală din 15 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b din Codul d e procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, născut la data de 28.03.1979 în C-N, județul C, fiul lui și, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin Încheierea nr.16 din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.20/13.03.2009.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, în faza de urmărire penală au fost administrate probe, ce permit a se ajunge la concluzia că, există indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, întrunite fiind condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.
În cauză subzistă în continuare temeiul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există probe certe din care rezultă fără echivoc pericolul pentru ordinea publică ce s-ar putea agrava prin lăsarea inculpatului în stare de libertate, pericol dedus din gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, cât și din reacția colectivității dacă inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate, reacție posibil a produce perturbări în disciplina publică și respectiv față de lege.
In concret, acest pericol pentru ordinea publică rezidă din faptul creării unei stări de insecuritate socială, o reacție colectivă a comunității față de aceste stări de lucruri negative, lipsa unei reacții ferme din partea organelor judiciare, față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de infracțiuni, creând posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane.
În speță, au fost respectate și prevederile art.5 par.3 și 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menține starea de arest preventiv a acestuia.
În cauză a început cercetarea judecătorească, nu s-a administrat nici o altă probă decât declarațiile inculpatului, iar până în prezent nu există nici un element de natură a conduce la concluzia că aceste temeiuri s-au modificat ori au încetat, motiv pentru care instanța potrivit dispozițiilor art.300/2 combinat cu art.160/b Cod procedură penală și prev. art.23 al.4/2 din Constituția României și disp.art.5 paragraful i lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului, casarea și modificarea încheierii atacate în sensul revocării măsurii arestării preventive și punerii sale în libertate. Examinând hotărârea atacată prin prisma recursului declarat în cauză, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.385/9 Cod procedură penală, Curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
Astfel, în mod corect, prima instanță a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece temeiul care a stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă - art.148 lit.f Cod procedură penală.
Conform art.148 lit.f Cod procedură penală, orice inculpat poate fi arestat preventiv când a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În speță, cele 2 condiții sunt întrunite în mod cumulativ, deoarece inculpatul este învinuit de săvârșirea unor infracțiuni grave, omor deosebit de grav în scop de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 174 - 176 lit.d Cod penal, tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 al.2 lit.b și al.2/1 lit.c Cod penal și violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 al.2 Cod penal.
De menționat că pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale ale comiterii faptelor, perseverența inculpatului în comiterea unor astfel de fapte.
Pe de altă parte, măsura dispusă de instanța de fond corespunde exigențelor art.5 paragraf 1 litera c din CEDO ratificată de România prin 30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În speță, au fost respectate și prevederile art.5 paragraf 3 și 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menține starea de arest a acestuia.
Aspectele învederate de inculpat în memoriul atașat, referitor la nevinovăția sa sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei și vor fi analizate cu ocazia soluționării pe fond a dosarului.
Ca urmare, în baza art.385/15 punctul l lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de către inculpatul, împotriva încheierii penale din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în întregime.
Fiind în culpă procesuală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, combinat cu art.141 și art.160/b alin.3 Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, născut la 28.03.1979, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 22 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.decizie - jud.- -
În concept - 22.12.2009
Judecător fond -
- - -
3 ex./22.12.2009
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Munteanu Traian, Pătrăuș Mihaela