Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 682/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr.682
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentant de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și al lui, născut la 29 aprilie 1969, în prezent aflat Penitenciarul Mărgineni împotriva încheierii din data de 02.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul penal nr-, prin care în baza disp. art.3002Cod procedură penală rap. la art.160 alin.3 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și și s-a menținut arestarea preventivă a acestora.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul, personal aflat în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului P,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentul - inculpat, cu acordul instanței, a luat legătura cu recurentul inculpat și având cuvântul pentru acesta arată că nu are cereri prealabile de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Reprezentatul Ministerului Public având cuvântul precizează că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, având cuvântul în dezbateri pentru recurentul - inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe, și punerea în libertate a recurentului ca o consecință a revocării măsurii arestării preventive luată față de acesta.
Învederează apărătorul recurentului - inculpat că, până la acest moment sunt doar simple presupuneri că inculpatul ar fi săvârșit fapta dedusă judecății, iar temeiurile avute inițial, în vedere, la momentul arestării preventive, în prezent, nu mai subzistă.
Pe de o parte, din materialul probator administrat în cauză până la acest moment, nu rezultă cu certitudine fapta pentru care a fost trimis în judecată recurentul - inculpat, în sensul dacă este o faptă de tâlhărie sau de furt, apreciind astfel că măsura arestării preventive nu se mai impune, pe de altă parte acesta beneficiază, până la rămânerea definitivă a hotărârii, de prezumția de nevinovăție.
Nu în ultimul rând, solicită instanței de control judiciar să dea valență prevederilor art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de recurentul - inculpat, în cauză fiind îndeplinite cumulativ disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, urmând să se constate că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
Recurentul - inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, întrucât se consideră nevinovat și a contestat toate faptele imputate, imobilul în cauză este proprietatea mătușii sale,`1 unde intra de nenumărate ori.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 2 octombrie 2009 dată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în baza disp. art.3002rap. la art.160balin.3 cod proc. penală a fost menținută măsura arestării preventive luată față de apelanții inculpați, fiul lui și, născut la data de 6 ianuarie 1982 în Târgoviște, jud. D, domiciliat în com., sat, jud.D, CNP - și, fiul lui și, născut la 29 aprilie 1969 în Târgoviște, jud.D, domiciliat în com., sat,-, jud. D, CNP -, ambii aflați în Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut pe baza actelor și lucrărilor dosarului, următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, fiul lui și, născut la data de 6 ianuarie 1982 și, fiul lui și, născut la 29 aprilie 1969, în raport de disp. art.3002cod proc. penală, tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora, dat fiind că au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, fiind îndeplinite, totodată, cerințele impuse de art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală.
S-a motivat că apelanții inculpați au fost condamnați de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.180 alin.2 cod penal, art.192 alin.2 cod penal, art.189 alin.1 și 2 cod penal și art.211 alin.1, alin.2 și alin.21lit.a) cod penal, cu aplicarea disp. art.33 lit.a) cod penal și a disp. art.37 lit.a) cod penal pentru inculpatul, constând în aceea că în noaptea de 17/18 aprilie 2009 apelanții inculpați, în dorința de a-și recupera bunurile sustrase de către apelantul inculpat parte vătămată, au mers acasă la acesta și fără a avea acordul său au intrat în domiciliul cu intenția de a-l duce la poliție, în acest scop forțându-l, prin lovituri, să părăsească domiciliul și să urce în căruța acestora. Pe drum inculpații s-au oprit, au coborât din căruță și sub amenințare și lovire i-au luat din buzunar apelantului-parte vătămată suma de 110 lei precum și pantofii sport sustrași și pe care acesta îi purta, după care l-au lăsat să plece.
S-a apreciat de către instanța de apel că lăsarea în libertate a inculpaților ar crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate având în vedere valoarea socială lezată prin acțiunea lor - patrimoniul individual - creând astfel convingerea că justiția este prea blândă în situația în care aceștia nu ar fi în continuare izolați de comunitate, detenția preventivă fiind justificată și de necesitatea imperioasă de a-i împiedica să comită alte infracțiuni, apelantul-inculpat fiind recidivist.
De asemenea, s-a motivat că prin menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților nu li se încalcă dreptul la libertate prev. de art.5 și nici prezumția de nevinovăția prev. de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.66 din codul d e procedură penală și Constituția României, inculpații beneficiind de această prezumție până la luarea unei hotărâri definitive.
Împotriva Încheierii din 2 octombrie 2009 declarat recurs, în termen, inculpatul, care a criticat hotărârea pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive luată față de acesta, susținând că până la acest moment sunt doar simple presupuneri că inculpatul ar fi săvârșit faptele deduse judecății iar temeiurile avute inițial în vedere nu mai subzistă.
S-a arătat că din materialul probator administrat până în prezent nu rezultă cu certitudine existența faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și drept urmare, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăția până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art.3859pct.18 cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer disp. art.3856alin.3 cod proc. penală, constată că recursul declarat de inculpat este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin Încheierea din Camera de Consiliu dată la 22 aprilie 2009 în dosarul nr-, Judecătoria Moreni, județul Dad ispus arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui și, născut la 29 aprilie 1969 în Târgoviște, jud.D, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 cod penal, lipsire de libertate prev. de art.189 alin.1 și 2 cod penal și tâlhărie prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c) și alin.21lit.a) cod penal, sens în care a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.7 din 22 aprilie 2009.
La luarea măsurii arestării preventive, instanța de fond a reținut existența indiciilor temeinice în sensul cerut de art.681cod proc. penală, respectiv că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile pentru care se efectuează acte de urmărire penală împotriva sa, fiind îndeplinite totodată, în mod cumulativ, cerințele impuse de art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală, în sensul că pentru faptele imputate, legiuitorul a prevăzut sancțiunea închisorii mai mare de 4 ani și există date certe că lăsat în libertate inculpatul ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere împrejurarea că inculpații au acționat cu premeditare, reținând, de asemenea, că lăsarea lor în libertate ar putea genera un sentiment de insecuritate și neîncredere în rândul comunității locale, lăsând impresia că săvârșirea unor asemenea fapte antisociale aduc atingere vieții, libertății, integrității corporale și patrimoniului persoanei, rămâne nesancționată.
Măsura arestării preventive a fost prelungită și ulterior, menținută în condițiile legii, ultima dată prin încheierea de ședință din 21 august 2009 Tribunalului Dâmbovița.
Procedând în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art.3002rap. la art.160bcod proc. penală, instanța de apel, reținând că temeiurile care au impus arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului făcând aplicarea disp. art.160balin.3 cod proc. penală.
În opinia Curții, hotărârea dată de tribunal este consecința interpretării necorespunzătoare a probatoriilor administrate până în prezent, fiind incident astfel cazul de casare prev. de art.3859pct.18 cod proc. penală.
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă că recurentul-inculpat a fost cercetat și ulterior trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 cod penal, violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 cod penal, lipsire de libertate prev. de art.189 alin.1 și 2 cod penal și tâlhărie prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c) și alin.21lit.a) cod penal, constând în aceea că în data de 18 aprilie 2009, împreună cu inculpatul, a pătruns fără drept în curtea și apoi în locuința părții vătămate, refuzând să le părăsească la cererea persoanei îndreptățite, după care împreună au obligat-o pe partea vătămată, prin amenințare și violență, să părăsească locuința, urcând-o într-o căruță și deplasând-o împotriva voinței sale pe un islaz situat în apropierea satului, unde prin amenințare și violență au deposedat pe partea vătămată de suma de 110 lei.
După readministrarea probatoriilor de la urmărirea penală, prin reaudierea inculpaților, a părții vătămate și a martorilor, Judecătoria Morenia dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în condițiile prev. de art.71 rap. la art.64 lit.a) teza a II a și lit.b) cod penal, astfel cum rezultă din sentința penală nr.694 din 1 iulie 2009.
Împotriva sentinței au declarat apel inculpații și precum și partea vătămată, în prezent cauza fiind în curs de soluționare la Tribunalul Dâmbovița, cu termen de judecată la data de 26 octombrie 2009.
Un prim aspect ce se impune a fi relevat în examinarea încheierii pronunțată la 2 octombrie 2009 este acela că instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a dispus menținerea acesteia atât față de recurentul-inculpat cât și față de, ambii cercetați și judecați pentru comiterea acelorași infracțiuni dar în privința cărora temeiurile arestării sunt diferite.
Se constată astfel că în timp ce arestarea preventivă a inculpatului s-a făcut în temeiul disp. art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală, celălalt inculpat, a fost arestat preventiv în baza disp. art.148 alin.1 lit.d) și f) cod proc. penală și aceasta deoarece cel din urmă mai era cercetat pentru comiterea altor infracțiuni ce au format obiectul dosarului nr.1182/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, fapte săvârșite la 23 martie 2009.
De asemenea, se constată că în timp ce inculpatul se află la prima încălcare a legii penale (fila 56 dosar ), coinculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile prev. de art.81 cod penal, faptele din prezenta cauză fiind comise înăuntrul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr.702/10 iunie 2004 Judecătoriei Târgoviște, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la fila 41 dosar
Prin urmare, cel puțin sub aspectele învederate, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze situația fiecărui inculpat în mod separat și să pronunțe o soluție legală și temeinică.
În examinarea încheierii recurate Curtea nu își propune să analizeze temeinicia acuzațiilor aduse inculpatului deoarece acest atribut revine primei instanțe de control judiciar, însă apreciază că la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive instanța de apel era datoare să verifice dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării inculpatului au încetat, s-au schimbat sau dimpotrivă se mențin și să dispună în consecință, urmând să aibă în vedere circumstanțele reale în care au fost comise faptele, factorul declanșator al acestora, relația de rudenie dintre recurentul-inculpat și partea vătămată, situația juridică a fiecăreia dintre părțile implicate, măsurile procesuale luate față de acestea și nu în ultimul rând, nivelul de cultură și educație și mediul din care părțile provin.
Astfel, se constată că deși recurentul-inculpat contestă existența și vinovăția faptelor reținute în sarcina sa, acesta a recunoscut pe tot parcursul procesului desfășurarea evenimentelor, în sensul că după ce a consumat băuturi alcoolice cu celălalt inculpat și partea vătămată în domiciliul său, toți trei au înnoptat în acest loc, iar dimineața, constatând că partea vătămată a plecat, iar din domiciliu lipsesc două telefoane mobile, o pereche de adidași și o sumă de bani, proprietatea coinculpaților, aceștia, profitând și de împrejurarea că între recurent și partea vătămată există o relație de rudenie, fiind veri, s-au deplasat la domiciliul celui din urmă pentru a-i cere să returneze bunurile pretins sustrase iar față de refuzul acestuia l-au forțat să se urce în căruța cu care veniseră în scopul de a-l preda poliției. Ulterior, partea vătămată a fost lăsată să plece, nu înainte ca aceasta să restituie parte din suma de bani sustrasă și perechea de adidași.
În privința telefoanelor mobile sustrase de la cei doi inculpați s-a stabilit că partea vătămată le înstrăinase unor cumpărători de bună credință, ele fiind restituite proprietarilor.
Cu ocazia audierii în primă instanță, partea vătămată-inculpat a revenit, parțial, asupra declarațiilor date în timpul urmăririi penale, recunoscând existența discuțiilor contradictorii ce au avut loc în domiciliul său urmare acuzațiilor aduse de cei doi inculpați privind sustragerea bunurilor, precizând, totodată, că de bună voie a urcat în căruța inculpaților și apoi le-a dat acestora suma de 110 lei și perechea de adidași pe care o purta la acel moment.
În raport de situația de fapt expusă, Curtea apreciază că deși infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat iar respectarea legii incumbă tuturor cetățenilor, indiferent de calitatea de victimă a unora dintre ei, la aproape șase luni de la luarea măsurii arestării preventive și față de situația personală a inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, se impune concluzia că pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere inițial s-a diminuat în mod semnificativ și prin urmare, temeiurile care au stat la baza arestării deși nu au încetat, cu certitudine s-au schimbat și impun înlocuirea acestei măsuri cu o alta, neprivativă de libertate, în condițiile prev. de art.139 cod penal.
La pronunțarea acestei soluții, instanța de recurs are în vedere și împrejurarea că în privința inculpatului-parte vătămată, care este recidivist, fiind condamnat în mai multe rânduri pentru infracțiuni foarte grave, procurorul nu a formulat propunere de arestare preventivă, împotriva sa dispunându-se luarea măsurii preventive prev. de art.145 cod proc. penală.
În plus, Curtea reține că cel puțin la acest moment, acuzațiile aduse de recurentul-inculpat părții-vătămate privind sustragerea unor bunuri s-a dovedit a fi adevărată, aceasta din urmă fiind condamnată de prima instanță la pedeapsa de 3 ani închisoare, hotărârea pronunțată în cauză nefiind însă definitivă.
Pentru aceste motive, constatând că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive, așa cum a solicitat recurentul, dar că în prezent scopul cerut de art.136 Cod proc. penală a fost atins, urmare admiterii recursului declarat de inculpat conform disp.art.38515pct.2 lit.d Cod proc.penală, se va casa încheierea instanței de apel și se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul cu o măsură neprivativă de libertate.
La alegerea măsurii, Curtea va avea în vedere că pentru desfășurarea procesului penal în condiții corespunzătoare se impune prezența inculpatului la instanțe, așa încât, față de domiciliul acestuia și sediile organelor judiciare, apare ca oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prev. de art.1451cod proc. penală.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara se va dispune obligarea inculpatului să se supună măsurilor prev. de art.1451alin.11lit.a)-d) precum și a celor prev.de art.1451alin.12lit.c) și e) cod proc. penală, atrăgându-se atenția asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse, respectiv înlocuirea măsurii cu aceea a arestării preventive.
Având în vedere că inculpatul se afla în stare de arest preventiv iar asistența juridică era obligatorie conform art.173 alin.2 cod proc. penală, fiind asigurată de apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, în temeiul disp. art.192 alin.3 cod proc. penală, se va dispune plata sumei aferentă onorariului, din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul inculpatului, fiul lui și al lui, născut la 29 aprilie 1969, în prezent aflat Penitenciarul Mărgineni, casează în parte, încheierea din 02 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosar nr-, în ceea ce-l privește, și în baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara prev. de art. 1451Cod procedură penală.
În temeiul art. 1451alin.2 rap. la art. 145 alin. 11Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
- a - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- b - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- c - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
- d - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Conform art. 145 alin.12Cod procedură penală inculpatul este obligat ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, de inculpatul, să nu comunice direct sau indirect cu aceștia și să nu se afle în locuința părții vătămate.
Copia prezentei decizii se va comunica inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește acesta, respectiv Postul de Poliție al comunei, județul D, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră.
Potrivit art. 145 alin.3 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii aplicate și a obligațiilor stabilite se va înlocui măsura dispusă cu măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, fiul lui și al lui, născut la 29 aprilie 1969 de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/U/22 aprilie 2009 emis de Judecătoria Moreni, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Menține restul dispozițiilor încheierii atacate.
Dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. N/Tehnored.
4 ex./13.10.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
/
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Zăinescu, Elena Negulescu
