Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 804/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACAU
DECIZIA PENALA NR.804
SEDINTA PUBLICA DIN 30.12.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Pocovnicu Dumitru
JUDECĂTORI: Pocovnicu Dumitru, Adrian Bogdan Crîsmaru Gabriel
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public - PARCHETUL DE PE J-- SERVICIUL TERITORIAL BACAU - este reprezentat de procuror-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din24.12.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, in dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publica se prezintă recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Recurentul inculpat având cuvântul precizează că își menține recursul formulat în cauza.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat precizează că înscrisurile de la filele 143-149 sunt în xerocopie, solicitând ca acestea sa fie depuse în original, deoarece acestea sunt probe în baza cărora Tribunalul Bacăus -a pronunțat pe starea de arest, reținându-se la fila 2 din încheierea atacată ca sunt probe suficiente de vinovăție inculpatului.
Având în vedere că sunt convorbiri telefonice, sunt depuse procese verbale de recunoaștere din grup în prezența acestor înscrisuri, dacă acestea provin dintr-un alt dosar trebuie să existe un proces verbal. Dacă acestea sunt pierdute trebuie să releve acest aspect. Într-un înscris există mențiunea că partea vătămata este.
Consideră că trebuie să se facă verificări, deoarece numita este parte vătămata și într-un alt dosar în care este apărător avocat.
Nu s-a făcut mențiunea ca aceste înscrisuri sunt din cauza de față.
La fila 48 și 188 din dosarul de urmărire penala sunt procese verbale de recunoaștere din grup, care sunt redactate cu stiloul, iar numele persoanei este inserat cu pixul.
Începând cu fila 45 există înscrisuri medicale, față de care instanța a reținut starea de sănătate a părții vătămate, care nu sunt traduse. Nu există nici un proces din care să reiasă cine le-a depus, în ce condiții, iar dacă există traducerea acestora trebuie depusa la dosar.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că cererile formulate nu pot fi analizate decât pe fond, deoarece obiectul cauzei este recurs cu privire la starea de arest. Cererile formulate vizează exclusive fondul cauzei. Pe actele aflate în copie există mențiunea că sunt conforme cu originalul, acest lucru este certificat prin semnătură și prin aplicarea ștampilei.
probelor, nu doar cele la care face referire apărătorul inculpatului, au stat la baza menținerii stării de arest.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, arată că procurorul face vorbire de faptul că cererile vizează fondul cauzei, însă la fila 8 sunt probe care stau la baza indiciilor temeinice pentru care s- menținut starea de arest.
Invoca încheierea atacata în care sunt nominalizate probele ce au fost avute în vedere, astfel că cererile nu țin strict de fondul cauzei, stabilind și partea vătămată.
Pe actele pe care s-a făcut mențiunea, conform cu originalul, nu s- trecut data. Există o fila pe care este trecută o dată și este modificată. Dacă aceste procese verbale au fost folosite într-un alt dosar, această persoana este posibil să fie victima infracțiunii de trafic de persoane, iar martorul asistent este tocmai apărătorul din dosarul respectiv. Aceasta proba nu o consideră veridică.
Instanța având în vedere obiectul cauzei, recurs împotriva încheierii de menținere a stării de arest la primirea dosarului, față de faptul că procesele verbale conțin mențiunea, conform cu originalul, semnătura și stampila și că la fila 188 este un proces verbal de căutare, iar nu ce se invocă de apărătorul recurentului-inculpat, precum și faptul că susținerile apărătorului referitoare la mențiunea făcută în procesele verbale de recunoaștere sunt irelevante în acest stadiu al soluționării cauzei, respinge cererea apărătorului recurentului inculpat.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită amânarea cauzei pentru a face verificări cu privire la victima pentru care s-au întocmit procesele verbale, respectiv, aceasta fiind victima și în dosarul respectiv. Solicită acest lucru, deoarece ține de aprecierea gradului de pericol social luat în raport cu 26 de victime.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii de amânare, având în vedere că este un proces penal de trafic de persoane cu un număr de 16 victime, care au fost audiate la urmărirea penala în ce calitate au dorit, sau renunțând să participe ca părți vătămate, fiind audiate ca martori.
Sunt procese verbale de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile acestora coincid.
Instanța, pe același motiv al obiectului cauzei cu care este investită instanța de recurs, precum și numărul părților vătămate din cauză, nu considera necesară amânarea cauzei pentru a se efectua verificări în sensul arătat de apărătorul recurentului inculpate și respinge cererea de amânare a judecării recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpate, arată că aceiași victima nu poate fi în doua locuri diferite în același timp. Solicită amânarea cauzei pentru a face corespondență urgentă și pentru a se comunica dacă autoritățile din Spania au fost sesizate cu acest caz de trafic de persoane. Nu există plângerea lor, ci o sesizare din oficiu. Aceste 16 părți vătămate se împuținează, 10 nu s-au constituit părți civile, mai sunt martorii.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, se opune la cererea formulate, având în vedere că sesizarea din oficiu este o modalitate prevăzuta de Codul d procedură penală. Apărătorul inculpatului putea să facă verificări până la acest termen de judecată.
Instanța având în vedere aceleași motive, respectiv obiectului cauzei cu care este investită instanța de recurs, precum și numărul părților vătămate din cauză, respinge cererea de amânare și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat nu înțelege sa pună concluzii pe fondul cauzei având în vedere imposibilitatea exercitării mandatului de avocat și pentru egalitatea de tratament în formularea probatoriilor. Față de aceasta împrejurare formulează oral cerere de recuzare a tuturor membrilor completului de judecata și arată că va formula și în scris cererea de recuzare, motivată. Consideră ca nu poate formula apărările pentru inculpat dată fiind antepronunțarea completului prin acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Instanța suspenda ședința de judecata pentru soluționarea cererii de recuzare.
După soluționarea cererii de recuzare s- reluat ședința de judecata si s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, precizează că recursul vizează și respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Instanța pune în discuție admisibilitatea recursului cu privire la dispoziția de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Avocat având cuvântul invoca nulitatea încheierii atacate, deoarece cele susținute de instanța de fond au avut trei puncte. Consideră că nu se mențin temeiurile arestării, nu sunt îndeplinite cumulative cele doua condiții prevăzute de art.148 lit. f și C.P.P. s-a reținut că există pericolul de a lua legătura cu victimele.
Sesizarea s- făcut pentru 26 de persoane, ulterior au rămas 16. Data începerii urmăririi penale, dacă se ia în calcul, la 25.11.2009 există o schimbare a încadrării juridice, neexistând nici o rezoluție în acest sens, nu s-a adus la cunoștința acest aspect, nu există nici un proces verbal.
Instanța când a motivat pericolul social al inculpatului coroborat cu limitele de pedeapsa, a avut în vedere că există convorbiri telefonice, declarații, acte medicale și alte probe. Consideră că convorbirile telefonice sunt nule. S-a făcut prezentarea materialului de urmărire penala, însă nu s- menționat că i s-a adus la cunoștință.
La fiecare final de consemnare există mențiunea, convorbiri telefonice desfășurate în limba țigănească. Trebuie consemnat în ce limbă s-au efectuat și apoi traduse. Cine tradus acele convorbiri telefonice, deoarece nu există un astfel de traducător. Sunt consemnări pe foi de agendă, scrise olograf. Declarațiile victimelor sunt scrise la calculator și nu există mențiunea conform cu originalul.
Invocă nulitatea absoluta a încheierii atacate având în vedere cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Apărările s-au făcut separat, însă motivările pe cele doua solicitări nu există, decât în treacăt, în final s-a respins cererea considerându-se ca inculpatul prezintă pericol social.
În concluzie solicită admiterea cererii, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arată că recursul vizează întreaga încheiere, solicitând a se aprecia dacă ar fi inadmisibilă astfel de cerere.
În încheierea atacată nu s-a făcut mențiunea că această dispoziție cu privire la înlocuirea arestării ar fi definitivă. Consideră că lipsa acestei mențiuni a îndreptățit-o să formuleze recurs.
De asemenea, invoca nulitatea privind modalitatea de redactare a minutei, aceasta fiind redactată la calculator, de grefier, nu este scrisă de mână de judecător, ci doar semnată de JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan Crîsmaru Gabriel
Consideră ca aceste nulități însumate conduc la nulitatea actului de sesizare.
Dacă s-a făcut transcrierea convorbirilor telefonice, trebuie întrebat inculpatul asupra naționalității și desfășurării procesului penal, dacă se impune traducător.
Solicită a se aprecia asupra acestui aspect, având în vedere că practica judiciară nu este unitară.
La urmărirea penala a solicitat audierea numitului, cerere de a fost respinsă. Ordonanța i-a fost adusa la cunoștință verbal. Consideră că întreg probatoriul este lovit de nulitate.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicita respingerea ca nefondat recursului declarat de inculpate, menținerea încheierii recurate ca fiind legală si temeinică, deoarece temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate.
Pericolul concret pentru ordinea publica nu s-a diminuat având în vedere natura infracțiunii, existența indiciilor temeinice că prin lăsarea în libertate a inculpatului ar putea influența bunul mers al procesului penal, numărul mare de acte materiale, modul de organizare al infracțiunii.
Cu privire la excepțiile invocate nu consideră că probele de la urmărirea penala ar fi lovite de nulitate si nici că încheierea atacată ar fi lovită de nulitate. Nu s-a făcut dovada că minuta nu a fost redactata în 2 exemplare și nu există nicăieri stipulate că aceasta trebuie scrisă de mână. Aceste nulități puteau fi formulate la instanța de fond.
Referitor la admisibilitatea recursului împotriva dispoziției instanței privind respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, arată că recursul este formulat cu privire la menținerea stării de arest.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpate arată că nulitățile le-a invocat și la instanța de fond. Nu s- motivate nici încheierea de recuzare.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publica.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERIND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 24.decembrie. 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 300/1 alin.3 Cod procedură penală, fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, zis "", fiul lui și, născut la data de 23.10.1979 în municipiul O, județul B, CNP-, arestat prin încheierea de ședință din 02.12.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul -.
Prin aceeași încheiere a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpat prin apărător angajat.
S-a constatat că inculpatul a avut apărător angajat.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău nr.142D/P/2009 din 23.12.2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr- s-a dispus trimiterea in judecată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001, modificată și completată prin Legea nr.287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Prin încheierea din data de 02.12.2009, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Bacău, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 02.12.2009 până la data de 30.12.2009, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001, modificată și completată prin Legea nr.287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, faptele constând în aceea că în perioada iunie 2008 - martie 2009, prin înșelăciune, a recrutat și transportat în Spania mai multe persoane printre care părțile vătămate din comuna G, jud. B, din comuna, satul, din comuna, satul, din comuna, satul, din comuna, satul, din comuna, satul, toți din județul B și împreună cu învinuitul, pe teritoriul statului spaniol, i-a supus pe aceștia exploatării prin muncă, fără respectarea condițiilor legale, privind desfășurarea de activități lucrative.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că există indicii care presupunerea că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor, natura infracțiunii, modalitățile de săvârșire, aria extinsă și împrejurările comiterii acestora.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 300 ind. 1 Cod procedură penală legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive, instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate și că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune,fără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei.
Or, probele administrate până în acest moment al procesului penal, respectiv declarațiile părții vătămate, procesele verbale de transcriere în formă scrisă a înregistrărilor de convorbiri și comunicări telefonice, planșele fotografice anexate, procese verbale de prezentare spre recunoaștere după fotografii și declarațiile martorilor audiați in cursul urmăririi penale reflectă existența unor indicii care pot fi echivalate cu motive verosimile de bănuială că inculpatul ar putea fi autorul faptelor pentru care este cercetat,existând motive temeinice de bănuială în sensul Convenției. Astfel, probatoriul administrat confirmă pe deplin faptul că, inculpatul, în baza înțelegerii prealabile cu învinuitul zis "" a recrutat și transportat, în Spania, prin înșelăciune peste 26 victime, din care au fost identificate și audiate un număr de nouă, unde i-a supus pe aceștia exploatării prin muncă la cules de struguri, mandarine și măsline, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. Ca mijloc de săvârșire a infracțiunii, inculpatul a folosit atât înșelăciunea cu prilejul recrutării, cât și ulterior, precum și alte forme de constrângere, cum ar fi servitutea unor datorii, prin avansarea sumelor de bani necesare deplasării la destinație, amenințări cu acte de violență
Așadar, instanța reține îndeplinită condiția impusă de dispozițiile articolului 143 din Codul d e procedură penală, conform căreia luarea și, implicit, menținerea măsurii arestării preventive presupune în mod obligatoriu existența unor probe temeinice că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de persoane pentru care este judecat.
Apărările inculpatului, în sensul că părțile vătămate au beneficiat de condiții de trai corespunzătoare și că banii obținuți de pe urma muncii prestate au fost luați de învinuitul zis "" nu pot fi luate în considerare de către Tribunal, fiind contrazise de probatoriul administrat până în acest moment. Astfel, din declarațiile părților vătămate coroborate cu declarațiile martorilor rezultă că victimele au fost nevoite să își procure obiecte pe care să le folosească la improvizarea unor paturi și să conviețuiască în spații restrânse, iar minimul necesar de hrană consta în produse alimentare expirate. De asemenea martora, fosta concubină a inculpatului, a văzut cum zis "" i-a dat inculpatului suma de 5000 euro pentru munca prestată de echipa sa la struguri și mandarine.
În ceea ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică, prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală, este desigur adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă însă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei băniți ca autori ai unor astfel de fapte.
Infracțiunea de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, și chiar a sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu impact social deosebit iar lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional, și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În speță, interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului demonstrează că acesta, chiar după săvârșirea faptelor din perioada septembrie 2008- martie 2009, intenționa să își continue activitatea infracțională pe teritoriul Spaniei, infracțiuni prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit a din Legea nr.678/2001, fapt ce nu s-au consumat sub aspectul modalității alternative al exploatării, datorită intervenției organelor de urmărire penală.
De asemenea, instanța mai reține că menținerea stării de arest este justificată și prin buna administrare a probelor în faza de cercetare judecătorească, în condițiile în care victimele faptelor pentru care este cercetat inculpatul sunt vulnerabile, provenind din medii sociale la limita existenței, iar pe de altă parte la dosarul cauzei există date certe că inculpatul încearcă să influențeze depozițiile martorilor, pentru a ascunde adevărul, fiind incidente și dispozițiile art. 148 lit. b Cod procedură penală.
Astfel martora, audiată la data de 18.12.2009 ( fila 155 verso vol. I ) a arătat că retractează declarația dată cu o zi înainte, întrucât înainte de a fi audiată a fost amenințată de tatăl inculpatului cu acte de violență dacă va relata adevărul, aceleași amenințări fiindu-i adresat și pentru viitorul ei soț,.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărător, a fost criticată încheierea recurată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate, urmând a fi doar examinate în cele ce urmează.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motivată corespunzător, motivare pe care Curtea și-o însușește, cu mențiunile care vor fi efectuate, astfel că recursul urmează fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.
Prin încheierea din data de 02.12.2009, pronunțata in dosarul nr. - al Tribunalului Bacău s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 02.12.2009 până la data de 30.12.2009, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001, modificată și completată prin Legea nr.287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, faptele constând în aceea că în perioada iunie 2008 - martie 2009, prin înșelăciune, a recrutat și transportat în Spania mai multe persoane printre care părțile vătămate din comuna G, jud. B, din comuna, satul, din comuna, satul, din comuna, satul, din comuna, satul, din comuna, satul, toți din județul B și împreună cu învinuitul, pe teritoriul statului spaniol, i-a supus pe aceștia exploatării prin muncă, fără respectarea condițiilor legale, privind desfășurarea de activități lucrative.
Prin rechizitoriul nr.142D/P/2009 din 23.12.2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Bacău, s-a dispus trimiterea in judecată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001, modificată și completată prin Legea nr.287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.160 Cod procedură penală, cu art.300/1 Cod alin.1 și 3 Cod procedură penală, upă înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Potrivit acestor texte, la primirea dosarului cu inculpatul trimis în judecată în stare de arest preventiv, prima instanță are obligația de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Verificând, în temeiul art.160 Cod procedură penală, cu art.300/1 alin.1 și 3 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia luării măsurii arestului preventiv, în raport cu gravitatea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată recurentul-inculpat, Curtea constată că măsura preventivă a fost legal dispusă.
Așa cum este cunoscut pentru luarea și, desigur, pentru menținerea măsurii arestului preventiv trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.149/1 și art.143 Cod procedură penală, în sensul că în cauză sunt probe, din care rezultă presupunerea rezonabilă că intimatul-inculpat a săvârșit infracțiunea pentru care este judecat.
Potrivit dispozițiilor art.143 alin.1 Cod procedură penală, pentru luarea și, desigur, pentru menținerea măsurii arestului preventiv se cere, printre alte condiții, să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu echivalează cu existența unor probe care să justifice condamnarea inculpatului.
În cauza dedusă judecății sunt probe temeinice din care rezultă, în mod necesar, presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care trimis în judecată (plângerile și declarațiile persoanelor și părților vătămate, documentele de evidență depuse de victime, procesele verbale de prezentare spre recunoaștere și planșele fotografice efectuate cu aceste ocazie, declarațiile martorilor, adresele unităților bancare, rechizitoriul nr.5 D/P/ 2009 din data de 05.05.2009 al - Biroul Teritorial Bacău, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza încheierilor și autorizaților emise de Tribunalul Bacău, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de transcriere în formă scrisă a punerii în aplicare a autorizației de înregistrare imagini, adresele și procesele verbale de căutare, planșele foto cu fotografiile persoanelor racolate, coroborate cu declarațiile inculpatului).
Referitor la condiția conformității dreptului intern cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie observat că dispozițiile art.143 alin.3 Cod procedură penală, "să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală" sunt echivalente cu cele din art.5 & 1 c) din Convenție, respectiv"motive verosimile".
b) să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv împotriva intimatului-inculpat continuă să subziste.
Așa cum se arăta mai sus, arestarea preventivă a recurentului-inculpat s-a dispus prin încheierea din data de 02.12.2009 și la luarea acestei măsuri s-a reținut ca temei în drept prevederile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, respectiv: "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."
În raport de probatoriul administrat nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legii sau că nu mai există temeiul care să justifice menținerea acesteia.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv împotriva recurentului-inculpat continuă să subziste.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatei să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit.f Cod procedură penală, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii. Dar, aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, printre altele, și din însăși pericolul social al infracțiunii de care este trimis în judecată recurentul-inculpat, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuat în jurisprudența sa că pericol concret pentru ordinea publică rezultă și gradul însăși de pericol social al unor infracțiunii săvârșite de inculpat, cum este și în cauza dedusă judecății.
De asemenea, din probe rezultă că recurentul-inculpat se află în situațiile prevăzute de art.148 alin1 lit.b și f Cod procedură penală, în sensul căexistă date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă și, respectiv,există presupunerea că aceasta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 (patru) ani închisoare și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
de persoane este o infracțiune cu pericol social deosebit de ridicat, deoarece reprezintă cea mai periculoasă formă de parazitism social și una din cele mai josnice, cinice și abjecte manifestări ale conștiinței înapoiate.
Aceste infracțiuni, de o amploare deosebită în țara noastră și în țările membre ale Uniunii Europene, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv libertatea, siguranța și demnitatea persoanei și chiar a sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.
Pericolul social deosebit al acestor fapte, constă în împrejurarea că face din exploatarea a unei alte persoane o sursă ilicită de câștig și de procurare a mijloacelor de trai, dar în același timp, provoacă o gravă tulburare în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte grave.
Prin lăsarea în libertate a recurentului-inculpat, în aceeași comunitate cu victimele, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpatului impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor infracțiuni similare, cu consecința scăderii încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
În cauză, în raport de probele administrate, Curtea constată că există indicii precise cu privire la un interes public real, care fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării inculpaților în stare de libertate ( cauzele Labita Italia, Neumeister Austria, Stasaitis Lituania ).
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit și de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO care, în câteva cauze împotriva Franței a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.
Infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată recurentul-inculpat, în raport de modul și circumstanțele în care se presupune că a fost comisă, de anturajul inculpatului și persoana inculpatului, a avut un impactul social deosebit în rândul populației, cu deosebire în colectivitățile din localitățile din care provin victimele, prin luarea în considerare a valorilor sociale ocrotite prin textul incriminator, astfel că și din acest punct de vedere lăsarea în libertate a recurentului-inculpat prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind de natură să creeze o stare de insecuritate și neîncredere a colectivității față de aptitudinea organelor judiciare de a acționa cu fermitate față de cei învinuiți de infracțiuni grave, cum este și infracțiunea pentru care este judecat inculpatul.
În raport de aspectele mai sus arătate, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, acest temei avut în vedere la data luării măsurii subzistă și în prezent.
În conformitate cu dispozițiile art.300/1 alin.3 Cod procedură penală,ând instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Potrivit acestui text pentru a se menține arestarea preventivă a inculpatului trimis în judecată în stare de arest, trebuie să fie îndeplinite una dintre următoarele condiții:
a) să subziste temeiul sautemeiurile care au determinat arestarea și să impună în continuare privarea de libertate a inculpatului;
b)să există temeiuri noi care justifică privarea de libertate a inculpatului;
c) să subziste temeiul sautemeiurile care au determinat arestarea și să există temeiuri noi care justifică privarea de libertate a inculpatului.
Pentru se menține arestarea preventivă a inculpatului trimis în judecată în stare de arest, trebuie să existe cel puțin unul din temeiurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală, care să justifice privarea de libertate a inculpatului, fie că acest temei este dintre cele avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, fie să fie un temei nou.
Prima instanță a menținut arestarea preventivă a recurentului-inculpat și motivat de faptul că pe lângă temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv (art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală), mai există și un temei nou care justifică privarea de libertate a inculpatului, respectiv, temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit.b Cod procedură penală "există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă."
Reținerea de prima instanță și acestui temei este pe deplin justificată, având în vedere depoziția martorei - fila 155 verso vol. I dosar urmărire penală, care a arătat că retractează declarația dată cu o zi înainte, întrucât înainte de a fi audiată a fost amenințată de tatăl inculpatului cu acte de violență dacă va relata adevărul, aceleași amenințări fiindu-i adresate și pentru viitorul ei soț,.
Potrivit art.136 alin.1 Cod procedură penală scopul măsurilor preventive, inclusiv cea a arestării preventive este, printre altele, și acela dea se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Ori, din probele administrate, rezultă că recurentul, prin intermediul familiei sale, în dorința de a scăpa de răspundere penală, încearcă să zădărnicească adevărul prin influențarea persoanelor vătămate sau a martorilor.
Odată cu ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului de țara noastră, pe lângă condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile procedurale pentru luarea și menținerea măsurii arestului preventiv s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraful 1 c) al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune:pericolul ca acuzatul să fugă( împotriva Austriei Hotărârea din 10.11.1969),riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției( împotriva Germaniei, Hotărârea din 27.06.1968), riscul să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei),sau să ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din 26.06.1991 și împotriva Olandei, Hotărârea nr.43701 din 05.07.2007).
Curtea constată că, în raport de aspectele mai sus arătate, în cauză sunt îndeplinite două dintre aceste condiții, respectiv, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției și să ordinea publică.
În cauza dedusă judecății se constată că, pentru aspectele mai sus prezentate, în mod corect s-a apreciat de prima instanță că temeiul care a determinat arestarea preventivă a recurentului-inculpat se menține și există și un temei nou care justifică privarea de libertate a acestuia, că infracțiunea pentru care este trimis în judecată este în măsură, prin natura lor și consecințele produse și care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică, faptele fiind presupuse a fi comise prin înșelăciune asupra mai multor părți vătămate, atât în România, cât și în Spania.
Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, etc.
Elocvente sub acest aspect sunt declarațiile părților vătămate, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În ceea ce privește dispozițiile art.5 din CEDO, privitoare la necesitatea"stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății",se impune a arăta că potrivit art.5 pct.3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.11, potrivit cărora:"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Referindu-se la"criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale",CEDO a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente(decizia CEDO din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau"o dată anterioară"(data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de"acuzație penală",în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de"urmări importante",privitoare la situația învinuitului(decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul"termenului rezonabil",curtea a statuat că aceasta este data pronunțării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat(decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și"comportamentul acuzatului",cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare(decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței).
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că organele judiciare au dat dovadă de diligență și au luat toate măsurile procedurale pentru soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, așa cum este definit acesta de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a recurentului-inculpat de nici 30 de zile, nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura menținerii măsurii arestului preventiv fiind conformă și cu aceste dispoziții.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că lăsarea recurentului--inculpat în libertate, în această fază a procesului penal, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.
Referitor la cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, Curtea reține următoarele:
Așa cum este cunoscut, în conformitate cu prevederile art.139 alin.1 Cod procedură penală: "Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii."
Pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se impune să se fi schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv, această situație a schimbării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv să preceadă soluționării și dispunerii înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă.
În cauză, așa cum se arăta, nu numai că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, ci, dimpotrivă au apărut temeiuri noi care justifică privarea de libertate a inculpatului, iar nu înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Pentru aceste motive, Curtea constată că nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă neprivativă de libertate.
Desigur că, în conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, instanța de fond are obligația de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și în raport de eventualele probe care vor fi administrate, va aprecia dacă se impune menținerea acestei măsuri preventive, înlocuirea sau revocarea acesteia.
Cât privește admisibilitatea recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă neprivativă de libertate, un astfel de recurs este inadmisibil pentru următoarele motive:
Potrivit art. 140/3 alin. 1 din Codul d e procedură penală, încheierea prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive, încheierea prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive și încheierea de respingere a propunerii de arestare preventivă pot fi atacate cu recurs de către învinuit sau inculpat și de procuror la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Din prevederile acestui text de lege rezultă că încheierea prin care nu se dispune revocarea, înlocuirea sau încetarea arestării preventive, ci se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a acestei măsuri preventive, nu poate fi atacată cu recurs în condițiile art. 140/3 alin. 1 din Codul d e procedură penală.
Cu privire la calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, art.141 alin. 1 din Codul d e procedură penală prevede că încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat. Prin urmare, art. 141 nu prevede o cale de atac separată și împotriva încheierii date în primă instanță sau în apel, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a unei măsuri preventive, inclusiv a arestării preventive, și, ca atare, această încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs, în condițiile art. 141 din Codul d e procedură penală.
În raport cu prevederile art. 140/3 alin. 1 și ale art. 141 din Codul d e procedură penală, a recunoaște calea de atac a recursului separat, împotriva încheierii pronunțate în cursul urmăririi penale, în primă instanță sau în apel, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar fi contrar art. 23 alin.7 și art. 129 din Constituție, potrivit cărora încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În același timp s-ar încălca art. 385/1 alin. 2 din Codul d e procedură penală, în temeiul căruia încheierile care nu pot fi atacate, separat, cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată.
pentru care în art. 140/3 alin. 1 și art. 141 din Codul d e procedură penală nu a fost reglementat recursul împotriva încheierilor prin care, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță ori în apel, a fost respinsă cererea de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive constau, pe de o parte, în faptul că o nouă cerere de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, pentru motive noi, poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale sau al judecății.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 146 alin. 12, art. 149/1 alin. 13, art. 159 alin. 8, art. 160/ alin. 2 și art. 160/ din Codul d e procedură penală, se asigură atât controlul judiciar imediat, realizat de către o instanță ierarhic superioară, asupra legalității și temeiniciei arestării preventive în cursul urmăririi penale și al judecății, cât și verificarea periodică a legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive în cursul judecății.
Totodată, lipsa posibilității de a ataca, separat, cu recurs încheierea pronunțată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță și în apel, prin care a fost respinsă cererea de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive, nu contravine art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia "Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală".
Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 5 paragraful 4 din Convenție nu garantează dreptul la o cale de atac împotriva hotărârilor privitoare la arestarea preventivă, ci garantează un grad de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă, pentru luarea, prelungirea sau menținerea arestării preventive.
În același sens s-a pronunțat și Plenul Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin decizia nr.XII din data de 21.11.2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr.119 din data de 08.02.2006.
În conformitate cu dispozițiile art.414/2 alin.3 Cod procedură penală:" Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie.".
Apărătorul ales al recurentului-inculpat a invocat "nulitatea hotărârii" deoarece minuta fost tehnoredactată de grefier și doar semnată de judecător, iar nu scrisă și semnată de judecător, precum și determinat de faptul că minuta nu a fost făcută în două exemplare.
Potrivit art.309 alin.3 Cod procedură penală:"Minuta se întocmește în două exemplare originale, din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanței".
Din examinarea acestui text rezultă că legiuitorul nu a prevăzut ca minuta să fie scrisă olograf de judecător, aceasta fiind valabilă și tehnoredactată de judecător, așa cum s-a procedat în cauză.
Desigur că cel de al doilea exemplar al minutei nu se află la dosar, ci acesta a fost depusă spre conservare la dosarul de minute al Tribunalului Bacău, Secția penală.
Apoi, în conformitate cu dispozițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală, doar dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Ori, în cauză nici una dintre așa - zisele nulități invocate de apărătorul ales al recurentului-inculpat nu se regăsesc printre cele prevăzute de susmenționatul text ca fiind sancționate cu nulitate absolută, cum nu fac parte nici printre nulitățile relative, prevăzute de art.197 alin.1 și 4 Cod procedură penală.
De altfel, așa cum este cunoscut, dacă ne-am afla în fața unei nulități relative, aceasta, în conformitate cu dispozițiile art.197 alin.4 Cod procedură penală, puteau fi invocate în cursul efectuării actului considerat a fi lovit de nulitate când partea este prezentă sau la primul termen când partea a lipsit la efectuarea acelui act.
Astfel că și sub acest aspect, astfel de nulități nu pot fi ridicate pentru prima dată în fața instanței de control judiciar investită cu soluționarea unui recurs împotriva unei încheieri de menținere a stării de arest a inculpatului la primirea dosarului, dacă acestea nu au fost invocate, în cauza noastră, în cursul urmăririi penale sau la prima instanță.
Verificând încheierea recurată, Curtea constată că aceasta este motivată, atât în ceea ce privește menținerea stării de arest a inculpatului, cât și cu privire la cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, astfel că și sub acest aspect susținerea apărătorului ales ale inculpatului este greșită.
Aspectele invocate prin apărător, referitoare la nulitatea actului de sesizare, nulitatea unor acte de urmărire penală (procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, vinovăția sau nu a inculpatului, gradul său de vinovăție, etc. acestea exced, față de obiectul prezentei cauze, competenței Curții, urmând a fi examinate de instanța investită cu soluționarea fondului cauzei.
În cauză nu există nici unul dintre cazurile de casare prevăzute în mod expres și limitativ de art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, care să justifice casarea încheierii recurate și trimiterea spre rejudecare, așa cum s-a solicitat de apărătorul ales al recurentului-inculpat. Pentru toate aceste considerente, în baza art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respectiv, art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat, respectiv, inadmisibil, recursul declarat de recurentul-inculpat.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
ECIDE:
În baza art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 24.12.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, referitoare la dispoziția prin care, în temeiul art.300/1 alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
-. În baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva aceleași încheieri, referitoare la dispoziția de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 500 lei RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.12.2009, în prezența recurentului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Pt. - aqflat în CO
PREȘEDINTE COMPLET,
GREFIER,
Red.încheierea
decizia
El.
30.12/30.12/2009
Președinte:Pocovnicu DumitruJudecători:Pocovnicu Dumitru, Adrian Bogdan Crîsmaru Gabriel
