Neglijența în serviciu (art.249 cod penal). Decizia 453/2009. Curtea de Apel Bucuresti

OSAR NR-

(Număr în format vechi 283/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALA NR. 453

Ședința publică de la 30 martie 2009

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: Sofica Dumitrașcu

JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan

JUDECĂTOR 3: Niculae Stan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea RECURSULUI declarat de inculpatul împotriva de deciziei penale nr. 146 /A din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - inculpat G, personal, asistat juridic de avocat ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și de avocat cu delegație de substituire a apărătorului ales, avocat G,cu Împuternicire avocațială depusă la dosar; pentru intimata - parte civilă SC SA - Sucursala Tar ăspuns consilier juridic, cu Împuternicire depusă la dosar.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

vocat cu delegație de substituire a apărătorului ales, avocat G, pentru recurentul - inculpat precizezaă că atât decizia penală nr. 146/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman cât și sentința penală nr. 393/19.11.2007, pronunțată de Judecătoria Alexandria sunt netemeinice și nelegale, motiv de casare prevederile art. 385 ind. 9 pct. 10 Cpp, întrucât instanțele nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate în cauză și nici cu privire la unele cereri formulate de către inculpat, de natură să garanteze dreptul la apărare al acestuia și să influențeze soluția procesului penal; cu titlu de exemplu se referă la expertiza tehnică, depozițiile martorilor și și, în mod deosebit, la expertiza contabilă, expertiza ce a fost dispusă chiar de către tribunal.

Este de reținut insă că instanța Tribunalului Teleormana respins acest motiv de apel arătând că instanța de fond făcut amplă și minuțioasă analiză probelor administrate, referindu-se în mod expres la expertiza -, numai că inculpatul nu a solicitat instanței înlăturarea acestei expertize, ci a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la celelalte două expertize la care a făcut referire anterior.

În cel de-al doilea motiv de apel a susținut că prima instanță nu a lămurit cauza sub toate aspectele și a apreciat în mod eronat probele administrate, stabilind astfel o situație de fapt incorectă, care nu se coroborează cu probele din dosar. Și acest motiv de apel a fost respins de către tribunal, apreciindu-se că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. 1 și art. 290 Cp, ceea ce practic echivalează cu o nemotivare, cu o încălcare art. 354 și 356 Cpp.

Un alt motiv de apel s-a susținut de către apărare că latura civilă a fost soluționată în mod greșit, încălcându-se disp. art. 27 și 30 din Legea nr. 22/1969, întrucât gestiunea a fost colectivă iar experții au solicitat antrenarea răspunderii și șefei Secției Comerciale și a gestionarului. Și la acest motiv de apel Tribunalul Teleormana evitat să răspundă în mod concret, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Un alt motiv de apel se referea la faptul că prima instanță nu a făcut aplicarea art. 90, 91 și 18 ind. 1 Cp, deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege; instanța Tribunalului Teleormana respins acest motiv de apel fără să motivele această soluție.

Apreciază că nepronunțarea instanței asupra unor probe administrate și asupra tuturor motivelor de apel invocate atrage nulitatea hotărârilor și casarea cu trimitere spre rejudecare, așa cum a stabilit și ICCJ în deciziile penale nr. 2729/2000 și nr. 3/1995 ( pe care le va depune la dosar în xerocopie).

În consecință, având în vedere toate aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. b) și c) Cpp, solicită,în principal,admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Teleorman, iarîn subsidiar,achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 11 lit. b) Cpp, urmând ca inculpatul să fie exonerat și de plata despăgubirilor civile.

Depune la dosar Concluzii.

Avocat, apărător ales al recurentului - inculpat, în completarea concluziilor colegei sale, solicită să se constate că instanța de apel a Tribunalului Teleorman, nepronunțându-se cu privire lac cele patru expertize contabile efectuate în cauză, și nici asupra unei alte expertize extrajudiciare efectuate în dosarul în care se solicita angajarea răspunderii materiale, s-a ajuns la condamnarea inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni de neglijență în serviciu, reținându-se, atât în rechizitoriu cât și în sentința instanței de fond, încălcarea unei atribuțiuni de serviciu care se referea la necompletarea la zi a unui caiet de evidență a stocurilor de combustibil și a unui caiet de măsurători.

Prin această faptă, așa cum este reținută atât prin rechizitoriu cât și prin sentința pronunțată în fond, nu se putea produce un prejudiciu, nu se putea ajunge la o lipsă de carburanți prin necompletarea caietului de evidență; de asemenea, se reține și un alt aspect, respectiv de folosire a motorinei la spălarea cisternelor care transportaseră anterior combustibil lichid or, prin această activitate, nu se produceau lipsuri ci doar transformări din motorină în combustibil lichid ușor, ceea ce, instanța de fond, în mod corect a reținut, în sensul că se compensează plusul de la combustibil lichid ușor cu minusul de la motorină.

Este adevărat că în fond nu s-au administrat probe în apărare, insă solicită să se constate că întreaga urmărire penală desfășurată de către procurori și organele de poliție nu produce dovezi în sensul vinovăției inculpatului.

Apreciază că nu există un raport de cauzalitate între faptele reținute în sarcina inculpatului minusul de 65 milioane, acest minus fiind pus sub semnul întrebării în toate cele patru expertize contabile efectuate în cauză atât la cererea inculpatului, cât și de către instanță din oficiu.

Concluzionând, solicită să se constate că prejudiciul creat este minor, insă consecința asupra inculpatului, prin condamnarea acestuia, este majoră.

Față de toate aceste considerente solicită admiterea recursului, în principal să se dispună casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei instanței de apel pentru analizarea tuturor motivelor de apel invocate de către inculpat, iar în subsidiar solicită achitarea inculpatului - fapta nu există.

Intimata - parte civilă SC SA - Sucursala T, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică hotărârilor instanțelor de fond și apel.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că este incident în cauză cazul de casare prev. de art. 385 ind. 9 pct. 10 Cpp în ceea ce privește hotărârea instanței de apel, întrucât în declarația de apel inculpatul a formulat mai multe critici, iar instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la nici una dintre acestea, aspecte care erau esențiale pentru inculpat și care vizau fondul cauzei.

Apreciază că simplele referiri în cuprinsul hotărârii cu privire la fiecare critică, că ceea ce a făcut instanța de fond este corect în raport de probatoriul administrat, echivalează cu o nepronunțare pe fiecare critică; apreciază că nici una dintre critici nu a fost analizată de către instanța de apel prin prisma actelor dosarului.

În consecință, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.

Recurentul - inculpat G, având cuvântul, precizează că este nevinovat; se raliază concluziilor apărătorilor săi.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.393/3484/740/2006 Judecătoria Alexandriaa dispus în baza art.249 alin.1 Cod penal condamnarea inculpatului G la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare.

În baza art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (8 fapte), a condamnat pe același inculpat la 3(trei) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) luni închisoare.

În baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei,iar în baza art.82 Cod penal a fixat termen de încercare pe o perioadă de 2 ani și 3 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

În baza art.71 alin.2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. 3 teza II, lit. b și lit. c Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 14 raportat la art. 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC SA și-n consecință a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 138.557.062 lei ROL.

A constatat că inculpatul a achitat din prejudiciul total cauzat părții civile, în cuantum 165.377.062 lei, suma de 2682 lei.

În baza art.348 Cod procedură penală s-au anulat următoarele bonuri de consum: SC nr.3/2.02.2004, SC nr. 20/18.02.2004, SC nr. 46/4.03.2004, SC nr. 55/9.03.2004, SC nr.12/13.02.2004, SC nr. 30/23.02.2004, SC nr. 54/9.03.2004 și SC nr. 56/9.03.2004.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că depozitul A se află amplasat pe raza comunei jud.T și până în data de 11.03.2004 martora a îndeplinit funcția de șef secție comercială,iar inculpatul Gaî ndeplinit funcția de gestionar în cadrul aceluiași depozit, împreună cu.

În cursul anului 2004,respectiv până la data de 31.01.2004 inculpatul lvănescu Gaț inut gestiune în cadrul depozitului A împreună cu gestionarul care începând cu data de 02.02.2004 s-a aflat în concediu de odihnă.

Până la intrarea În concediu de odihnă a gestionarului,Ia depozitul de produse petroliere A s-au efectuat 2 inventare.în data de 14.01.2004 când s-a efectuat revizia de fond la toată gestiunea,iar la data de 31.01.2004 s-a efectuat inventarul lunii ianuarie 2004,Ia cele 2 inventare nu au fost constatate nereguli.

Începând cu data de 02.02.2004,inculpatul Gaț inut gestiunea depozitului produse petroliere A,singur celălalt gestionar,numitul fiind În concediu de odihnă.

Astfel că,Ia controlul tematic efectuat de conducerea Sucursalei T la depozitul de produse petroliere A,pe linia respectării atribuțiilor de serviciu conform fișei postului,control efectuat În data de 17.02.2004,s-a constatat că inculpatul nu . zilnic "caietul de măsurători și evidență a stocurilor" respectiv că acesta nu era completat perioade mari de timp,și nu era verificat zilnic de către șefa secției.

Cu acea ocazie inculpatul și au fost sancționat administrativ.

La data de 28.02.2004 comisia de inventariere a Sucursalei T numită pentru efectuarea inventarului lunii februarie 2004 constatat că inculpatul impreună cu șefa de secție nu aveau nici la acea dată fișele de magazie operate la zi,caietul de măsurători nu era completat la zi,și întrucât inculpatul și au refuzat să pună la dispoziția comisiei documentele solicitate pe motiv că sunt necompletate,efectuarea inventarului s-a efectuat în zilele de 11 și 12 martie 2004 pentru toată gestiunea depozitului A, inculpatul G și urmând să predea gestiunea.

După efectuarea inventarului din zilele de 11 și 12 martie 2004 pentru predarea gestiunii de către inculpat și șefa secției comerciale,s-a constatat existența unor lipsuri În gestiune la produse petroliere motorina euro-diesel,benzină super plus și ambalaje.în valoare de 288.579.833 lei rol.

Din declarațiile martorilor OG, G,., audiați atât în cursul urmăririi penale cât și cu ocazia cercetării judecătorești,precum și din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul,rezultă că inculpatul a fost singurul gestionar care a funcționat în perioada verificată și,că paguba din gestiune se datorează modului defectuos în care acesta în calitate de gestionar, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Astfel,se constată că inculpatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului în sensul că nu a completat la zi evidența stocurilor de combustibil și caietul de măsurători,a folosit motorină pentru a spăla cisternele care au transportat fără a întocmi documente pentru scoaterea din gestiune a acestui produs și pentru recepționarea produsului rezultat din spălarea acestor cisterne și fără a avea aprobarea conducerii societății pentru efectuarea acestei operațiuni. In urma inventarului din data de 11-12 martie 2004 s-a constatat un plus de amestec rezidual 200 litri de amestec de și motorină care se găsea în 5 butoaie,un plus de 6495 Kg,plusuri la ulei și benzină euro și o lipsă de 518 kg benzină premium, 673 kg benzină fără PB,2194 kg benzină super plus,1 0515 kg motorină euro precum și lipsuri la ulei și ambalaje.

Inculpatul G s-a apărat în sensul că plusul constatat la produsul și minusul constatat la produsul motorină eurodiessel se explică prin aceea că În rezervoarele s-a descărcat lichidul din cisterne,după spălarea acestora cu motorina scoasă din gestiunea sa,operație În urma căreia s-a creat un plus de și un minus de motorină.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză coroborat și cu faptul că minusul la motorină a apărut în perioada 31.01.2004-11.03.2004 concomitent cu plusul de care succede unui alt plus de 3419 KG constatat la inventarul din 14.01.2004,precum și cu concluziile raportului de expertiză tehnică și contabilă .te În cauză,instanța reține că Într-adevăr una din cauzele care a generat plusul de și minusul de motorină este spălarea cisternelor murdare de cu motorina scoasă din gestiunea inculpatului.fără a . documente justificative În acest sens și,ca atare,motorina constată lipsă la inventarul din 11.03.2004 se regăsește în plusul de (6495 KG) constatat la același inventar.

Cu privire la celelalte produse petroliere și la ambalajele constatate lipsă la inventarul din 11/12 martie 2004 inculpatul nu a făcut nici o apărare în acest sens,recunoscând implicit că acestea se datorează modului defectuos În care și-a . atribuțiile de serviciu.

În urma unor verificări efectuate la data de 21.12.2004 la centrala termică nr.1,nr.2 și nr.3 care funcționează în cadrul depozitului A,și produc agent termic pentru birourile și celelalte dependințe ale depozitului,centrale care funcționează cu combustibil motorină,s-a constatat că în perioada februarie - martie 2004,până la inventarul de fond din 11-12 martie 2004,inculpatul Gaî ntocmit în fals un număr de 8 bonuri de consum pentru motorină eurodiessel,bonuri ce au fost operate și scăzute din gestiune înaintea inventarului,acoperindu-se o lipsă în gestiune de 13.937 litri motorină în valoare de 312.832.300 lei.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul,coroborate cu declarațiile martorilor G, precum și cu declarația inculpatului din faza de urmărire penală precum și cu notele explicative date de acesta,rezultă că inculpatul Gaî ntocmit și semnat În fals bonurile de consum nr.12/13.02.2004;BC nr.3/02.02.2004;BC. nr.20/18.02.2004;BC. nr.30/23.02.2004;BC nr.46/04.03.2004;BC nr.54/09.03.2004;BC nr.55/09.05.2004;BC.nr.56/09.03.2004 pentru a acoperi o parte din minusul de gestiune care ar fi fost constată cu ocazia inventarului efectuat la data predării gestiunii acestuia din data de 11 martie 2004.

Astfel,inculpatul lvănescu G se ocupa cu aprovizionarea cu motorină celor 3 centrale termice care producea agent termic pentru birourile și celelalte dependințe ale depozitului

Bonurile de consum pentru motorina folosită la aceste centrale termice se . de inculpatul G.în calitatea sa de gestionar,pe baza unor bilete de mână .te de martorii G și care OG procedau la alimentarea cu motorină a celor 3 centrale termice,fiecare bon de consum fiind însoțit de biletul de mână întocmit de unul din cei doi martori susmenționați.

Pentru fiecare alimentare cu motorină a rezervorului centralei termice acești martori întocmeau un bilețel în baza căruia se întocmea bonul de consum.

Cele 8 bonuri de consum nu au fost însoțite de bilețelele de mână întocmite de. și OG,ci de bilețele de mână întocmite de inculpat pe numele celor doi martori,acești martori nerecunoscându-și scrisul pe bilețele respective.

Din declarațiile acestor martori rezultă că în primele 15 zile ale lunii martie 2004,centrala termică nr.1 a fost defectă și în această perioadă nu au întocmit bonuri de consum întrucât nu s-a băgat motorină în rezervorul acestei centrale.

Cu toate acestea,se cunoștea printre angajații depozitului că inculpatul lvănescu. Întocmea bonuri de consum motorină pentru această centrală,respectiv BC nr.46 din 04.03.2004,BC nr.54 din 09.03.2004,BC nr.56 din 09.03.2004.

Întrucât nu s-a cunoscut perioada exactă în care nu a funcționat centrala nr.1,expertul contabil a concluzionat că deși bonurile de consum întocmite de inculpat în această perioadă sunt false, paguba nu se poate stabili cu certitudine.

În ceea ce privește bonul de consum nr.55 întocmit pentru centrala nr.3, întrucât cantitatea de 4057 Kg motorină înscrisă pe acest bon nu avea cum să fie transportată la rezervorul centralei, alimentarea acestei centrale se făcea numai cu motorină scoasă de la pompă,iar din indexul de la pompa de motorină nu a rezultat că în perioada respectivă cantitatea de 4075 kg motorină a ieșit din depozitul de produse petroliere (decI. Martorului 34).

Pe de altă parte,chiar inculpatul G recunoaște în declarația dată în cursul urmăririi penale (f9) că motorina înscrisă în bonul de consum nr.55/09.03.2004 a fost livrată anterior perioadei februarie-martie 2004,cantitatea de motorină Înscrisă reprezentând cum ului consumului pe o anumită perioadă de timp conform evidenței proprii pe care inculpatul o ținea pe centrale.

Însă din declarațiile martorilor rezultă cu certitudine că ori de câte ori se alimenta rezervorul centralei termice cu motorină, angajatul care se ocupa de această operație,respectiv sau OG,întocmea un bilet de mână care se anexa bonului de consum confirmând prin aceasta că s-a primit motorina

În cazul bonului de consum nr. 55,nu s-a confirmat primirea la centrala 3 a motorinei neexistând bilete de mână întocmite de persoanele sus susmenționate chiar și pentru cantități mai mici.

Cu privire la prejudiciul cauzat de inculpat părții civile prin întocmirea a 8 bonuri de consum false în perioada februarie - martie 2004,urmărind ca prin aceasta să se mai diminueze lipsa la produsul motorină de care inculpatul știa încă din 17 febr.2004, înainte de inventarul de 11 martie 2004,instanța si-a însușit concluziile raportului de expertiză întocmit de,și a constatat că,cantitatea de 4057 KG motorină înscrisă în bonul de consum nr.55/ 09.03.2004 constituie un prejudiciu cert adus părții civile.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului instanța de fond avut în vedere faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală, a recuperat parțial prejudiciul.

Instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei apreciind că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și chiar fără executarea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul G arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la probe esențiale administrate în cauză,de natură a asigura dreptul la apărare al inculpatului și să influiențeze soluția procesului fiind menționată în cadrul acestui motiv de apel,expertiza tehnică efectuată de ,precum și declarații ale martorilor și.

În al doilea motiv de apel s-a arătat că instanța de fond a apreciat eronat, probele stabilind o situație de fapt inexactă,în concordanță cu probele administrate.

Se critică sentința instanței de fond pentru considerentul că instanța nu a făcut aplicarea în cauză adisp.art.181Cod penal,fapta de neglijență în serviciu prev.de art.249 Cod penal prezentând un grad de pericol social redus.

În ultimul motiv de apel inculpatul a criticat soluția instanței de fond sub aspectul soluționării laturii civile cât timp nu a fost obligat în solidar la plata despăgubirilor civile și cu celelalte persoane implicate în cauză întrucât în această situație este antrenată răspunderea solidară conform disp.art.27 alin.1 și 2 și art.30 din Legea 22/1969.

Prin decizia penală nr.146/4.12.2008, Tribunalul Teleormana respins a nefondat apelul declarat de inculpatul G împotriva sentinței penale nr.393/19.11.2007 pronunțată de Judecătoria Alexandria.

A fost obligat inculpatul a plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică atât sub aspectul laturii penal cât și cu privire la latura civilă,fiind avute în vedere toate probele administrate în cauză.

Împotriva acestei decizii,în termen legal, a declarat recurs inculpatul G reiterând motivele de apel și anume că, instanța de fond ca și instanța de apel nu s-au pronunțat asupra tuturor probelor administrate în cauză,respectiv expertiza tehnică întocmită de. Susține,de asemenea,inculpatul că instanța de fond nu a lămurit cauza sub toate aspectele și a apreciat eronat probele administrate,faptul că nu s-a făcut aplicarea disp.art.181Cod penal și, de asemenea, a reiterat criticile cu privire la,modul de soluționare a laturii civile.

Față de împrejurarea că instanța de apel nu a răspuns la aceste critici rezumându-se doar la aspecte de ordin general inculpatul solicită,în principal,trimiterea cauzei spre rejudecare,iar în subsidiar achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art-.10 lit.b Cod procedură penală.

În recursul său inculpatul invocă motivele de casare prev.de art.3859pct.9 și 10 Cod procedură penală.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate,sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art.3856alin.2 Cod procedură penală Curtea apreciază că recursul inculpatului nu este fondat urmând a fi respins ca atare,pentru considerentele ce urmează:

Curtea reține că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond și avută în vedere și de instanța de apel,rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate,atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească,că încadrarea juridică dată faptelor este justă,în mod corect stabilind instanța de fond că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului.

Curtea reține că în mod corect a reținut instanța de fond ca și instanța de apel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de neglijență în serviciu prev.de art. 249 Cod penal și ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 Cod penal.

În recursul său inculpatul invocă motivul de casare prev.de art.3859pct.10 Cod procedură penală în sensul că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la expertiza tehnică întocmită de expertul, expertiza contabilă întocmită de expertul dispusă chiar de către tribunal ca și cu privire la declarațiile martorilor și.

Curtea reține că acest motiv de recurs nu este întemeiat,faptul că instanța de prim control judiciar ca și instanța de fond nu au făcut referire la o anumită probă administrată în cauză nu echivalează cu nepronunțarea cu privire la acea probă,astfel încât să fie posibilă incidența cazului de casare invocat.

Astfel,expertul a întocmit un raport de expertiză tehnico judiciară din concluziile căreia rezultă că plusul de s-a produs în parte și ca rezultat al nerespectării sarcinilor din serviciu din partea învinuitului Gîntrucât nu a întocmit zilnic caietul de măsurători și evidența stocurilor care reprezenta evidența faptică a produseelor petroliere existente în depozit,ca atare faptul că nu a fost menționată această expertiză în hotărârile atacate în mod expres, nu putea să influiențeze soluția dată.

Faptul că instanțele inferioare nu au făcut referire la fiecare probă administrată în cauză nu poate conduce la concluzia că soluțiile pronunțate în cauză sunt nelegale,situația de fapt fiind corect stabilită,rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală,cât și în faza de cercetare judecătorească.

Este adevărat că instanța de prim control judiciar a dispus efectuarea unei expertize contabile întocmită de către expertul contabil G însă considerând că în cauză s-au efectuat mai multe expertize contabile ale căror concluzii sunt contradictorii a dispus efectuarea unei contraexpertize.

Ulterior,în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă de către expertul în raport de care nu s-a făcut nici o referire în decizia penală atacată.

Din considerentele deciziei recurate rezultă însă că instanța de apel și-a însușit situația de fapt reținută de instanța de fond,arătând că prima instanță a făcut o analiză minuțioasă a tuturor probelor administrate în cauză,împrejurare în raport de care Curtea reține că nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat.

Instanța de apel a expus pe larg toate motivele de apel invocate de inculpat răspunzând la toate aspectele relevate de acesta,împrejurare în raport de care Curtea reține că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

. Curtea,analizând toate probele administrate în cauză,reține că inculpatul G se face vinovat de comiterea infracțiunilor ce i se rețin în sarcină.

Din actele existente la dosar rezultă că inculpatul nu și-a respectat atribuțiile de serviciu menționate înfișa postului(fila 70 ) unde se menționează că avea obligația de a organiza șiține zilnic evidența cantităților de produse intrate,ieșite,în stoc pe fișe de magazie separate cu respectarea prevederilor și reglementărilor stabilite în acest scop, stabilește zilnic,la începutul și sfârșitul programului de lucru stocurile de produse - pe sortimente - din gestiune,completând toate datele necesare,conform instrucțiunilor,evidențele tehnico-operative.

Cu ocazia inventarului din luna februarie 2004 efectuat la gestiune inculpatului G s-a constatat că inculpatul nu avea fișele de magazie completate la zi și nici caietul de măsurători,nefiind în măsură să pună la dispoziția comisiei de inventariere actele solicitate,pe motiv că nu sunt completate.

La data de 11 și 12.03.2004 s-a întocmit inventarul cu predarea gestiunii de către inculpații G și ocazie cu care s-a constatat o lipsă în gestiune,inventar semnat de către inculpați,fără obiecțiuni.

Deși,inculpatul a declarat printre altele, că plusul constatat la produsul și minusul constatat la produsul motorină eurodiessel se explică prin aceea că în rezervoarele s-a descărcat lichidul din cisterne după spălarea acestora cu motorina scoasă din gestiunea sa,operație în urma căreia s-a creat un plus de și un minus de motorină,această apărare nu poate fi primită cât timp nu există documente justificative,evidențele zilnice și toate operațiunile efectuate nefiind menționate în actele gestiunii.

Curtea reține că inculpatul se face vinovat și de comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 Cod penal,așa cum în mod corect au reținut instanțele inferioare.

Prin întocmirea celor 8 bonuri de consum false în perioada februarie-martie 2004 inculpatul Gau rmărit practic diminuarea lipsei în gestiune la produsul motorină despre care inculpatul cunoștea încă de la inventarul din 17.02.2004,ceea ce reprezintă o recunoaștere a lipsei în gestiune.

În mod corect instanța de fond a avut în vedere concluziile expertizei contabile întocmită de expertul ,arătând motivele pentru care nu a avut în vedere concluziile expertizei contabile întocmite de expertul .

Curtea nu va avea în vedere nici concluziile expertizei contabile întocmită de expertul (fila 108 dosar instanță apel) care constată " pe baza raționamentului profesional" că la dosar nu există documente justificative și contabile pe baza cărora să se poată fundamenta opinia că la data de 11.03.2004,în gestiune global valorică a centralelor termice nr.1,2 și 3 există o lipsă în gestiune.

Cert este faptul că inculpatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în sensul de a ține evidența scriptică a gestiunii,de a întocmi inventarul produselor atât la începerea programului,cât și la terminarea acestuia,situație ce a condus la producerea lipsei în gestiune constată și ulterior acesta încercând că diminueze rezultatele neîndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu a întocmit în fals cele 8 bonuri de consum.

În mod corect reține instanța de fond că inculpatul se face sigur răspunzător de producerea pagubei în dauna părții vătămate neputând fi angajată răspunderea colectivă cât timp inculpatul nu și-a îndeplinit,sub nicio formă atribuțiile de serviciu,situație recunoscută chiar de către inculpat în declarațiile date pe parcursul procesului penal,acesta arătând ca a dat dovada de neglijenta în întocmirea documentelor,astfel încât Curtea apreciază că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului,Curtea apreciată că a fost corect individualizată,instanța de fond având în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal.

Faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală și a acoperit parțial prejudiciul a fost avut în vedere de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre limita minimă specială prevăzută de lege.

Nu se poate reține că faptele comise de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,așa cum susțin apărătorii.

Față de modul de comitere a faptelor,inculpatul dând dovadă de neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,prin atingerea adusă valorilor apărare de lege și prin urmare produsă,Curtea apreciază că în cauză nu se impune aplicarea unei sancțiuni administrative,așa cum solicită inculpatul,în cauză nefiind incidente disp.art.181Cod penal.

Față de considerentele arătate,Curtea urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală să respingă recursul inculpatului ca nefondat.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,ca nefondat,recursul declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr.146/A/04.12.2008,pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția Penală.

Obligă pe recurent la 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Onorariu parțial de 50 lei pentru avocat oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 30 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR

GREFIER

Red.DS

Tehnored.IE/2 ex./19.05.2009

Trib.

Jud.fond;

Președinte:Sofica Dumitrașcu
Judecători:Sofica Dumitrașcu, Vasile Băjan, Niculae Stan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Neglijența în serviciu (art.249 cod penal). Decizia 453/2009. Curtea de Apel Bucuresti