Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 867/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 867
Ședința publică de la 30 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 10 iulie 1973, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii de ședință din 24 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, prin care în temeiul disp. art.3002rap. la art.160 alin.3 cod proc. penală a fost menținută starea de arest preventiv a acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest preventiv, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, din cadrul Baroului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Potrivit disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, cu acordul instanței, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurent, aflat în stare de arest, a luat legătura cu acesta, precizând că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerul Public, având cuvântul, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de aceste declarații, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpat,arată că s-a declarat recurs împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 24 2009, prin care s-a menținut starea de arest preventiv, apreciindu-se că această dispoziție este greșită.
Astfel, se susține că prima instanță putea lua față de recurent o altă măsură, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, avându-se în vedere că urmărirea penală a fost finalizată, cauiza aflându-se pe rolul Tribunalului Dâmbovița în faza apelului, probele au fost administrate în totalitate, prin urmare inculpatul, in ipoteza punerii în libertate, nu poate influența în vreun fel continuarea procesului penal.
În plus, se arată că nici nu au apărut la acest moment indicii noi care să conducă la concluzia că inculpatul s-ar sustrage de la judecată, în situația în care s-ar lua față de el oom ăsură neprivativă de libertate, interesul său fiind acela de a-și dovedi nevinovăția în comiterea infracțiunii pentru care a fost acuzat și condamnat de instanța de fond și mai ales de a-și ajuta familia, având în întreținere trei copii minori.
Pentru motivele arătate, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 24 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond, în principal, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, dacă se va aprecia că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune luarea față de inculpat a unei măsuri, se solicită înlocuirea arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, conform art.145 rap. la art.136 lit.b) cod proc. penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că în cauză în mod corect s-a apreciat de tribunal că subzistă în continuare motivele ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpatul, fiind îndeplinite cumulativ cele două condiții înscrise sub art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală, astfel că în mod legal și temeinic a fost menținută starea de arest a acestuia.
Față de considerentele expuse, se solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
Recurentul - inculpat, având cuvântul personal, solicită judecarea sa în stare de libertate pentru a putea să-și ajute familia, deoarece soția sa nu se poate asigura întreținere singură celor trei copii minori.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 24 2009, pronunțată în dosarul penal nr- al Tribunalului Dâmbovița, verificându-se legalitatea și temeinicia arestării inculpatului (fiul lui și, născut la 10 iulie 1973 în M, județul D) deținut în Penitenciarul Mărgineni, conform art. 3002rap. la art. 160 al. 3 Cod proc. penală s-a menținut măsura preventivă la judecata cauzei în apel.
În fapt, s-a constatat că privarea de libertate s-a dispus conform art. 148 alin. 1 lit. f Cod proc. penală iar temeiurile inițiale nu s-au schimbat deoarece prin sentința penală atacată este trimis în judecată pentru violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2 cod penal și complicitate la furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a și g cu aplic. art. 75 lit. c și art. 37 al. 1 lit. b Cod penal.
S-a apreciat că revocarea măsurii ar crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate iar detenția preventivă este justificată și de necesitatea imperioasă de a-l împiedica să comită noi infracțiuni, el neaflându-se la primul conflict cu legea penală.
În fine, menținerea arestării nu încalcă dreptul la libertate prevăzut în art. 5 și nici prezumția de nevinovăție înscrisă în art. 6 din CEDO și art. 66 Cod proc. penală întrucât aceasta subzistă până la luarea unei hotărâri definitive.
Încheierea primei instanțe a fost recurată în termenul legal de inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică.
Astfel, s-a susținut că finalizându-se cercetarea judecătorească prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare, în prezent s-au schimbat temeiurile ce au determinat arestarea, el aflându-se în situația de a nu putea influența în vreun mod verificarea existenței faptei și vinovăției.
Pe de altă parte, liber fiind, ar avea posibilitatea să-și probeze eficient lipsa de vinovăție dar și să-și ajute familia, având în întreținere trei copii minori.
S-a solicitat admiterea recursului, iar pe fond revocarea arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu conform art. 145 rap. la art. 136 Cod proc. penală.
Recursul nu este fondat.
Verificând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate rezultă că la primul grad de jurisdicție s-a apreciat corect starea de fapt iar dispozițiile procedurale ce reglementează menținerea arestării inculpatului după pronunțarea unei hotărâri de condamnare și mai înaintea termenului fixat pentru judecata apelului, au fost legal interpretate.
Este știut că potrivit dispozițiilor art. 3002rap. la art. 160 al. 3 Cod proc. penală la acest moment procesual, instanța de apel verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive iar revocarea arestării și înlocuirea acesteia cu restricționarea libertății de mișcare în condițiile art. 145 Cod proc. penală sunt posibile numai în cazul în care se constată schimbarea temeiurilor inițiale sau incidența vreunuia dintre cazurile limitativ expuse în art. 139 și atr. 140 din același cod.
Recurentul a fost trimis în judecată pentru complicitate la violare de domiciliu și furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 192 al. 2 și respectiv art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a și g, ambele cu aplic. art. 75 al. 1 lit. a și art. 37 al. 1 lit. b Cod penal, constând în aceea că la data de 08 aprilie 2009, în jurul orelor 3.00 și pe baza înțelegerii prealabile a asigurat paza nepotului său în vârstă de 15 ani, coinculpatul, înlesnindu-i atât pătrunderea în curtea locuinței părții vătămate din localitatea, județul D, cât și însușirea fără drept, a unui moped în valoare de 1500 lei.
Arestarea preventivă s-a dispus prin încheierea din 09 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Moreni, apreciindu-se că se află în situația prev. de art. 148 lit. d și f Cod proc. penală, deoarece faptele cercetate sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind comise după începerea urmăririi penale în cauză, pentru furtul calificat din 30 martie 2009, cercetat în dosarul nr. 339/P/2009.
Deși a recunoscut că în noaptea de 07/08 aprilie 2009 în jurul orelor 03.00 transportat minorul pe raza localității, județul D și a staționat în apropierea imobilului părții vătămate până la momentul intervenției organelor de poliție, inculpatul a contestat vreo participație morală sau materială la sustragerea vehiculului recuperat de acestea în prezența martorului, pe aceeași dată.
Prima instanță a reținut existența faptelor și vinovăției în împrejurările descrise in actul de sesizare iar prin sentința penală nr. 896 din 07 octombrie 2009 dispus condamnarea recurentului-inculpat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, menținând starea de arest în continuare.
S-au avut în vedere procesele verbale încheiate de poliția judiciară la momentul constatării faptelor, al conducerii în teren de minorul-coinculpat cu ocazia reconstituirii și confruntării acestuia cu inculpatul, toate coroborate cu declarația părții vătămate și martorului, ultimul percepând direct actele materiale comise, specifice înlesnirii sustragerii unui vehiculul, prin asigurarea pazei, la adăpostul întunericului și dintr-un imobil situat într-o altă localitate decât accea de domiciliu.
Atari mijloace de probă sunt pertinente și conțin suficiente date relevante pentru aflarea adevărului în cazul infracțiunilor contra patrimoniului, săvârșite de făptuitori majori în participație cu minori, astfel că justificat tribunalul a concluzionat că temeiurile ce au determinat arestarea recurentului nu s-au schimbat.
Separat de aceasta curtea observă că recurentul este infractor de obicei pentru sustrageri contra patrimoniului privat, suferind nouă condamnări conform art. 208-209 și art. 211 alin. 2 cod penal, totalizând circa 20 ani închisoare și reluând ciclul infracțional la câteva zile după începerea urmăririi penale în alt dosar penal.
Ca atare, chiar dacă și-a menținut poziția procesuală, beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție, iar hotărârea primei instanțe este supusă controlului judiciar exclusiv în propria cale de atac, condamnarea de 3 ani închisoare pentru fapte sancționate cu privarea de libertate de până la 15 ani satisface întrutotul cerințele art. 5 paragraful c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel cum s-au interpretat constant de jurisprudența internă și instanța europeană de contencios în materie.
Revocarea arestării sau înlocuirea acesteia cu o măsură restrictivă a libertății de mișcare chiar sub supravegherea specială a organelor judiciare conform art. 145 Cod proc. penală, la acest moment procesual nu ar conduce decât la o inevitabilă reacție negativă în comunitatea căreia-i aparține, formându-se convingerea că după judecata în primă instanță, organele judiciare nu acționează eficient pentru prezervarea ordinii de drept, iar contestarea vinovăției ar atrage nelegitimitatea arestării preventive menținute printr-o hotarăre de condamnare nedefinitivă.
Față de cele ce preced, asigurarea întreținerii a trei copii minori sau o eventuală eficientizare a asistenței juridice în stare de libertate, în lipsa unor dovezi serioase privind restricționarea exercitării drepturilor procesuale nu constituie motive justificative legale în sensul art. 160/b alin. 2 și respectiv art. 145 cod proc. penală, ci reprezintă un risc asumat la încălcarea legii penale.
De altfel, aceste împrejurări au preexistat deținerii și evident, s-au examinat atât la luarea măsurii, cât și cu ocazia menținerii prin sentința apelată.
Prin urmare, constatându-se că recurentul este privat de libertate în baza unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii și se află în situația prev. de art. 148 alin. 1 lit. d și f Cod proc. penală, -motive inițiale ce au determinat deținerea în prezenta cauză și subzistă în continuare-, recursul declarat se va respinge ca fondat conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod proc. penală.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 24 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 160 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored. GM
4 ex./ 02.12. 2009
. fond - Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Zăinescu, Elena Negulescu
