Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 632/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR. 3882/2/2009
981/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.632
Ședința publică din data de 05 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Oprescu
JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva Încheierii de ședință din 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați, în stare de arest, asistat de apărător ales și, în stare de arest, asistat de apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, solicită a se observa că din punctul de vedere al alăturării celor doi inculpați, acest dosar reprezintă o noutate, niciodată în același dosar nu au fost judecați atât partea vătămată cât și presupusul autor, solicită a se observa că motivele care ar putea justifica continuarea unei măsuri preventive pentru unul dintre inculpați nu pot fi folosite în scopul prelungirii arestării preventive celui de-al doilea inculpat.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a fost victima unei tentative de omor și starea de sănătate a acestuia evoluează în sens regresiv.
Arată că inculpatul este arestat, pe de o parte, pentru că este învinuit de infracțiunea de șantaj, iar, pe de altă parte, pentru infracțiunea de favorizare a inculpatului. Solicită a se avea în vedere că infracțiunea de șantaj este o infracțiune care pune părțile în poziție antagonică, iar infracțiunea de favorizare a infractorului le pune în poziție de prietenie.
Consideră că cercetarea judecătorească se poate desfășura în bune condiții și cu inculpatul în stare de libertate.
În încheierea pledoariei, solicită admiterea recursului casarea încheierii recurate și, pe fond, judecarea inculpatului în stare de libertate, eventual, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, critică încheierea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, având în vedere că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai impun în continuare menținerea acestei stări de excepție, solicitând a se constata că din declarațiile celor 30 de martori rezultă că faptele nu s-au întâmplat așa cum s-a reținut inițial, arătându-se în declarațiile acestora că în seara zilei de 13.10.2008 nu a fost decât o încăierare între două grupuri și nu se știe cine pe cine a lovit. că dacă inculpatul l-ar fi indicat pe inculpatul ca fiind autorul agresiunii îndreptate împotriva sa, acesta nu a ar fi ajuns să fie arestat.
Solicită Curții să aibă în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, nu este cunoscut ca fiind o fire violentă și are o familie care-l susține. Totodată, solicită a se avea în vedere că și inculpatul, cu ocazia încăierării, a suferit răni care nu pot fi vindecate în regim de penitenciar.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lăsarea inculpatului în stare de libertate neprezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală, întrucât temeiurile care au determinat arestarea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, astfel există indicii temeinice (declarațiile părții vătămate și declarațiile martorilor, ) privind săvârșirea de către inculpatul a tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, precum și indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpatul infracțiunii de șantaj și a infracțiunii de favorizare a infractorului, respectiv convorbirile telefonice purtate de acesta, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, se mențin temeiurile prevăzute de art.148 lit.b și e pentru C.P.P. inculpatul și art. 148 lit. C.P.P. pentru inculpatul, solicitând, totodată, a se constata că apărarea nu a făcut referire la aceste temeiuri care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și că nu-l cunoaște pe inculpatul.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, aderă la concluziile apărătorului și solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală,dosar nr-,printre altele, s-a menținut măsura arestării preventive inculpaților și.
Pentru a pronunța încheierea, instanța a reținut că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților în raport de pericolul social al infracțiunii reținută în sarcina acestuia,modalitatea de comitere a infracțiunii și,de faptul că lăsarea în stare de libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii au formulat recurs inculpații și care a criticat-o pentru motivele consemnate în partea introductivă a hotărârii.
Criticile formulate nu sunt fondate.
Examinând încheierea în raport cu motivele de recurs invocate și, din oficiu se constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.
În cauză s-a constatat că există indicii temeinice cu privire la faptul că inculpații au comis infracțiunile reținute în sarcina lor și că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și în prezent în raport cu pericolul social al faptei comise, tentativă la omor calificat prev.de art.20 rap.la art.174-175 lit. și art.176 alin.1 lit.b Cod penal,art.321 alin.1 și 2 Cod penal cu aplic.art.33 lit.a Cod penal (inculpatul )și șantaj și favorizarea infractorului prev.de art.194 alin.1 și 2 și art.264 Cod penal cu aplic.art.33 Cod penal(inculpatul ).
Instanța fondului a făcut o corectă aplicare a disp.art. 143 și art.148 lit.f Cod procedură penală măsura dispusă fiind legală și temeinică.
Din probele administrate a reieșit că sunt indicii temeinice în sensul arr.143 alin.5 Cod procedură penală că inculpații au comis infracțiunile reținute în sarcina lor.
Totodată trebuie avute în vedere nu doar regăsirea cerințelor art.148 lit.f Cod procedură penală și existența unui pericol concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpaților față de natura faptei, urmările acesteia,pericolul refacerii cercului relațional,propice comiterii de noi fapte de același gen,dar și cerințele art.136 alin.1 Cod procedură penală,care impun ca pentru buna desfășurare a procesului penal să se dispună și arestarea preventivă a făptuitorului.
Față de considerentele mai sus menționate se constată că nu subzistă nici unul din motivele de casare prev.de art.385/9 Cod procedură penală și în consecință conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală recursurile formulate de inculpați urmează a fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală,în dosarul nr-.
Obligă pe inculpații-recurenți la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 5 mai 2009.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.AN
Dact.IE/ 2 ex./20.05.2009
1
Președinte:Mihai OprescuJudecători:Mihai Oprescu, Viorel Adrian Podar, Antoaneta