Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 807/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 4655/2/2009
1228/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 807
Ședința publică de la 29 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Florică Duță
JUDECĂTOR 3: Petre Popescu
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 35544, emisă de Baroul București - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate, considerând că, temeiurile inițiale s-au schimbat, inculpatul și-a recunoscut fapta, a colaborat cu organele de anchetă, s-a întocmit un referat de evaluare al inculpatului, care, în raport și de circumstanțele personale ale acestuia, nu atestă că lăsat în libertate inculpatul ar fi un pericol pentru ordinea publică.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefundat și menținerea soluției instanței de fond, pe care o consideră legală și temeinică. Precizează că, în raport de cantitatea mare de drog găsită la inculpat și de pericolul concret pentru ordinea publică ce-l reprezintă astfel de infracțiuni, se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului. Mai solicită obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul - condamnat având cuvântul, solicită să fie judecat în stare de libertate, precizând că este de acord cu cele expuse de către apărătorul său.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt întrunite cumulativ exigențele art.148 lit. f Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală și solicitând punerea în libertate.
Curtea, analizând încheierea sub aspectele de fapt și de drept, apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.a și art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, constând în aceea că a vândut la 12.01.2009, denunțătorului două punguțe ce cântăreau 0,50 grame substanță ce conținea heroină, contra sumei de 200 lei și la aceeași dată, cu ocazia percheziției domiciliare au fost găsite 60 de comprimate de methadonă deținute în vederea consumului propriu.
În mod corect prima instanță a reținut că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului creează pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare, circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist. În plus, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, măsura fiind judicios aleasă în raport cu persoana acestuia.
În consecință, Curtea, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red:.
Dact. Al 2 ex./22.07.2009
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Florică Duță, Petre Popescu